Tema nr.

5
REVOLUȚIILE BALCANICE DE LA
ÎNCEPUTUL SEC. AL XIX-LEA
 Introducere
Revoluţia Franceză şi mai ales războaiele napoleoniene au conferit „problemei orientale”,
la sfârșitul secolului al XVIII-lea și la începutul sec. al XIX-lea, noi conotaţii, relaţiile
internaţionale din Centrul și Sud-Estul Europei fiind complicate de afirmarea ideii naţionale
moderne sub forma principiului de naţionalitate. Amplificarea mişcărilor de eliberare
naţională şi socială din Balcani (sârbi, bulgari, greci) și ale polonezilor a apropiat valul
revoluţionar şi de graniţele Principatelor Române.
După fixarea pe Nistru a graniței dintre IO și Rusia la Iași în 28 decembrie 1791/9 ianuarie
1792, obiectivul Rusiei a devenit acela de a muta granița pe Dunăre
A treia împărțire a Poloniei din 1795 a redus spațiul de manevră al Franței împotriva Rusiei
așa că Franța și-a mutat centrul de interes pentru salvarea IO la gurile Dunării
►►înființarea unui prim consulat general francez la București în 1796
Expediția lui Napoleon în Egipt în 1798 a reactualizat brutal Problema Orientală,
determinând IO să solicite sprijinul Rusiei împotriva vechii susținătoare, Franța
Slăbiciunea IO datorită pașalelor de la sud de Dunăre care au contestat puterea centrală
 Înființarea consulatelor străine în ȚR-M
Art. XI al tratatului de la Kuciuk-Kainargi din iulie 1774 prevedea dreptul Rusiei de a instala consuli
în tot cuprinsul IO unde ar fi considerat că interesele sale comerciale ar fi reclamat-o, în realitate
erau camuflate interesele politice de a avea observatori direcți în ȚR-M
7 decembrie 1779, țarina Ecaterina a II-a emite ucazul de numire a unui consul pentru M, ȚR și
„Basarabia” (Bugeac) cu reședința la București (pe Serghei Laskarev)
IH care încă după pacea de la Pasarowitz din 1718 avea drept de numire de consuli, viceconsuli
sau agenți în IO, a trecut imediat la ofensivă pentru a nu lăsa Rusiei singură drept de control în
Principate ►►la 3 iunie 1782 Iosif al II-lea numește unilateral un agent consular pe lângă domnii
Principatelor (pe Stephan Ignaz Raicevich), apoi în 1797 se înființează o agenție consulară la Galați
În octombrie 1786 și Prusia obține de la IO dreptul de a avea un consul în Moldova
La 10 februarie 1798 IO a recunoscut oficial existența a 2 consul generali francezi în Principate,
consulul Franței primind drept de preemțiune în fața celorlalți consuli străini
La 17 ianuarie 1803 IO recunoaște pentru prima dată un agent consular britanic la București
Importanța existenței consulilor străini în ȚR-M: consecințe pozitive și negative
 Revoluția sârbă
Între 1804 – 1815 o bună parte a sârbilor au reușit să se emancipeze de sub dominația otomană și să
fondeze un stat național autonom. După 1815, a urmat o perioadă de negocieri intense între sârbi și
otomani, care a culminat cu fondarea Serbiei (mici) moderne. Astfel, au existat 2 faze decisive:
Prima fază a revoluției (1804-1815) a fost în fapt un război de independență, în care s-au remarcat mai
mulți lideri politici și militari: Karageorge Petrović (1804-1813), Hadži Prodanova (1814) și Miloš
Obrenović (1815). În această fază cel mai important document politic a fost Proclamația din 1809 de la
Belgrad a lui Karageorge Petrović prin care erau chemați sârbii la unitate, era subliniată importanța
principiilor lansate de Rev. Franceză între care respectarea drepturilor fundamentale ale omului, a
libertății religioase și a trecutului național, se cerea sârbilor să înceteze să mai plătească taxe
otomanilor, deoarece acestea erau în principal în funcție de afilierea religioasă a contribuabililor.
A doua fază (1815-1833) a dus la recunoașterea oficială a suveranității micului stat sârb de către IO,
Principatul Serbiei având de acum propriul parlament, guvern, cu propria constituție și casă regală, pe
teritoriul cuprins între râurile Drina, Morava de sud, Timoc şi Dunăre, cu capitala la Belgrad
Din punct de vedere social, revoluția a introdus valorile societății burgheze prin abolirea relațiilor
feudale în 1806, elaborarea primei constituții și fondarea în 1808 a Universității din Belgrad.
Principatul Serbiei a fost recunoscut în 1833 ca stat tributar Porții, condus de o monarhie ereditară, iar
independența a fost recunoscută internațional de jure în a doua jumătate a sec. al XIX-lea.
Balcanii la începutul sec. al XIX-lea
 Războiul ruso-turc 1806-1812
La sfârșitul lunii noiembrie 1806, sub diferite pretexte, Rusia ocupă militar M și ȚR iar IO declară la
15/27 decembrie război Rusiei
Răscoala ienicerilor și atitudinea noului sultan l-au făcut pe Napoleon I să abandoneze ideea
menținerii integrității IO întâlnindu-se la Tilsit în vara anului 1807 cu țarul Alexandru I care a obținut
acordul Franței de a-și extinde autoritatea asupra ȚR-M. Convenția secretă dintre Napoleon I și
Alexandru I de la Erfurt din 30 septembrie/12 octombrie 1808 prevedea anexarea de către Rusia a
Principatelor
Anglia nu a stat pasivă când interesele sale erau amenințate la Dunăre și la strâmtori și prin „pacea
de la Dardanele” din 5 ianuarie 1809 a pus capăt războiului cu IO și garanta perpetuarea
suzeranității otomane asupra ȚR-M
Tratative ruso-turce în 1811 și 1812, astfel că la 16/28 mai 1812 s-a semnat tratatul de pace de la
București prin care Rusia obținea teritoriul dintre Nistru, Dunăre și Prut (Basarabia)
Teritoriul celor 3 țări/provincii (ȚR, M și Tr) a fost obiect de negocieri între IO, R, IH, Anglia și Prusia
în acei ani, în funcție de evoluția operațiilor militare și a negocierilor secrete bilaterale
Victoriile armatelor ruse au fost înlesnite de asigurarea bazei materiale de către români, care au
participat și ca voluntari împotriva turcilor
 Basarabia în cadrul Imperiului Rus după anexarea din 1812
Basarabia a fost supusă în primele decenii unei perioade de tranziţie, în vederea integrării ei totale şi depline în
cadrul Imperiului Rus. Ţarul Alexandru a stabilit în anul 1818 capitala provinciei la Chişinău și a fost emis
decretul de reorganizare teritorială, cunoscut cu numele de „Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabiei”:
se prevedea păstrarea şi respectarea vechilor legi şi obiceiuri ale Moldovei, întrebuinţarea neîngrădită a limbii
române. Decretul juca rolul unei constituţii provinciale, cu un caracter oarecum liberal: supusă unui guvernator
militar, celelalte organe administrative şi judecătoreşti erau civile, elective. În aparenţă premise favorabile
pentru dezvoltarea provinciei în spiritul tradiţiilor istorice, populaţia românească acceptând fără prea mare
rezistenţă noul regim politic.
Politica de centralizare şi de restrângere a drepturilor provinciilor privilegiate dusă de ţarul Nicolae I după 1825
a dus în scurt timp la pierderea autonomiei Basarabiei. La 29 ianuarie 1829, ţarul a sancţionat „Regulamentul”
lui Voronzov, care a acordat guvernatorului general numit de ţar toată puterea de decizie în provincie, iar
autonomia Basarabiei era anulată. În administraţie au fost introduşi funcţionari ruşi, iar limba rusă a devenit
limbă oficială. S-a început un amplu proces de rusificare a provinciei, care a însemnat pentru elita românească
o perioadă de grea încercări: arestări, deportări etc., paralel cu o politică intensă promovată de Rusia de
colonizări de populaţii străine: germani, bulgari, găgăuzi, francezi etc. În acest fel, în decursul deceniilor care au
urmat, structura etnică masiv românească a provinciei dintre Prut şi Nistru a fost afectată negativ, diminuându-
se ponderea populaţiei româneşti, care şi-a prezervat totuşi majoritatea demografică.
Unii ierarhi preocupaţi de menţinerea identităţii naţionale româneşti - mitropoliţii Gavriil Bănulescu-Bodoni
(1812-1821) şi Dumitru Sulima (1821-1844) au construit peste 200 de biserici ortodoxe şi au reuşit deocamdată
păstrarea limbii române ca limbă de cult. Din 1844, când a fost numit un mitropolit rus, s-a început rusificarea
masivă a bisericii şi a şcolii româneşti.
 Revoluția greacă. Începuturile (1814-1820)
Insurecţionarea grecilor ese asociată de societatea secretă Eteria (Philike Hetairia - Societatea
Prietenilor), înfiinţată în anul 1814 la Odessa de trei tineri negustori greci, Nikolaos Skoufas, Manolis
Xanthos și Athanasios Tsakalov după exemplul organizației secrete Carboneria.
După ce și-au asigurat sprijinul comunițăților elene bogate din Anglia, SUA etc., ei au început să
conceapă planurile pentru declanșarea unei revolte antiotomane. Obiectivul principal al Eteriei era
renașterea Imperiului Bizantin cu capitala la Constantinopol, nu neapărat proclamarea unui stat
independent elen.
Eteria a fost intim asociată cu politica Rusiei. La începutul deceniului al treilea al secolului al XIX-lea,
grecul Ioannis Kapodistrias a devenit ministru de extere al țarului Alexandru I iar Eteria i-a propus lui
Kapodistrias să devină șeful organizației, propunere respinsă de oficialul rus, această funcție
revenindu-i lui Alexandru Ipsilanti, un alt grec fanariot care era general în armata imperială rusă,
aghiotant al țarului
Filiki Eteria și-a mărit rapid efectivele, recrutând membri în Grecia și în diaspora elenă. Între 1815 şi
1820, în diferite oraşe din Principate s-au înfiinţat secţii (eforii) al Eteriei, la care au aderat negustorii,
boierii şi clericii greci, dar şi unii boieri români. În planurile eteriştilor de insurecţionare a grecilor din
Balcani, Principatele Române ocupau un loc important
în spatele acestor acţiuni se afla Rusia, ce se erija în apărătoarea drepturilor creştinilor din IO
 Revoluția de la 1821 din Țara Românească
Planul Eteria era ca în Oltenia urma să se declanşeze o insurecţie populară care să-i reţină pe
turci; pe acest fond, armata eteristă, ce-şi constituia în Moldova o bază de operaţiuni, trebuia
să treacă nestânjenită la sud de Dunăre pentru a elibera Grecia.
la 15/27 ianuarie 1821, trei mari boieri reprezentanţi ai partidei naţionale din Ţara
Românească (Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu – care la moartea lui
Alexandru Suţu, ultimul domn fanariot, au şi constituit un organism politic provizoriu intitulat
„Comitetul de Oblăduire”) l-au mandatat pe Tudor Vladimirescu să ridice „norodul cu arme”.
De altfel, în convenţia (legământul) încheiată în ianuarie 1821 de către Tudor cu Iordache
Olimpiotul şi Ioan Farmache (conducătorii militari eterişti din Bucureşti) se preconiza explicit
organizarea unor diversiuni care să creeze confuzie în rândul turcilor
În seara zilei de 18/30 ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu a părăsit Bucureştiul, îndreptându-
se spre Oltenia, pentru a transpune în practică planul militar convenit cu eteriştii şi cu boierii
patrioţi. Tudor a început fortificarea câtorva mănăstiri, concentrarea pandurilor şi distribuirea
armamentului pe care îl adunase anterior la cula sa de la Cerneţi. Pandurilor li s-au alăturat şi
unii ţărani, prefigurându-se astfel un nucleu de armată naţională ce va fi denumit în
documentele vremii Adunarea Norodului.
 Proclamația de la Padeș și consecințele ei
Tudor a lansat la 23 ianuarie/4 februarie 1821 un apel pentru insurecţionarea poporului:
Proclamaţia de la Padeş; prin cuvinte simple, inteligibile de către mulţime datorită
limbajului presărat cu expresii biblice, se justifica ridicarea la luptă invocându-se dreptul de
rezistenţă la opresiune în numele dreptului natural al oamenilor şi cetăţenilor
Proclamaţia de la Padeş lasă să se înţeleagă că mişcarea condusă de TV ar avea numai un
caracter social, antifeudal, fiind îndreptată împotriva boierilor români şi greco-fanarioţi
(ampla mişcare ţărănească, o parte a ţăranilor încadrându-se în Adunarea Norodului, alta
acţionând paralel şi manifestându-se la fel ca în timpul răscoalelor ţărăneşti medievale.
Revoluţia de la 1821 a avut preponderent un caracter naţional (Raporturile cu Eteria,
fortificarea mănăstirilor din Oltenia ca baze de luptă, preocupările de organizare militară a
Adunării Norodului, disciplina riguroasă instaurată de Tudor etc. Din motive diplomatice,
pentru că avea reţineri faţă de organizarea eteriştilor şi faţă de posibila intervenţie a Rusiei
în conflict, TV a căutat să menajeze susceptibilităţile IO și în documentele oficiale nu a fost
inclus obiectivul naţional antiotoman. El a fost afirmat însă pe parcursul revoluţiei, fiind
confirmat în toamna anului 1821 prin conţinutul memoriilor boiereşti adresate marilor
puteri chemate să decidă în privinţa evoluţiilor recente din cadrul „chestiunii orientale”.
Acţiunea românilor era sincronă în acei ani, împotriva dominaţiei otomane din Balcani
 Desfășurarea revoluției
•Documentul-program Cererile norodului românesc: suprimarea abuzurilor din administraţie, desfiinţarea vămilor
interne, reducerea impozitelor, formarea unei armate naţionale etc. = modernizarea societăţii româneşti fără a
submina însă total puterea economică şi politică a boierimii care l-a desemnat conducător. Au fost luate măsuri
pentru limitarea caracterului social al revoluţiei, pentru ca actele violente ale ţăranilor împotriva boierilor să nu
degenereze. Era nevoie de solidarizarea tuturor forţelor interne pentru înlăturarea dominaţiei turco-fanariote.
•Tudor a ajuns la sfârşitul lunii martie în București, concomitent cu Alexandru Ipsilanti, ce venise din Moldova şi
urma să treacă Dunărea, să declanşeze lupta de eliberare în Balcani. La Congresul Sfintei Alianţe la Laibach, Rusia
a dezavuat mişcarea lui Tudor şi acţiunea lui Ipsilanti, lăsând IO mână liberă în vederea suprimării lor.
•Tudor a condus ŢR ca un domn adevărat – în conştiinţa poporului: „domnul Tudor”. Cronicarul Ioan Dobrescu a
reţinut aceste aspecte în cronica sa: „Tudor la Cotroceni îşi punea titla de domn. Iar câţi boieri mai era, toţi
asculta şi ce le poruncea, aceia făcea”. El a exprimat intenţia colaborării cu elita politică din Moldova, în
scrisoarea din 5 aprilie 1821 mitropolitului Dionisie şi vel-vistierului Al. Filipescu-Vulpe, TV arăta că „Prea Sfinţia
Ta şi dumneatali trebuie să ştiţi bine, ca unii ce suntem de un neam, de o lege şi supt aceeaşi stăpânire şi ocrotiţi
de aceeaşi putere…să putem câştiga deopotrivă dreptăţile acestor prinţipaturi, ajutorându-ne unii pe alţii”.
•Jafurile şi abuzurile armatei eteriste, intrarea armatei turceşti în ŢR la începutul lunii mai au complicat situaţia .
TV continuă tratativele cu turcii, faţă de care nu se manifestase ostil oficial şi direct, se retrage în Oltenia, ptr. a
organiza o rezistenţă de durată împotriva IO până la internaţionalizarea evenimentelor şi intervenţia marilor
puteri în favoarea grecilor şi a românilor. TV a refuzat să lupte alături de eterişti, angajându-se însă să nu-i atace.
Ipsilanti a considerat atitudinea lui Tudor drept o trădare şi a pus la cale asasinarea în noaptea de 26 spre 27
mai/7 spre 8 iunie 1821. Armata revoluţionară românească s-a dezagregat, iar la începutul lunii iunie 1821,
trupele eteriste au fost înfrânte succesiv de către turci la mănăstirea Nucet şi apoi la Drăgăşani.