Ion (de Liviu Rebreanu)

− particularități ale textului −

I. Introducere. Încadrare în tipologie

Liviu Rebreanu este unul dintre novatorii romanului românesc, care duce mai
departe tradiția rurală din secolul trecut, însă explorează și teritorii estetice noi, în
romane cu problematică psihologică și personaje intelectuali. El păstrează temele
tradiționale ale romanului anterior, în special satul românesc, pe care îl prezintă însă
în mod realist, fără idealizarea din proza sămănătoristă. Spre deosebire de scrierile
istorice și idilice ale lui Sadoveanu, romanele lui Rebreanu preferă lumea rurală
contemporană, ai cărei reprezentanți sunt angajați în lupta pentru avere și ascensiune
socială și nu se refugiază din calea înaintării capitaliste.
Lumea satului românesc este ilustrată în prima sa capodoperă, Ion (1920), un
roman realist obiectiv sau, conform tipologiei consacrate în epoca interbelică, un
roman tradițional. Printre caracteristicile acestei tipologii de roman se numără
tematica socială și rurală, conceperea de personaje tipice, în strânsă relație cu mediul
social, perspectiva narativă obiectivă, cu focalizare zero, construcția simetrică și
veridicitatea acțiunii.
II. Tematica rurală
O primă trăsătură realistă este tematica socială rurală. Opera constituie un amplu
tablou al vieții rurale ardelenești de la începutul secolului al XX-lea, din care fac parte
toate clasele sociale, de la țărani înstăriți sau săraci la intelectualii locului, învățătorul,
preotul, notarul, oameni politici. Romanul are caracter monografic și înfățișează
veridic diversele aspecte ale satului din vremea respectivă: obiceiuri și tradiții (hora,
nunta, nașterea, înmormântarea), stratificarea socială, relațiile de familie, instituțiile
(biserica, școala), autoritățile.
III. Personajele tipologice
Personajele sunt tipologice și construite în mod realist, în strânsă relație cu
mediul lor de viață. Protagonistul romanului, Ion, este dominat de mentalitatea satului
ardelenesc de la acea vreme, potrivit căreia lipsa pământului înseamnă lipsa
demnității, a valorii personale. Un personaj tipic este și Ana, care întruchipează
femeia de la sat, muncitoare și supusă bărbatului. Alte personaje reprezentative sunt
Herdelenii și preotul Belciug, care reprezintă polii autorității morale în lumea satului,
însă pe care îi dezbină ambițiile personale și competiția pentru întâietate. Ei mai
ilustrează condiția intelectualului român dintr-un teritoriu aflat sub stăpânire străină,
care sunt prinși între simpatia pentru cauza națională și grijile și preocupările pentru
poziția lor socială.
IV. Structura simetrică
Structura romanului este simetrică și circulară, întâmplările fiind ordonate
cronologic în două planuri epice, care urmăresc destinul lui Ion și destinul familiei
Herdelea. Planurile narative sunt prezentate simetric, prin tehnica contrapunctului,
fiind reluate teme și motive comune, precum căsătoria din interes, conflictele și
dilemele interioare, procesul judiciar etc. Impresia de operă circulară, închisă este dată
de imaginea inițială și finală a drumului, care intră și iese din satul Pripas, privit ca o
metaforă a destinului, dar și ca o convenție ce marchează intrarea și ieșirea din
ficțiune.
V. Perspectiva narativă
Romanul este relatat dintr-o perspectivă narativă obiectivă, cu focalizare zero
(viziune „dindărăt”). Naratorul este obiectiv, detașat și nu face evaluări cu privire la
personaje și la faptele acestora. Este totodată omniscient, deoarece are acces la toate
faptele și gândurile personajelor și le cunoaște destinul, pe care îl anticipează uneori
prin anumite semne prevestitoare: troița ruginită de la intrarea în sat, avertismentele
Savistei, sărutul gliei negre etc.
VI. Tema
Temele principale ale romanului, problematica pământului și iubirea, sunt
sugerate de titlurile celor două părți, „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”. În prim-
plan se află lupta unui țăran sărac de a avea pământ cu orice preț, renunțând la
dragoste și recurgând la orice mijloc pentru a se putea căsători cu o fată cu avere.
Pământul devine o obsesie, care îl conduce pe Ion la dezumanizare și la un final
tragic. Alte teme importante sunt: destinul, tema națională (satul ardelenesc sub
stăpânirea austro-ungară) și relațiile de familie.
VII. Subiectul. Secvența horei
Romanul se deschide cu imaginea drumului ce ajunge în satul Pripas, ai cărui
locuitori sunt adunați la hora de duminică, care se ține în curtea văduvei lui Maxim
Oprea. Principalele personaje sunt prezente aici și tot în această secvență apare intriga
romanului. În centrul tabloului se află jucătorii, perechile de tineri necăsătoriți, fetele
nepoftite privesc de pe margine, mamele și bătrânele vorbesc despre gospodărie,
copiii se joacă printre adulți, iar bărbații discută deoparte. Spre final își fac apariția și
intelectualii satului − preotul Belciug și familia învățătorului Herdelea, fără a se
amesteca în joc.
Hora este un prilej pentru ca tinerii să își întemeieze o familie, iar criteriile de
alegere a partenerului sunt atât sentimentele, cât mai ales condiția materială. Lumea
satului este ierarhizată în funcție de avere, considerată un etalon al valorii personale,
iar această ierarhie este ilustrată de felul în care bărbații sunt dispuși în curte, în
grupuri separate, al chiaburilor și al țăranilor săraci. Printre aceștia se află tatăl lui Ion,
Alexandru Glanetașu, care nu îndrăznește să intre în vorbă deoarece se simte mai
prejos decât țăranii înstăriți. De aici provine drama protagonistului, un tânăr plin de
calități, dar sărac, care simte că fără avere nu poate însemna nimic în ordinea socială a
satului. Pentru el, căsătoria este o șansă de a urca pe scara socială și de aceea la horă
alege să joace cu Ana, singura fiică a țăranului înstărit Vasile Baciu, cu toate că o
iubea pe Florica.
VIII. Conflictul. Subiectul
Conflictul central al romanului este determinat de lupta pentru pământ în satul
tradițional. Încă de la început se dezvăluie conflictul interior al lui Ion, care ezită între
dragostea pentru Florica și căsătoria din interes cu Ana, singura fiică a țăranului
înstărit Vasile Baciu. Dorința sa de a se însura cu Ana îl aduce în conflict cu tatăl ei,
care nu vrea să își lase fiica să se mărite cu un „sărăntoc”, precum și cu George
Bulbuc, pretendent la mâna Anei. Tensiunile apar încă din primul capitol, atunci când
Vasile Baciu îl jignește pe Ion în fața oamenilor, conștient că tânărul nu este interesat
decât de averea sa. Pentru a-l forța să consimtă la căsătorie, Ion o seduce pe Ana,
lăsând-o însărcinată. Din acest moment începe drama Anei, pe care Baciu începe să o
bată cu cruzime, iar Ion nu acceptă să o ia în căsătorie până nu obține toate
pământurile „bocotanului”.
IX. Secvența nunții
Secvența nunții reflectă indiferența lui Ion față de Ana. Pentru el, nunta nu este
decât un târg care consfințește dobândirea pământurilor lui Vasile Baciu. Ion este
stăpânit de gândul la pământ, precum și de regretul, tot mai chinuitor, că și-a sacrificat
dragostea pentru Florica. În timpul dansului, o îmbrățișează cu ardoare și se gândește
chiar să fugă cu ea de la nuntă, dar nu se poate hotărî să renunțe la avere. El înțelege
acum că este legat pentru totdeauna de o femeie pe care nu o iubește și din acest
motiv începe să aibă resentimente față de ea. Ana, în schimb, nu conștientizează
realitatea despre nunta ei. Ea vede în aceasta o răscumpărare binemeritată a
suferințelor îndurate în ultimele luni și o promisiune a unei vieți fericite alături de Ion.
Orbită de iubire, nu înțelege că este victima lăcomiei lui Ion, care doar a profitat de
ea. Femeia se abandonează cu încredere în mâinile unui soț insensibil, refuzând multă
vreme să accepte realitatea.
X. Subiectul. Secvența sinuciderii (varianta dezvoltată)
Ea continuă să îi scuze comportamentul și atunci când Ion o bate și o alungă din
casă, frustrat că Baciu nu îi face acte pentru terenul promis. În ciuda evidențelor,
încearcă să se agațe de credința că Ion o iubește, care este unica ei rațiune de a trăi.
Într-un final, înțelege adevăratele sentimente ale bărbatului, dar deziluzia o aruncă
într-o spirală a disperării din care nu va reuși să scape. Ana își pierde voința de a trăi
și devine o umbră a persoanei de dinainte: se plimbă năucită prin casă, nu se poate
concentra și uită adeseori ce vrea să facă. Mintea ei este acaparată de viziunile morții
pe care le-a întâlnit în două ocazii: Avrum și Dumitru. Decizia de a se sinucide vine
aproape ușor pentru ea, Ana spânzurându-se în grajd după multe chinuri și frământări.
Moartea îi apare ca o eliberare de suferință și rușine, o soluție la o existență eșuată,
pentru care nu mai simte decât dezgust.
X. Subiectul. Sinuciderea Anei (varianta scurtă)
 Căsătoria nu îi aduce Anei nimic din alinarea așteptată. Ion devine distant, iar
atunci când își dă seama că socrul său l-a înșelat și că nu îi va da pământul promis, o
bate și o alungă din casă. Nici după ce devine proprietar peste pământul râvnit sau
după nașterea copilului, abuzurile nu încetează, iar Ana își pierde voința de a trăi și se
afundă în gândul sinuciderii.
XI. Finalul
Dispariția Anei nu îi trezește lui Ion regrete sau remușcări, cu toate că acesta este
responsabil de moartea femeii. Rămas stăpân peste pământuri, bărbatul încearcă să o
recucerească pe Florica, măritată între timp cu George Bulbuc. Ion sfârșește ucis cu
sapa de soțul gelos, în noaptea în care a venit la soția acestuia, pe care o credea
singură în casă.
XII. Planul Herdelenilor
Al doilea plan narativ urmărește viața Herdelenilor, necazurile pe care le are
dascălul cu autoritățile maghiare și conflictul cu preotul Belciug, evoluția lui Titu de
la poetul visător la patriotul care se pune în slujba cauzei românilor, nunta Laurei,
urmată de a lui Ghighi și retragerea forțată la pensie a dascălului.
XIII. Încheiere

Caracterizarea lui Ion

I. Introducere
[Completare supra]
II. Statutul social (tipologia țăranului)
Protagonistul romanului, Ion este un personaj exponențial pentru categoria
socială a țăranului, caracterizat prin dragostea pentru pământ și prin hărnicie, precum
și printr-un anumit stil de viață, conturat în secvențe ca hora, cositul, nunta etc. Flăcău
sărac, dar isteț și muncitor, Ion este complexat de sărăcia sa, într-un mediu în care
respectul celorlalți este condiționat de avere. Tatăl său, Alexandru Glanetașu, a risipit
pământurile familiei cu ani în urmă, astfel că tânărul încearcă, în prezent, să le
recâștige. Pentru el, a avea pământ devine o obsesie pentru care decide să renunțe la
Florica, o fată frumoasă, dar săracă, pentru a se căsători cu Ana, fiica unui țăran
bogat.
III. Statutul moral (tipologia arivistului)
Din punct de vedere moral, Ion aparține tipologiei arivistului. Lăcomia de pământ
este mobilul principal al acțiunilor sale. Pentru a-și atinge scopul, personajul
acționează fără scrupule, făcând-o de rușine pe Ana înainte de nuntă, purtându-se apoi
brutal și cinic și conducând-o, prin comportamentul său, la moarte. Dacă la început
personajul este prezentat într-o lumină favorabilă, notându-se hărnicia și inteligența
lui, precum și considerația de care se bucură în rândul flăcăilor, pe parcurs instinctul
de posesiune îi anulează conștiința morală, transformându-l într-o brută.
IV. Mijloace de caracterizare
Anumite trăsături de caracter ale personajului sunt consemnate de către narator în
mod direct, cu ajutorul descrierii de tip portret: „iute și harnic ca mă-sa”, „iubirea
pământului l-a stăpânit de mic copil”. Personajul este caracterizat mai ales în mod
indirect, prin comportamentul său brutal și imoral, prin relațiile deseori conflictuale
pe care le stabilește cu celelalte personaje, precum și prin legătura lui intensă cu
pământul.
V. Relația cu pământul
Nevoia personajului de a stăpâni pământ este mai mult decât o formă de afirmare
socială. Ea trece dincolo de firesc, căpătând accente obscure, patologice. Acest
instinct de posesiune îi copleșește rațiunea, precum și conștiința morală. Posedat el
însuși de pământ, Ion abandonează școala, care i-ar fi putut oferi un viitor mai bun
decât munca la câmp. O atracție puternică, nefirească îl îndeamnă să lucreze
pământul. Comportamentul său este dictat de această forță subconștientă, care îl
abrutizează, îl face indiferent la suferințele pe care le provoacă în lupta sa pentru
pământ.
VI. Secvența certei cu Simion Lungu
O secvență relevantă pentru lăcomia de pământ se petrece atunci când intră cu
plugul pe terenul lui Simion Lungu și mută hotarul. Este un gest necugetat, care nu îi
aduce un câștig real, dar pe care nu și-l poate stăpâni. Ion pare controlat de un instinct
de posesiune orb, care îi înlocuiește rațiunea, transformându-l într-un personaj
patologic. Intră astfel în conflict cu proprietarul, care îl dă în judecată, iar Ion este
condamnat la două săptămâni de închisoare. Episodul este relevant și pentru
agresivitatea protagonistului, care poate fi privită ca o reacție de frustrare față de
condiția sa în societate.
VII. Secvența sărutării pământului
Secvența sărutării pământului este sugestivă pentru pasiunea nefirească, obsesivă
a țăranului. Aici glia este erotizată, fiind comparată cu o „ibovnică” și cu „o fată
frumoasă care și-ar fi lepădat cămașa arătându-și corpul gol, ispititor.” Se poate
interpreta că detaliile senzuale ale descrierii reflectă o tensiune erotică, care provine
din înăbușirea dragostei pentru Florica, la care Ion a renunțat pentru a putea dobândi
terenurile. În același timp, pământul este mitologizat, pentru că este privit ca un uriaș
sau o ceată de balauri pe care personajul a reușit în final să o biruie. În acest moment
el trăiește satisfacția celui care și-a împlinit destinul, asemeni eroilor de basme care
înving forțele răului și moștenesc împărăția. Este poate vorba de un alt fel de
mecanism psihic, o proiecție compensatorie, care îi permite să se imagineze într-un
mod ideal, ca un fals erou.
VIII. Conflictul. Subiectul
 Râvna lui Ion de a obține pământ se află la baza conflictelor în care intră
personajul. [Completare supra]
Pornit în aparență de la plata lăutarilor, conflictul cu George Bulbuc are de fapt ca
obiect întâietatea la mâna Anei. În încăierarea de la cârciumă, Ion învinge,
doborându-și adversarul cu un par smuls din gard, ceea ce îl determină pe George să
se răzbune, luând-o ulterior în căsătorie pe Florica. Episodul de la cârciumă are o
replică simetrică la finalul romanului, atunci când cei doi se vor confrunta din nou,
dar de data aceasta George va ieși învingător definitiv.
IX. Relația cu Ana. Subiectul (varianta dezvoltată)
Natura imorală a personajului este pusă în evidență în special prin relația sa cu
Ana, căreia îi manipulează sentimentele ca să îi poată obține averea. Ca să îl forțeze
pe tatăl ei să accepte căsătoria, Ion o seduce, lăsând-o însărcinată. Din acest moment
începe drama Anei, pe care Baciu începe să o bată cu cruzime, iar Ion nu acceptă să o
ia în căsătorie până nu obține toate pământurile „bocotanului”.
X. Secvența nunții
XI. Subiectul. Sinuciderea Anei
Odată căsătoriți, indiferența lui se transformă în aversiune, pentru că se vede legat
pentru totdeauna de o femeie pe care nu o iubește. O bate și o alungă din casă atunci
când socrul lui refuză să îi predea pământul pe care i-l promisese și nu o primește
înapoi decât atunci când află de la avocat că Ana ar putea cere divorțul. Nu îl
înduioșează sacrificiile femeii, truda ei în gospodărie sau nașterea copilului, iar
insensibilitatea lui o conduce treptat la moarte. Înainte de a se sinucide, Ana îl
avertizează despre intențiile ei, însă Ion îi răspunde cu o satisfacție crudă: „Da’
omoară-te dracului că poate așa am să scap de tine!” Această replică revine în mintea
bărbatului în momentul în care o găsește pe Ana spânzurată, dar trece foarte ușor
peste orice remușcare, preocupat numai ca pământul să rămână în proprietatea lui.
XII. Încheiere
Romanul are ca figură centrală un erou frust și voluntar, decis să înfrunte orice stă
în calea ambițiilor sale. El alege să se ridice deasupra statutului de proscris al unei
societăți care valorizează numai averea, ducând o luptă fără scrupule și devenind în
final o victimă a aspirațiilor sale nepotolite.

Caracterizarea Anei

I. Introducere
[Completare supra]
Cel mai important personaj feminin al romanului este Ana, fiica țăranului înstărit
Vasile Baciu. Prin destinul ei tragic, ea este victima iubirii neîmpărtășite pentru Ion,
care îi manipulează sentimentele pentru a intra în stăpânirea averii sale, dar și a
mentalităților din satul tradițional, care pun femeia la cheremul familiei,
nepermițându-i să își decidă singură drumul în viață.
II. Statutul social
Prin însăși condiția sa de femeie, Ana se află sub tutela familiei, fiind
subordonată tatălui, apoi soțului ei. Nu are libertatea să își aleagă singură soțul, iar
relația cu Ion trezește mânia și brutalitatea lui Vasile Baciu. Singurul motiv pentru
care acesta acceptă căsătoria este ca să salveze onoarea familiei, mult mai importantă
decât fericirea fiicei lui. Relevantă pentru statutul ei de subordonare este scena în
care, alungată de tatăl ei, dar și de Ion, care „nu are ce face cu ea” fără avere, femeia
rămâne pierdută în mijlocul drumului neștiind unde să se ducă. Cuvintele de consolare
pe care i le adresează soția lui Macedon Cercetașu rezumă foarte bine concepția
tradițională despre femeie: „Taci și rabdă, că femeia trebuie să sufere dac-așa a lăsat-o
Dumnezeu...”
III. Statutul psihologic
Personalitatea Anei se află în antiteză cu caracterul brutal, egoist și puternic al lui
Ion. Ea este o fire blândă, sensibilă și singuratică, privată de afecțiune încă din
copilărie, când după moartea mamei rămâne în grija unui tată aspru și alcoolic, care o
agresează frecvent și îi arată prea puțină tandrețe. Copilăria nefericită își lasă
amprenta asupra Anei, care se dezvoltă sfioasă și închisă în sine, dar cu o mare nevoie
de iubire. Lipsa de maturitate emoțională o determină să se atașeze cu ușurință de Ion,
iar tânăra ajunge să trăiască exclusiv prin prisma relației cu acesta. Ea nu observă
adevăratele lui sentimente sau găsește mereu scuze pentru indiferența lui, iubindu-l
orbește și având speranța că lucrurile se vor îndrepta.
IV. Mijloace de caracterizare
Personajul este caracterizat în mod direct de către narator, care îi realizează un
portret moral mai amplu atunci când îi rezumă biografia (în capitolul „Noaptea”).
Autorul notează că „era o fire tăcută și oropsită, menită parcă să cunoască numai
suferința în viață” și „chiar peste veselia ei plutea totdeauna o umbră de melancolie”,
prefigurând destinul ei tragic. În ceea ce privește portretul fizic, este descrisă ca
„slăbuță și urâțică” de către mai multe personaje. Nici pentru George Bulbuc ea nu
este „cine știe ce frumoasă”, dar aceasta nu îl împiedică să se îndrăgostească de ea.
Ceea ce contează pentru cursul evenimentelor este că Ana apare ca „urâtă” în
comparație cu Florica și, din această cauză, Ion nu va putea să își schimbe
sentimentele. Portretul fizic al Anei este detaliat în diverse ocazii, subliniindu-i-se mai
puțin trăsăturile și mai mult starea de răvășire în care a adus-o suferința.
Cel mai important mijloc de caracterizare indirectă este relația cu Ion. Din
dragoste pentru tânăr, Ana intră în conflict cu tatăl ei, dar și cu societatea ale cărei
norme le încalcă. Hotărârea și curajul cu care trece peste ordinele tatălui, ascultându-
și numai comandamentele interioare, îi conferă o anumită aură eroică. Statura ei
morală reiese din sacrificiul pe care îl face din dragoste, având speranța că bătăile și
rușinea îi vor fi răsplătite într-un final, când se va căsători cu Ion.
V. Subiectul. Secvența nunții
VI. Subiectul. Secvența sinuciderii
VII. Încheiere

Relația dintre Ion și Ana

I. Statutul lui Ion

II. Statutul Anei
III. Conflictul
IV. Subiectul. Secvența nunții
V. Subiectul. Secvența sinuciderii
VI. Încheiere
În concluzie, prin narațiunea principală a romanului Rebreanu prezintă drama
unei iubiri neîmpărtășite, speculată cu cinism și brutalitate pentru ca Ion să își vadă
împlinită obsesia de a avea pământ.