Ion-Liviu Rebreanu

(Relatia dintre două personaje)

Introducere:
Opera literară realizata de Liviu Rebreanu cuprinde romane, nuvele si piese de teatru
precum „Proștii”, „Răfuiala” și „Catastrofă” . Rebreanu a fost un prozator si
dramaturg român, membru titular al Academiei Române. Temele specifice operei
sale sunt: iubirea, intelectualul, războiul, marile conflicte și tensiuni din viața
țăranului, însă cele două teme predominante sunt: viața rurală si războiul. Acesta a
readus problematica țăraănească în centrul atenției lumii literare prin romanul „Ion”.

Definire:
Romanul este o specie a genului epic, în proză, cu o acțiune complexă, de mare
întindere, care se desfășoară pe mai multe planuri narative, la care participă un
număr mare de personaje.

Statutul moral, psihologic, social al fiecăruia dintre personaje:

ION-personaj principal

Social: Ion face parte din categoria taranilor săraci, disprețuiti de ”bogătanii” din sat.
După ce tatăl său vinde pământul pentru a-si plăti datoriile, Ion îi reproșează că nu
vrea să fie ”slugă” sau ”câine pe la ușile bucătarilor.” Acesta pătrunde în categoria
țăranilor bogați în urma căsătoriei cu Ana.

Moral: Ion este tipul arivistului fără scrupule care folosește femeia ca mijloc de
parvenire.

Psihologic: Psihologic, este ambițiosul dominat de lăcomie. Psihologia lui Ion se

organizează în jurul unei trăsături dominante - instinctul posesiunii, dorința de a avea
mai mult pământ. „Iubirea pentru pământ l-a stăpânit de mic copil…De atunci I-a fost
mai drag ca o mamă.”

ANA

Ana, fata cu zestre, dar fără noroc, naivă, „o fire tăcută și oropsită”, lipsită de iubirea
pământească, este o victimă fără apărare în fața lui Ion. Criticul E. Lovinescu afirmă:
„Prinsă la mijloc, în lupta pentru pământ dintre Ion și socrul său, Vasile Baciu biata
Ana e o tragică victimă.” În ochii tatălui ei, ea nu reprezintă o ființă umană, ci doar
garanția proprietății asupra pământurilor.
Ana și Ion sunt personaje cu trăsături antitetice: blândețe-brutalitate; devotament-
egoism; iubire-interes; caracter slab-caracter tare.

Scene semnificative:

Relaţia dintre cele două personaje se evidenţiază încă de la scena horei, prezentată
încă din expoziţiunea romanului. Deşi o iubeşte pe Florica, Ion alege să o invite la joc
pe Ana. Apoi cei doi se retrag din joc pentru a sta de vorbă singuri, feriţi de ochii
lumii. Prin stilul indirect liber, naratorul omniscient pătrunde în gândurile
protagonistului. Cititorul observă că Ion nu-şi îndreaptă privirea spre ochii Anei, ci îi
surprinde doar buzele care se mişcă lent, dezvelindu-i gingiile trandafirii, cu nişte
dinţi albi ca laptele şi cu strunguliţa la mijloc. Faptul că nu o privește pe Ana
sugerează faptul că acesta nu are niciun interes să cunoască sufletul femeii. În schimb
îi apare în minte imaginea Floricăi „cu ochii albăstrii ca cerul de primăvară”.
Această secvenţă narativă reliefează relaţia dintre cele două personaje, faptul că Ion
nu o iubeşte pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasă, dar săracă.

O altă scenă semnificativă

Este reprezentată de momentul în care Vasile Baciu află că Ana este însărcinată cu
Ion, o bate şi o alungă de acasă. Ajunsă la locuinţa Glanetasului, femeia este
întâmpinată de indiferența lui Ion care continuă să mănânce, tăindu-şi tacticos bucăţile
de mâncare. Îşi şterge apoi briceagul de pantaloni, ridicându-şi privirea spre pântecele
Anei, moment în care afişează un zâmbet de satisfacţie. Este conştient că-n pântecele
Anei se află garantul pentru pământurile lui Vasile Baciu. O trimite apoi pe Ana după
tatăl său pentru a discuta condiţiile de nuntă.

Conflict:

Conflictul central: lupta pentru pământ din satul tradițional. Mândru si orgolios Ion
este pus în a alege între iubirea pentru pământ și averea Anei.

Conflict exterior: Ion și Vasile Baciu

Conflict interior: între „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”. Cele două chemări
lăuntrie nu îl pun într-o situaștie limită, deoarece se manifestă succesiv, nu simultan.

Conflicte secundare: Ion și George Bulbuc pentru Ana

Ion și Simion Lungu pentru pământ

Conflictul tragic : Ion- pământul stihieeste provocat de iubirea pătimașă a

personajului pentru pământ „Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil… De pe
atunci I-a fost mai drag ca o mamă” și de iluzia că- l poate stăpâni.

Titlu:
Titlul romanului este de factură realistă pentru că poartă numele personajului
principal, autorul încercând să redea destinul individual al țăranului român în lupta
pentru dobândirea pământului. Din punct de vedere morfologic, acesta este alcătuit
dintr-un substantiv propriu simplu.

Modalități de caracterizare:

Direct:

a) Naratorul susține că Ion ”era iute și harnic ca mă-sa”

b) Vasile Baciu îl face ”hoț” , ”tâlhar”, ”sărăntoc„
c) Preotul Belcig: ”capul tuturor relelor din sat”
d) George: ”arțăgos ca un lup”
e) Autocaracterizare: ”Mă moleșesc ca o babă năroadă. Parcă n-aș mai fi în stare să
mă satur de calicie.”

Indirect:

Se ilustrează viclenia lui Ion de a obține pământ cu orice preț, dar și viclenia lui Ion în
relație cu Ana si Vasile Baciu. Acționând cu luciditate, îl face pe Vasile Baciu să-I dea
pământurile. Insensibil, agresiv îsi bate nevasta și devine autorul moral în cazul
sinuciderii ei.

Construite prin tehnica contapunctului, Ana și Florica reprezină cele două patimi ale
personajului principal: pământul și iubirea. Ana e bogată și urâtă, iar Florica bogată și
frumoasă. Portretele lor sunt realizate în antiteză, din perspectiva flăcăului, fapt
întâlnit în scena horei, la coasă sau la nuntă.

Concluzie:

Prin cele două personaje, Ion şi Ana, Liviu Rebreanu şi-a exprimat viziunea
tradiţională privind relaţia omului în raport cu destinul.Omul tradiţional crede într-un
destin prestabilit. Încercarea de a forţa limitele destinului, de a-i depăşi, are
consecinţe tragice. Cele două personaje au încercat să atingă fericirea, să se opună
destinului şi, de aceea, au sfârşit tragic. Prin Ion şi Ana, personajele purtătoare de
semnificaţie al mesajului transmis prin discursul narativ, scriitorul transilvănean şi-a
exprimat viziunea asupra unei existenţe tragice, resimțindu-se influențe ale
naturalismului.