Sunteți pe pagina 1din 1

Test Limba și literatura română

Modulul al II-lea

Se dă textul:
“Sub sărutarea zorilor tot pământul, crestat în mii de frânturi, după toanele și nevoile atâtor suflete
moarte și vii, părea că respiră și trăiește. Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o
chemare, copleșindu-l. Se simțea mic și slab, cât un vierme pe care-l calci în picioare, sau ca o frunză pe
care vântul o vâltoreșe cum îi place. Suspină prelung, umilit și înfricoșat în fața uriașului:
— Cât pământ, Doamne!...
În același timp însă iarba tăiată și udă parcă începea să i se zvârcolească sub picioare. Un fir îl înțepa în
gleznă, din sus de opincă. Brazda culcată îl privea neputincioasă, biruită, umplându-i inima deodată cu o
mândrie de stăpân. Și atunci se văzu crescând din ce în ce mai mare. Sprijinit în coasă, pieptul i se umflă,
spinarea i se îndreptă, iar ochii i se aprinseră într-o lucire de izbândă. Se simțea atât de puternic încât să
domnească peste tot cuprinsul.
Totuși în fundul inimii lui rodea ca un cariu părerea de rău că din atâta hotar el nu stăpânește decât
două-trei crâmpeie, pe când toată ființa lui arde de dorul de a avea pământ mult, cât mai mult... Iubirea
pământului l-a stăpânit de mic copil. De pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o mamă... Când a umblat
la școala din sat a fost cel mai iubit elev al învățătorului Herdelea, care mereu i-a bătut capul Glanetașului
să dea pe Ion la școala cea mare din Armadia, să-l facă domn. Glanetașu s-a și învoit până în cele din urmă,
mai ales că toată treaba n-avea să-l coste multe parale. Doar cărțile, pe care le putea lua vechi, și taxa de
înscriere, vreo trei zloți.” Ion – Liviu Rebreanu

1. Notează tipul de narator prezent în textul suport și argumentează-ți alegerea cu două exemple
diferite din text. (două caracteristici ale tipului de narator ales).

2. Alcătuiește câte un enunț din care să reiasă fiecare sens al omonimelor: corn, cap, cer, curent, somn.

3. Construiește enunțuri în care să integrezi următoarele perechi de omofone: altfel / alt fel, odată / o
dată, neam / ne-am, întruna / într-una, miau / mi-au.

4. Alcătuiește enunțuri cu următoarele perechi de paronime: eminent / iminent, aluzie / iluzie,


occidental / accidental, pronume / prenume, glaciar / glacial.

5. Definește omografele și dă exemplu de un astfel de cuvânt, menționând sensurile acestuia.

6. Stabilește dacă enunțurile următoare ilustrează polisemia unui cuvânt sau omonimia dintre două
cuvinte. Notează P pentru paronimie și O pentru omonimie.
a) Bate covoarele înainte de Paște. Bate la ușă.
b) A acordat atenție discuției. Și-a acordat vioara.
c) A văzut pentru prima dată un elan. Și-a luat elan și a sărit în apă.

7. Completaţi următoarele definiţii:


a)………………………. sunt elemente lingvistice care nu se mai folosesc astăzi. Acestea sunt de
două feluri, .............................. și .................................. .
b)………………………..sunt elemente lingvistice care se folosesc numai în anumite regiuni.

8. Dă exemple de două regionalisme și explică-le.

9. Scrie un text de tip argumentativ de 10-15 rânduri despre rolul jocurilor în formarea personalității
adolescenților si in pregătirea acestora pentru viață.

S-ar putea să vă placă și