Fişă de învăţare – Romanul obiectiv

Citeşte fragmentele şi răspunde cerinţelor formulate:

A. Flăcăul sosi încâlzit de drum. Se opri în marginea delniţei, pe răzorul ce o despărţea de altă
fâneaţă, tot aşa de lungă şi de lată, pe care Toma Bulbuc o cumpărase acum vreo zece ani de la
Glanetaşu. Cu o privire setoasă, Ion cuprinse tot locul, cântărindu-l. Simţea o plăcere atât de
mare văzându-şi pământul, încât îi venea să cadă în genunchi şi să-l îmbrăţişeze. I se părea mai
frumos pentru că era al lui. […] Sub sărutarea zorilor tot pământul, crestat în mii de frânturi,
după toanele şi nevoile atâtor suflete moarte şi vii, părea că respiră şi trăieşte. Porumbiştile,
holdele de grâu şi de ovăz, cânepiştile, grădinile, casele, pădurile, toate zumzeau, şuşoteau,
fâşâiau, vorbind un grai aspru, înţelegându-se între ele şi bucurându-se de lumina ce se aprindea
din ce în ce mai biruitoare şi roditoare. Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul
flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l. se simţea mic şi slab, cât un vierme pe care-l calci în
picioare, sau ca o frunză pe care vântul o vâltoreşte cum îi place. Suspină prelung, umilit şi
înfricoşat în faţa uriaşului:
- Cât pământ, Doamne!...
Totuşi, în fundul inimii lui rodea ca un cariu părerea de rău că din atâta hotar el nu stăpâneşte
decât două-trei crâmpeie, pe când toată fiinţa lui arde de dorul de a avea pământ mult, cât mai
mult…
B. Ion de-abia aşteptase zilele acestea. Acuma, stăpân al tuturor pământurilor, râvnea să le vadă şi
să le mângâie ca pe nişte ibovnice credincioase. Ascunse sub troienele de omăt, degeaba le
cercetase. Dragostea lui avea nevoie de inima moşiei. […] Sufletul îi era pătruns de fericire.
Parcă nu mai râvnea nimic şi nici nu mai era nimic pe lume afară de fericirea lui. Pământul se
închina în faţa lui, tot pământul… Şi era tot al lui, numai al lui acuma…Se opri la mijlocul
delniţei. Lutul negru, lipicios, îi ţintuia picioarele, îngreuindu-le, atrăgându-l ca braţele unei
iubite pătimaşe. Îi râdeau ochii, iar faţa toată îi era scăldată într-o sudoare caldă de patimă. Îl
cuprinse o poftă sălbatecă să îmbrăţişeze huma, să o crâmpoţească în sărutări. Întinse mâinile
spre brazdele drepte, zgrunţuroase şi umede. Mirosul acru, proaspăt şi roditor îi aprindea
sângele. […] Apoi încet, cucernic, fără să-şi dea seama, se lăsă în genunchi, îşi coborî fruntea
şi-şi lipi buzele cu voluptate de pământul ud. Şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece,
ameţitor…
(Liviu
Rebreanu, Ion)
1. Între cele două fragmente există o evidentă simetrie. Pentru a susţine structura de corp
sferoid a scrierii, parcurge următorii paşi: prezintă starea personajului în relaţie cu
pământul; identifică termenii comuni celor două fragmente arătând diferenţa ce apare în
prezentarea pământului; precizează valoarea expresivă a personificărilor.
2. Menţionează modul de expunere folosit de autor în fiecare dintre cele două fragmente.
3. Explică, pe baza celor două fragmente, alternarea perfectului simplu cu imperfectul.
4. Prezintă semnificaţia simbolică a pământului, aşa cum reiese din cele două fragmente.
Vei avea în vedere trăsăturile acestuia şi faptul că, în ipostază antropomorfă, devine
jumătatea cosmică a fiinţei.
5. Precizează cine este vocea narativă în cele două fragmente. Alege dintre următoarele
variante: un narator neutru; atât naratorul, cât şi personajul; doar personajul.
6. Viziunea scriitorului este una cinematografică. Notează ce prinde, selectiv, “camera de
filmat” a scriitorului. Se poate vorbi despre o viziune panoramică asupra lumii rurale?
Argumentează-ţi răspunsul.
Notă. Episodul /secvenţa narativă – moment sau parte a unei opere care conţine o singură acţiune,
realizată de unul sau mai multe personaje. Între secvenţele narative pot fi intercalate caracterizări de
personaje, descrieri etc. Succesiunea secvenţelor nu respectă neapărat cronologia, dar modificarea ordinii
are întotdeauna o semnificaţie. Legătura dintre secvenţe, coeziunea textului se realizează prin câteva
modalităţi, între care folosirea conjuncţiilor cooordonatoare, a locuţiunilor adverbiale (de altfel, de aceea
etc.), a complementelor circumstanţiale de timp şi a adverbelor relative, prin repetiţii ale unor cuvinte-
cheie ori pur şi simplu cu ajutorul topicii.