Criza economică mondială care a început în 1929 și a durat până în 1933 a fost cea

mai îndelungată și severă depresiune economică prin care a trecut societatea occidentală
industrializată. Ea a provocat schimbări fundamentale în structura instituțiilor economice
în politicile macroeconomice și în teoria economică. Deși s-a declanșat în Statele Unite ale
Americii, Marea Depresiune a produs un declin drastic al productivității, o rată deosebit de
gravă a șomajului și o deflație acută în aproape toate țările lumii. Efectele sale sociale și
culturale nu au fost mai puțin copleșitoare, mai ales în SUA, unde această perioadă de criză a
reprezentat cea mai mare calamitate cu care s-a confruntat poporul american de la Războiul
Civil încoace.
Criza declanşată în S.U.A. în octombrie 1929 s-a dovedit a fi cea mai gravă dintre
cele cunoscute vreodată de sistemul capitalist, atât prin amploare, cât şi prin durata sa,
deoarece a afectat întrega lume, cu excepţia U.R.S.S., şi s-a prelungit în unele ţări până
în1935, dacă nu chiar până în 1939, odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, la
a cărui declanşare a contribuit.
Cauzele declinului
Cauzele care au generat criza din anii 1929 – 1933 se regăsesc în domeniul
producției, comerțului, sistemului bancar și bursier, politicile monetare şi sociale, ale
managementului şiştiinţei economice.
In anii urmatori Primului Razboi Mondial, piata a reacționat pozitiv, prin creșterea
cererii de bunuri de consum și produse de uz îndelungat, pentru refacerea sau înlocuirea celor
distruse de război. Se ajunge astfel la o relansare economică și la investiții de capital. De
asemenea, datorită cererii mari de produse, cresc si stocurile de pe piețe. Însă posibilitățile de
consum erau reduse deoarece populația, abia ieșită dintr-un război, avea venituri limitate. Din
cauza creșterii ofertei de produse de către comercianți într-o proporție mai mare decât cererea,
producătorii au ajuns să acumuleze stocuri mari nevândute, declanșându-se astfel criza din
1921, premergătoare marii crize care urma. Producătorii, neluând în seamă posibilitățile
reduse de consum ale populației și semnele declinului care urma să aibă loc, au continuat să
își dezvolte producția.
Astfel, cauza fundamentală a Marii Depresiuni a constituit-o tocmai această
dezvoltare exagerată a bunurilor și produselor în condițiile consumului redus ceea ce a dus la
declinul producţiei, pe măsură ce producătorii şi comercianţii observau o creştere
neplanificată de marfă în stocuri.
Declinul iniţial al productivităţii în SUA în vara lui 1929 este unanim considerat că
ar fi rezultat din stricta politică monetară americană care viza restrângerea speculaţiilor la
bursă.Perioada dintre anii anteriori declanșării crizei economice (1921 – 1928) au reprezentat
o perioadă de dezvoltare, un deceniu prosper. După o epocă a cererii mari de bunuri de
consum și produse de uz îndelungat, datorită creșterilor salariale, dar și a prețului acțiunilor
cotate la bursă, populația s-a axat pe cumpărarea de acțiuni în vederea sporirii veniturilor.
Către toamna lui 1929, preţurile acţiunilor în SUA au atins cote care nu puteau fi
justificate printr-o anticipare rezonabilă a câştigurilor viitoare. Jocul de bursă a devenit o
acțiune cotidiană,aproape fiecare american cumpărând și tranzacționând acțiuni la bursă.
Bogăția americanilor consta în aceste acțiuni tranzacționate. Nu mai era un joc, ci un viciu
Investițiile la bursă au fost văzute drept o cale ușoară de îmbogățire (easy money) și se
estimează că în orice moment al perioadei 1925-1929, cel puțin 4 milioane de americani
dețineau acțiuni la bursă. Intrarea permanentă a unor noi investitori concomitent cu ieșirea
altora, a asigurat un flux continuu de “bani noi” în piață ceea ce a dus la o creștere
fără precedent a prețului acțiunilor.Drept rezultat, s-a ajuns la declinul treptat al preţurilor, în
octombrie 1929, investitorii şi-au pierdut încrederea, iar balonul de săpun al bursei de valori
s-a spart. Panica vânzărilor s-a declanşat în Joia Neagră, 24 octombrie 1929, când, la bursa
din New York se vând 12.894.650 de acțiuni. Multe acţiuni fuseseră cumpărate cu acoperire
–  adică, folosind împrumuturi garantate doar cu o mică fracţiune din valoarea acţiunilor. În
consecinţă,scăderea i-a forţat pe unii investitori să-şi lichideze pachetele de acţiuni,
accentuând astfel căderea preţurilor. Între valoarea lor de vârf în septembrie şi valoarea
minimală în noiembrie, preţurile acţiunilor în SUA (măsurate prin
indicatorul Cowles) au scăzut cu 33%. Deoarece declinul a fost atât de dramatic, acest
eveniment a rămas cunoscut ca Marele Crah din 1929.Prin sistemul de vase comunicante care
lega SUA de celelalte state ale lumii, întreaga economie mondială a început să fie afectată.
O altă cauză a fost reprezentată de faptul că, în această perioadă, băncile ofereau
americanilor posibilitatea contractării de împrumuturi mult mai ușor decât înainte și este foarte
probabil ca pe lângă mașini și case, mulți dintre cei care au luat credite au investit o parte din
bani și la bursă. 
Crahul bursei de valori a redus substanțial cererea globală americană.
Achizițiile de bunuri de folosință îndelungată și investițiile în afaceri au urmat o scădere
considerabilă. O explicație ar fi generarea de către criza financiară în rândurile populației o
nesiguranță considerabilă în ceea ce vizează veniturile viitoare, iar nesiguranța, la rândul ei, a
determinatconsumatorii și agenții economici să amâne achiziția de bunuri de folosință
îndelungată.
Deși pierderea de averi personale cauzată de căderea prețurilor pe acțiuni a fost relativ redusă,
crahul a scăzut cheltuielile de consum, fiind principalul motiv al scăderii productivității, carea
intrat în regres.
În câteva luni economia americană se dezorganizează: falimente bancare, întreprinderi
industriale a căror producție este paralizată și care-și trimit muncitorii și funcționarii în șomaj.
Scăderea veniturilor provoacă o reducere a consumului. Supra producția
agricolă provoacă prăbușirea cursului mărfurilor alimentare determinând ruinarea fermierilor.
Încrederea în virtuțile economiei liberale dispare. Regimul liberal primește o dublă lovitură: 
politică, deoarece una dintre marile democrații este destabilizată, si  economică, prin
confruntarea liberalismului economic cu o profundă criză.În ansamblu, din 1929 până în 1932
venitul național al SUA scade, de la 87 la 39 de miliarde de dolari. Criza economică lovește toate
categoriile sociale. Semnul cel mai vizibilal crizei sociale:
numărul șomerilor crește considerabil, de la 1,5 milioane de șomeri în 1929 la 12 milioane în
1932, adică un sfert din populația activă. Agricultorii sunt cel mai greu loviți. Ei sunt
constrânși să-și vândă pământurile la prețuri foarte mici pentru a-și achita datoriile. Mulți
dintre ei migrează în vest, mai ales spre California, în căutare de lucru. Sărăcia afectează și
funcționarii, membrii profesiunilor liberale, capitaliștii ruinați.
Următoarea lovitură adusă cererii globale a avut loc în toamna anului 1930, când
sectorul bancar intră și el în declin. O panică bancară se produce când depunătorii își pierd
încrederea în solvabilitatea băncilor și doresc ca depozitele făcute în numerar să le
fiereturnate. Băncile, care în mod normal dețin doar o fracțiune din depozitele populației,
suntnevoite să anuleze operațiunile de creditare pentru a putea returna deponenților sumele
depuse. Rezerva Federală a încercat să preîntâmpine criza bancară. Moartea
guvernatoruluiBăncii Federale din New York, Benjamin Strong, a fost unul dintre motivele
declanșării panicii din domeniul bancar, deoarece moartea sa a lăsat un vid de putere la
Rezerva Federalăși a permis unor persoane din conducere să intervină în blocarea anumitor
operațiuni. Dorința disperată a populației de a deține numerar în locul depozitelor bancare
a dus la scăderea rezervei monetare cu 31%. Aceste declinuri ale rezervei monetare provocate de
Rezerva Federală au avut un efect profund de scădere a productivității.
Resimțirea crizei în lume
Depresiunea a lovit efectiv fiecare ţară din lume. Totuşi, intervalul de timp şi magnitudinea
crizei au variat substanţial de la ţară la ţară.
Marea Britanie s-a confruntat cu creşterea economică lentă şi cu recesiunea în aproape toată cea de-a
doua jumătate a anilor 1920 şi nu a căzut într-o depresiune severă decât spre începutul lui
1930, iar declinul în producţia industrială a fost cca o treime din contracţia producţiei
înregistrate în Statele Unite.
Franţa a resimţit o scurtă cădere economică la începutul anilor 1930. Revirimentul francez din
1932 şi 1933 a fost însă de scurtă durată. Atât producţia industrială franceză cât şi preţurile au
scăzut dramatic între 1933 şi 1936.
Economia Germaniei a intrat în criză la începutul anului 1928, apoi s-a stabilizat doar pentru
a reintra în regres în al treilea trimestru al lui 1929. Declinul producţiei industriale germane a
fost sensibil egal cu cel din Statele Unite.
Câteva de ţări din America Latină au trecut prin depresiune la finele lui 1928 şi începutul lui
1929, cu puţin înainte de declinul producţiei în SUA. În vreme ce unele ţări
mai puţin dezvoltate au avut de-a face cu depresiuni grave, altele, precum Argentina şi
Brazilia,au resimţit crize mai moderate.Şi Japonia a cunoscut o criză moderată, care a început
relativ târziu şi s-a încheiatrelativ devreme.
Deflaţia generală a preţurilor, evidentă în SUA, a fost înregistrată şi în alte ţări.Absolut
fiecare stat industrializat a suferit declinuri ale preţurilor de vânzare en gros de peste 30%
între 1929 şi 1933. Din cauza flexibilităţii mai mari a structurii preţurilor din Japonia,acolo
deflaţia a fost neobişnuit de rapidă în 1930 şi 1931. Poate că această deflaţie rapidă aajutat la
menţinerea declinului în activitatea japoneză de producţie la cote rezonabile.
Preţurile produselor de bază comercializate pe pieţelemondiale au căzut chiar mai
dramatic în acea perioadă. De exemplu, preţurile cafelei, bumbacului, mătăsii şi cauciucului s-
au redus la jumătate numai între septembrie 1929 şi decembrie 1930. În consecinţă, pentru
producătorii de bunuri de larg consum, balanţacomercială s-a destabilizat abrupt.
Resimțirea crizei in România
Criza economicã mondialã, ale cãrei simptone au apãrut încã din 1928, a avut o
deosebita amploare și intensitate în România, datoritã unei agriculturi înapoiate,
cresteriidatoriei externe, acaparãrii unor importante întreprinderi de cãtre capitalul strãin,
scaderii catastrofale a prețurilor la produsele destinate exportului și menținerii, la nivel ridicat,
a prețurilor la produsele importante.
Primul Război Mondial (1914-1918) luase sfârşit de peste zece ani. Urmele lăsate în
Europa erau greu de acoperit, iar timpul scurs de la sfârşitul luptelor fusese insuficient pentru
cicatrizarea rănilor economice şi sociale chiar şi în cazul ţărilor dezvoltate, darămite însituaţia
unei economii tributare pământului, aşa cum era economia românească.
 România resimte din plin recesiunea, aproape 500 de unităţi industriale dau faliment
aruncând în şomaj peste 55.000 de muncitori, iar producţia industrială scade cu circa 28,4
miliarde lei. Prăbuşirea preţurilor produselor agricole are ca urmare directă
reducereaveniturilor statului şi a cheltuielilor bugetare.
România intră într-o cursă a deficitelor bugetare cronice, agravate de politica
guvernării ţărăniste, de permanent asupra evaluare a veniturilor şi de insuficient a comprimare
a cheltuielilor. La asta se adaugă efortul susţinut pentru plata datoriei externe, care nu aîncetat
să crească, din pricina împrumuturilor contractate în 1929 şi 1930.
Relansarea economică.
Programul N e w D e a l
Masurile luate pentru eliminarea efectelor negative al ecrizei,deşi audiferit de la o ţară la
alta,au avut şi multe trasături comune.Ideea centrală aacestor măsuri a fost cea a creşterii
rolului statului în economie,adică transpunerea în practică a docrinei economice a
dirijismului,sintetizat,înepocă,de cnoscutul economist John Maynard Keynes.
Între 1929-1932, agravarea crizei duce la eșecul administrației republicane conduse
de presedintele H. Hoover. Noul președinte ales în noiembrie 1932, Frannklin D. Roosevelt,
om politic experimentat, constituie el însuși un simbol al luptei victorioase împotriva
adversității soartei. Pentru a lupta împotriva crizei, Franklin Roosevelt a anunțat în perioada
campaniei electorale un New Deal, o noua cale sau Noul Curs. Expresia, împrumutată din
jocul de cărți,anunță măsuri de anvergură adoptate încă din primele săptămâni ale mandatului
(mai - iunie1933). Programul New Deal   (Noua Înțelegere) inițiat de președintele Franklin D.
Roosevelt la începutul anului 1933 a inclus un număr de noi programe federale cu scopul de a
genera procesul de relansare economică.
Măsurile luate pentru eliminarea efectelor negative alecrizei au vizat, în principal,
creșterea rolului statului în economie.
Concluzii
 Marea Depresiune a fost cea mai mare criză din istoria Statelor Unite ale Americii.
În pofida consecințelor nefaste pe care le-a avut asupra economiei și populației în acel
moment,această criză a avut drept consecință mai degrabă redarea încrederii oamenilor decât
marischimbări în societate. A fost o perioadă de mari inovații politice, majoritatea
reprezentate de reformele introduse de celebrul ”New Deal” al președintelui Franklin D.
Roosevelt și de încercările administrației de a rezolva problemele stringente ale statului:
șomaj, sărăcie șidezintegrarea economiei americane. A fost o perioadă în care numeroși
americani au cochetatcu gândul că Uniunea Sovietică ar putea fi modelul unei adevărate
societăți umane.
Dar,mai presus de toate, a fost un deceniu în care scriitorii, artiștii și intelectualii americani au
experimentat formele noi ale lieraturii, picturii, teatrului.