Relația Harap-Alb - Spân

În 1877, în revista "Convorbiri literare," a fost publicată "Povestea lui Harap-Alb," o operă semnată de Ion
Creangă, unul dintre marii clasici literari alături de Mihai Eminescu, I. L. Caragiale și Ioan Slavici. Acest basm cult
se încadrează în categoria basmelor fantastice. În această poveste, Harap-Alb și Spânul exemplifică relația tipică
dintre protagonist și antagonist, specifică basmelor. Personajul principal, Harap-Alb, are un rol central în poveste, iar
Spânul evoluează în funcție de modul în care influențează parcursul eroului.
Din punct de vedere social, evoluția lui Harap-Alb poate fi asimilată etapelor inițierii, trecând de la statutul
de mezin la cel de împărat, prin intermediul perioadei în care este sluga Spânului. Spânul reprezintă un impostor care
preia identitatea fiului craiului prin mijloace viclene.
Din perspectivă psihologică, Harap-Alb începe ca o personalitate slabă, naivă și lipsită de experiență,
dezvoltând calități precum generozitatea, curajul și empatia în urma unor teste și provocări. În schimb, Spânul este
manipulator, viclean, violent și crud.
Moral, Harap-Alb nu dispune de puteri supranaturale și reprezintă un tânăr novice în procesul său de inițiere.
Spânul, pe de altă parte, este un antagonist uman care îndeplinește un rol de învățător rău, contribuind la maturizarea
completă a protagonistului.
Un episod semnificativ care ilustrează relația dintre cele două personaje este momentul coborârii în fântână,
simbolizând începutul inițierii eroului. Prin viclenie, Spânul îl convinge pe Harap-Alb să intre în fântână, unde îl
închide până când acesta acceptă să-și schimbe identitatea. Acest moment reprezintă, simbolic, un ritual de vasalitate:
„jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-l da ascultare și supunere întru toate, chiar și-n foc de ți-aș zice să te
arunci. Și de azi înainte, eu să fiu în locul tău nepotul împăratului, despre care mi-ai vorbit, iară tu, sluga mea; și atâta
vreme să ai o mă slujii, până când îi muri și iar îi învie.”.
Un alt episod important este confruntarea finală, în care răul și binele se confruntă. Fata împăratului Roș
dezvăluie adevărata identitate a lui Spân, care îi taie capul lui Harap-Alb, simbolizând astfel încheierea procesului de
inițiere. Cu ajutorul calului său, Harap-Alb îl învinge pe Spân, iar fata îl readuce la viață. Astfel, Harap-Alb devine
împărat: „Iară Spânul, văzând că i s-a dat vicleșugul pe față, se răpede ca un câne turbat la Harap-Alb și-l zboară
capul dintr-o singură lovitură de paloș.”.
Un aspect relevant în relația dintre cele două personaje este conflictul acestora, care are o dimensiune etică
și reprezintă lupta dintre bine și rău. Răul are un rol formativ în viața eroului, fiind necesar pentru maturizarea sa.
Confruntarea finală îl eliberează pe Harap-Alb de starea de supunere și încheie destinul Spânului.
În concluzie, basmul lui Ion Creangă nu numai că respectă tiparul clasic al basmului, având ca temă centrală
conflictul dintre bine și rău, dar și surprinde prin apărarea valorilor tradiționale și modul în care răul este sancționat.