Caracterizare Ion

INTRODUCERE
I.STATUT
 Ion este personajul principal, eponim, complex și tridimensional. Acesta se
încadrează în realism, fiind tipul țăranului român de la începutul secolului al
XX-lea surprins în relația sa cu pământul ce înseamnă statut social și respect
din partea celorlalți. Eroul este expresia mentalității colective că te poți numi
om doar dacă ai pământ.
El face parte din categoria țăranilor săraci, fără pământ, disprețuiți de
"bogătanii" din sat. Zenobia adusese zestre, iar tatăl, Alexandru Gl. vânduse
aproape tot pentru a-și plăti datoriile. Ion rămâne sărac și crește cu dorința de
a avea pământ. Acesta îi reproșează tatălui că au rămas atât de săraci și nu
vrea să fie "slugă" sau "câine pe la ușile bucătăriilor". Ion pătrunde în
categoria țăranilor bogați în urma căsătoriei cu Ana.
   Familial. Deși o iubește pe Florica, frumoasă, dar săracă, Ion o seduce pe
Ana, fiica bogată a lui Vasile Baciu, forțându-l pe acesta să-i dea pământurile
ca zestre. După nuntă înțelege că odată cu pământurile a primit-o și pe Ana
("slăbuță și urâțică") și nu pierde ocazia să-și snopească nevasta. El își
îndreaptă atenția către Florica, măritată cu George, fapt ce îi va atrage
sfârșitul.
Moral. Personajul încalcă toate legile morale și schimbă în rău destinele
celorlalți. Deși inteligent și harnic, el este obsedat de ideea pământului și
devine egoist, viclean, agresiv pentru a-și atinge ținta.
II. SCENE PERSONAJ
O trăsătură definitorie a personajului este patima pentru pământ.
  O primă scenă în care se reflectă această trăsătură este în capitolul
"Zvârcolirea". Ion are doar o mică bucată de pământ față de care manifestă
instinct de "posesiune" ("I se părea mai frumos fiindcă era al lui"). Eroul
contemplă până în zare locurile și exclamă cu uimire: "Cât pământ, Doamne!".
Acesta i se pare un uriaș din basme față de care simte inferioritate: "Se
simțea mic și slab ca un vierme în fața uriașului". Privirea îi alunecă spre
pământul vecinului ce-i aparținuse cândva și exclamă cu regret: "Pământurile
noastre, săracele!". Acest regret îl determina să fure câteva brazde, ceea ce îi
va atrage mai târziu necazuri.
    O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este în capitolul
"Sărutarea". Ion are pământurile obținute în urma căsătoriei cu Ana, fiica
bogată a lui Vasile Baciu. Privindu-le, el însuși devine uriașul din poveste și
simte acea superioritate pe care o dă averea. Într-un gest de adorație, se
apleacă și sărută pământul, un gest aproape erotizat pentru că simte "un fior
rece, amețitor în atingerea lutului moale". El se ridică repede și se uită rușinat
în jur de rușine să nu-l fi văzut cineva. Atitudinea i se schimbă, umblă țanțoș
prin sat și vorbește doar despre pământurile sale.
III. ELEMENTE COMPOZIȚIE PERSONAJ
  Titlul este un important element paratextual de compoziție deoarece conține
numele personajului principal inspirat din biografia autorului, căci Ion Pop al
Glanetașului este un flăcău sărac din satul lui Rebreanu ce se plânge
acestuia că nu are pământ și care îi inspiră subiectul romanului, aspect notat
de autor în propriul jurnal ”Mărturisiri literare”. De asemenea, „Ion” este un
nume generic, reprezentativ pentru țăranul român.
  Personajul este complex, caracterizat atât în mod direct, cât și indirect.
Naratorul susține că Ion era "iute și harnic ca mă-sa", că "pământul îi era drag
ca ochii din cap", iar autocaracterizarea reflectă caracterul premeditat al
faptelor: "nici eu nu sunt copil, știu bine ce am de făcut și cum să mă port".
Vasile Baciu îl face tâlhar, sărăntoc și "calic țanțoș", George îl numește
"arțăgos ca un lup nemâncat", iar preotul Belciug îl consideră "capul tuturor
relelor din sat", ca ulterior, când acceptă să doneze pământuri bisericii, să-l
numească "un bun creștin". Caracterizarea indirectă ilustrează viclenia lui Ion
în relație cu Ana și Vasile Baciu, dar și ambiția de a obține cu orice preț
pământ. Insensibil, agresiv, el își bate nevasta și devine autorul moral în cazul
sinuciderii ei.
    În concluzie, romanul propune o imagine realistă a satului transilvănean ce
depășește idilismul sămănătorist. Despre personaje, critica emite opinii
divergente: pentru E. Lovinescu, Ion este inteligent și ambițios, iar pentru G.
Călinescu este "o brută căreia viclenia instinctuală îi ține loc de inteligență".