Sunteți pe pagina 1din 2

MODEL DE SUBIECT 1

SUBIECTUL I_______________________________________________________ 30 de puncte

Citeşte următorul fragment:

[septembrie 1965, Bucureşti]


Dragă tanti Pia,

Au trecut aproape şase ore de când am dat ultimul examen la română. Nici nu-mi vine să cred că
s-a sfârşit coşmarul şi că mă pot socoti studentă la Facultatea de Limbi Germanice. Azi, după nişte emoţii
incomensurabile, am tras un bilet cu un subiect foarte uşor şi frumos: „poezia lirică a lui Vasile
Alecsandri”. Când am văzut că profesorul mi-a pus nota 10, mi s-a părut că visez.
Bietul tata, care a venit cu mine la examenele orale şi a tremurat de nelinişte pe sală, s-a uitat tot
timpul pe gaura cheii şi s-a bucurat ca un copil, alături de mine, pe urmă. Acasă, mama mă aştepta în
curte, Buni şi Manana, şi ele afară, pândeau strada, să ne vadă când venim. Am băut bere şi ne-am simţit
cu toţii atât de uşuraţi, pentru că, odată cu mine, toată familia a scăpat de examene. Sunt foarte obosită şi
am nevoie de mult timp ca să-mi vin în fire, după atâta învăţătură.
Sâmbăta viitoare plecăm toţi trei la mare, pentru cinci zile, şi sper ca vântul şi soarele de
septembrie să-mi facă bine. De-ai şti cât de fericită sunt că vei veni aici şi cu câtă înfrigurare citesc toate
scrisorile aşa de frumoase şi de drăgăstoase pe care ni le trimiţi! Cred că cei mai fericiţi oameni sunt cei
care pot iubi cu toată fiinţa lor şi îşi pot spune pe patul de moarte că n-au trăit în zadar. Cred că acest
sentiment reprezintă cea mai puternică energie din univers şi, dacă s-ar putea măsura, ar depăşi energia
solară.
Mi se pare că zilele stau pe loc şi nu mai soseşte ceasul în care să ne strângem la piept, noi care nu
ne-am cunoscut niciodată, noi – două lumi, două continente despre care nu ştim decât foarte puţin. Mi-e
dor să respir oceanele şi ţările prin tine şi să te cunosc până în adâncuri, cu micile tale obiceiuri, cu
gândurile, cu glasul şi privirile tale. Dacă acum, când eşti departe, te iubesc aşa de mult, ce se va întâmpla
atunci când vom fi împreună cu adevărat?
(„Minunea timpului trăit: din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat”)

A. Scrie, pe foaia de examen, în enunţuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu


privire la textul dat.
1. Indică sensul secvenţei „să-mi vin în fire”. 6 puncte
2. Precizează relaţia de rudenie dintre expeditorul şi destinatarul scrisorii. 6 puncte
3. Precizează care este, în viziunea autoarei, „cea mai puternică energie din univers”. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care autoarea era nerăbdătoare şi justifică-ţi răspunsul cu o secvenţă din
text. 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, atitudinea autoarei faţă de destinatarul scrisorii. 6 puncte

B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă distanţa


influenţează sau nu sentimentele dintre două persoane, raportându-te atât la informaţiile din fragmentul
extras din volumul Minunea timpului trăit, cât şi la experienţa personală sau culturală. 20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de
exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte

În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al II-lea___________________________________________________ 10 puncte

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, fragmentul de mai jos, prin evidenţierea relaţiei dintre
ideea poetică şi mijloacele artistice:
Credeam că nu va fi nici greu, nici lung
Drumul către muntele cu-atâta dor visat...
Durerile încrezător le-am alungat
Şi le alung –
Şi de-ani şi ani, pribeag întârziat,
Rătăcesc şi drumăresc neîncetat,
Şi tot nu mai ajung... (Aron Cotruş, Neguri albe)

Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50
de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea________________________________________________ 30 de puncte


Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi de construcţie a
unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Camil Petrescu. În elaborarea eseului, vei avea
în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvenţe comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ,
semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalităţi de
caracterizare, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final, tehnici narative, instanţe ale comunicării narative,
perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere,
cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3
puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în
pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

S-ar putea să vă placă și