FLOREA TEODORA - 10F

~ CARACTERIZARE ION ~

~ LIVIU REBREANU ~

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acţiune complexă
care se desfăşoară pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a căror personalitate
este bine individualizată şi al căror destin este determinat de trăsături de caracter şi de
întâmplările ce constituie subiectul operei.

„Ion” este romanul binecunoscut al marelui scriitor Liviu Rebreanu. Liviu Rebreanu a
fost și jurnalist, dramaturg și traducător, debutând în lumea literară cu “Codrea” în revista
„Luceafărul”, în anul 1908, fiind influențat de scrierile lui Ion Creangă, Anton Cehov și Mihai
Eminescu. Ulterior, a fost remarcat prin operele sale: “Pădurea Spânzuraților” și “Ion” .

Romanul “Ion” a fost publicat în anul 1920 de către Editura Viața Românească. Acest
roman se încadrează la curentul literar realism. Realismul a apărut în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, unde principiul de bază este reflectarea realității în datele ei esențiale,
obiective și caracteristice, într-un mod obiectiv. Romanul “Ion” este o operă literară de tip
realist, care marchează o schimbare de atitudine față de viața rurală. Scris de Liviu Rebreanu,
acest roman adoptă o abordare obiectivă și balzaciană a realismului, unde accentul se pune pe
acțiune și pe portretizarea personajelor. Conform viziunii lui Rebreanu, literatura are rolul de
a crea o „pulsație a vieții” și de a exprima autenticitatea în artă. Pe lângă aspectele literare,
“Ion” este și un roman social care explorează viața în mediul rural al Transilvaniei la
începutul secolului al XX-lea. Acesta ilustrează patima pentru pământ, relațiile de iubire,
marile evenimente din viața satului (cum ar fi nașterea, nunta și moartea), obiceiurile,
tradițiile, mentalitățile și condițiile femeilor.

Lucrarea abordează două teme principale, pamântul și iubirea, care sunt reflectate în
cele două capitole principale ale cărții, “Glasul pământului” și “Glasul iubirii”. Autorul, Liviu
Rebreanu, subliniază drama țăranului ardelean care trăiește într-o societate în care pământul
are o semnificație deosebită, fiind un criteriu al valorii individuale. Alte teme semnificative
pot fi viața satului cu tradiții și obiceiuri, căsătoria, familia și înșelăciunea. Titlul romanului,
“Ion”, este simplu, dar ascunde o semnificație profundă. Numele propriu “Ion” reprezintă
 FLOREA TEODORA - 10F

personajul central al poveștii și devine un simbol al omului simplu, dar și al voinței și puterii
de a reuși în viață.

Autorul impune în plan literar personajul lui Ion al Glanetașului, în jurul căruia
gravitează întreaga acțiune a romanului. Ion, fiind personaj principal, întruchipează omul
simplu, muncitor, care trăiește în mediul rural, și care luptă pentru supraviețuire într-o
societate care pune un mare accent pe posesia de pământ și pe ierarhia socială. Ion este un
țăran sărac, dar el se remarcă prin voința sa de a-și îmbunătăți situația și de a-și asigura un
viitor mai bun. În același timp, Ion poate fi văzut ca un simbol al omului obișnuit și al
aspirațiilor sale în cadrul unei societăți conservatoare. Prin evoluția sa și alegerile pe care le
face, el reprezintă o perspectivă critică asupra societății rurale din Transilvania la începutul
secolului XX și a luptei omului obișnuit pentru a-și atinge scopurile personale și pentru a-și
depăși condiția socială.

Acesta este surpins în evoluție, schimbându-și statutul social: Ion este inițial prezentat
ca un individ cu o poziție socială modestă, fiind considerat „sărăntocul satului”. Această
situație îi provoacă un complex de inferioritate și o dorință obsesivă de a schimba statutul
social cu orice preț. În societatea în care trăiește, se acordă o importanță deosebită bunurilor
materiale în detrimentul valorilor morale. Acest fapt îl determină pe Ion să încerce să-și
câștige demnitatea în fața sătenilor prin acumularea de terenuri. Ulterior, prin căsătoria sa cu
Ana, care contribuie la creșterea averii lui, Ion își îmbunătățește semnificativ imaginea în
societate și devine un om înstărit cu o avere impresionantă.

Ion își pune în evidență următoarele trăsături: recunoștința, respectul față de pământ,
firea sa lacomă după avuție și pura satisfacție, mândrie adusă în urma împroprietăririi în
secvența în care într-o zi, Ion se află pe terenul său, în mijlocul câmpiei. El se prăbușește în
genunchi și își îndreaptă privirea către pământul pe care și-a pus atâtea speranțe și pentru care
a muncit atât de mult. Cu gesturi pline de reverență, Ion își aduce buzele la pământ și îl sărută
cu pasiune și recunoștință. Acest act simbolizează adâncimea devotamentului și legăturii sale
cu pământul, precum și recunoașterea rolului central pe care acesta îl joacă în viața sa. Sărutul
pământului este o manifestare a respectului lui Ion pentru mediul rural și pentru pământul care
a reprezentat atât de mult pentru el. Este o reafirmare a scopurilor și a legăturii sale puternice
cu lumea rurală, subliniind importanța pământului în viața sa și în evoluția personajului în
cursul romanului.
 FLOREA TEODORA - 10F

De asemenea, alte trăsături ale tânărului sunt viclenia, firea manipulativă, egoismul și
toxicitatea, acestea reieșind din secvența în care, Preotul Belciug hotărăște să medieze situația
dintre Ion și Vasile Baciu în ceea ce privește căsătoria cu Ana. El îi cheamă la o întâlnire de
negociere, la care participă și ceilalți membri interesați, inclusiv Alexandru, Zenobia, Ana și
tatăl Anei. Ana se simte rușinată și stă retrasă pe durata negocierilor, în timp ce ceilalți discută
în contradictoriu. Ion este de acord să se căsătorească cu Ana, dar dorește să primească
întreaga zestre în avans. Vasile Baciu propune să ofere zestre după nuntă. Preotul Belciug este
mulțumit că a reușit să aplaneze conflictul și să ajungă la un compromis. Nunta Anei ține trei
zile si trei nopți, tot satul veselindu-se. Ana se simte tristă pentru că nu poate participa la
dansul miresei, fiind însărcinată, iar Ion dansează cu o altă femeie numită Florica, o veche
iubire de a sa. Deși Ana ar prefera ca Ion să nu arate prea mult afecțiune pentru această
femeie, el se poartă afectuos cu ea, ceea ce o face pe Ana să se simtă neliniștită. În schimb,
Ion răspunde în glumă că evenimentul nu este o înmormântare și are tot dreptul să se bucure
la propria nuntă.

Ion este caracterizat atât în mod direct de către narator și alte personaje, cât și în mod
indirect prin fapte, relații cu alte personaje, comportament și ținută. Astfel, naratorul îl
caracterizează în mod direct în felul următor: ,,sărac”, Ion era ,,iute și harnic ca mă-sa”, de
unde reiese că iubea pământul și se simțea înfrățit cu acesta prin muncă. Prin intermediul altor
personaje, Ion este văzut din perspective diferite, pentru că doamna Herdelea îl
consideră ,,băiat cumsecade”, ,,harnic”, ,,săritor”, ,,isteț”, preotul Belciug îl vede ca pe ,,un
stricat și-un bătăuș, și-un om de nimic”, iar Vasile Baciu îl
numește ,,hoț”, ,,tâlhar”, ,,sărăntoc” și ,,fleandură”. Prin autocaracterizare, însuși personajul
Ion nu are o părere bună despre sine, spunându-și: ,,Mă moleșesc ca o babă năroadă. Parcă n-
aș mai fi în stare să mă scutur de calicie”. Caracterizarea indirectă a personajului Ion se
dezvăluie prin mai multe elemente. În primul rând, limbajul său este specific registrelor
populare, dar variază în funcție de interlocutor și de situație. Ion se poartă politicos cu
învățătorul și preotul, este ironic cu Vasile Baciu și furios cu tatăl său, Alexandru Glanetașu.
Numele și vestimentația personajului reflectă indirect condiția sa socială modestă de țăran. În
plus, faptele sale completează portretul moral al personajului. Acesta este ambițios cum reiese
din următorul citat: „Simţea o plăcere atât de mare văzându-şi pământul, încât îi venea să cadă
îngenunchi şi să-l îmbrăţişeze. I se părea mai frumos, pentru că era al lui. Iarba deasă, grasă,
pesărată cu trifoi, unduia ostenită de răcoarea dimineţii. Nu se putu stăpâni. Rupse un smoc de
fire şi le mototoli pătimaş în palme.”. De asemenea, acesta este și o fire iubitoare: „...ura pe
 FLOREA TEODORA - 10F

George ca pe un tâlhar care i-a răpit cea mai dulce comoară... Se ducea,fiindcă numai aşa
putea sta aproape de comoara lui. Nu schimba o vorbă cu ea, nici măcar o privire, şi totuşi se
simţea fericit şi vesel... Nu ştia ce vrea, nici nu se întreba nimic. Se mulţumea s-o ştie aproape
şi nădăjduia... De când s-a stins Ana, s-a dus mai rar, dar cu mai multă nădăjde ascunsă în
inimă... Şi acuma, că nu poate merge şi nici nu vrea sa se gândească la ea, tot ea îi stăpâneşte
visele...”. Ion se dovedește a fi viclean întrucât își pune în aplicare planul de a seduce pe Ana
Baciu, conform sugestiei lui Titu Herdelea, fiul învățătorului. În calitate de soț și tată, el se
dovedește a fi iresponsabil și neglijent față de familia sa. Această neglijență duce la
sinuciderea Anei și la moartea copilului lor nou-născut, Petrișor: „Atunci deodată îşi dădu
seama de ce se gândeşte el atâta la copil. Adică prin moartea Anei ar pierde tot şi degeaba s-ar
fi luptat dacă n-ar fi copilul... adică numai în sufletul copilului ţine averea lui, numai cât ţine
sufletul copilului ţine şi moşia...”. La începutul relației cu Ana, Ion este tandru și grijuliu, dar,
odată ce se căsătorește cu ea, începe să o trateze cu indiferență sau chiar cu violență. În ceea
ce privește relația sa cu pământul, Ion manifestă o legătură specială. El sărută pământul ca pe
o iubită și este dispus să renunțe la prima sa iubire, Florica, în favoarea sa. În fața imensității
pământului, Ion se simte mic și neînsemnat, dar atunci când lucrează pe acesta, el se simte
mândru și stăpân: „Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare,
copleşindu-l. Se simţi mic şi slab, cât un vierme pe care-l calci în picioare sau ca o frunză pe
care vântul ovîltoreşte cum îi place. Suspină prelung, umilit şi înfricoşat în faţa uriaşului: Cât
pământ, Doamne!..”. Această conexiune profundă cu pământul este o caracteristică importantă
a personajului și a relației sale cu mediul rural.

Aceste detalii subliniază complexitatea personajului lui Ion și modul în care el

interacționează cu ceilalți din sat, adaptându-și comportamentul și limbajul în funcție de
circumstanțe.

Conflictul central al operei este legat de lupta pentru pământ într-un sat tradițional din
Ardeal. Această luptă este amplificată de drama lui Ion, țăran sărac care se simte lipsit de
valoare în ierarhia socială și umană din sat, din cauza sărăciei sale. În această comunitate,
calitățile personale nu sunt luate în considerare, iar posesia de pământ devine criteriul
principal pentru succes și respect. Conflictul exterior, social, se desfășoară între Ion al
Glanetașului și Vasile Baciu, doi adversari care luptă pentru a obține dreptul de a deține
pământul, iar Ana devine doar un pretext în această confruntare mai largă. Conflictul interior
are în vedere alegerea dificilă dintre iubirea sa pentru Florica și oportunitatea de a deveni
stăpânul pământurilor Anei, care reprezintă o posibilitate de a-și îmbunătăți statutul social și
 FLOREA TEODORA - 10F

de a-și asigura un viitor mai bun. Astfel, conflictul interior al personajului este amplificat de
presiunea socială și economică.

Personajul lui Ion poate fi comparat cu cel al lui Ștefan Gheorghidiu, ambele personaje
reacționând sub influența obsesiilor lor, lăsându-se conduși de acestea. Ei sunt orbiți de
idealurile lor, fiind dispuși să încalce regulile eticii pentru a le atinge - Ș.Gheorghidiu vrea să
dezerteze, Ion se folosește de Ana și sarcina ei pentru a câștiga pământurile. De asemenea,
cele două personaje sunt urmărite de paranoia. Ion trăiește cu impresia că Ana complotează cu
tatăl său,Vasile Baciu, pentru a-i nega pământurile care i se cuvin, in timp ce Ș.Gheorghidiu
este băntuit de faptul că Ela ar putea să îl inșele. Niciunul din ei nu a reușit să iși fructifice
idealul. Nici măcar în finalul romanului, Ș.Gheorghidiu nu află cu siguranță daca Ela îl înșală
sau nu, renunțând la dragostea ei. Deși Ion reușește totuși să obțină pământurile dorite, nu se
poate bucura de ele deoarece rămâne neîmplinit în plan amoros, neputând fi cu Florica. De
asemenea, Ion moare la scurt timp de la primirea pământului mult dorit, acesta fiind donat în
totalitate bisericii.

Prin urmare, consider că romanul “Ion” scris de Liviu Rebreanu impresionează

măiestria autorului de a contura folosind narțiunea, descrierea și dialogul un portret al
personajului Ion care se dovedește a fi tipologia persoanei ambițioase, muncitoare, dar lacome
după pământ și avuție, fiind capabil până și de sacrificiul marii sale iubiri în favoarea bogăției.
Acesta reprezintă un complex portret al vieții rurale și a individului în mediul tradițional din
Transilvania la începutul secolului XX. Ion este un personaj complex, cu nuanțe de anti-erou,
deoarece el își dezvoltă trăsături negative și se adâncește în conflicte cu ceilalți, reprezentând
un exemplu negativ cititorilor. Totuși, el rămâne un simbol al vieții rurale, având o legătură
profundă cu pământul și tradițiile satului. În final, viața lui Ion se încheie într-un mod tragic,
subliniind complexitatea și ambiguitatea morală a acestui personaj și a lumii în care trăiește.

Romanul prezintă o frescă autentică a vieții rurale din acea perioadă, evidențiind
tensiunile și valorile contradictorii ale societății. El subliniază complexitatea umană, iar
personajul Ion rămâne unul dintre cele mai iconice și ambigue personaje din literatura
română.