Sunteți pe pagina 1din 3

Inspectoratul Școlar Județean Constanța

Simulare județeană - Examenul naţional de bacalaureat, Februarie 2023


Proba E. a)
Limba şi literatura română
Varianta 1
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
 Timpul de lucru efectiv este de trei ore.

SUBIECTUL I (50 de puncte)


Citeşte următorul fragment:
Ar trebui să plictisesc prea mult pe cititori dacă aș încerca să lămuresc chiar numai un
subcapitol în toate amănuntele, spre a demonstra trăsăturile luate de mine direct din viață și pe
cele adăugate pentru trebuința momentului. Desigur că sunt destule lucruri din propria mea viață și
a familiei mele, precum sunt din ale atâtor nenumărați cunoscuți sau străini, observați de aproape
sau zăriți întâmplător, poate din fereastra unui tren în mers. Poate că azi nici eu însumi n-aș mai fi
în stare să explic atâtea scene cum s-au înlănțiut, de unde au apărut. Creația artistică e un proces
sufletesc de esență divină. Ea nu se poate experimenta, nici reconstitui ca un proces fizic
oarecare. Opera de artă nu e niciodată emanația directă a unor experiențe anume făcute. Emoția
nu intră în artă în stare brută, luată gata din natură, ci totdeauna transformată complet prin
misterioase și insesizabile metamorfoze, care constituie însăși taina creației artistice. Creatorul
poate explica numai ceea ce face conștient; partea cea mai importantă a creației însă se petrece
în subconștientul lui și deci îi rămâne și lui însuși inexplicabilă. (...)
„Ion” a apărut în două volume numai din necesități editoriale. Am dat fiecărui volum câte
un subtitlu („Glasul pământului”, „Glasul iubirii”), din aceleași motive. Totuși au fost critici care au
găsit cu cale să comenteze savant fiecare volum în parte, să găsească superior pe unul celuilalt
sau să exprime prin subtitlurile volumelor anumite lucruri din roman.
Puterea creatoare este totdeauna un dar special, un dar divin. Manifestarea acestui dar
însă reclamă și voința mare a celui înzestrat. Când în sufletul tău s-a dospit suficient aluatul
viitoarei opere de artă, luni sau ani de zile, parte conștient, mare parte cu totul inconștient și în
afară de puterea voinței tale, când fermentația aceasta tainică s-a terminat, atunci trebuie să
intervie voința ta hotărâtă, stăruitoare, încăpățânată, adică munca creației, cu bucuriile și ostenelile
ei, programatică, asiduă. Fără de muncă, opera ar rămâne în stare embrionară în sufletul
creatorului. (...) Greutatea cea mai mare pentru scriitor este stabilirea și executarea unui plan de
lucru bine precizat. Trebuie să-ți faci singur o educație anume a voinței, să te silești a-ți executa
propriile-ți proiecte de muncă. Când e vorba de muncă pentru sufletul tău, ești veșnic ispitit să o
amâi pentru a doua zi. Ți se pare normal să te duci la o slujbă străină la oră fixă, să te așezi la
birou și să muncești, dar nu te poți lesne obișnui să te așezi la masa ta de scris, acasă, la anume
oră și să lucrezi atâtea ceasuri. (...)
Numai cu multă stăruință am ajuns să-mi devie biroul meu, cu hârtia albă, o necesitate de
viață. Obiceiul mi l-am făcut tocmai lucrând la „Ion”. Obiceiul a devenit pe urmă o pasiune. O zi în
care n-aș sta la masa de scris câteva ore mi s-ar părea acuma o zi pierdută.
Liviu Rebreanu, Mărturisiri

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu


privire la textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenței să lămuresc. 6 puncte
2. Menționează două trăsături ale creației artistice, utilizând informațiile din textul dat. 6 puncte
3. Precizează o particularitate a emoției artistice în procesul creator, justificându-ți răspunsul cu o
secvență semnificativă din text. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care romanul „Ion” a apărut în două volume. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 - 50 de cuvinte, concepția autorului despre talentul și munca puse în slujba
creației literare, așa cum reiese din ultima parte a textului. 6 puncte

B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă voința este sau
nu o condiție a atingerii unui scop propus, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras
din volumul Mărturisiri de Liviu Rebreanu, cât și la experiența personală sau culturală.
Simulare județeană - Probă scrisă la limba şi literatura română Varianta 1
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică – Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 1 din 3
Inspectoratul Școlar Județean Constanța

20 de puncte

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:


– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente;
14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de
exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea, respectarea precizării
privind numărul minim de cuvinte. 6 puncte

În vederea acordării punctajului, textul trebuie să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)


Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind relația dintre ideea poetică și
mijloacele artistice.

Ziua de ieri s-a ținut după mine, crezând,


Ca un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frânghie, de viața mea –

Și la o răspântie cu statui
S-a întors, văzând că nu-i.

S-a pierdut neputincioasă și pribeagă


După ce vremea întreagă
M-a urmat, pas cu pas, până azi
La amiazi.

Cine și-a pierdut o zi cât o viață,


S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă ceață.

Tudor Arghezi, O zi
Notă

Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1
punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de


cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)


Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui roman
studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:


– evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului studiat într-o perioadă, într-
un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema romanului studiat;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru
romanul studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici
narative, instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).

Simulare județeană - Probă scrisă la limba şi literatura română Varianta 1


Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică – Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 2 din 3
Inspectoratul Școlar Județean Constanța

Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere,
cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare –
3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea
în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Simulare județeană - Probă scrisă la limba şi literatura română Varianta 1


Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică – Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 3 din 3

S-ar putea să vă placă și