Basmul cult este o specie a genului epic in care se nareaza intamplari fantastice

ale unor personaje reale, simbolice sau imaginare, reprezentante ale binelui aflate
in lupta cu forte malefice ale naturii sau ale societatii, pe care le inving in cele din
urma. ,,Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga, opera publicata in revista
,,Convorbiri Literare” in anul 1877 apartine, prin trasaturile sale definitorii, speciei
literare basm cult. Opera urmareste drumul initiatic al protagonistului si
dificultatile pe care acesta le intalneste, din acest motiv opera putand fi
considerata a fi un bildungsroman.
Spânul și Harap-Alb ilustrează relația protagonist-antagonist specifică basmului.
Personajul principal eponim are un loc central în desfășurarea epică, Spânul
evoluând din perspectiva rolului pe care îl joacă în formarea acestuia.
Protagonistul basmului este intruchiparea binelui, un erou atipic, complex,
construit realist. Desi este lipsit de puteri supranaturale, el are insusiri pe care,
prin intermediul probelor, va reusi sa le activrze. Eroul are statutul unei persoane
de rang nobil, fiind fiul mai mic al craiului si nepotul lui Verde-Imparat. Dupa
intalnirea cu Spanul isi pierde aceasta pozitie, devenind sluga. Moral, craisorul nu
are doar calitati, ci si defecte: judeca oamenii dupa aparente, incalca sfatul
parintesc, se teme de provocari, dar, dupa ce parcurge probele, se dovedeste
curajos, generos, intelept. El doreste sa plece in calatorie nu pentru a deveni
imparat, ci pentru ca fratii mai mari si-au dezamagit tatal, iar el vrea sa schimbe
aceasta situatie. Psihologic, este tipul tanarului in formare care devine puternic,
sociabil, vede calitatile celor din jur, are compasiune si dovedeste loialitate,
onestitate si toleranta.
Antagonistul este Spanul, care nu este un personaj tipic, neputand fi asociat
niciunei fiinte fabuloase. El intruchipeaza raul, rolul sau fiind de a-l determina pe
Harap-Alb sa-si evidentieze calitatile pentru a deveni imparat. Din punct de
vedere moral, fiind antagonist, are defecte: ipocrit, las, viclean, un rau necesar,
care ,,ii face pe oameni sa prinda la minte”. Psihologic, dovedeste ca are o
personalitate puternica. Spanul este un om siret, care are experienta vietii: stie
cum sa-l pacaleasca pe mezin pentru a-I fura identitatea si arata fata de acesta
indiferenta si lipsa de ingaduinta.
Un prim episod ilustrativ pentru relația între cele două personaje este cel al
coborârii fiului de crai în fântâna- simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins
să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de trecut- pădurea labirint-” un
loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai cade în
capcana Spânului. Notația naratorului evidențiază diferența între cele două
personaje: ”Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește
Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor
celorlalți , fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, ignoră răul.
Schimbarea identității înseamnă, de fapt, începutul inițierii sale, iar numele
oximoronic dobândit oglindește noblețea sufletească a slugii, contrastul între
esență și aparență. Jurământul pe ascuțișul sabiei-simbol heraldic cavaleresc-
închide inițierea în limitele sacrului. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit
să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și
restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător
și tolerant, a învățat prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să
ocolească vicleșugurile. Deși este o încercare dificilă, duce Spânului pe fata
împăratului Roș și își respectă până la sfârșit cuvântul dat. Spânul urzește planuri
de răzbunare și ”icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar
este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și apa
moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția.
Discursul epic dezvolta un conflict exterior, intre cele doua forte antinomice. Cu
toate acestea, I.Creanga isi construieste personajele pe principiul ambiguizarii. De
aceea, protagonistul nu reprezinta o intruchipare desavarsita a Binelui, avand un
caracter profund uman, cu calitati si defecte. Nici Spanului nu este o reprezentare
a maleficului desavarsit, ca in basmul popular, el jucand un rol esential in procesul
maturizarii mezinului de crai, fiind, asadar, un rau necesar.
Perspectiva narativa este una obiectiva, cu o viziune ,, DINDĂRẮT” apartinandu-I
unui narator omniscient, omniprezent si extrediegetic, care nareaza la persoana a
III-a. Naratorul ocupa o pozitie de extrateritorialitate in raport cu universul
fictional creat, astfel incat nu idealizeaza personajele, nu intervine in destinul lor,
lasandu-le sa evolueze spre deznodamant dupa nazuinte si slabiciuni. Oralitatea
stilului, ca trasatura specifica a basmului cult, se reflecta prin interventiile directe
ale naratorului in discurs.
In concluzie, confruntarea între cele două personaje este o confruntare între două
concepții asupra vieții, o batalie intre fortele binelui si fortele raului care se va
incheia cu victoria binelui si a revenirii la normal a lumii cazute in dezechilibru.