Fișă de lectură

Autor: Mircea Eliade

Date bio bibliografice: Mircea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de
ficțiune, filozof și profesor de origine română la Universitatea din Chicago, din
1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat
cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor,
autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18
limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. În afară de
jurnalele sale intime și manuscrisele inedite, opera completă a lui Mircea Eliade
cupride aproximativ, peste 80 de volume. Este membru post-mortem al Academiei
Române (din 1990).
Titlul: Romanul adolescentului miop
Anul apariției: 1989
Ediția consultată: - Editura: Tana
- An: 2005
- Copertă:

Capitole:
Partea I
- Trebuie să scriu un roman
- Gloria lui Robert
- Jurnal de acasă
- Între Don Juani
- Un prieten
- Luni, 8-9, germana
- Corigență
- Premianții
- Vacanța
- Jurnal de vară

Partea a II-a
- Mansarda
- „Muza” – societate cultural-dramatică
- Fănică
- Domnul redactor
- Noiembrie
- Repetiții
- Drumul către mine însumi
- Incipit vita nova
- Cu Moș-Ajunul

Partea a III-a
- Sâmbăta
- Papini, eu și lumea
- Un an
- Prietenii
- Tristeți, în vară
- Mă clatină vânturile
- Bacalaureatul
- Final
 Rezumat

Partea I

Eliade suferă în urma insuficientului de la matematică și germană, unde are

neșansa de a rămâne corigent. Se gândește că singura rezolvare ar fi să scrie un
roman, care odată apărut în librării ar deveni important și ar scăpa cu fața curate la
școală. Scrierea romanului are ca bază jurnalul său, dar își dă seama că fără
existența unei fete, acesta nu ar avea sare și piper. Dar singurele fete pe care le
cunoaște sunt cele ale cizmarului care nu-ți pot inspira iubire și verișoara sa Laura ,
care îi dă câteva idei privitoare la roman. Și prietenul său Dinu își dă cu părerea
asupra romanului, oferindu-se bucuros să fie personaj în acesta, cu condiția să îl
zugrăvească în mod melancolic.
Eliade se hotărăște să-l zugrăvească pe prietenul Robert în roman, dar nu știe
încă ce intrigă va avea romanul. Știe doar că e obligatoriu să-l scrie pentru a putea
trece în clasa a 7-a reală. Împreună cu Jean Victor Robert, Dinu și Perri au ieșit cu
4 fete în Parcul Carol. Pentru Eliade, întâlnirea a fost un fiasco, renunțând să mai
iasă cu fete. Îi spune lui Robert că va fi un personaj important în romanul său, un
personaj “ridicule”, iar Robert e supărat că nu vrea să-i zugrăvească și părțile bune
și în următoarele săptămâni încearcă să pară schimbat spre uimirea celorlalți băieți.
Eliade recitește însemnările cu întâmplări din clasă. Caleia e ascultat la
istorie de Noisil și e ajutat de Tolihroniade care-i șoptește. Pake va rămâne repetent
pentru că Vanciu, profesorul de matematică, l-a prins la bodegă cu câteva
sandwich-uri și un litru de țuică în față. La ora de muzică, domnul Boloveanu își
vinde un teanc de foi, o nouă romanță de a sa „Crinul”, cu câte 6 bani foaia, după
care, la invitația copiilor, o cântă la orgă. Apoi fac pregătire pentru serbarea de
sfârșit de an, în timp ce un coleg poreclit Fosil încearcă să fugă de la oră, fiind
pârât de copii. Aguletti a plâns la ora de chimie, invocând numele tatălui sau mort,
pentru a scăpa de insuficient. Dinu s-a schimbat mult: deși e frumos, bun și
inteligent, nu-l mai pasionează chimia ca acum un an. Pe Robert îl dor ochii din
pricina cititului și a formolului cu care s-au dat clasele duminică. Fănică a reușit să
ia „bine” la chimie și e foarte fericit, încât le oferă copiilor 100 de lei pentru
cornuri și ciocolată. El are o frică teribilă față de Toivinovici, profesorul de chimie.
 Robert si Dinu au venit să-l ia pe autor, căruia îi spuneau „doctorul” - fiind
urât, miop și cu preocupări erudite - să-l ducă la o plimbare în Cișmigiu. Robert și
Dinu se uitau după femei, catalogându-le și povestindu-și aventurile amoroase.
Marcu, prietenul lui Eliade, e înalt, cu ochii mari și bulbucați, părul creț,
mâini și picioare lungi și stă în ultima banca, citind romane franțuzești în timpul
orelor. Nu e interesat de ceea ce se discută la ore, numai cu Eliade vorbea despre
cărțile pe care le citesc. Autorul a citit Ulița copilăriei de Ionel Teodoreanu și a
plâns gândindu-se la Sonia.
În clasa întâi, Eliade rămăsese corigent la franceză, germană și română, fiind
foarte bun la oină, unde își petrecea toate după-amiezile. Acum, în clasa a 6-a,
reușește în toamna să-și ia corigența la germană.
Rămas corigent la mate, nu reușește să se pregătească pentru a fi ascultat și
hotărăște că are timp o vară întreagă să se pregătească să dea corigența la toamna.
Directorul a ținut o binecuvântare, după care fanfara copiilor a cântat câteva
cântece și apoi au fost citiți premianții. Eliade, împreuna cu Dinu, era printre cei 4
corigenți la mate.
Eliade întâlnește într-o zi în parc pe o bancă, un vagabond care-i povestește
despre peripețiile sale prin diverse țări, dar autorul e conștient că nu are curajul de
a pleca din mansarda sa. Spre sfârșitul lui iulie, trebuie să plece în Dumbrava
Sibiului unde abia așteaptă să ajungă.
S-a întors de la Dumbrava Sibiului mai repede, motivând lipsa banilor și,
deși își impunea să se apuce de matematica, nu a reușit să învețe aproape nimic. Se
pare că datorită intervenției unei personaje feminine din partea unuia dintre
corigenți, au fost trecuți toți. Eliade e hotărât să învețe matematică și germană de la
toamna.

Partea a II-a

Eliade citea și avea un caiet gros intitulat „Călătorie în jurul bibliotecii

mele”, unde slăvea cărțile citite. E hotărât să scrie despre sufletul mansardei sale,
martora a întregii vieți de până atunci.
 Cei talentați din clasă au alcătuit o societate „Muza”, unde au primit și alți
membrii și mai ales fete din alte clase, unde organizau conferințe, piese de teatru și
altele. Totul se organiza în subsolul casei colegului Noschuna. Eliade a ținut o
conferința despre Rama, având mare succes în fața fetelor din clasa a 6-a. Au
organizat o parte din piesa Don Juan, unde Eliade era preotul Ieronim, Dinu era
Castagnete pajul, iar Robert era Don Juan. Piesa a fost un succes, dar discuțiile de
după au degenerate în ceartă și societatea s-a scindat, Dinu anunțând că va
organiza o societate la el acasă.
Fănică a scris o „revista” numită „Un liceu model”, carte se va juca de Sf.
Spiridon, când se ține o serbare mare. Bricterian îl va juca pe director, Eliade îl va
juca pe proful de chimie Toivinovici , în timp ce autorul piesei va avea rol dublu,
al unui părinte revoltat împotriva taxelor și al elevului bolnav de „gălbinare” din
pricina chimiei. Se preconiza un succes mare al revistei. Duminica au fost invitați
toți la via lui Morariu, unde era must, vin vechi și culegătoare multe. Dar tatăl lui
Morariul a fost aproape tot timpul.
Eliade e hotărât să capete bani de la revista domnului Leontescu, căruia îi
trimitea articole nenumărate, dar întâlnirea dintre ei nu-i aduce banii promiși și
Eliade e hotărât să nu-i mai trimită alte articole.
Uneori Eliade se tortura cu o frânghie, aplicându-și lovituri pe spate, până
ajungea la clipa de extaz, clipa apropierii de sine însuși. Începe să poarte ciorapi de
mătase, să-și facă haine moderne, s-a pudrat ca Dinu și prietenii îi spuneau ca a
intrat în rândul lumii și el.
Au început repetițiile pentru revistă. Se adunau în fiecare seară în sala de
muzică, iar regizorul era domnul Filimon de la Teatrul Național. Au asistat și
directorul și profesorii la prima repetiție pentru a vedea dacă acceptă piesa. Au
acceptat-o și repetițiile au continuat. Domnul Boloveanu, profesorul de muzică,
mai vine și el, încercând să adune copii la fanfare, dar aceștia se eschivează mereu.
Eliade încearcă să se găsească pe sine însuși, însă nu are o metoda și nici o
indicație. I se pare că sufletul e schimbat de la o ora la alta, că nu îl poate prețui.
Privește spre el, ca spre niște trăsături străine și are impresia că nu va putea scrie
niciodată „Romanul adolescentului miop”.
Eliade se transferă de la real la modern și e fericit că a scăpat de matematică.
Leiber și Petrisor discută în contradictoriu, Brătășanu învață tot, dar nu are lucrări
strălucitoare, dar e premiantul și „băiat bun”. Marcu citește mult, dar nu la obiect,
de aceea nu reușește decât greu să nu ia insuficient. Robert se străduiește și el și
câteodată strălucește. Eliade e fericit cu noii săi colegi și a uitat de toată tristețea pe
care i-au produs-o zilele de ninsoare.
Corul se aduna la Eliade acasă și-l bârfesc pe Robert. Propisan le povestește
aventurile lui în timp ce Fănică, băiat serios, prefera să dea o anumită sumă și să
fie liniștit. Toți se interesează ce mai scrie Eliade și unde publica. Încep repetițiile
sub bagheta lui Fănică, cu Perri dând tonul cu diapazonul. În ajun, au pornit la
colindat, după care s-au întors la Eliade acasă unde au petrecut până dimineața.

Partea a III-a

Sâmbăta era ziua când tinerii mergeau la casele cu felinarele roșii, mergeau
la cinematograf sau se plimbau prin parc. Eliade se plimba cu Marcu purtând
discuții interminabile în contradictoriu: unul sceptic, altul dogmatic.
Eliade a citit „Omul Sfârșit” a lui Giovani Papini și are impresia că trebuie
să se schimbe pentru a nu se spune că l-a imitat pe Papini. Are impresia că Papini
i-a descris propria viața și-l consideră cel mai important dușman, dar și cel mai
darnic prieten, l-a ajutat să fie el însuși.
A trecut un an, timp în care Eliade nu a mai scris nimic la „Romanul
adolescentului miop”. Relația cu Robert s-a răcit. A citit foarte mult în această
perioadă, rămânându-i foarte puține amintiri pe care le considera „Icoanele
timpului pierdut”.
Apare un nou prieten, Radu, care a fugit de la liceul din Brașov. S-au adunat
ca în vremurile trecute mai mulți prieteni și au purtat discuții diverse cu gândul la
bacalaureatul care urma.
Eliade s-a prezentat la examenul de bacalaureat, cu întrebări stupide la unele
materii, părându-i absurd tot bacul. A reușit să răspundă la toate întrebările, iar
după părerea sa ar trebui să ia medie de trecere.
A reușit să ia examenul de bac. Simte că se sfârșește ceva și începe altceva.
E hotărât să-și scrie romanul sub forma de jurnal al autorului, cu comentarii, note
și schițe. Așa i se pare că poate surprinde realitatea, firesc și dramatic. Încheie
jurnalul și începe să scrie „Romanul adolescentului miop”.