Povestea lui Harap-Alb,

Ion Creangă

Particularitățile de construcție a unui personaj

Personajele basmelor populare ilustrează idealul de frumusețe, putere și curaj. Ceea ce-l individualizează pe
protagonistul basmului cult ”Povestea lui Harap-Alb”,scrisă de Ion Creangă, este verosimilitudinea lui – el nu
deține puteri supranaturale, poartă căciulă țărănească și se văicărește ori de câte ori trebuie să treacă una din
probele Spânului. Poate de aceea, el rămâne unul dintre cele mai faimoase personaje de basm din literature
română, notorietatea lui provine și din faptul că impune cititorilor o lectură de identificare.

Patru elemente ale textului narativ semnificative pentru realizarea personajului

Caracterul realist al protagonistului ”Poveștii lui Harap-Alb” reiese cu ușurință din câteva elemente
relevante pentru construcția textului narativ. Astfel, perspectiva narativă aparține unui povestitor ce dezvoltă o
relație de complicitate cu lectorul pe care îl anunță subtil despre natura umană – cu toate defectele de rigoare – a
eroului.

Însușirile realiste ale personajului principal reies, pe de o parte, din caracterizare directă. Chiar în incipit,
naratorul obiectiv face cunoscută naivitatea protagonistului: ”fiul craiului, boboc în felul său la treburi de aiste”
Aproape de structura lui umană este Sfânta Duminică care îl prezintă milostiv și generos – ”fii încredințat că nu
eu, ci puterea milosteniei și inima ta cea bună, te ajută” – dar și ”slab de înger și mai fricos decât o femeie”.
Tot ea este aceea care justifică necessitate parcurgerii de către protagonist a unui drum de inițiere, anticipînd
statutul lui ulterior: ”…când vei ajunge și tu mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a păr și vei crede
celor asupriți și năcăjiți pentru că știi acum ce-i năcazul.”

Acțiunea contribuie la caracterizarea indirectă a personajului prin fapte, comportament, relații cu celelalte
personaje. Ca în orice basm, superioritatea mezinului se evidențiază chiar de la început, acesta este singurul care
se rușinează la admonestările tatălui, făcându-se ”roș cum îi gotca„”. În episodul întâlnirii cu Sfânta Duminică,
fiul Craiului își probează naivitatea, orgoliul, superficialitatea, ghidându-se după aparențe. Chiar însușirile
pozitive nu sunt conștientizate de acesta, generozitatea de care dă dovadă când o miluiește pe bătrână fiind o
consecință a prevestirii unui destin împărătesc. Fiind neinițiat, mezinul se rătăcește în pădurea-labirint și este
nevoit să-l ia pe Spân ca slugă, încălcând interdicția tatălui. Lipsit de experiență, cade în cursa întinsă de Spân,
devenindu-i acestuia slugă. Primește, astfel, numele de Harap-Alb, construcție oximoronică ce evidențiază dublul
statut al eroului. Îi sunt confiscate armele și este supus la trei probe, odată ajuns la curtea Împăratului Verde.
Acum Harap-Alb dă primele semne de maturitate: răbdare, perseverență, curaj în proba aducerii ”sălăților” din
grădina ursului. Prezența de spirit și capacitarea de a rezista tentației sunt evdențiate în cea de-a doua probă, a
aducerii nestematelor, iar generozitatea sinceră față de cele mai neînsemnate vietăți, capacitatea de a discerne
aparența de esență în alegerea celor cinci tovarăși, consecvența în atingerea scopului urmărit, în proba aducerii
fetei Împăratului Roș. De fapt, acest ultim obstacol certifică maturizarea deplină a protagonistului, rolul lui fiind
de coordonare a îndeplinirii îndatoririlor, personajele himerice și cele animaliere având rol active în probele de la
curtea Împăratului Roș. În fine, desăvârșirea maturizării lui Harap-Alb survine odată cu parcurgerea ultimelor
două experiențe esențiale ale vieții – dragostea și moartea. Simptomatic pentru firescul evoluției eroului rămâne
modul în care este conturată relația de iubire. Astfel, sentimentul dragostei apare abia după ce fiul de crai a
epuizat, fără excepție, toate etapele inițierii. În plus, relația cu fata ”farmazoană” a Împăratului Roș îl readuce din
moarte la viață, marcând schimbarea fundamentală a statutului social, moral și psihologic al protagonistului.
 Statutul social, psihologic, moral al personajului

Prin urmare, cel care la început fusese mezinul naiv și neîncrezător în forțele proprii – nici nu îndrăznește,
înainte de întâlnirea cu Sfânta Duminică, să-și încerce șansa de a ajunge la Împăratul Verde – acceptă condiția
umilă de slugă, pentru ca în final să-și asume rolul de împărat. Întregul traseu parcurs de erou se află în strânsă
legătură cu principalul conflict al basmului, acela dintre condiția umană a lui Harap-Alb și destinul său de viță
nobilă. Astfel, tensiunea majoră se instituie nu între protagonist și Spân sau Împăratul Roș, ci între statutul social,
psihologic, moral al personajului principal din incipitul basmului și încercările lui de a-și depăși limitele, pentru
că basmul este construit pe schema bildungsromanului.

Relevarea principalei trăsături a personajului prin două scene/episoade representative

Principala trăsătură a protagonistului este, așadar, caracterul lui profund uman, iar acesta reiese cu ușurință
tocmai din acele scene în care eroul se vede confruntat cu evenimente care depășesc puterea sa omenească de
înțelegere. Spre exemplu, după prima întâlnire cu Sfânta Duminică, când ea se ridică în văzduh ”învăluită într-un
hobot alb”, mezinul Craiului este cuprins de ”înfiorare, rămânând uimit de spaimă și mirare”. Acest contact cu
miraculosul, însă, îi conferă protagonistului încrederea în sine că va izbuti la ceea ce se gândea. Aceeași
importanță o au secvențele narrative care urmează fiecărei porunci a Spânului. Reacțiile neexperimentatului
Harap-Alb sunt comice, dacă le comparăm cu vitejia și curajul de care dau dovadă eroii basmelor populare, însă,
dintr-o perspectivă realistă, temerile protagonistului sunt absolute firești. Confruntarea cu pericolul generează
senzația capătului de drum, dorința de a renunța definitiv la o existență dezamăgitoare: ”Și de-aș muri mai
degrabă, să scap odată de zbucium; decât așa viață, mai bine moartea de o mie de ori.”

Punctul de vedere argumentat despre modul în care se reflect o idée sau tema basmului cult în
construcția personajului

Așadar, drumul inițierii protagonistului în viață, dincolo de de toate interpretările alegorice și simbolice,
rămâne un exemplu formativ pentru orice tânăr indifferent de epocă. Construcția personajului din ”Povestea lui
Harap-Alb”propune un model de evoluție care nu sare peste etape. Harap-Alb învață ce este mila, curajul,
răbdarea, ipocrizia celorlalți, prietenia adevărată înainte de a-și întemeia o familie și de a fi apt de a o conduce.
 “Moara cu Noroc”

Ioan Slavici

Ghita este personajul principal al nuvelei “Moara cu noroc” de Ioan Slavici, este personaj complex, dinamic
intru cat evolueaza din punct de vedere social, dar involueaza spiritual trecand printr-un proces de dezumanizare.
Personajul este construit gradat prin evidentierea etapelor transformarii psihologice, a macinarii interioare a
acestuia.

Caracterul realist al personajului reiese din reperele spatio-temporale, naratorul omniscient, omniprezent si
credibil in raport cu cititorul si din tema familiei, a destinului si a confluentei a 2 mentalitati diferite. De
asemenea, protagonistului nuvelei este rotund, reprezinta o categorie sociala, este construit verosimil si
actioneaza in imprejurari tipice.

La nivelul textului, se observa prin caracterizarea directa