ION CREANGA

După propria-i mărturisire într-un început de biografie, Ion Creangă s-ar fi

născut la 1 martie 1837. În Albumul societății "Junimea" este trecută aceeaşi
dată de naştere. Însă fiindcă n-au fost la îndemână acte sigure,ştirile despre
starea civilă a oamenilor mai vechi sunt mereu încurcate, şi fiecare document
nou ce se găseşte strică ceea ce părea limpede. Discuția se urmează şi azi în
jurul datelor, totul mărginindu-se la o ceartă de cifre, fără interes pentru
substanța lucrurilor, decât,poate,în măsura in care ne dezvăluie chipul cum se
întocmeau actele de stare civilă în acea vreme. La căsărorie, Creangă
mărturisea 23 de ani, ceea ce ar da ca an al naşterii 1836, fiindcă cununia s-a
făcut in 1859. În cererea de hirotonisire,din acelaşi an, având şi mai mult
interes să nu se spună c-ar fi prea tinerel şi c-ar putea să aştepte, se arăta
având "24 ani trecuți" , de unde ar reieşi naşterea în 1835. Firea lui Creangă se
dezvăluie aşadar încă din copilărie. Este leneş dar totuşi doritor de a învăța
carte, stăruitor încet , în tihnă. Tată-său îl crede o "tigoare de băiet", şi Creangă
însuşi mărturiseşte că, pus să facă vreo treabă, o cam rărea de pe-acasă.
Părintele Ioan caută să îmblânzească pe băiat cu făgăduieli de a-i da mai târziu
pe Smărăndița, de a-l lăsa în locul lui la biserică. Fugarul, mulțumit, se-întoarce
in clasă. Că o fată de 11 ani se uită din când in când cu coada ochiului la un
băiat, nimic mai firesc la țară, unde la 13 ani o fată este nobilă. Interesul lui
Creangă pentru fete, dus până la rivalitate, arată însă precocitatea sexuală.
Acum Creangă începe să se dedea şi la scris şi să ajute pe preot în biserică,
ținând isonul şi cădelnițând. Devizia lui este:"Fă-mă, Doamne, val de tei/Şi m-
aruncă-ntre femei!" Creangă nu-şi aminteşte cu înfrigurare, ca Eminescu, întâia
dragoste, nu povesteşte nicăieri solemnitatea întâiei sărutări, jurământul pe
viață, credința în femeia predestinată. Țăran, el are onestitate , nu adâncime
pasională, pentru care trebuie şi complicație intelectuală.Ionică Catrință , nu se
îmbolnăvește de tristeți neștiute altora, nu este rănit de nepăsarea vreunei
fete.Băiatul numai de 15 ani aleargă după fete fiindcă i s-au deșteptat
simțurile , dar se gândește la însurătoare de pe acum.Femeie numai fii pentru
el icoană, cum nu e în genere pentru tăran.Creangă e un exponent.Dacă
sentimentul romantic pentru femeie nu încolțește în Ionică,se dezvaluie însă un
viciu fizic care va face mai târziu din el un personaj rabelaisian.
Și emoția mea era firească.În comoara aceasta de lucruri vechi si nebănuite de
nimeni, am găsit elemente prețioase.Ele pot servii la întregirea și chiar la
îndreptarea biografiei lui Creangă.Osebit,materialul acesta folosește la
limpezirea unei chestiuni foarte însemnate,pe care criticii literari si biografii
marelui scriitor și-au pus-o de nenumărate ori: Ion Creangă.Este adevărat că
aceasta problemă dăinuește de mult si a fost discutată suficient.Dar discuția s-a
făcut numai pe temeiul studiilor oficiale: Școala Domnească din Târgul
Neamțului,catihetul din Folticeni,seminarul Socolei si școala normală de la Trei
Ierarhi a lui Titu Maiorescu.Încolo,nimic,niciun cuvânt despre cultura neoficială
a lui Ion Creangă. Toate acestea,Creangă a fost un autodidact.El avea
cunoștiințe generale apreciabile,câștigate,din citirea si studiul operelor literare
si științifice însemnarea ale timpului său.Această constatare este plină de
adevăr dacă examinăm cărțile de studii, câte au mai rămas într-o ladă prăfuită
de pulberea anilor.O dovadă că Ioan Creangă îsi iubea carțile cu patimă si le
păstra cu grija mare, lui de pe copertă <<Istoriei sfinte>>(tipărită la Iași în anul
1847).

Creangă a învătat la scoala primară din Târgul Neamțului pană în vara anului
1854,cand și-a luat atestatul. A fost toata vremea un elev mai mult deștept
decat sârguitor,căci era neastâmpărat și furat de zburdălniciile copilăriei,ceea
ce îl făcea pe părintele Isaia Teodorescu(popa Duhu) să-i tragă uneori câte un
<<puiu de băte>>,cum arată el însuși în <<Amintiri>>.El a intrat la Fălticeni în
scoala bisericească în toamna anului 1854 si s-a înscris in ziua de 27 Noemvrie
acelasi an.  După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași,
absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de
la Socola.
S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri:
„Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de
copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheață și la săniuș,
iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram
dumbrăvile și luncile umbroase, țarinele cu holdele, câmpul cu florile și
mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a
tinereții! Asemenea, dragi mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile
din sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire.”
Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și
atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica
preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind
diacon al acesteia (26 decembrie 1859).
La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.
În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde
l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit
învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.
După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este
exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece și-a părăsit
nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau  Biserica Golia  și s-a tuns ca
un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el
a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.)  Ca urmare a excluderii din
cler, ministrul Tell îl destituie și din postul de institutor, însă venirea lui Titu
Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la
elaborarea a patru manuale școlare, între care și un „Abecedar” (1868).
În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în
îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în
mahalaua Țicău (bojdeuca).
În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu
care se împrietenește. Între 1875 și1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai
importante opere ale sale.
Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea
bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul
Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

Trăsăturile Operei
Caracterul popular,deși este predominant ,totuși nu face din Creangă un simplu
autor,deoarece el valorifică în mod creator folclorul,prin talentul său
adaptându-l unor concepții de viată mai vechi și mai noi.Influenta folclorului se
observă în primul rând în faptul că majoritatea personajelor sale sunt
construite pe motivul luptei dintre bine si rău,luptă în care triumfa întotdeauna
binele si dreptatea.Exploratorii si personajele negative sunt întotdeauna
înfrânte și chiar eliminate: soacra cu cele trei nurori este omorâtă,lupul asasin
este pedepsit exemplar de capr care are concepțiile unei lumi lucrative,spânul
este nimicit de calul lui Harap Alb.Toate acestea dovedesc o dragoste de viață
nemaipomenită și o fierbinte sete de libertate și dreptate,trăsături
caracteristice poporului nostru.
O altă trăsătură a lui Creangă este umorul dublat adesea în ironie critică foarte
fină.În general umorul rezultă la Creangă din tot felul de situații hazlii, în care se
pun divers personaje ale operei și chiar și el însuși.Umorul mai poate să rezulte
și din descrierea personajelor sau a unor formule hazlii folosite de autor ca
„Dumnezeu să-l iepure”. „Na-ți-o frântă că ți-am dres-o”, „Ai să traiesti trei zile
cu cea de alaltăieri.” „Poftim,pungă,la masă,/Dacă ți-ai adus de –acasă.”
Opera lui Creangă nu este o simpla memorialistică ,ci o operă de arta în toată
puterea cuvântului,născută din nostalgia după satul natal si spectacolul
fascinant al vârstei fericite.Astfel,întreaga citadelă a lui Creangă,luată în
totalitatea ei,reprezintă o valoare incontestabilă a literaturii române.

Povești

 Capra cu trei iezi (1875)

 Dănilă Prepeleac (1876)

 Fata babei și fata moșneagului (1877)

 Făt Frumos, fiul iepei (1877)

 Povestea lui Harap-Alb (1877)

 Ivan Turbincă (1878)

 Povestea lui Ionică cel prost (1877)

 Povestea lui Stan-Pățitul (1877)

 Povestea porcului (1876)

 Povestea poveștilor (1877-1878)

 Povestea unui om leneș (1878)

 Punguța cu doi bani (1875)

 Soacra cu trei nurori (1875)

Povestiri

 Acul și barosul (1874)
 Cinci pâini (1883)

 Inul și cămeșa (1874)

 Ion Roată și Cuza-Vodă (1882)

 Moș Ion Roată și Unirea (1880)

 Păcală (1880)

 Prostia omenească (1874)

 Ursul păcălit de vulpe (1880)

Bibliografie

1. “Ion Creangă.Viața și Opera”, George Călinescu, Editura PRINCEPS EDIT,

2011, Iași
2. “Ion Creangă. După documente vechi, însemnări și mărturii inedited”,
Nicolae Țimiraș, Editura PRINCEPS EDIT, 2012, Iași
3. “Ion Creangă. Nu știu alții cum sînt… “, Ion Arhip, Constantin Parascan,
Constantin-Liviu Rusu, Editura JUNIMEA, 1983,Iași,