Ion Creanga

-fisa de autor-
Dupa propria-i marturisire intr-un inceput de biografie, Ion Creanga s-ar fi nascut
la 1 martie 1837. Insa fiindca n-au fost acte sigure, sterile despre starea civila a oamenilor
vechi mai vechi sunt totdeauna incurcate, si fiecare document nou ce se gaseste strica
ceea ce parea limpede. Discutia se continua si in zilele noastre in jurul datelor, totul
marginindu-se la o cearta de cifre, fara interes pentru substanta lucrurilor, doar, poate, in
masura in care ne dezvaluie modul in care se intocmeau actele de stare civila in acea
perioada.
Il botezase parintele Ioan de la Sf. Nicolai de sub deal, nas fiind Ion Cojocareanu.
De popa Ioan se leaga si primele amitiri ale lui Creanga, care se incep din epoca
invataturii de carte. Dupa crampeiul de autobiografie, ar fi inceput sa mearga la scoala la
varsta de in jur de 11 ani, deci in 1848. Creanga este inca din copilarie lenes si totusi
doritor de a invata, staruitor incet, in tihna. Tatal sau l a crezut o ,,tigoare de baiat”, si
Creanga insusi marturiseste ca atunci cand era pus sa faca o treaba, mereu pleca de acasa.
Mergand la scoala pana in vara, Creanga poate fi considerat acum ca absolvent al intaiei
clase primare.
Descinderea lui Creanga in varsta de 15 ani are valoarea unui simbol. Daca el ar fi
avut atunci intentii literare, taran fiind, probabil nu ar fi avut cui sa le impartaseasca. De
fapt, el nu era atras de oras, ci intr-o lume complet exterioara, printer dascalimea si
popimea de origine sateasca. La Socola er inca de mult seminarul la care se inscrisese
Creanga si care avea renumele de a avea cei mai invatati dascali din lume. Intr-adevar,
corpul didactic era format mai ales din carturari de peste munti, din Banat si Bucovina. In
banca sedea cu Gheorge Ienachescu, fiu al unui polon si al unei romance, devenit apoi
tovaras nedespartit al lui Creanga in timpul vietii povestitorului, pana cand s-a dovedit un
invidios josnic. Creanga urma 3 ani in seminar, implinind cursul inferior de 4 ani. In
vacante pleca acasa, in Humulesti, unde nu avea lucruri prea imbucuratoare de vazut.
Mama sa, Smaranda era bolnava si impovarata de copii, iar tatal sau, de asemenea,
bolnav.
Ca taran, el nu va avea niciodata voluptatea cartureasca, pasiunea erudite. Judecata
sa era una simplista, ca a oricarui om de tara: daca ai priceput ceva cu mijloace putine, e
de prisos sa iti pierzi vremea cu cartea. Creanga e tipul opus invatatului, este omul cu
bun-simt, limpede la minte, daca nu i se incurca desteptaciunea cu prea multe lucruri,
gata de a devein autodidact. De acum, in asteptarea casatoriei si a hirotonisirii, Creanga
ramane acasa alaturi de parintii sai. Era insa prea tanar, avand doar 21 de ani. Cu trei ani
mai inainte, la Falticeni, avusese supararea din cauza lipsei de barba si mustata, desi se
ungea in fiecare seara cu seu amestecat cu muc de lumanare si luna arsa.
 Cu Junimea, Creanga avusese oarecare legaturi, intai prin Maiorescu, al carui elev
a fost si care ii va face onoarea de a-I solicita in scris o brosura explicativa a noii metode
de tiparire a manualelor. Desi Maiorescu il asaza printre membrii vechi ai Junimii,
procesele verbale redactate de A.D.Xenopol nu il pomenesc. Aici, Creanga a legat o
prietenie stransa cu Eminescu, pe care l-a primit in casa sa.
Creanga s-a imbolnavit in scurt timp si, incetul cu incetul, boala i-a sapat trupul si
a facut din el neom. La mai putin de 50 de ani, povestitorul era un om imbatranit. Pentru
un timp, starea lui s-a mai ameliorat pana in toamna, cand boala i s-a agravat din cauza
internarii lui Eminescu la ospiciul de langa Manastirea Neamtului. Odata cu plecarea
acestuia, exista o banuiala ca Creanga a cazut intr-o depresie grea, deoarece se simtea
foarte singur si, din cauza acesteia, pe 31 decembrie 1889, la o audiere, Creanga s-a
prabusit, lovit de un atac cerebral si apoplexie laolalta si a murit aproape pe loc.