Sunteți pe pagina 1din 2

LUCRARE SEMESTRIALĂ LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

I. Citeşte cu atenţie textul următor:


CLXIX (15)
Coboară iarna... Ursa tot mai adânc se pleacă,
Şi inimile noastre se-nvăluie în nori.
Ca pe-o tocită spadă bagi sufletul în teacă,
Cu umbrele durerii viaţa să-ţi măsori:
Cât au crescut de-nalte, aproape pân-la frunte!
Încetineala vremii viclene te-a minţit,
Tu ai crezut că timpul în faţa ta e-o punte,
Şi el era chiar valul ce-n urmă te-a-nghiţit...
Mai e vreun ţărm la care ai fi ieşit înot,
Greşeala să-ţi răscumperi cu-o cât de grea dobândă?
Ori s-a sfârşit aicea? Şi doar ce-a fost e tot?
Căci, iată, vine-ngheţul, grăbit ca o osândă!
O, de-ai putea nu polul cu umărul să-mpingi,
Ci-n gânduri, ca-ntr-o lampă, să sufli să le stingi!
(Vasile Voiculescu – Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare)
Redactează, pe baza textului de mai sus, răspunsuri pentru fiecare dintre
următoarele cerinţe:
1. Precizează sensul din context al substantivului Ursa 5p
2. Menţionează câte un sinonim pentru fiecare dintre următoarele cuvinte: punte,
viclean, ţărm, osândă. 5p
3. Precizează dacă pronumele şi verbele la persoana a doua singular din textul
poeziei se referă la o anumită persoană ( şi dacă da, la cine) ori au altă valoare
( şi dacă da, care anume). 5p
4. Transcrie patru inversiuni din text. 5p
5. Rescrie următorul text, corectând greşelile, indiferent de natura lor: Nu fii
supărat! Ştii bine că, deşi ai decât puţini prieteni, acestora le-ar place să-i
consideri ca pe proprii tăi fraţi. 5p
6. Precizează sensul figurat pe care îl dobândeşte substantivul iarna în contextul
poeziei. 5p
7. Comentează versurile: Tu ai crezut că timpul în faţa ta e-o punte/ Şi el era
chiar valul ce-n urmă te-a-nghiţit. Gândeşte-te spre ce ar fi putut să conducă
puntea menţionată în poem (maximum 10 rânduri). 5p
8. Enunţă tema sonetului. 5p
9. Precizează din câte strofe şi de ce fel ( după numărul de versuri care le
compun) este alcătuit acest sonet de tip shakespearean. 5p
10. Indică tipurile de rimă din acest sonet. 5p
II. Te numeşti Iuliu/ Iulia Popa, eşti elev/ elevă la Colegiul Naţional
„Dimitrie Cantemir” din Iaşi. Eşti laureat/ă al/a Olimpiadei Naţionale de
Matematică şi sportiv de performanţă. Doreşti să fii primit/ă în
Organizaţia pentru Sprijinul Copiilor Defavorizaţi, de pe lângă Consiliul
Local, fiind convins/ă că poţi să te implici în acţiuni umanitare şi
educative ai căror beneficiari să fie copii din oraşul tău. Scrie o scrisoare
de intenţie adresată preşedintelui Consiliului Local, prin care îţi exprimi
disponibilitatea de a lucra ca voluntar al acestei organizaţii. Data
redactării scrisorii tale este 7 februarie 2004.
Atenţie: Scrisoarea ta trebuie:
- să respecte convenţiile stilului administrativ. 6p
- să aibă un conţinut şi o structură adecvate. 8p
- să respecte normele de exprimare, ortografie şi punctuaţie. 6p

III. Explicaţi în ce constă principiul sincronismului enunţat de Eugen


Lovinescu 15p
Se acordă 1.5 puncte din oficiu.

S-ar putea să vă placă și