Ion

Liviu Rebreanu

Genul epic:
Genul epic cuprinde toate operele literare, în care cu ajutorul acțiunii și al personajelor
care participă la acțiune, sunt exprimate în mod indirect gândurile și sentimentele
autorului.

Specia literară:
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă
desfășurată pe mai multe planuri narative, conflicte puternice și un număr mare de
personaje.
Opera “Ion” este un roman obiectiv, realist, modern, datorită veridicității realității,
obiectivității, observației tiparelor umane, dar și modului în care sunt construite
tipurile umane, care au o viață spirituală personală, liberă, care nu se identifică cu cea
a creatorului lor, dar și a realismului esențelor, care oferă o notă modernă romanului.

Apariția:
Romanul “Ion” a apărut în 1920 și este un roman interbelic.

Tema:
Romanul “Ion” este structurat pe două părți, astfel există două teme.
Prima temă este lupta țăranului român pentru pământ, iar a doua temă este iubirea.
Prima temă, cea a pământului este una rurală, iar cea de-a doua, tema iubirii este
universală.

Titlul:
Titlul este un substantiv propriu, respectiv numele personajului principal.

Viziunea despre lume:

În viziunea lui Liviu Rebreanu, arta înseamnă creație de viață și de oameni.
Pentru creația sa, romanul “Ion”, Liviu Rebreanu a ales realismul esențelor, care oferă
această notă modernă, prin care lumea prezentată este desprinsă de el, fiind afișată
într-un mod imparțial.

Perspectiva narativă:
 Perspectiva narativă este obiectivă (la persoana a treia).
Naratorul este omniscient și omniprezent.

Conflictul:
Conflictul central al romanului îl are ca protagonist pe Ion și este provocat de lupta
pentru pământ în satul tradițional, ardelenesc.
Conflictul exterior, social se dă între Ion și Vasile Baciu, tatăl Anei. În tot acest
conflict, Ana este doar un pretext, deoarece la baza conflictului dintre cei doi este
deținerea pământului.
Conflictul interior îl are din nou ca protagonist pe Ion, care așa cum spun cele două
titluri, “Glasul pământului” și “Glasul iubirii”, trebuie să aleagă între pământ și iubire.
Conflictele secundare au loc între Ion și George, învățătorul Herdelea și preotul
Belciug, Ion și Simion Lungu etc.

Repere spațiale și temporale:

Timpul nu este precizat cu exactitate, ci doar indică o perioadă de câțiva ani de la
începutul secolului al XX-lea.

Acțiunea se petrece în Bistrița, satul Pripas, Armadia, Jidovița, Lenchința, Cluj, Sibiu, în
curtea văduvei lui Maxim Oprea, acasă la Ion, acasă la Vasile Baciu și acasă la George.

Simboluri:
Crucea: este un simbol care reprezintă un destin greu, o povară.
Hora: este o tradiție, un fenomen social, care adună întreaga comunitate a satului.

Construcția operei:
Romanul conține două părți, care denumesc și cele două mari teme, “Glasul
pământului” și “Glasul iubirii”.
Prima parte conține capitolele “Începutul”, “Zvârcolirea”, “Iubirea”, “Noaptea”, “Rușinea”
și “Nunta”.
A doua parte conține capitolele “Vasile”, “Copilul”, “Sărutarea”, “Ștreangul”, “Blestemul”,
“George” și “Sfârșitul”.
Romanul are 13 capitole, cifră a nenorocului, sugerând destinul lui Ion, care nu a
obținut fericirea, deoarece dorința de a obține pământ a fost mai presus decât orice.
Titlurile celor două părți sugerează vocea interioară de care este condus fiecare
personaj.
 Romanul are o construcție sferică, care reprezintă repetarea acțiunii la nesfârșit,
bazată pe tehnica literară a simetriei, astfel romanul are 5 imagini semnificative, care
introduc cititorul în lumea ficțiunii și tot acestea îl aduc înapoi la realitate.
Cele 5 imagini semnificative sunt:
1. drumul spre Pripas;
2. crucea, unde Hristos este înfățișat răstignit;
3. hora;
4. disputa verbală dintre Vasile Baciu și preot;
5. bătaia dintre Ion și George.
Aceste imagini se repetă și la sfârșit, dar în ordine opusă:
1. căderea lui Ion sub loviturile lui George;
2. încăierarea dintre Vasile Baciu și preot;
3. hora;
4. crucea cu chipul lui Hristos;
5. drumul departe de Pripas.

Caracterizări:
Ion Pop:
Ion este surprins în involuție, se dezumanizează, deoarece nu ascultă de “glasul
iubirii”, ci de “glasul pământului”, calitățile sale devenind defecte.
Portretul lui este în mod direct, conturat de calități: “iute și harnic ca mă-sa” și
“munca îi era dragă oricât ar fi fost de aspră”.
Ion asocia lipsa de pământ, sărăcia, cu lipsa demnității, astfel își dorea să obțină
respect și făcea acest lucru prin violență: “Ion era mulțumit acuma și răcorit, privind
triumfător și amenințător dacă cumva ar mai îndrăzni cineva să îl supere”.
Este un personaj realist, țăranul care dorește pământ.
El este harnic, “băiatul, când e vorba de muncă, nu se codește și nu lenevește ca
Glanetașul”.
Despre Ion părerile sunt împărțite, doamna Herdelea crede că “Ion este băiat
cumsecade. E muncitor, e harnic, e săritor, e isteț.”, iar preotul Belciug îl consideră “un
stricat ș-un bătăuș ș-un om de nimic!”.
Cea mai accentuată caracteristică a lui Ion este iubirea pentru pământ, deoarece
“pământul îi era drag ca ochii din cap”.
Iubirea pentru pământ îl face să fie avar: “Aici are să vie cu Ana și cu Vasile Baciu să îi
scrie toate pământurile pe numele lui”.
El dorea pământurile lui Vasile Baciu, iar atunci când a crezut că le-a obținut, “Ion era
 vesel și mulțumit. Era sigur că până la urmă Vasile Baciu îi va da tot și-și făcea cruce
mulțumind lui D-zeu că l-a ajutat să izbândească. A doua zi în zori cutreieră hotarul să
cerceteze mai bine toate lucrurile și să se bucure văzându-le, fiindcă de-acum sunt
ale lui”.
Ion este iresponsabil și nu își asumă ceea ce face: “Ce-s eu vinovat c-a rămas ea cu
pântecele la gură? Io-s vinovat?”.
Conflictul interior între glasul pământului și glasul iubirii este definitoriu pentru
portretul lui. El o alege pe Ana, cea urâțică, dar bogată, chiar dacă o iubește pe Florica,
cea frumoasă, dar săracă.
Ion este lacom și orgolios, ceea ce îi va aduce sfârșitul.

Ana:
Ana este personaj secundar al romanului, fiica lui Vasile Baciu.
Ea pare destinată unui destin nefericit, fiind surprinsă în 3 ipostaze care susțin
existența sa tragică.
Ea este tânăra îndrăgostită de Ion, căruia îi devine credincioasă, oferindu-i totul, este
soție, care rabdă jignirile și loviturile bărbatului și mamă, care ar fi trebuit să fie o
salvare pentru nefericirea ei.
Din punct de vedere moral, Ana este iubitoare și blândă. Ea este tiparul femeii de la
țară, harnică, rușinoasă, politicoasă.
Din punct de vedere fizic, Ion o descrie ca fiind “slăbuță” și “urâțică”, pe care o dorea
doar pentru avere, însă lui George Bulbuc “Ana îi plăcea”. Acesta nu o considera urâtă,
dar nici “cine știe ce frumoasă”. Pentru el era o fată simplă.
Așa cum spune autorul “Ana lui Vasile Baciu îi era făgăduită lui George Bulbuc de
nevastă. Ea, fată cu stare, el fecior de botogon, se potriveau.”. Astfel fata nu se
împotrivește căsătoriei planificate, deși ea îl iubea pe Ion, nu pe George.
Ana este caracterizată în antiteză cu Florica, care deși era săracă, era “fata cea mai
frumoasă din Pripas”, în timp ce ea era “urâțică”, cu fața “lunguiață, arsă de soare”, dar
“avea locuri și case și vite multe”.
Ana este o femeie puternică și luptătoare, care pentru iubire acceptă relația cu Ion,
chiar dacă tatăl ei nu era de acord.
Atunci când Ana rămâne însărcinată, iar Ion nu îi este alături, își înfruntă singură tatăl,
care o bate și o jignește, dar și pe cei care râdeau de ea din cauza situației sale.
Ana a “crescut singură, lipsită de o dragoste părintească mângâietoare”, astfel “sufletul
ei caută o dragoste sfioasă și adâncă”, iar pentru fată cea mai mare durere este
indiferența lui Ion, de la care își dorește doar puțină dragoste, pentru toate sacrificiile
făcute pentru el
 Însă, cu toate cele pătimite din cauza lui Ion, Ana “își zicea mereu că fără el ar trebui
să moară”.
Ana își pierde încrederea în ea, o consideră pe Florica mai frumoasă decât ea, și știe că
acesta este motivul pentru care Ion nu o iubește
Fiind dezamăgită de toate cele întâmplate, dar mai ales de faptul că Ion a folosit-o și
nu o iubește cu adevărat, Ana are “gânduri de moarte”.
Ana înțelege că a fost abandonată de către toți, iar atunci când Florica și George se
căsătoresc, ea se simte pierdută.
Pentru fată, nici copilul nu mai reprezintă un motiv de a lupta, de a merge mai
departe. Ea îl vede ca pe o povară, astfel alege să se sinucidă.
Ana împlinește destinul tragic al femeii de la țară, unde “femeia reprezintă două brațe
de lucru, o zestre și o producătoare de copii.

Relația dintre personaje:

Relația dintre Ion și Ana este cea de manipulator și manipulat.
Din punct de vedere moral, relația dintre cei doi se bazează pe dorințe diferite. Ana își
dorește iubire, iar Ion pământ.
Ana decide să aibă o relație pe ascuns cu Ion, deși știe că tatăl său nu este de acord.
În urma acestei relații, Ana rămâne însărcinată, fiind la mijlocul conflictului dintre Ion
și Vasile Baciu.
Ion o părăsește pe Ana, fiind indiferent, întrebând “Ce-s eu vinovat c-a rămas ea cu
pântecele la gură? Io-s vinovat?”.
În urma umilințelor suferite, a bătăilor și a dezamăgirilor, Ana își vede copilul ca pe o
povară și se sinucide.
Atunci ea devine involuntar, o pedeapsă pentru Ion, care i-a provocat toată
nefericirea.

Prima scenă:
Prima scenă semnificativă pentru relația dintre cei doi este cea de la începutul
romanului, când Ion pleacă de la horă în căutarea Anei și o găsește la umbra unui nuc.
Acesta este momentul de debut al relației dintre cei doi.
Ion îi oferă țuică, dar Ana o refuză, deoarece asocia băutura cu tatăl său, un împătimit
consumator de alcool.
În timp ce încerca să o seducă pe Ana, Ion avea îndoieli, deoarece “Nu-i fusese dragă
Ana și nici acuma nu-și dădea bine seama dacă i-e dragă. Iubise pe Florica, și de câte
ori o vedea sau își amintea de ea simțea că o mai iubește.”.
 Relația dintre ei se clădește cu dorințe diferite, deoarece Ion o dorea pe Ana, deși o
iubea pe Florica, alegerea vine cu interesul de a-i lua averea, deoarece “Florica era mai
săracă ca dânsul, iar Ana avea locuri, și case, și vite multe.”.

A doua scenă:
A doua scenă semnificativă pentru relația dintre cei doi este când Vasile Baciu află
despre sarcină și o alungă pe Ana de acasă, iar aceasta ajunge la Ion.
El o tratează cu dispreț și indiferență, nici măcar nu o privește, doar se uita la burta sa
cu o privire de învingător și îi spune să-și trimită tatăl, deoarece ea nu poate rezolva
această situație, ceea ce demonstrează că Ana nu înseamnă nimic pentru el, ci a fost
doar un mijloc pentru a-și atinge scopul.

Încheiere:
Prin intermediul acestui roman, Liviu Rebreanu dorește să transmită faptul că în lupta
dintre glasul pământului și glasul iubirii, mereu va învinge cel al iubirii, iar oamenii
trebuie să accepte că nu își pot schimba destinul.