Hronicul și cântecul vârstelor

Rezumat

La 1 septembrie 1902 personajul principal începu școala germană la Sebeș ală turi de frații lui
mai mari, Liciniu și Longin. Acesta intră în clasă unde vedea doar copii necunoscuți, vreo 40. Se
auzea exclusiv vorbă nemțească însa erau si români, care erau tă cuți și intimidați. Personajul
mai desprindea uneori din zgomotul ca din stup câte un cuvânt necunoscut. Liciniu îl aduse în
clasă și îi gă si un loc în banca a 4a. Primele bă nci erau ocupate de repetenții ce se uitau cu un aer
de superioritate la cei din ultimile bă nci. După ce plecă Linciu apă ru și Longin. El îl luă pe un
bă iat din banca a 2a și îl așeză pe fratele lui mai mic în locul lui. Astfel personajul avansă fă ră
efort, lucru ce i se pă ru nedrept. Totuși el nu protestă . Acesta știa că în școala nemțească
domnește un spirit de concurență . Fiecare elev era ambițios să ajunga în primele bă nci, caci
pozitia față de catedra fă cea prestigiul intelectual și moral al elevului. Examină rile erau adesea
întrerupte de aceste dislocă ri. Când dască lul Herr Lehrer Roth a intrat, elevul cu care fă cuse
schimb se ridică și ară tă spre personajul narator pârândul. Dască lul veni spre personaj îl prinse
de ureche și îl duse în fundul clasei. Acea întâmplare umilitoare îl puse pe gânduri și îi trezi
mândria. Atunci el înțelese că se începu școala adevă rată . Trecuseră câteva zile fă ră să fie
examinat, iar dască lul parca își ferea și privirea de la el. Personajul aștepta cu ră bdare încercând
să culeagă nă voadele acestei limbi ce o considera o enigmă . Nu era ușor însă avea un avantaj:
românii nu erau obligați să vorbească . Totuși el a decis să ia concurența cu toată clasa. Se
antrena acasă să citească , iar la scrierea literelor gotice se pricepea. Aritmetica o considera un
tă râm de care nu era stră in. Într-o după amiază norocul i se dezlă nțui și înaintă cu 2 bă nci. Timp
de 3 să ptă mâni ajunse primul în clasă , de unde nu a mai fost clă tinat de nimeni tot anul.
Cartea nu-i punea pedici și norocul îi cânta în strună , dar școala ră mânea neîndră gită . Se
deșteptase în el un simț a datoriei cu care ră zbea. Greută țile școlii nu îl speriau și după ce a prins
puțină germană , stră daniile de a se menține deasupra nu se cereau mari. Purta cu el, ca o rană , 2
umbre: una de zi și una de noapte. Cea de zi era a soarelui, iar cea de noapte – a dorului de casă .
Sâmbă tă după -amiaza se furișa deseori la sat fșcând înconjoruri secrete că ci aceste vizite erau
îngă duite doar în vacanță . El încă lca porunca și se pedepsea singur, că ci despă rțirea de familie
era sfâșietoare.
Față de copiii lor, pă rinții personajului se comportau diferit. Tata nu-și dă dea pe față bă tă ile
inimii și se pă stra la depă rtare. El veghea asupra lor prin simpla lui prezență . Personajul era prea
mic pentru ai pă trunde firea, însă a aflat mai târziu de la frații lui că tata era cald și simpatic
când se simțea în largul să u. Mai află că era un liber-cugetor, deși preot. Aceste tră să turi nu-l
împiedicau să -și îndeplinească datoriile față de altar. Prestigiul față de să teni și la sporit ca mare
sfetnic al Lancră mului.
Exemplul să u prindea, că ci era sugestiv şi viu. Cum popa îşi îndruma copiii spre carte, ţă ranii
prinseră a face la fel. Localnicii erau gospodari stră dalnici, dar cam nevoiaşi. Puținul trebuia
compensat prin muncă . Varza a devenit, nu prea știe de ce, specialitatea satului. În toamnă ,
Lancră njeanii, au pornit cu că rucioare de varză spre oraș. Au construit gră mezi de capete în
piață , pe care oră șenii le-au ridicat de la pă mânt ca niște cranii. Un trecă tor, cu închipuirea
stricată si lipsit de umor, ar fi putut să își închipuie umbra unui prinţ de Danemarca. În general,
lancră nenii erau foarte deschiși că tre inovații mai mici, accesibile chiar și să ră ciei. În acest sens,
pă rintele le-a dat din nou o scuză .
El și-a îndeplinit îndatoririle preoției care, în cea mai mare parte, le considerau provenind din
credințe deșarte. A citit pe Kant, Schopenhauer sau David Strauss. Acasă era calm și vorbea rar,
dar nu ursuz. Uneori — evada. Evadarea nu este foarte departe, până la Sebeş sau Balgrad. Un
pahar de vin îl pune în ipostaze vorbă rețe. După încă cinci pahare, nu-și mai putea controla
adâncurile. După zece avea să cânte sau să alunece pe panta disputelor nesfârșite. La Bă lgrad, îşi
încerca la jocul de că rţi. Aceasta era forma cea mai de jos a evadă rilor sale, şi de obicei pierdea.
In momentele de disperare îl bă tea gîndul să pă ră sească satul. L-a așteptat de multe ori și acasă
durerea, când s-a strecurat până la capă tul dorului.
Mama lui și-a fă cut soțul un idol, pe care îl dorea al ei și numai al ei. Ș i din moment ce asta nu a
funcționat cu adevă rat, ea a că utat vreo ocazie să -și amă rească idolul cu fiecare cuvânt aruncat
încruntat. Mama era o ființă primordială . Eine Urmutter, cum am numit-o mai târziu, folosind un
cuvânt care pă rea să -i cuprindă chipul și prin care personajul narator a proiectat-o în arhaic. Fă ră
multă şcoală , cu instincte materne şi feminine preistorice. Preistorice în sensul deplină tă ţii
vitale, grele, masive.Cunoștințe folclorice nu deosebit de bogate, dar ea a tră it într-o lume pe
mă sură , cea folclorică .Personajul narator suferea amarnic și i se sleia inima când intra în casa si
vedea intre parintii sai o liniste de plumb. Odata pe neasteptate a incremenit in prag,i se parea ca
tatal sau era bolnav. A luato la fuga spre bucataria de vara si a intrebata pe mama sa ce e cu tata
insa ea i-a raspuns ca acesta a chefuit toata noaptea si acum îl ard pe dină untru esenţele. Mama
lui mereu stia cum sa raspunda, intotdeauna avea cate un cuvant plastic si plin de seva care ii
venea de la sine.