Ion - Liviu Rebreanu

(temă si viziune)

Introducere:
Opera literară realizata de Liviu Rebreanu cuprinde romane, nuvele si piese de teatru
precum „Proștii”, „Răfuiala” și „Catastrofă” . Rebreanu a fost un prozzator si
dramaturg român, membru titular al Academiei Române. Temele specifice operei
sale sunt: iubirea, intelectualul, războiul, marile conflicte și tensiuni din viața
țăranului, însă cele două teme predominante sunt: viața rurală si războiul. Acesta a
readus problematica țăraănească în centrul atenției lumii literare prin romanul „Ion”.

Definire:
Romanul este o specie a genului epic, în proză, cu o acțiune complexă, de mare
întindere, care se desfășoară pe mai multe planuri narative, la care participă un
număr mare de personaje.

Încadrare în curent :
„Ion” a apărut in anul 1920 și se încadrează în :

 romanul de tip tradițional - prezintă spațiul rural cu obiceiurile vieții

specifice

 romanul de tip realist - caracterizeaza viața satului românesc din sec XX

 roman obiectiv - relatarea faptelor se face din perspectivă narativă

obiectivă, exterioară, de către un narator impersonal ,omniscient si
omniprezent

Titlu:

Titlul romanului este de factură realistă pentru că poartă numele personajului

principal, autorul încercând să redea destinul individual al țăranului român în lupta
pentru dobândirea pământului. Din punct de vedere morfologic, acesta este alcătuit
dintr-un substantiv propriu simplu.

Tema:
Principală : Dragostea pentru pământ, dorința țăranului român de a avea cât mai
mult.
Pământul este văzut ca un element care face diferența dintre bogați și săraci, iar
oirce tentativă de depășire a condiției sociale va fi grav pedepsită, după cum putem
observa urmărind destinul tragic al personajului principal.

Secundare : Tema iubirii; Tema destinului

Structură:
Două părți distincte : ”Glasul iubirii” și ”Glasul pământului” , ce evidențiază cele două
obsesii ale protagonistului.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața țăranului (Ion) și cea a
intelectualității sătești (Învățătorul Herdelea, preotul Belciug)

Conflict:
Conflictul central: lupta pentru pământ din satul tradițional. Mândru si orgolios Ion
este pus în a alege între iubirea pentru pământ și averea Anei.

Conflict exterior: Ion și Vasile Baciu

Conflict interior: între „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”. Cele două chemări
lăuntrie nu îl pun într-o situaștie limită, deoarece se manifestă succesiv, nu simultan.

Conflicte secundare: Ion și George Bulbuc pentru Ana

Ion și Simion Lungu pentru pământ

Conflictul tragic : Ion- pământul stihieeste provocat de iubirea pătimașă a

personajului pentru pământ „Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil… De pe
atunci I-a fost mai drag ca o mamă” și de iluzia că- l poate stăpâni.

Scene semnificative
Ca orice roman realist, Ion debutează cu o scena colectivă, hora din curtea Todosiei
lui Maxim Oprea, scenă prin intermediul căreia facem cunoștință cu toate
personajele romanului. Acesta este realist și datorită structurii sale circulare,
deoarece începe cu imaginea drumului care intră in satul Pripas și se termină cu
imaginea ieșirii din sat.

Prima secvență narativă, hora din curtea văduvei lui Maxim Oprea este semnificativă
pentru tema romanului, deoarece prefigurează conflictele și este un pretext pentru a
prezenta personajele, așezate în ierarhii sociale. Ion dansează cu Ana, fiica țăranului
înstărit Vasile Baciu. Este hotărât să scape de condiția umilă de ”sărantoc” și renunță
la Florica, fata de care era îndrăgostit, pentru averea Anei. Tatăl fetei nu este de
acord și îl jignește pe Ion, iar acesta se răzbună pe George, flăcăul înstărit preferat de
Vasile Baciu.

”Glasul pământului” este o metaforă ce simbolizează atracția irezistibilă, uneori

irațională pe care o are pământul asupra personajului pricnipal, așa cum se
sugerează într-o altă scenă semnificativă din capitolul ”Zvârcolirea” in care Ion este
surprins privind locurile care fuseseră cândva ale lor.

„Simțea o plăcere atat de mare vazandu-si pamantul, incat ii venea sa cadă în

genunchi si sa-l imbratiseze. Glasul pamantului pătrunde năvalnic în sufletul
flăcăului, ca o chemare, copleșindu-l , măreția pămantului facandu-l sa se simtă mic
și înfricoșat.”

Limbaj
Stil „cenușiu”: nu urmărește frumusețtea metaforei, ci plasticitatea imaginilor,
realismul lor.

”Ion se simțea mic cât un vierme” , „lutul de pe mâinilelui era ca niște mânușsi de
doliu”

Concluzie
Romanul ”Ion” îl consacră pe L.Rebreanu drept creatorul romanului românesc
obiectiv. Amploarea și intensitatea existenței personajelor, impresia de viață
adevărată, copleșitoare, în continuă curgere, îl tranferă după spusele lui G. Călinescu,
într-un „poem epic solemn ca un fluviu american, o capodeoperă de o măreție
liniștită.”