Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Varianta 1
Profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică și toate profilurile
și specializările din filiera vocațională, cu excepția profilului militar
1. Calitatea senzației:
a. este invers proporțională cu cea a stimulului
b. depinde de specificul fiecărui analizator
c. apare doar după ce s-a dezvoltat gândirea și limbajul
d. este specifică fiecărui individ
4. Limbajul:
a. Este un fenomen psihic dependent de ereditate, mediu, educație
b. Este independent de existența și voința unui individ
c. evoluează de-a lungul istoriei societății
d. există încă de la nașterea individului
5. Noțiunea (conceptul) este unitatea de bază a gândirii care condensează însușirile generale
și esențiale ale unei clase de obiecte, fenomene, relații. După natura însușirilor pe care le
reflectă noțiunile pot fi:
a. concrete și abstracte
b. empirice și științifice
c. situate la un nivel înalt de abstractizare
d. generale și concrete
6. Stimulul motivațional care împinge spre realizarea unor progrese și autodepășiri evidente
poartă denumirea de:
a. optim motivațional
b. motivație afectivă
c. nivel de aspirație
d. trebuințe de autoapărare
7. Dacă trecerea de la dragoste la ură este profund motivată și păstrează nealterat echilbrul
intern al personalității atunci trăirile afective au acea proprietate numită:
a. polaritate
b. fluctuație
c. mobilitate
d. expresivitate
10. Deoarece Sergiu este politicos și acasă cu părinții săi, dar și la școală cu colegii și profesorii,
putem afirma că trăsăturile de personalitate sunt:
a. sintetice
b. generale
c. plastice
d. imuabile
A. În coloana din stânga sunt enumerate forme ale limbajului, iar în coloana din dreapta
sunt numerotate enunțuri adevărate referitoare la acestea. Scrieți pe foaia de examen asocierile
corecte dintre fiecare literă din coloana din stânga și cifra corespunzătoare din coloana din
dreapta.
Memoria are caracter reproductiv, adică este cu atât mai eficientă cu cât este mai fidelă față de cele
învățate, în timp ce imaginația este cu atât mai valoroasă cu cât rezultatele sale se deosebesc de ceea
ce există în experiența subiectului și mai ales față de ceea ce a dobândit societatea.
Pentru cine l-a cunoscut pe Grigorescu mai aproape, marea lui operă, variată, amestecată ca
florile de câmp, și tot ca ele de strălucitoare, se înfățisează ca un lucru foarte firesc.(…). În opera
lui se oglindește viața lui. O viață simplă, mai curată, mai cucernic închinată artei și mai frumos
traită în prietenie cu natura nu se poate concepe. Dacă vorbele n-ar avea nevoie de explicații, din
două vorbe ne-am înțelege asupra personalității lui Grigorescu: sincer și simplu, și la o adică, din
una singură: sincer. (…)
Negreșit ca orice operă mare se face cu pasiune. Dar e o tărie de pasiune care te duce dincolo
de adevăr. A ști, a putea să te oprești exact unde trebuie, iată marea putere în artă, ca și în viață.
Puterea aceasta, care adesea ia înfățișarea norocului, a avut-o pururea Grigorescu.
Grigorescu era făcut pentru a vedea înlăuntrul lucrurilor. Tăcut, pururea gânditor, neliniștit,
având nu numai pasiunea de a observa, dar și darul de a vedea, omul acesta era cu neputința sa
se mulțumească numai cu ce spun formele la suprafață. Dar Grigorescu n-are niciun mesteșug.
Natura însăși creează prin el. Natura a vrut să vadă cum sunt lucrurile ei în pictură: avea nevoie
de un suflet curat și sincer, care să i le arate în adevărata lor lumină, și-a însărcinat cu aceasta
pe Grigorescu. L-a ales pe el, pe copilul acesta bun, care spunea unui critic de artă ce-l tot întreba
de tehnică, de proceduri, de secrete.
Pornind ca simplu ucenic de iconar, începând prin a freca vopselile zugravilor de biserici,
artistul a învins prin stăruință toate greutățile mesteșugului descoperind singur secretele artei sale.
Geniul său numai l-a călăuzit și l-a îndrumat pe calea luminoasă pe care a străbătut-o cu atâta
ușurință. Lipsindu-i educația sistematică a școalei, el a refacut în mod intuitiv întreaga evoluție a
picturei, nu oprindu-se la imitarea altora, ci creind el însuși un gen al său propriu.
(…) În ultimul timp trăia retras la Câmpina, unde ajunsese să aibă o gospodarie. Acolo la
țară, în singuratatea iubită de dânsul, îl cunoșteau toate, fagii și mesteacănii îi erau prieteni și
adeseori îl auzeai spunând cuvinte de iubire, despre aceste modele devotate. Când era asigurat
că-i ești prieten și că-l iubesti, sfaturile din partea lui nu întârziuau să vie cu cea mai mare
bunăvoință.
(“Discursuri de recepție la Academia Română”, ediție îngrijită de Octav Paun și Antoaneta
Tanasescu, Editura Albatros, București,1980)