Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari

(sec. XVIII-XX)

Asediul Vienei (1683) => decăderea Imperiului Otoman se accentuează.

Instaurearea domniilor fanariote, 1711 in Moldova, 1716 in Tara Românească, provocase un
considerabil impact asupra societății românești, marcat printr-o intrare mai profunda
Principatelor in lumea Orientului.
In ambele Principate, regimul fanariot a durat pana in anul 1821, avand aceleași trăsături.

Reforme politice si sociale

Statul român modern, inainte de a deveni o realitate instituțională, a fost imaginat ca proiect
politic de generalități intregi de ganditori sau de practicieni ai politicii. Acest proiect a inceput sa
se contureze in sec al XVIII-lea, devenind din ce in ce mai complex. Proiectul politic al statului
roman modern a fost inițial formulat ca alternativă la regimul fanariot.
Cunoscut sub numele de „epoca fanariotă”, sec XVIII a fost considerat ca o pată neagra a
istoriei naționale.
O prima sursă a modernitații sunt chiar domnii fanarioti, intre care se remarcă Constantin
Mavrocordat. El a domni alternativ intre Moldova si Tara Romanescă intre 1730-1769. Domnul
avand aprobarea Portii => incepe programul de reogranizare a instituților fiscale, administrative
si juridice. Ca urmare la 1746 in Tara Românească si 1749 in Moldova, serbia a fost desființată.
Fostii serbi au devenit clacasi, liberi dpdv. Juridic dar fără pământuri.
Sub influența miscării iluministe din sec. XVIII, acesta aplica un program de reforme de natura
sa contribuie la modernizarea Moldovei și a Țării Romanesti, intre care amintim eliberarea
tăranilor, desfiintarea impozitelor directe sau reforma administrației. In urma războiului ruso-
turco-austriac (1736-1739), obține reunirea Olteniei la Țara Româneasca prin Pacea de la
Belgrad (1739).
Maria Tereza (1740-1780) a deschis o noua faza in istoria politicii reformiste la nivelul intregului
Imperiu Habsburgic, cu efecte si in Transilvania. Politica a fost continuată si de impăratul Iosif al
II-lea (1780-1790). Principala reformă cu inraurire in Transilvania a fost Reforma Socială. In
1785, dupa răscoala condusă de Horea, Closca si Crisan (1784), o patentă importantă desfiinta
in mod oficial iobagia din Transilvania. => Imbunătățeste doar conditia tărănimii
Reforme Juridice

Primul cod de legi fanariot a fost tipărit in 1780 din initiativa lui Alexandru Ipsilanti (domn al
Tării Românești 1774-1782, 1796-1797 si al Moldovei in 1786-1788).
„Pravilniceasca Condica” (1780), care se va aplica in Țara Românească pana in 1818, cand a fost
inlocuită cu „Legiuirea Caragea”. Codul Callimachi (1817) si Legiuirea Caragea s-au redactat din
initativele domnilor fanarioti, Scarlat Callimachi in Modlova si Ioan Caragea in Tara
Românească.

Reforme religioase si culturale

In Transilvania, Maria Tereza a restaurat ortodoxia din ratiuni de stat, prin edictul din 1759
pentru a salva unirea religioasa. Prin politica scoalară, in special prin Ratio Educationes (1777),
paralel cu sporirea retelei scolare rurale si instructia preotimii s-a format o elita instruita in
universități catolice in Roma sau Viena, care promova idei in sprijinul emancipării nationale.
Aceste reforme au fost continuate de Iosif al-II-lea, care prin Edictul de Toleranță (1781)
asigura liberul exercitiu religiilor necatolice, fără să prejudicieze intaietatea catolicismului
(primatul catolicismului). Statul politico-judiciar al Tărilor Române a fost influențat de
rivalitatea marilor puteri (Austria, Turcia, Rusia) care isi disputau dominatia in sud-estul
Europei (Chestiunea Orientală). Astfel teritoriul României a fost teatrul unor conflicte militare
ruso-austro-turce cu grave consecințe asupra situației economice, sociale, politice si teritoriale.
Ca urmare Transilvania in 1699, Banat si Oltenia in 1718 si Bucovina in 1775 au fost anexate de
habsburgi, iar Basarabia a revenit Rusiei in 1812. In urma războiului ruso-austro-turc (1736-
1739), Constantin Mavrocordat obtine revenirea Olteniei a Țării Românești prin Pacea de la
Belgrad (1793). Pentru prima dată, ideea statului tampon, pus sub protectia Rusiei, Austriei si
Prusiei, a fost exprimată de divanul muntean la 1772.
Conflictul dintre domnia fanariotă si boierimea politică pământeană a dominat intreaga politica
internă a Principatelor intre 1711-1821.
Programul politic nu s-a fixat intr-un act fundamental, ci in totalitatea memoriilor si proiectelor
de reforma redactate de Mihai Cantacuzino, Enachita Văcărescu si Dimitrie Sturza, in timpul
războaielor ruso-austro-turce (1711-1812). Ideea dominantă a fost revendicarea unui nou
statut juridic pe baza dreptului istoric („romanii dintr-un inceput au fost norod slobod si
nesupus”).
In 1772, Enachita Vacarescu a redactat un memoriu marelui vizir prin care cerea revenirea la
domniile pământene. In timpul tratativelor de s Focsani (1772) s-a cerut revenirea la domniile
pamântene, unirea Tării Românești cu Moldova intr-un stat sub garanția Austriei, Rusiei si
Prusiei iar la Sistov in 1791, s-a cerut desființarea raialelor, domn pământean, neutralitatea si
indepentența sub protectorul Austriei si Rusiei. In 1792 a avut loc Pacea de la Iasi.

Memoriul boierilor – Cu prilejul tratativelor de pace de la Focșani si București (1772-1773),

boierii munteni si moldoveni cer respectarea „vechilor tratate” incheiate cu Inalta Poarta si
intratrea Principatelor sub protecția colectivă a Austriei, Rusiei si Prusiei. In timpul tratativelor
de pace de la Șiștov (1791), boierii munteni au inaintat un memoriu Rusiei si Austriei prin care
revendicau autonomia si neutralitatea țării sub garantia Austriei si Rusiei.
1802, Naum Ramnicianu cere unirea politică a Transilvaniei cu Principatele, iar Dumitrache
Sturza elabora Planul de obladuire aristo-democraticeasca ce propunea un proiect republican
de nuanță aristocratic si prinț străin.
Sec. XVIII si inceput de sec XIX programul politic nu s-a fixat in Principate intr-un act
fundamental, in totalitatea lor memoriile si proiectele de reforma le-au formulat in raport cu
principala problema: recâstigarea indepententei prin desfiintarea dominației turco-fanariote.
209 proiecte de reforma au fost elaborate intre 1769-1830. (proiectul „republicii aristo-
democraticești” de Dimitrie Sturdza sau proiectul „constituție a cărvunarilor”)
Sec. XIX => marchează formarea „partidei naționale”.
1716-1821 boierimea a cerut de 40 de ori inlocuirea fanariotilor cu domni alesi de tara. Prin
aceste proiecte, boierii au propus diferite forme de guvernământ pentru Principate. 1769
Partida Natională condusă de mitropolitul Gavril Callimachi al Moldovei propune instaurearea
unei republici aristocratice condusă de 12 mari boieri. Marele vizir Iordache Rosetti Rosnovanul
a scris in 1817-1828 8 proiecte de reformă.
Congresul de la Viena 1815.
Punctele de vârf ale productiei si răspândirii de pamflete (contestarea domniilor politice) se
inregistrează intre anii 1769-1774 si 1821-1831.
Societate secretă numită Eteria cu centrul la Odessa avea scopul de a elibera grecii cu sprijinul
Rusiei pe fondul unei răscoale generale ale creștinilor din Balcani. Mișcarea condusa de
Alexandru Ipsilanti. Stabilise legaturi cu boierii români.
1820-1821 trei mari boieri gandesc organizarea rascoalei pentru obtinerea vechilor privilegii ale
tării, alegandu-l comandant militar pe Tudor Vladimirescu (cunoscut pentru sentimentele de
anti-fanariote si anti-turcesti + relatie cu Eteria). 1821 Tudor a investit cu conducerea militară a
răscoalei. După moartea suspectă a ultimului domn fanariot al Tării Românești, Tudor a
guvernat țara pentru cateva luni. Mai 1821 Tudor a fost executat de eteristi.
Documentele miscarii conduse de Tudor Vladimirescu sunt alcatuite dintr-o seama de
proclamatii precum Proclamatia de la Pandes si Cererile Norodului Românesc (cel mai
important).
Cererile norodului românesc (1821) intemeiau statul pe principiul suveranitatii poporului,
reprezentat de Adunarea Norodului si reclamau anularea legilor abuzive adoptate. Domnul
trebuia ales de tara; se incredenta mânăstirilor intretinerea unei armate de 4000 de panduri si
200 de arnăuti.
Interventia militară otomană a pus capăt revoltei lui Tudor Vladimirescu. Elita politica
romanesca a recuperat telul anti-fanariot prin redactarea a 75 de memorii inaintate rusilor,
turcilor si austriecilor intre 1821-1822. 1822 Poarta a acceptat restaurarea domniilor
pamantene numindu-l pe Grigore al IV-lea Dimitrie Ghica in Tara Românească si pe Ionita
Sandu Sturza in Moldova (1822-1828). 1822 Comisul Ionica Tautu, consilier al domnitorului
Moldovei Ionita Sandu Sturza, exprima revendicarile micii boierimi in Constituția Cărvunarilor.
Ea a fost inaintată domnitorului si sustinea „monarhia marginita si mostenitoare”.
In Țara Românescă, in timpul regimului regulamentar, boierimea se grupase in „partida
natională” conduse de Ion Câmpeanu. Acesta a elaborat in 1838 doua documente: Act de Unire
si Independență si Osăbitul Act de numire a suveranitatilor românilor. Proiectul lor politic
cerea inlaturarea suzeranității otomane si a protectoratului rusesc instaurat in 1829, Unirea
Principatelor intr-un principat al Daciei.
Societatea Frătia (1843) a jucat un rol important, ideile ei liberale au fost răspandite cu ajutorul
Propășirea, Arhiva istorică, Magazin istoric pentru Dacia si Dacia literară.
1822 asezămantul politicesc al lui Simion Marcovici bazat pe separatia puterilor in stat si
Constituia cărvunarilor, redactat de Ionica Tăutu.
Dinicu Golescu – „Insemnare a calatoriei mele” (1826) sustinea unirea tuturor provinciilor sub
forma Daciei Mari.
Structura de stat nu s-a format pana la redactarea Regulamentelor Organice (1831-1832).
Tratatul de la Adrianopol (1829) consacra individualitatea politica a Tărilor Românești.

Transilvania
Absenta unei nobilimi in Transilvania => sec. XVIII conducerea este luată de Ioan Inochentie
Micu, primul care a elaborat un program complex de emancipare politica si sociala a natiunii
romane.
In Supplex Libellus (1744), Inochentiu Micu infatisa conditia sociala si politca a românilor.
Sec. XVIII elita romaneasca din Transilvania era reprezentată de Samuil Micu, Gheorghe Sincai,
Petru Maior, Ioan Pinceriu Molnar, Iosif Mehesi, Ioan Budai Deleanu, Ioan Para care au
elaborat Supplex Libellus Valachorum (1791).
1828-1829 războiul ruso-turc iar in 1829 Tratatul de Pace de la Adrianopol.
Regulamentele Organice au intrat in vigoare in decembrie 1831 in Țara Românească si 1
ianuarie 1832 in Moldova. Acestea conțineau reguli pentru organizarea puterilor in stat si
norma de drept adminisrative sau financiar. Regulamentele organice au la baza separarea
puterilor in stat si pot fi considerate actul de nastere al parlamentarismului in Romania, fiind
primele legiuiri care instituiau adunari formale pe baza de vot. Domnul era ales pe viata si era
organul central al statului. Adunarile obstesti dezbateau si adoptau proiecte de legi dar legile
intrau in vigoare doar dupa sanctionarea de catre domn.
Sfatul Domnesc a fost inlocuit cu Sfatul Administrativ, alcatuit de ministrii, sefi ai
departamentelor noi inffintate. Erau reorganizate justitia si administratia.
1834 au fost numiti, nu alesi asa cum prevedeau Regulamentele, Alexandru Ghica (1834-1842)
in Muntenia si Mihail Sturza (1834-1849) in Moldova. Acuzat de proasta gestiune, Alexandru
Ghica a fost inlocuit cu Gheorghe Bibescu (1842-1848), singurul domn ales in conformitate cu
prevederile Regulamentelor Organice. Acesti 3 domni poarta denumirea de „regulamentari”.
Gruparea nationala din Tara Romaneasca din jurul lui Ion Campineanu si A.G. Golescu, a
elaborat in 1838 doua documente referitoare la organizarea Tarii Romanesti:

 ”Act de Unire si Indepententa”, cerea inlaturarea suzeranitatii otomane si a

protectoratului tarist instaurat in 1829, unirea Principatului intr-un regat al Daciei si
alegerea unui domn ereditar.
 ”Osabitul Act de numire a suveranului romanilor”
Activităti asemanatoare desfasura si societatea secreta ”Frăția”, infiintata la Bucuresti in 1843
de Nicolae Balcescu, Ioan Ghica si Christian Tell, organizatie masonica in care se regasea elita
culturala din toate provinciile românești. Fratia avea inscrise in program obiective precum:

 Unirea Tarii Romanesti cu Moldova

 Independenta acestora
 Emanciparea clacasilor
 Egalitatea cetatenilor in fata legii
Ideile Fratiei au fost răspandite prin publicatiile: Propasirea, Arhiva Isorica, Magazin Istoric
pentru Dacia, Dacia Literară. Frătia a avut rolul principal in pregatirea si desfasurarea revolutiei
de la 1848 in Tara Romaneasca. Obiective asemanatoare erau sustinute de diverse societati
secrete din Transilvania (1834- Sibiu) si Principate (1840- societate infiintata de Dimitrie
Filipescu). „ Actuala Constituție a Țării Românești consta in Regulamentul Organic impuse de
Rusia si care-i rezerva acestei puteri dreptul de a se amesteca in acetele cele mai esentiale ale
Guvernului roman si Adunarii Nationale” (Talaat Efendi, comisar al Sublimei Porți, 1848).
Proiectul Politic Pașoptist
Analizand „mersul revilutiei in istoria românilor”, Nicolae Balcescu scrie in 1850 la Paris ca
„revolutia viitoare va fi o revilutie nationala”. Ideea de unitate a aparut cu claritate in gazeta
Pruncul roman si Poporul Suveran de la Bucuresti, in documentele redactate de revolutionarii
moldoveni refugiati la Brasov (12 mai 1848) sau Cernauti (august 1848), precum si in cadrul
Marii Adunari Nationale de la Blas, 3-5 mai 1848, unde s-a strigat „Noi vrem sa ne unim cu
tara!”.
1848 s-a afirmat pe plan European atat prin grabirea procesului de afirmare a principiului
suvernaitatii nationale in fata legitimitatii monarhiilor, cat si prin schimbarea reportului de forte
pe continent. Revolutiile de la 1848 au fost o continuare a revolutiei franceze de la 1789,
eveniment ce incercase sa impuna principiile de organizare a statului modern. Pe de alta parte,
revolutiile reprezinta reactia popoarelor europene impotriva sistemului stabilit de monarhiile
absolutiste in urma Congresului de la Viena din 1815. Revolutiile din Tara Romaneasca se
inscriau in valul de miscari revolutionare care a cuprins Europa in primavara anului 1848, de la
Paris si pana in centrul si răsăritul Europei.
In Moldova si Tara Romanescă revolutiile de la 1848 au fost in primul rand opera intelectualilor
liberali pasoptisti. Pentru intelectualii romani anul 1848 a marcat triumful ideii de natiune. In
ambele Principate si in Imperiul Habsburgic ei si-au justificat cererile de independenta sau
anutonomie politica prin invocarea dreptului legitim la autodeterminare al unei comunitati
entice. O alta caracteristica a intelectualitatii romanesti de la 1848 este adeziunea totala la
ideea moderna de natiune si atasamentul neconditionat fata de țelurile naționale.
Forme de acțiune ale românilor la 1848
Ca prin orice revolutie democratica => se desting in prima fază doua planuri de manifestare ale
spiritului national: cel țărănesc (traditional) si cel burghez (liberal-democrat).
Convocarea unor adunari populare la initiativa elitei a marcat inceputul procesului de
organizare a revolutiei, ce a urmărit fuziunea celor doua tipuri distincte de comportament.
Apelul la adunarea natională ca organism suprem care sa decida in afacerile nationale are si o
altă semnificație, mai ales in Transilvania. Ea opune dreptul istoric al guvernanților, întemeiat
pe cucerire, ideea democratoca a reprezentativității unui popor, argumentului isotric pe cel
demografic cantitativ, minoritati privilegiate.
In Țara Românească s-a format un Comitet revoluționar insărcinat cu organizarea unei revolte
armate. Principiile exprimate de către Comitetul revoluționar la Islaz (9-21 iunie 1848) isi au
sorgintea in asipratiile boierilor liberali din adunarile legislative din cele doua Principate.
Miscările revolutionare au continuat la București, ducând la instaurarea unui guvern provizoriu
(14-26 iunie 1848), format in majoritate din tineri intelectuali liberali. Guvernul revoluționar a
incercat să-si consolideze pozitia prin promovarea unor reforme si infiintarea de noi instituții.
In Tara Romaneasca si Moldova intelectualii au cautat sa desfiinteze protectoratul Rusiei si sa
restabileasca echilibrul cu Imperiul Otoman in timp ce in Transilvania, Banat si Bucovina ei si-
au propus sa uneasca toti romanii intr-un singur stat autonom.
Nicolae Bălcescu, unul dintre autorii proiectului politic revoluționar pașoptist a surprins
constituirea si maturizarea lui treptată. S-au format 3 soluții in vederea ameliorarii statului
juridic al principatelor: autonomia, independența si constituirea unui Regat al României sub
garanția europeană.
Deși revolutionarii munteni nu au inscris ideea unitătii nationale in programele de la Iasi, Islaz,
Bucuresti, CA. Rosetti, in gazeta Pruncul român, publica la 11 iunie 1848 articolul Către fratii
nostri din Moldova in care facea un apel la unire. In Transilvania, idealul national este exprimat
pe Câmpia Libertatii de la Blaj in expresia „noi vrem sa ne unim cu tara”. Unirea a fost inscrisă
in programul revolutionarilor moldoveni de la Brasov si in programul de la Cernauti redactat de
Mihail Kogalniceanu.
Problema agrară a constituit principala problema socială a revolutiei, parte componentă a
problemei proprietătii. Programul politic pașoptist a fost pus in aplicare in timpul domniei lui
A.I. Cuza.
Evenimentele revoluționare au izbucnit in Moldova in martie 1848. „Petituiunea
Proclamatiune” (27 martie 1848), relatata de Vasile Alecsandri cerea domnitorului Mihail
Sturza adoptarea unor măsuri in general moderate: stavilirea coruptiei, desfiintarea cenzurii,
siguranta persoanlă, functie acordată dupa merit etc. Petitiunea cerea „sfânta păzire a
Regulamentului Organic”. Regele răspunde dur ulterior iar cei mai multi revolutionari sunt
arestati/ exilati.
In Tara Romanesca s-a format un comitet revolutionar insarcinat cu organizarea unei revolte
armate. Principiile exprimate de catre comitetul revolutionar de la Islaz isi au originea in
proclamatia data de Tudor Vladimirescu. Documentul fundamental al revolutiei muntene a fost
„Proclamatia de la Islaz” din 9 iunie 1848, care a avut rol de constitutie in timpul guvernului
revolutionar. Documentul cerea respectarea independentei administrative si legislative a Tarii
Romanesti, egalitatea drepturilor politice, domn ales pe 5 ani. Miscarea revolutionară continua
la Bucuresti pe 11 iunie 1848 ducand la instaurarea unui guvern provizoriu (14-26 iunie 1848),
format din urma abdicării lui Gheorghe Bibescu (1842-1848) din 13 iunie.
Cooperarea dintre Rusia si Poarta Otomană a dus la inlocuirea guvernului provizoriu cu o
locotenenta domnească formată din Ion Heliade Radulescu, Nicolae Golescu, Christian Tell.
Septembrie 1848 rusii constituie controlul asupra Tarii Romanesti si Moldovei. 13 septembrie
armata otomană a intrat in Bucuresti, punand capat revolutiei din Tara Romanesca.
In Transilvania, actiunile romanilor impotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria au esuat. Mai 1848
Dieta din Cluj votează anexarea Transilvaniei la Ungaria. 3-5 mai 1848 are loc a doua adunare la
Blaj care adopta programul „Petitia Natională” in care se cerea independenta natiunii
romanesti, desfiintarea cenzurii, libertatea tiparului etc. Idealul national era exprimat prin ”Noi
vrem sa ne unim cu tara!”. Acest program a fost elaborat de Simion Barnutiu. Adunarea din
septembrie 1848 la Blaj => inceputl insurectiei. Se incepe formarea garzilor militare romanesti
sub conducerea lui Avram Iancu si Axente Sever. In Transilvania armata romaneasca va lupta pe
doua fronturi: impotriva Habsburgilor si maghiarilor. Aprilie-iunie 1849 Nicolae Balcescu cauta
sa faca posibila reconcilierea dintre guvernul ungar si Avram Iancu. Intelegerea se incheie prea
tarziu => 1849 fortele austriece si rusesti infrang armata maghiară la Siria, langa Arad => se
incheie revolutia din Transilvania.
Alte programe revolutionare
Revolutionarii moldoveni au mai eliberat alte doua programe: primul la 12 mai 1848 la Brasov.
Costache Negri si Vasile Alecsandri redactează „Printipiile noastre pentru reforma patriei” in
care se cerea unirea Moldovei si Valahiei intru un singur stat independent.
Al doilea program revolutionar a fost „Dorintele Partidei Nationale din Moldova” elaborat in
1848 la Cernauti de Mihail Kogalniceanu, in care se cerea unirea Moldoveni cu Muntenia.
In Bucovina la Cernauti, se adopta programul „Petitia Tarii” la 20 mai 1848. Liderul revolutiei
este Eudoxiu Hurmuzaki.
In Banat la Lugoj, adunarea din 15 iunie 1848 avand ca lider pe Eftimie Murdu, adopta
programul „Petitia neamului, romanesc din Ungaria si Banat”

Unirea Principatelor Romane, domnia lui Alexandru Ioan Cuza

1849 dupa interventia militară otomana care a pus capat revolutiei din Tara Romaneasca, Rusia
si Turcia semneaza Conventia de la Balta Liman. => Domnul era numit de țar si sultan pe durata
de 7 ani. Domnii numiti de la Balta Liman, Grigore Alexandru Ghica (1849-1856) in Moldova si
Barbu Stirbei (1849-1856) in Tara Romaneasca au domnit pana in 1856.
In strainatate, romanii si-au propavaduit cauza dupa 1848 mai ales in randurile revolutionarilor
europeni alaturi de care romanii credeau in victoria revolutiei general europene. Odată cu
venirea la putere a lui Napoleon al III-lea in Franta. Dupa 1852 unionistii si au schimbat directia
orientandu-se cu precadere catre curtile europene considerate a fi favorabile unirii cauzei
romanesti. Deteriorarea relatiei dintre Rusia si Imperiul Otoman a dus la 1853 la declansarea
războiului Crimeei. Războiul Crimeei (1853-1856) a pus in fata Rusia pe de o parte, Turcia,
Franta, Anglia si Sardinia pe alta parte. => infrangerea Rusiei.
Tratatul de Pace de la Paris (18/30 martie 1856) mentine suzeranitatea otomană, dar
inlocuieste protectoratul rusesc cu garantia colectiva a celor 7 mari puteri (Franta, Anglia,
Sardinia, Prusia, Austria, Turcia, Rusia), recunostea autonomia Principatelor. Articolul 24 al
Tratatului de Pace de la Paris mentiona alcatuirea divanului ad-hoc cate unul in fiecare dinte
cele doua provincii. Se organizaru alegeri pentru adunarile ad-hoc in Moldova si Tara
Romaneasca. (pentru prima data erau bazate pe avere si nu pe originea socială). Caimacamul,
Nicolae Vogoride insarcinat de Poarta cu organizarea alegerilor din Moldova a falsificat listele
cu candidati in favoarea celor potrivnici unirii. In acest context, Napoleon al-III-lea ameninta in
iulie 1857 cu ruperea relatiilor diplomatice cu Imperiul Otoman. Pentru a evita un nou conflict
european, Napoleon al III-lea si regina Victoria a Angliei se intalnesc la Osborne, si ajung la un
compromis: Anglia era de acord cu organizarea de noi alegeri iar Franta renunta sa mai sustina
unirea deplina sub un prin strain. Cele două adunări (ad-hoc) se intalnesc in octombrie 1857 si
elaboreaza rezolutii: se solicită autonomie, unirea Principatelor Romane sub numele de
Romania, print strain.
7/19 octombrie 1857 se infaptuieste un Proiect de rezolutie a Adunarii ad-hoc a Moldovei si se
cerea: respectarea drepturilor si autonomiei principatelor, in cuprinderea vechilor capitulații
incheiate cu Inalta Poarta in 1393, 1460, 1511 si 1634, unirea Principatelor intr-un singur stat
numit Romania.
Marile Puteri au semnat in 7/19 august 1858 Conventia de la Paris, cu scopul de a oferi
Principatelor o organizare definitiva. Conventia de la Paris accepta doar o unire forma unei
confederatii numite „Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti”; principalele institutii
(domnia, adunarile legislative, guvernul) ramaneau spearate dar existau doua institutii comune
la Focsani: Comisia Centrala si Inalta Curte de Justitie si Casatie. Conventia mentinea
suveranitatea Portii otomane, sub granita colectiva a puterilor semnatare ale Tratatului de la
Paris. Principatele Unite Moldova si Valahia urmau sa aiba fiecare cate un domnitor, ales pe
viata de Adunarea electiva din fiecare principat. Domnul era ales pe viata de Adunarea Electiva
din fiecare principat, domnii reprezentatu puteri executive.
Adunarile functionau ca un parlament unicameramal, care dezbatea si adopta legile fara a acea
initiative legislative, si alegea domnitorul. Guvernul era alcatuit din ministrii numiti de
domnitori, responsabili in fata acestora si adunarilor elective.
Alegatorii se imparteau in functie de venit (vot censitar), care votau prin intermediul unor
delegatii.
Marile Puteri au lasat guvernul fiecarui principat in grija unei comisii provizorii formata din trei
caimacani, pana la alegerea domnitorului. Unionistii moldoveni au putut impune cu usurinta
candidatura la domnie a colonelului Al. Ioan Cuza, care a fost ales domn cu unanimitate de
voturi (48 de deputati la 5/17 ianuarie 1859 ca domn al Moldovei si 24 ianuarie/5 februarie
1859 domn al Tarii Romanesti).
In Tara Romanesca Adunarea era dominata de conservatori, care erau scindati. Neputandu-se
pune de acord asupra unui candidat propriu, conservatorii munteni au sfarsit prin a se alia
candidatului Partidei Nationale, care a fost ales la 24 ianuarie/5 februarie 1859 domn al
Munteniei. Dubla alegere 5 ianuarie in Moldova si 24 ianuarie 1859 in Tara Romaneasca s-a
facut prin vot deschis de catre 48 de deputati. Astfel, romanii au realizat de fapt Unirea,
punandu-se la 24 ianuarie 1859 bazele statului national modern romanesc. Aceasta etapa a fost
parcursa pana la 24 ianuarie 1862, cand Principatele Unite au adoptat numele oficial de
Romania, iar marile puteri au recunoscut noua entitate politica, desi numai pe timpul vietii
domnitorului Cuza. Domnia sa poate fi impartita intre 3 mari etape:

 Perioada consolidarii unirii (1859-1861), caracterizat prin eforturi diplomatice pentru

recunoasterea internatională a unirii si eforturi interne in vederea unificarii legislative si
a celei administrative
 Perioada reformelor realizate pe cale constituțională (1862-1864)
 Regimul guvernării autoritare (1864-1866)

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza

In timpul domniei sale, Cuza a urmarit in plan intern unirea deplină. Problema dublei alegeri a
lui A.I. Cuza a fost luata in dezbatere in cadrul Conferintei Puterilor Europene de la Paris. Marile
Puteri s-au intrunit la 26 martie/7 aprilie 1859, cu exceptia Austriei si Imperiului Otoman au
recunoscut actul de la 24 ianuarie 1859. Si cele doua mari puteri vor recunoaște dubla alegere
in septembrie 1859, iar unirea deplina a Principatelor in 1861. Recunoașterea oficiala a unirii de
catre puteriile garante s-a realizat in cadrul Conferintei de la Constantinopol din 22 noiembrie/4
decembrie 1861. Cuza proclama la 1861 infaptuirea unirii depline si nasterea natiunii romane.
Pe plan intern, Cuza a trecut la unificarea serviciilor publice din cele doua tări. Si-a inceput
activitatea Comisia Centrală si Inalta Curte de Justitie si Casatie de la Focsani. 1861 sultanul
accepta ca unirea sa fie valabila doar pe durata domniei lui Cuza. 22 ianuarie 1862 s-a format
primul guvern unic al Principatelor Unite condus de Barbu Catargiu. Parlamentul unic si-a
deschis lucrarile la 24 ianuarie 1862 la Bucuresti. Stemele celor doua principate s-au contopit iar
in 1863 la propunerea lui Mihail Kogalniceanu a fost adoptat in actele interne si in titulatura
domneasca numele de Romania. Comisia centrală isi inceta activitatea.
In cele doua Principate tendinte ale domniei lui Cuza au fost liberalismul si conservatorismul.
Liberal moderat era Mihail Kogalniceanu, chemat sa formeze guvernul in 1863.
Seculizarea averilor manastiresti 1863
Reforma agrara 1864
1864 Cuza dizolva adunarea.
Asasinarea primului ministru Barbu Catargiu, votul de neincredere dat guvernului Mihail
Kogalniceanu de catre Adunare => Cuza recurge la lovitura de stat (2/14 mai 1864) pentru a
infaptui cea mai importanta reforma economico-sociala. Astfel Cuza a dizolvat Adunarea
Legislativă si a păstrat Guvernul. Pentru a-si consolida pozitia, Cuza a promulgat o noua lege
electorală si o noua Constitutie, „Statutul Dezvoltator al Conventie de la Paris”. Prin Statutul
Dezvoltator se instaura regimul domniei autoritare a lui Cuza, domnul primind largi
prerogrative: dreptul de a initia legi. Adunarea devenea bicameramală, prin infiintarea
Senatului, camera legislativa superioara.
1864-1866 este perioada cea mai activa dpdv al legilor adoptate: Legea rurală, Legea
instructiunii publice, Codul civil, Codul penal.
14/26 august 1864 se promulga legea rurală => improprietarirea fostilor clacasi in functie de nr
de vite de munca detinute. Pamantul nu putea fi instrainat timp de 30 de ani.
Decembrie 1865 se promulga Codul civil => asigura individului libertăti personale, egalitate in
fata legii. Codul Civil si Penal din martie 1864 (alcatuit dupa modelul francez din 1810) si prusac
(1851), asigurau organizarea moderna a statului.
1864 Domnul promulga legea invatamantului general.
1864 s-a infaptuit legea instructiunii sitemului de unitati si masuri metrice. Cuza impune
egalitatea intre sexe. Cuza infiintează primele universitati la Iasi 1860 si Bucuresti 1864. La 1
decembrie 1864 se infiinteaza Casa de Economii si Consemnatiuni (C.E.C), care a avut un rol
important in dezvoltarea economica.
Guvernarea lui Cuza a facut ca opozitia interna sa cuprinda toate fortele spectrului politic.
Opozitia era numita si monstruoasa coalitie, s-a coagulat in jurul ideii inlocuirii lui Cuza cu un
prinț străin. Frebruarie 1866 in urma unui complot, Cuza a fost silit sa abdice.
Ianuarie 1863 s-a format „Monstruoasa Coalitie”, o alianta a fortelor conservatoare si a
liberalilor radicali care urmarea inlaturarea lui Cuza si aducerea unui print străin.

Instalarea dinastiei străine. Independenta

Inca din programul Partidei Nationale din 1802, fusese formulată ideea aducerii in fruntea tării
a unui print străin, idee sustinuta de contele Walewski din cadrul Congresului din 1856, reluată
de adunarile ad-hoc din 1857. Autorii loviturii de stat din 1866 au oferit coroana tarii lui Filip de
Flanda, iar dupa refuzul acestuia, lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen, sustinut de Napoleon
al III-lea, de regele Prusiei. 10/22 mai 1866, Carol a depus juramantul ca domn constitutional in
Parlamentul de la Bucuresti.
Domnia lui Carol a debutat prin adoptarea de catre parlament in iunie 1866 a unei noi
Constitutii care a institutionalizat regimul parlamentar modern si care va rămane in vigoare
pana in 1923. Constitutia a fost promulgată la 1 iulie si era inspirată din Constitutia Belgiana din
1831.
Art 7 lasa posibilitatea impamantenirii doar strainilor in rituri crestine iar ART 19 confera
proprietatii private drept sacru. Astfel a fost impulsionat procesul de constituirea a partidelor
politice, Partidul Liberal (1875) si Partidul Conservator (1880).
Rotativa guvernamentală a fost introdusa in 1895. S-au format doctrinele: liberala „Prin noi
insine” si conservatoare ”Evolutia organica sau pasii marunti”.
Nicolae Balcescu a sustinut mai multe proiecte federaliste (1850-1851), retinand atentia cei cel
ce viza fondarea „Statelor Unite ale Dunarii”. Ion Heliade dorea o „Republica Universală a
Europei”. Astfel in 1863 Cuza a stabilit relatii diplomatice cu Serbia, continuate dupa venirea lui
Carol I prin semnarea unui tratat in 1898.
1866 si 1869 oamenii politici romani se consultau cu guvernul grec in vederea stabilirii unei
actiuni antiotomane.
1870-1871 Infrangerea Frantei in razboiul cu Prusia.
In contextul redeschiderii Crizei Orientale 1875-1876 prin lupta antiotomană dusa de Bulgaria,
Bosnia Hertegovina, Serbia, Muntenegru, autoritatile romane au sperat sa obtine Independenta
insa noua Constitutie Otomană din 1876 preciza ca Romania ramanea provincie privilegiata a
Imperiului Otoman.
Carol ridicase problema independentei in fata consiliului de ministrii din 1873. Cei mai multi
liberali erau pentru apropierea de Rusia in vederea unei actiuni antiotomane.
Imperiul Habsburgic devine Austro-Ungaria in 1867 si avea sub dominatia sa teritoriile
romanesti. Noul guvern condus de I.C Bratianu (1876) spera sa obtina independenta pe cale
pașnică. Criza s-a agravat in 1876, Serbia si Muntenegru au declarat război Turciei iar Bulgaria a
lansat o miscare de eliberare. 1876 Dimitrie Bratianu intiaza un demers diplomatic la
Constantinopol prin care sa se accepte Independenta si numele de Romania dar esuează ca
urmare a adoptarii Constitutiei lui Midhat Pasac, prin care statul roman era declarat provincie
privilegiată a Imperiului (1876).
Octombrie 1866 o delegatie condusa de I.C Bratianu si M. Kogalniceanu propusese la Livadia in
Crimeea, tarul Alexandru al-II-lea si cancelarul Gorceacov un tratat antiotoman; insa nu se
incheiase nici un document. Austro-Ungaria si Rusia se intelegeau prin Conventia de la
Budapesta de la 3 ianuarie 1877.
4 aprilie 1877, Rusia semneaza cu Romania la Bucuresti Conventia privind trecerea trupelor
ruse pe teritoriul romanesc spre Peninsula Balcanica. 6 aprilie Romania declară mobilizare
generală, armata fiind de 120.000 de oameni din care 58.700 reprezentau armata de
operatiuni. 12/24 aprilie 1877 Rusia declară război Turciei si in aceeasi zi trupele incep sa treaca
Prutul in Moldova. Inca din aprilie la Dunare s-a instalat starea de razboi prin bombardarea de
catre turci a locuintelor pe malul romanesc, si prin raspunsul dat de armata romana,
Parlamentul a rupt relatiile cu Poarta si la 9 mai 1877 se declară: „Suntem independenti,
suntem natiune de sine statatoare”. Dupa acest discurs, Camera a dat o motiune prin care
declara independenta absolută a României. Pe 10 mai independenta a fost proclamată si de
Senat, si motiunea a fost prezentată domnitorului Carol I care a dat o proclamatie catre tara,
semnata de toti ministrii. La 9/21 mai 1877, in Parlamentul de la Bucuresti a fost adoptată
declaratia de independenta a României.
Desi la inceputul războiului Rusia a refuzat colaborarea cu armata romaneasca, deoarece nu si
dorea sa si faca obligatii fata de o tara de la care urmarea sa rapeasca sudul Basarabiei. Dupa
asalturile nereusite asupra Plevnei, marele duce Nicolae ii cere lui Carol I sa i se alature cu
armata sa prin telegrama de la 19/31 iulie 1877. Armata romana a luat parte la atatcul asupra
Plevnei din 30 august 1877, in care dupa pierderi grele a fost cucerita reduta Grivita. Dupa un
lung asediu Plevna a capitulat pe 28 noiembrie/10 decembrie in frunte cu generalul Osman
Pasa.
Ianuarie 1878 otomanii au capitulat, razboiul dintre Balcani a evidentiat spiritul de sacrificiu al
armatei romane. (pierderi de peste 10.000 oameni.)
Tratatul de pace de la San Stefano (1878) si Berlin (1878). Prin acestea, statul roman primea
Dobrogea, Delta Dunarii si Insula Serpilor dar pierdea sudul Basarabiei in favoarea Rusiei.
In ultima parte a războiului, Rusia afirma intentia de a anexa sudul Basarabiei => Protestul
parlamentului la Bucuresti (ianuarie 1878). Desi constituise pe plan militar la infrangerea
Turciei, Romania nu a fost acceptată la tratativele de pace de la San Stefano. Marile Puteri au
facut ca Tratatul de la San Stefano sa fie inlocuit cu cel de la Berlin. (1/13 iulie 1878)
Se recunostea independenta Romaniei cu conditiile: rescumpărarea actiunilor societatii
Strousberg, modificarea articolului 7 si cedarea sudului Basarabiei.
1880 se stabileste o lege de organizare a Dobrogei. Ca urmare a statutului international al tarii,
1881 este proclamat regatul iar Carol I este numit „Alteta Regala” in 1878.
Emiterea monedei nationale (leul)-1867
Infiintarea Bancii Nationale 1880
Inaugurarea Academiei si a Ateneului Roman 1881
Infiintarea Creditului Agricol 1881
Vanzarea proprietatii statului la tarani 1889
Invoielile agricole 1907
Teama de extindere a Rusiei catre Balcani => Carol I se orientează spre o alianta secretă cu
Tripla Atlanta (Germania, Austro-Ungaria, Italia) in 1883.
Razboaiele Balcanice (1912-1913). 1913 dorind sa limiteze tendintele de expansiune a Bulgariei,
Romania intra in al doilea Război Balcanic unde Bulgaria este infranta. La incheierea războiului,
prin Pacea de la Bucuresti din 1913, Romania incorporează sudul Dobrogei.
1890 se creează la Bucuresti Loga pentru Unitatea Culturala a tuturor romanilor.
Comunitatile romanesti din Balcani au fost sustinute. Un rol important l-au avut aniversările
istorice, 1901-300 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul, 1904-400 de ani de la Moartea lui
Stefan cel Mare. Regele Carol I a intervenit pe langa Franz Iosef, impăratul Austro-Ungariei
pentru gratierea membrilor miscarilor memorandiste (1892-1894), gratiati in 1895. Ideea unirii
politice a Transilvaniei cu Principatele romane a apărut din sec al XIX-lea la Naum Râmniceanu
(1802) si la transilvaneanul Ion Budai-Deleanul (1804). Aceste planuri au fost reluate dupa 1838
de A.G. Goiescu-Albu si I. Câmpeanu. 1848 multi fruntasi revolutionari considerau ca Imperiul
Habsburgic se va prabusi, constituirea statului roman fiind posibila.
1852 Dimitrie Brătianu utilizează pentru prima data sintagma „Romania Mare”.
Sărbatorile de la Putna din 1871 tanarul A.D. Xenopol aprecia ca „marea unire” era inevitabila.

Infiintarea si evolutia Partidului National Liberal

Institutionalizarea regimului parlamentar modern din 1866, bazat pe alegeri periodice, grabeste
inchegarea partidelor politice si d.p.d.v organizatoric. Unificarea gruparilor liberale a fost una
din preocuparile principale ale lui I.C. Brătianu si C.A. Rosetti.
24 mai 1875 s-au pus bazele P.N.L in ruma Coalitiei de la Mazar-Pasa. Programul partidului din
1875 avea in vedere respectarea legilor si regulamentului constitutional.
Congresul P.N.L. din 1892 elaborează un nou program al partidului, bazat pe necesitatea
respectarii legilor.
1906 majoritatea membrilor partidului s-au pronuntat pentru largirea dreptului de vot. Dupa
alegerile din 1909 a lui Ion Brătianu ca sef al partidului a inceput o perioada a innoiri in
activitatea acestuia. 1913 partidul a anuntat inscrierea in program a doua reforme
fundamentale: agrara si electorală.
Conducatorii partidului au fost Ion C. Bratianu (1875-1891), Dumitru Bratianu (1891-1892),
Dimitrie Sturda (1892-1909) si Ion I.C. Bratianu (1909-1927).
Infiintarea si evolutia Partidului Conservator
3/15 februarie 1880, un grup de oameni politici printre care Lascar Catargiu, Manolache
Costache Epureanu, Titu Maiorescu, Vasile Pogor puneau bazele P.C. Decembrie 1880 lider al
partidului devine Lascar Catargiu pana in 1899. In actiunea de reogranizare a pertidului
inceputa in sec XX, un rol activ il are Take Tonescu. Dupa moartea lui Gheorghe Grigore
Cantacuzino, Titu Maiorescu a fost ales presedinte al P.C urmat de Alexandru Marghiloman.

Monarhia
Instituiriile si reformele menite a aseza Romania intre statele europene, datează mai ales in
timpul lui Al. I. Cuza. Sistemul costitutional din 1866 incadreaza Romania printre statele cu
structuri democratice. Inca din 1802, programele politice ale partidului national ceruse alegerea
unui domn strain. Alegandu-si un domn strain, romanii sperau sa puna capat luptelor interne.
Dupa detronarea lui Al. I. Cuza, alegerea printului s-a oprit oficial asupra lui Filip de Flandra, dar
dupa refuzul acestuia, tron a fost oferit lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen (1866-1914).
Carol I principe al Romaniei, 1866-1881, rege 1881-1914.
Octombrie 1866 Carol vizitează Istambului unde primeste firmaul, denumire din partea
Sultanului.
Potrivit constitutiei, domnul era implicat in toate ramurile puterii de stat. „Regele domneste dar
nu guvernează”
In prima parte a domniei (1866-1881), Carol s-a preocupat de consolidarea institutiilor statului.
In plan politic, acest lucru s-a realizat prin acordarea titlului de Alteta Regala in 1878 si de rege
in 1881.
Cea de-a doua perioada de domnie a lui Carol I (1881-1914) a fost una favorabila modernizării
tării: rotativa guvernamentală introdusă in 1895.
Semnarea lui Carol I a tratatului secret cu Austro-Ungaria (1883) a insemnat si posibilitatea
Romaniei de a interveni in favoarea romanilor din Transilvania, pe langa Curtea de la Viena.
Ultima actiune a lui Carol I legata de politica externa a constituit-o decizia legata de participarea
Romaniei la Primul Razboi Mondial, cand Consiliul de Coroana a adoptat neutralitatea. Urmasul
lui Carol I, regele Ferdinand (1914-1927) a continuat politica predecesorului privind
modernizarea statului, introducerea de vot universal si reforma agrara.
Parlamentul
Parlamentul isi are originea in adunarile de stari din evul mediu romanesc. Regulamentele
Organice au fost primele acte cu caracter consitutional => Regulamentele Oraganice au fost
inceputul regimului parlamentar in Principate. Conform Conventiei de la Paris, puterea
legislativă urma sa fie exercitata in comun de catre domnitor, Adunarea Electiva si Comisia
Centrală de la Focsani. Conventia de la Paris instituia parlamentul unicameramal in fiecare
principat. Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris a fost actul care a marcat trecerea
parlamentului bicameramal, prin infiintarea Senatului. Sistemul parlamentar din 1866 s-a
caracterizat prin rolul legislativului. Activitatea parlamentarea incepea in fiecare an la 15
noiembrie pe parcursul a 3 luni.
Guvernul
Primul guvern unic al Romaniei s-a constituit la 22 ianuarie 1863 in timpul lui Cuza. Dpdv.
Guvernamental, inceputul domniei lui Cuza s-a caracterizat prin instabilitate si confrunari intre
diverse grupari politice.
Justitia
Exista inca din perioada Regulamentelor Organice (1859). In ultimii ani de domnie, Cuza
inzestrează societatea romaneasca cu codurile de legi moderne, dupa cele franceze. Codul Civil
si Procedura Civila, Codu Penal si Procedura Penală etc. 24 ianuarie 1861 se infiintează Curtea
de Justitie.
Teritoriul Romaniei era impartit in judete, acestea in plase, iar plasele cuprindeau comunele
urbane si rurale.
Armata
Legile militare adoptate incepand cu 1864 au avut o insemnatate marcanta in procesul de
organizare a armatei. 1868 se elaborează Legea Pentru Organizarea Puterii Armate. Aceasta
lege a introdus principiul mobilizarii generale. Legea din 1872 a urmarit ridicarea calitativa a
nivelului ostirii in ansamblul ei.

Participarea Romaniei (1916-1918) la Primul Război Mondial (1914-1918)

Primul Razboi Mondial a inceput la 15/28 iunie 1914 cu declaratia de război adresata Serbiei de
catre Austro-Ungaria ca urmare a asasinarii Printului mostenitor de către un student nationalist
sarb la Sarajevo.
In perioada neutralitătii (1914-1916), guvernul condus de I.I.C. Bratianu a purtat tratativele cu
Antanta in vederea stabilirii conditiilor in care Romania i s-ar fi alaturat. Sub presiunea Angliei si
Frantei tratativele au fost reluate si s-au concretizat prin semnarea la 4/17 august 1916 a
tratatului si a conventiei cu Anglia, Franta, Italia si Rusia.
Pozitia oficială fata de razboi a fost stabilită in urma consiliului de coroană de la Sinaia din 21
iunie/3 august 1914 unde s-a adoptat oficial neutralitatea.
27 septembrie/10 octombrie 1914 camd a murit regele Carol responsabilitatea politicii externe
a fost asumata lui Ion I.C. Bratianu. Desi simpatiile sale mergeau spre Antanta nici el si nici
succesorul lui, Ferdinand I (1914-1927) nu aveau nici o intentie sa renunte la neutralitate.
In Partidul Conservator s-au format 4 grupuri cu opinii diferite:

 Gruparea condusă de Titu Maiorescu si Alexandru Marghiloman se pronunta pentru

neutralitate si mentinerea relatiilor cu Germania si Austro-Ungaria.
 Grupare condusă de Nicolae Filipescu sustinea intrarea in război impotriva Puterilor
Centrale, la fel sustinea si Take Ionescu.
 Sustinatorii intrarii Romaniei in razboi de partea Puterilor Centrale se grupase in jurul lui
Petre Carp, invocand pericolul rusesc.
 Ideea intrarii in razboi alaturi de Antanta era sustinuta alaturi de Nicolae Iorga si
Octavian Goga.
Primul ministru, Ion I.C. Bratianu a purtat negocieri cu Antanta intermitent in 1915 si la
inceputul anului 1916. Locul principal intre conditiile impuse de Bratianu era garantia scrisa ca
Romania isi va indeplini dezideratul national ca urmare a implicarii sale in conflict. Aliatii
occidentali au acceptat conditiile lui Bratianu in iulie 1916. La 4/17 august 1916 Ion I.C. Bratianu
si reprezentantii politici ai Frantei, Marii Britanii, Rusiei si Italiei la Bucuresti au semnat
Conventia Politica si Militară care stabilea conditiile intrarii Romaniei in război. Tratatul
recunostea statului roman drepturile asupra Transilvaniei, Banatului si Bucovinei, garantandu-i
participarea in conferinta de pace in conditii de egalitate cu aliatii.
Statul roman urma sa declare razboi Austro-Ungariei. Consiliul de Coroana de la Cotroceni din
14/27 august 1916 aproba oficial cele doua documente si intrarea in război impotriva Austro-
Ungariei. Pe 14 august 1916 Romania declara război Austro-Ungariei iar a doua zi Germania,
Turcia si Bulgaria declară război României.
Conform planului de operatiune „ipoteza z” sub devia „acum ori niciodata”, trei din 4 armate
romane au pornit ofensiva in noaptea de 14/15 august 1916 pe toata lungimea granitei cu
Austro-Ungaria. La 14/27 august 1916 armata romana a trecut la eliberarea Transilvaniei sub
deviza „acum ori niciodata”. In scurt timp au fost eliberate orasele Brasov, Sfantu Gheorge,
Miercurea Ciuc, Gheorgheni, armatele romane inaintand pana in apropierea de Sibiu. In Banat a
fost ocupata Orsova. Situata la S-ul Dunarii devenise alarmanta deoarece in Dobrogea fusese
declansata ofensiva bulgaro-germana condusa de August von Mackensen. Trupele bulgare au
atacat in forta si au cucerit pana la sfarsitul lunii octombrie Turtucaia, Silistra, Constanta si
Cernavoda. Dezastrul de la Dunare fusese provocat in mare parte de nerespectarea
angajamentelor asumate de Antanta: Intarzierea ofensivei generalului Sarrail la Salonic care ar
fi acoperit spatele armatei romane.
Esecul contra ofensivei generalului Alex. Averescu la Flamanda a obligat Romania sa opreasca
ofensiva in Transilvania concentrandu-si fortele pe frontul de S. Intrarea in lupta a trupelor
germane comandanta in Nord de generalul Eric von Falkenhayn si la S de gen. Macknesen a
creat o situatie critica pentru Romania. Sub deviza „pe aici nu se trece” generalul Eremia
Grigorescu a castigat batalia trecatorilor Carpatilor Oreintali concentrand sapte divizii contra
unei divizii romanesti, pe valea Jiului inamicul a reusit sa treaca la S de Carpati.
Romania a fost invadata pe valea Jiului si pe valea Oltului unde trupele romanesti comandate
de genralii Ion Dragalina si David Praporgescu inferioare numeric si tehnic nu au putut rezista
ofensivei inamice. Craiova a căzut la 8 noiembrie si armata romana s-a restrat la est de Olt.
Dupa batalia de pe Neajlov si Arges (17 noiembrie/1 decembrie-20 noiembrie/3 decembrie
1916), Bucurestiul părăsit de oficialitati era ocupat (23 noiembrie 1916) de armatele germane.
Frontul s-a stabilizat la sfarsitul lunii decembrie in sudul Moldovei pe linia Focsani/Namoloasa/
Galati iar capitala se muta temporar la Iasi, unde s-a stabilit guvernul. Doua treimi din teritoriul
tarii (Oltenia, Muntenia, Dobgrogea) a fost ocupata de inamic. La Iasi se contituie un guvern
national din liberali si conservatori democrati condusi de Ion I.C. Bratianu. Tezaurul Romaniei
era trimis in Rusia pentru a fi pus in siguranta (12-14 decembrie 1916). Se trecea la
reogranizarea armatei militare sub comanda generalului Henry Berthelot.
In vara lui 1917 incepeau confruntarile pe frontul din Moldova. In iulie 1917 generalul
Alexandru Averescu a declansat ofensiva de la Marasti inaintand 20 de km. La 24 iulie
Mackensen a contraatacat in zona Focsani-Marasesti-Adjud, dar armata inita romaneasca
comanda de generalul Eremia Giorgescu a reusit sa-i opreasca pe germani provocandu-le
pagube importante. Pe linia Carpatilor Orientali armata a doua romaneasca a aparat cu succes
teritoriile.
La Oituz generalul Averescu a reusit sa respinga o tentativa inamica de a patrunde la est de
Carpati. Desi armata romaneasca obtinute victorii importante in vara anului 1917 dupa
instaurarea regimului bolsevic in Rusia (25 octombrie/7 noiembrie 1917) continuarea
rezistentei devenise imposibila. Armata rusa se dezintegra. Puterea sovieticilor instaurata la
Petrograd a fost folosita pentru a rupe relatiile cu Romania si a-i confisca tezaurul. (13/26
ianuarie 1918). 18 februarie/3martie 1918 noul guvern bolsevic al rusiei a semnat pacea de la
Brest-Litovsk cu Puterile Centrale si a iesit din razboi, lipsind Romania de sprijinul russi izoland-o
de occident. In aceste conditii guvernul roman condus de conservatorul pro-german Alexandru
Marghiloman a semnat tratatul de pace la Bucuresti 24 aprilie/7 mai 1918 cu Puterile Centrale
prin care: Romania pierdea Dobrogea in favoarea Bulgariei, culmile Carpatiilor, suprafata de
5600 de km. Economic, tara era subordonata Germaniei care controla industria, comertul,
finantele. Regele Ferdinand nu a promulgat legea pentru ratificarea tratatului de pace, care a
ramas nul din punct de vedere juridic.
Desi in mai 1918 situatia parea favorabila Puterilor Centrale, contraofensiva m0aresalului Foch
a spart frontul dr Somme in august, iar trupele conduse se Sarrail de Salonic au strapuns liniile
bulgare. Aliatii, dupa ce au oprut ofensiva germana au inceput sa inainteze constant spre
Germania iar in nordul Italiei au respins armatele austro-ungare si au obligat Austro-Ungaria sa
accepte un armistitiu la 21 octombrie/3 noiembrie 1918.
Guvernul Alexandru Marghiloman a cedat locul unui guvern de generali condus de Constantin
Coanda, care a decretat la 28 octombrie mobilizare generala si a ordonat armatei sa treaca la
alungarea trupelor inamice de pe teritoriul tarii. Semnarea armistitiului de catre Germania 29
octombrie/ 11 noiembrie 1918 gasea Romania in tabara invingatorilor. Regele Ferdinand a
reintrat in Bucuresti in fruntea trupelor sale la 1 decembrie 1918. Participarea la razboi avand
ca scop desavarsirea unitatii nationale, se incheia cu un sacrificiu de aproape 800.000 de morti,
raniti, disparuti.
Impactul razboiului asupra societatii
Primul act al dramei a fost cel din august 1914. Drama pentru transilvanenii mobilizati in
armatele austro-ungara, drama pentru romanii din regat al caror viitor depinde de decizia
regelui, credincios aliantei din 1883 si partidelor politice. In Transilvania a fost proclamata legea
martiala si a fost decretata mobilizare generala.
In urma intrarii in razboi armata romana a suferit pierderi grele de aproximativ 250.000 ostasi,
adica o treime din efectivele mobilizate din 1916, fiind morti, raniti sau prizonieri de razboi. In
aceste conditii Ion I.C. Bratianu temandu-se de tulburari sociale a facut din reforma agrara si
electorala principalele obiective interne ale guvernului. La 27 martie 1917 regele a emis o
proclamatie catre trupele sale promitandu-le pamant si drept de vot. Luptele cele mai grele in
1916 au fost la Podul Jiului si Targu-Jiu. In aceste lupte s-a remarcat curajul Ecaterinei Teodoriu,
inrolata ca voluntara si o reintalnim ca „eroina de la Jiu” ridicand transee in regiunea Vrancei. O
alta personalitate a fost regina Maria. 1916 regina se deplasa zilnic sa viziteze Cartierul General
al Armatei si sa faca turul diferitelor spitale din Bucuresti. Regina a luat sub supravegherea ei
Crucea Rosie, acordand ajutor permananent ranitilor.
Statul National Roman
Context European:
Romania si-a desavarsit unitatea teritoriala in 1918 cand au aparut conditiile favorabile
desfasurarii acestui proces: afirmarea ideii de autodeterminare a poporului ca urmare a
revolutiei din Rusia (octombrie 1917) su publicarea celor 14 puncte redactate de presedintele
american Woodrow Wilson (ianuarie 1918); declansarea proceselor revolutionare de la Viena si
Budapesta in toamna anului 1918; respingerea de catre popoarele oprimate a incercarii
imparatului Carol I de federalizare a Imperiului Austro-Ungar intr-o formula confederativa.
Eforturile diplomatice si militare ale Romaniei s-au impletit cu actiunile poporului din Basarabia,
Bucovina si Transilvania, realizandu-se in 1918 Marea Unire.
Unirea Basarabiei
Basarabia a fost un stravechi pamant romanesc anexat de Rusia in 1812, primul teritoriu a carui
populatia a hotarat unirea sa cu Vechiul Regat.
3 aprilie 1917 formarea Partidului National Moldovenesc cu presedintele Vasile Stroescu.
Acesta si-a propus obtinerea autonomiei Basarabiei, iar principalul organ de presa era
„Cuvantul Moldovenesc” condus de Onisifor Ghibu.
8 octombrie/2-7 noiembrie 1917 Congresul Ostasilor Moldoveni intrunit la Chisinau a proclamat
autonomia Basarabiei. Intre 2-6 noiembrie 1917 a avut loc congresul de constituire al Sfatului
Tarii. Acesta era condus de Ion Inculeț si avea ca organ executiv Consiliul Directorilor Generali.
2/15 decembrie 1917 acest organ de conducere adopta o declaratie => Republica Democratica
Moldoveneasca mentionand-o pentru moment ca stat autonom in cadrul Republicii Federative
Ruse. Fortele bolsevice amenintau sa preia puterea la Chișinau iar trupele dezorganizate care se
retrageau de pe front puneau in pericol stabilitatea in zona. => 12 ianuarie 1918 patru divizii ale
armatei romane au intervenit pentru restabilirea ordinii. Din aceasta cauza, guvernul sovietic
rupe relatiile cu Romania la 13 ianuarie 1918 si confisca tezaurul românesc.
23-24 ianuarie 1918 Sfatul Tarii intrunit la Chișinau proclama independenta Republicii
Democrate Moldova si separarea ei de Republica Federativa Rusa la 24 ianuarie-6 februarie
1918. 27 martie/ 9 aprilie 1918 Sfatul Tarii voteaza unirea Basarabiei cu Romania => 22 aprilie
1918 regele Ferdinand semneaza decretul de unire.
Unirea Bucovinei
Bucovina a fost anexata prin Conventia de la Constantinopol in 7 mai 1775 de Imperiu
Habsburgic iar in 1867 a facut parte din monarhia Austro-Ungara. In toamna lui 1918 Bucovina
era amenintată cu divizarea.
Ziarul „Glasul Bucovinei”, condus de Sextil Puscariu, exrpimă la 22 octombrie 1918 intentia
românilor bucovineni „Ca impreuna cu fratii nostri din Transilvania si din Ungaria cu care ne
gasim in aceeasi situatie, sa ne plamuim viitorul care ne convine noua in cadrul românismului”.
Octombrie 1918 romanii din Parlamentul de la Viena constituie Consiliul National Roman,
condus de Constantin Iosipescu Grecul si George Grigorovici. 9 octombrie 1918 CNR cere in
numele natiunii dreptul de autodeterminare. 14/27 octombrie se constituie Adunarea
Constituante a Bucovinei, presedintele fiind Iancu Flondor. Aceasta declară: „in numele
suveranitatii nationale unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești, intr-un stat
national independent”. In Bucovina incep sa patrunda trupe ucrainiene cu scopul de a lipi
teritoriul de Ucraina, in aceste conditii Consiliul Național Român cere sprijinul militar.
12 noiembrie 1918 CNR stabileste institutiile Bucovinei. Presedintele congresului a fost ales
Iancu Flondor. Congresul General al Bucovinei voteaza la 15/28 noiembrie 1918 ”Unirea cu
vechile ei hotare”.
Unirea Transilvaniei
Congresul National din Imperiu desfasurat in aprilie 1918 la Roma adoptase hotararea fiecareia
dintre acestea de a se constitui in stat national. Dupa retragerea armatei române din teritoriile
eliberate in 1916, autoritatiile maghiare au luat masuri dure impotriva populatiei românești.
Propunerea de federalizare a statului in 6 regate autonome adresată de Carol I (3/16 octombrie
1918) nu putea fi acceptata. 29 septembrie/12 octombrie 1918, Partidul National Roman din
Transilvania care si-a reluat activitatea in 1918 adopta Declaratia de la Oradea, prin care se
proclama dreptul romanilor la autodeterminare. 29 septembrie/12 octombrie 1918,
reprezentantii PNR si PSD se intrunesc la Oradea si adopta declaratia in care proclamau
liberattea natiunii si separarea politica de Ungaria. Alexandru Vaida Voevod prezinta aceasta
declaratie in Parlamentul Ungariei la 18 octombrie 1918.
La Viena, Iuliu Maniu preia comanda trupelor romane din armata austro-ungară, cca 60.000 de
militari. Revolutiile izbucnite in 1918 la Budapesta si Viena au grabit destramarea Austro-
Ungariei.
Pentru coordonarea actiunii miscarii nationale la 18/30 octombrie 1918 se constituie la Arad
Consiliul National Roman Central. CNRC publica la 6 noiembrie 1918 manifesul „Catre natiunea
romana”. 9-10 octombrie 1918 CNRC adreseaza guvernului maghiar o nota ultimativa prin care
cerea intreaga putere de guvernare. Tratativele au esuat deoarece maghiarii recunosteau doar
autonomia Transilvaniei, nu si separarea de Ungaria.
7 noiembrie 1918 CNRC lansează manifestul „Istoria ne cheamă la fapte” care anunta
convocarea Adunării Nationale a Românilor la Alba Iulia.
18 noiembrie/1 decembrie 1918 are loc Marea Adunarea Nationala la Alba Iulia la care au
participat 1228 de delegati. Adunarea a fost deschisă de Gheorghe Pop de Băsești iar rezolutia
unirii a fost prezentată de Vasile Goldiș. In primul sau articol, acesta proclama: „Adunarea
natională a tuturor românilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin
reprezentantii lor la Alba Iulia in ziua de 18 noiembrie 1918”.
Pana la intrunirea Constitutiei României, aceste teritorii erau administrate de Marele Sfat
National (ca legislativ) si Consiliul Dirigent (ca executiv), condus de Iuliu Maniu.
24 decembrie 1918 regele Ferdinand emite Decretul de Unire. 29 decembrie 1919, primul
Parlament al României Mari a votat legile prin care era ratificată unirea Basarabiei, Bucovinei si
Transilvaniei cu Romania. Statul National Unitar Român a fost recunoscut si pe plan national
prin tratatele de pace din cadrul sistemului de la Versailles din 1919-1920. Pe plan
international, acesta a fost recunoscut prin tratatele incheiate in cadrul Conventiei de pace de
la Paris (1919-1920).
15 octombrie 1922 la Alba Iulia a avut loc incoronarea regelui Ferdinand si a reginei Maria ca
suverani ai României Mari. Biserica Ortodoxa Romana a fost ridicată la rand de patriarhie in
1925.