Caracterizarea lui Ion

Apărut în 1920, în perioada interbelică, romanul Ion scris de Liviu Rebreanu este un
roman atât obiectiv, prin faptul că este primul roman cu adevărat valoros estetic, cât și
realist, prin reprezentarea monografică a satului ardelenesc sub dominație austro-ungară și
prin temele sociale: pământul și condiția țăranului.
Ion este personajul principal și eponim al romanului, acesta reprezentând
dimensiunea realistică a condiției țăranului. O trăsătură dominantă a acestuia ar fi
dragostea sa pentru pământ, evidențiată în capitolul Zvârcolirea și în scena sărutării
pământului.
Din punct de vedere social, acesta era un țăran sărac, tatăl său pierzând tot pământul
adus de Zenobia acestuia, ca zestre, din cauza viciului băuturii. Ion iubește atât de mult
munca câmpului, încât a refuzat să-și termine studiile pentru a munci în continuare
pământurile. Totuși, după ce băiatul ia pământurile lui Vasile Baciu, își schimbă
comportamentul: „pe uliță umbla cu pașii mai rari și cu genunchii îndoiți. Vorbea mai
apăsat cu oamenii și veșnic numai de pământ și de avere”.
Din punct de vedere psihologic, Ion era un băiat foarte impulsiv și violent, dând
dovadă si de alte caracteristici precum lăcomia, inteligența și insensibilitatea.
Din punct de vedere moral, Ion este un personaj dinamic, capturat în evoluția sa
către abandonarea valorilor morale, declanșat de către dorința de a stăpâni pământuri.