Relaţiile țărilor române cu Marile Puteri. Criza orientalǎ (sec. XVII-prima jumătate a sec.

XIX)

Criza orientală
-1683: otomanii sunt învinși sub zidurile Vienei, ceea ce marchează începutul „crizei orientale”;
- Rusia se afirmă ca o mare putere europeană, interesată de SE Europei;
- Imperiul Otoman a decăzut tot mai mult în secolele XVIII-XIX, mai ales militar, ceea ce a
permis imperiilor vecine (Rus și Austriac) să cucerească teritorii pe seama sa.
- criza orientală este numită și „chestiunea orientală” sau „criza omului bolnav al Europei”, sau
„criza omului bolnav din Balcani”. A reprezentat criza politică, economică și militară pe care
Imperiul Otoman a traversat-o în secolele XVIII - XX, care a permis popoarelor aflate sub
stăpânire turcă să obțină independența. Această criză a dus în final la desființarea Imperiului
Otoman, după Primul Război Mondial.
Războaiele ruso-austro-turce (sec. XVII-XIX)
-Reprezintă confruntarea celor trei imperii (Rus, Austriac sau Habsburgic și Otoman) pentru
rezolvarea crizei orientale.
- S-au desfășurat adeseori pe teritoriul țărilor române și le-au cauzat pierderi umane și materiale.
1. Războiul ruso-austro-turc (1683-1699), se încheie cu victoria austriecilor și a rușilor.
 Pacea de la Karlowitz (1699): Transilvania intră în componența Imperiului Habsburgic.
2. Războiul austro-turc (1716-1718), se încheie cu victoria austriecilor.
 Pacea de la Passarowitz (1718): Oltenia şi Banatul au fost anexate de Austria.
3. Războiul ruso-austro-turc (1736-1739), se încheie cu victoria turcilor.
 Pacea de la Belgrad (1739): Oltenia revine Ţării Româneşti, Banatul rămâne habsburgilor.
4. Războiul ruso-turc (1768-1774), se încheie cu victoria rușilor.
 Pacea de la Kuciuk Kainargi (1774): Rusia primeşte dreptul de a interveni pentru protejarea
ortodocşilor din Imperiul Otoman, iar în 1775 Austria anexează Bucovina (nordul Moldovei).
5. Războiul ruso-austro-turc (1787-1792), se încheie cu victoria rușilor și a austriecilor.
 Pacea de la Şiştov cu Austria (1791) şi de la Iaşi cu Rusia (1792): Poarta este obligată să
respecte autonomia Principatelor. Rusia a primit teritoriul dintre Bug și Nistru și ajunge vecină
cu Moldova.
6. Războiul ruso-turc (1806-1812), se încheie cu victoria rușilor.
 Pacea de la București (1812): Rusia anexează Basarabia.

Modificǎri în statutul politico-juridic al Principatelor în prima jumǎtate a secolului al XIX-lea

- 1822 – revenirea la domniile pământene (domni români);

1
- 1826 – Convenţia otomano-rusă de la Akkerman: alegerea domnilor Principatelor din rândul
boierilor români, pe o perioadă de 7 ani; libertatea comerţului, după aprovizionarea Porţii. Turcia nu a
respectat-o.
- 1828-1829: război ruso-turc: victoria Rusiei. Se instituie un regim de ocupaţie rusă în Principate
(până în anul 1834).
- 1829 – Tratatul de la Adrianopol: Ţara Românească primeşte raialele de la Dunăre: Giurgiu, Turnu
şi Brăila; autonomia administrativă a Principatelor; numirea domnilor pe viaţă; îngrădirea dreptului de
intervenţie a Turciei în Principate; libertatea comerţului; statutul Principatelor: sub suzeranitatea
otomană şi sub protectoratul Rusiei.
-1828-1834: ocupaţia rusă în Principate – elaborarea Regulamentului Organic (primul act
constituţional al Principatelor: 1831–Ţara Românească, 1832– Moldova);
- 1849 – Convenţia ruso-otomană de la Balta Liman care ştirbeşte autonomia Principatelor.

E. Reformismul boieresc (proiecte politice boierești) din prima jumătate a sec. al XIX-lea
Boierii români au reacţionat faţă de noul statut politico-juridic al Principatelor prin
redactarea de memorii adresate marilor puteri creştine, de regulă, cu prilejul desfăşurării
tratativelor implicate de războaiele ruso-austro-turce, care pot fi considerate primele proiecte
politice de modernizare a statului.
S-a format treptat aşa-numita „partidă naţională”, ce avea să se manifeste şi în secolul al
XIX-lea. Aceasta a reprezentat, încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, o formă de
manifestare a primelor grupări politice din spaţiul românesc, fiind legată de mişcarea de
emancipare politică şi naţională a Principatelor Române. Dacă până în anii ’30 ai secolului al
XIX-lea aceasta s-a exprimat în conformitate îndeosebi cu interesele boierimii pământene, în
perioada prepaşoptistă, membrii mişcării au început să se afirme ca reprezentanţi ai intereselor
naţionale şi ca vectori ai modernizării.

Context istoric: menținerea problemei orientale.

Acțiuni:
-1802: boierii moldoveni, într-un memoriu adresat împăratului Napoleon al Franței, solicită
autonomia țării și revenirea la domniile pământene.
- 1817-1818: boierul Iordache Rosetti-Roznovanu a scris 8 proiecte de organizare a statului.
- 1821: revoluția lui Tudor Vladimirescu
Scopul: înlăturarea regimului fanariot.
Documentele mişcării: Proclamaţia de la Padeş şi Cererile norodului românesc. Se cerea:
numirea în funcții după merit, libertatea comerțului, armată națională, autonomia Principatelor.
Consecința: revenirea la domniile pământene, în Țara Românească (Grigore Dimitrie Ghica) și
Moldova (Ioniță Sandu Sturdza).

2
-1822: în Moldova, Ionică Tăutu redactează proiectul de constituție „Constituția Cărvunarilor” ,
prevedea limitarea puterii domnului în favoarea Sfatului domnesc, autonomia față de Imperiul
Otoman, separația puterilor în stat.
- Regulamentele Organice au fost adoptate la 1 iulie 1831 în Țara Românească și la 1 ianuarie
1832 în Moldova, în perioada în care cele două principate românești se aflau sub ocupație rusească
(1828-1834).
- sunt documente cu rol constituțional redactate în timpul guvernării consului general rus Pavel
Kiseleff, de către boieri români, pe baza recomandărilor Curții de la Petersburg.
- prevederi: separația puterilor în stat, introducerea unui impozit unic pe cap de locuitor, cu excepția
boierilor și a clerului; reorganizarea învățământului; reînființarea armatei naționale, înființarea
arhivelor de stat etc.
- primii domni regulamentari au fost Alexandru Ghica în Țara Românească și Mihail Sturdza în
Moldova. Cei doi au fost numiți de Poartă și de Rusia, deși Regulamentele Organice prevedeau
alegerea lor.

-1838: boierii din Țara Românească erau organizați în partida națională, condusă de Ion
Câmpineanu. Ei au elaborat o serie de proiecte de reformă și constituție. Așa au fost: „Actul de
unire și independență” (cerea înlăturarea suzeranității otomane și a protectoratului rus), „Osăbitul
act de numire a suveranului românilor” (proiect de constituție, care prevedea eliminarea
suzeranității otomane și a protectoratului rus, precum și instaurarea unei monarhii constituționale).

Transilvania
- 1699: Transilvania a intrat sub dominație habsburgică;
- 1700: Diploma leopoldină (emisă de împăratul habsburgic Leopold al II-lea), prin care ia
naștere Biserica greco-catolică a românilor din Transilvania.
- Curtea de la Viena, prin împărăteasa Maria Tereza (1740-1780) și împăratul Iosif al II-lea
(1780-1790), a dus o politică reformatoare pe plan social, economic, religios etc. Se va forma,
astfel, în Transilvania o elită intelectuală confesională (greco-catolică), care va lupta pentru
emanciparea românilor din Ardeal.
- 1744: episcopul greco-catolic Inochentie Micu Klein a înaintat Curții de la Viena documentul
Supplex Libellus, prin care cerea recunoașterea națiunii române în Transilvania, aducând
argumente istorice.
- 1791: mișcarea culturală Școala Ardeleană (Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior etc.)
a elaborat documentul Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (Petiția Valahilor din
Transilvania), trimis împăratului de la Viena, prin care solicită emanciparea națiunii române.