FIŞĂ DE LECTURĂ – “Ion”, Liviu Rebreanu

1. Autorul: Liviu Rebreanu

2. Titlul operei: Ion

3. Editura, anul și locul apariţiei volumului utilizat în realizarea fișei: Editura Litera Internațional,
2001, Chișinău

4. Specia literară: roman realist, obiectiv

5. Tema operei: lupta țăranului român pentru pământ într-o societate în care valoarea unui om este
dată de averea sa

6. Semnificația titlului: titlul il aduce in prim-plan pe eroul eponim

7. Locul desfăşurării acţiunii: în Pripas, un sat ardelenesc

8. Timpul desfăşurării acţiunii: începutul secolului XX

9. Rezumatul textului:

Începutul romanului descrie drumul către satul Pripas și introduce cititorul în atmosfera
rurală aducând în prim plan hora de duminică a satului.
Ion, fiul lui Alexandru Pop-Glanetaşu, este unul dintre cei mai săraci tineri din satul Pripas, de
lângă Armadia din câmpia Transilvaniei. Cu toate c-o iubește pe Florica, fiica văduvei lui Maxim
Oprea, cea mai frumoasă fată din sat, el renunţă la dragoste, în schimbul pământului şi începe s-o
curteze pe Ana, fiica bogată dar urâtâ a lui Vasile Baciu. Îl are ca adversar pe George Bulbuc, fiul
celuilalt om bogat din sat, pe care însă îl îndepărtează cu uşurinţă, fiindcă Ana îl preferă.
Conştient că Vasile Baciu n-o să fie de acord sa i-o dea de bunăvoie pe Ana, întru-cât îl voia
ca ginere pe George Bulbuc, Ion este hotărât să-l oblige. Astfel, după ce se convinge că Ana a rămas
însărcinată, întrerupe brusc orice legătură cu ea, aşteptând cu nerăbdare deznodământul.
Inițial, Vasile Baciu crede că Ana urmează să devină mamă în urma relației cu George Bulbuc,
însă după ce află că Ion este tatăl, se întoarce acasă şi o stâlceşte în bătaie pe „rapandulă”, după cum
îi spune el. Furia sa este imensă și rămâne surd, atât la rugăminţile Anei: „-Iartă-mă, tată!… Nu mă
omorî, tată!”, cât şi la intervenţiile sătenilor în frunte cu învăţătorul Herdelea. În cele din urmă Ana
este salvată de cârciumarul Avrum care, mai curajos, a sărit gardul şi l-a domolit pe bătăuş.
Dar scandalul nu se termină aici, Vasile Baciu continuând cu bătăile și sătenii se obişnuiesc
repede cu ţipetele Anei care răzbat aproape zilnic. Cel mai nepăsător pare să fie însă chiar Ion. Când
Ghighi şi Laura, fiicele învăţătorului Herdelea, de mila Anei, intervin pe lângă el, le răspunde cu un
zâmbet răutăcios: „-Lasă că bine-i face! Lasă s-o bată că i se cuvine.”
Datorită intervenţiei sătenilor, în frunte cu învăţătorul Herdelea, conflictul dintre Ion şi
Vasile Baciu pare să se stingă când în sfârșit cei doi tineri se pot căsători iar socrul consimte, în
sfârşit, să-i dea ginerelui o parte din zeste, dar numai după nuntă.
Ana care suferise foarte mult „numai şi numai pentru că l-a iubit pe Ion mai adânc decât
orice pe lume”, se simte fericită și crede că a scăpat de toate necazurile. Curând, însă, va descoperi
că Ion n-a iubit-o niciodată, revelaţie pe care o are în urma câtorva întâmplări la care este martoră,
După nuntă, socrul lui Ion nu mai vrea să cedeze pământul făgăduit, moment în care Ana
este trimisă la tatăl ei ca să-l convingă. Însă este bătută și când se întoarce acasă, primește bătaie și
de la Ion pentru faptul că nu a reușit sa-și convingă tatăl să cedeze pământul pe care Ion îl dorea cu
patimă. Acasă la Ion, Ana este tratată ca o servitoare de toți ai casei, chiar dacă este însărcinată. Nici
după nașterea fiului ei, Petre, soarte nu I se îmbunătățește. Când află de sinuciderea prin spânzurare
a cârciumarului Avrum, Ana „Nu simţea nici groază, nici milă, ci doar o dorinţă aprigă de a citi pe faţa
lui taina care o împiedica pe dânsa.”
La nunta lui George Bulbuc îl surprinde pe Ion „cu ochii înfipţi ca nişte lipitori în Florica” iar
ulterior află de vizitele dese ale soțului ei în casa noilor căsătoriți. Umilită și lipsită de speranță, Ana
se spânzură pentru a scăpa de calvarul trăit zi de zi.
Ion intră în panică, cuprins de teama de a nu-și pierde pământurile și îşi pune toată nădejdea
în fiul său, Petrişor, care însă se îmbolnăvește și moare. Iar Vasile Baciu amenință că își vrea
pământul înapoi, acum că fiica și nepotul său sunt ambii morți. Dar Ion află că tatăl devine, de drept,
moştenitorul fiului și patima pentru pământ I se stinge, izbucnind cea a dragostei. Cum altă dată se
zbătuse să-i smulgă lui Vasile Baciu pământurile, aşa dorea acum să o cucereasca pe Florica. Cu acest
scop în minte, se preface a fi prieten cu George Bulbuc pentru a avea prilejul de a o vizita pe Florica
de câte ori dorește. Însă George este avertizat de intențiile lui Ion si la final il ucide, fiind apoi arestat
de jandarmi.
În paralel cu derularea firului narativ care îl are în centru pe Ion, are loc în plan secundar
descrierea vieții familiei învățătorului Herdelea. Sunt redate dificultățile prin care trece respectiva
familie, surprinzând nu numai traiul cotidian al unei familii de intelectuali, dar și relația cu stăpânirea
ungară. Astfel, un prim conflict apare cu preotul satului – părintele Belciug, disputa pornind de la
faptul că familia Herdelea își construise casa pe pământul bisericii. În continuare, Herdelea se implică
politic, fetele sale se mărite și oferă prilej de bucurie familiei, iar fiu – Titu Herlea, ocupă o serie de
slujbe prost remunerate.
Finalul romanului surprinde întreaga colectivitate a satului adunată pentru sfințirea noii
biserici și încheie simetric narațiunea, aducând în prim plan drumul către Pripas.
10. Perspectiva narativă: obiectivă, relatarea faptelor fiind la persoana a treia, realizată de un
narator omniscient, omniprezent, detasat si impersonal.
11. Personaje: Ion, Ana, Vasile Baciu, Florica, George, familia Herdelea
12. Caracterizarea personajului principal:
Ion este personajul principal al romanului, un un țăran sărac din cauza faptului că părinții săi
risipiseră averea, vânzând tot pământul. Caracterizarea sa este creionată atât prin mijloace directe,
cât și indirect prin fapte, gesturi, atitudini, limbaj sau relaţia cu celelalte personaje.
Ion este un personaj reprezentant pentru societatea din care face parte în cadrul căreia
valoarea unui om este dată doar de averea pe care o deține.
Chiar de la debut se conturează conflictul care va fi dezvoltat pe parcursul romanului, între
cele două mari patimi care vor determina evoluția lui Ion: iubirea pentru avere, reprezentată prin
alegerea lui Ana - „urâţică”, dar „cu locuri şi case şi vite multe.” și iubirea pentru Florica cea
frumoasă, dar săracă, la care renunță în favoarea căpătuirii.
Deşi sărac, Ion este descris ca fiind „iute şi harnic ca mă-sa”, iubind munca „oricât ar fi fost
de aspră”, şi pământul, care „îi era drag ca ochii din cap”. Isteţ, silitor şi cuminte, el trezeşte simpatia
învăţătorului Herdelea, dar renunţă la şcoală, tocmai pentru că dragostea pentru pământ e mai
mare.
Ion este respectat de tinerii din sat, iar rivalitatea lui cu George este izvorâtă din invidia pe
care o resimte împotriva cuiva bogat, care are pământ. Ura pe care o manifestă față de Vasile Baciu,
tatăl Anei, are același izvor la care se adaugă cuvintele dure spuse de acesta în faţa tuturor sătenilor
la horă - „sărăntoc”, „tâlhar” şi „hoţ”, cuvinte care l-au umilit pe Ion.
 Orgolios de fire, Ion privește pământul ca o condiţie esențială a valorii umane, fără de care
nu poate trăi. Astfel el alege zestrea Anei şi renunţă la iubirea pentru Florica, concepând un plan
bine pus la punct pentru a-l determina pe Vasile Baciu să-i dea pământurile. Se foloseşte de Ana, pe
care o seduce şi o lasă însărcinată, fără să-I pese de consecințele faptelor lui, având un singur scop în
minte – acela de a obține pământurile mult râvnite.
Dragostea pentru pământ este redată în scena sărutării acestuia: „Îl cuprinse o poftă
sălbatică să îmbrăţişeze huma, s-o crâmpoţească în sărutări.” Orbit de această patimă, Ion pornește
pe calea dezumanizării și devine autorul moral al sinuciderii Anei, prin purtarea sa brutală și crudă.
Nici moartea propriului fiu nu-l afectează, singurul lui gând fiind să nu-și piardă pământurile
câștigate până atunci.
Odată ce află că din punct de vedere legal nu-și va pierde pământul, „glasul pământului”
este înlocuit de „glasul iubirii” și Ion o caută stăruitor pe Florica, fata „cu obrajii fragezi ca piersica şi
ochii albaştri ca cerul de primăvară”, măritată acum cu George. El este decis să-şi împlinească
dragostea, însă relaţia adulteră a celor doi este descoperită de George, care îşi ucide rivalul cu
lovituri de sapă.
În concluzie, Ion este un reprezentant tipic al țăranului român prin dragostea sa pentru
pământ. El este dominat de dorinta de inavutire, apeland la viclesuguri pentru a-și atinge scopurile.
și lipsit de principii morale, singura lui dorință fiind aceea de a se îmbogăți.
13. Citate reprezentative pentru evoluția personajelor și a acțiunii:
„De pe atunci pământul i-a fost ca o mamă. ”
“toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată, dacă n-are şi el pământ mult, mult…”
”Dragostea nu ajunge în viață … Dragostea e numai adaosul. Altceva trebuie să fie temelia. Și îndată
ce zicea așa, se pomenea cu gândurile după Ana … ”
”toată dragostea lui zbura iar spre casă, alintând pământurile fără de care viața lui întreagă n-ar mai
avea rost”
‘’glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-l. Se simtea mic
si slab cat un vierme pe care-l calci in picioare.’’
”Da omoară-te dracului că poate așa am să scap de tine”
14. Repere critice:
„Ion e o brută. A batjocorit o fată, i-a luat averea, a împins-o la spânzurătoare şi a rămas în cele din
urmă cu pământul.” „Nu din inteligenţă a ieşit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuală,
caracteristică oricărei fiinţe reduse.” - George Călinescu

"lacomia de pamant si senzualitatea robusta, afirmate prin siretenie, lipsa de scrupule, cruzime". –
Tudor Vianu

„o inteligenţă ascuţită, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă imensă: nimic nu-i reziscă...”
- Eugen Lovinescu