Sunteți pe pagina 1din 2

TEST DE EVALUARE FINALĂ

DE TIP BACALAUREAT
CLASA a XI-a
 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
 Timpul de lucru efectiv este de trei ore.
SUBIECTUL I (50 de puncte)
Citeşte următorul fragment:
,, Poesiile lui Eminescu, scrisorile sale, scrise altfel decât cele ce primeam obişnuit de la toţi autorii, făceau
să mă interesez tot mai mult de acest tânăr poet. Având a pleca în acea vară la băi în Austria, hotărâi să mă
opresc la Viena câtva timp pentru a face cunoştinţă cu Eminescu şi a petrece cu dânsul o bucată de vreme. Dar
nu l-am înştiinţat de sosirea mea, voind să-i fac o surprindere. Ajuns la Viena, mă dusei la cafeneaua Troidl din
Wollzeile, unde ştiam că este locul de adunare al studenţilor români şi mă aşezai la o masă deoparte lângă
fereastră, de unde, fără a fi băgat în seamă, puteam observa pe toţi tinerii ce vorbeau între dânşii româneşte. Erau
mulţi adunaţi în ziua aceea, unii apăreau mai inteligenţi, alţii mai puţin, dar mai toate figurile aveau expresiuni
comune, încât îmi zisei că Eminescu nu poate să fie printre dânşii. Deodată se deschide uşa şi văd intrând un
tânăr slab, palid, cu ochii vii şi visători totodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora aproape până la umeri, cu
un zâmbet blând şi melancolic, cu fruntea înaltă şi inteligentă, îmbrăcat în haine negre vechi şi cam roase. Cum
l-am văzut am avut convingerea că acesta este Eminescu şi, fără un moment de îndoială, m-am sculat de pe
scaun, am mers spre dânsul, şi întinzându-i mâna i-am zis:
— Bună ziua, domnule Eminescu! Tânărul îmi dădu mâna, privindu-mă cu surprindere:
— Nu vă cunosc, răspunse el cu un zâmbet blând.
— Vedeţi ce deosebire între noi, eu v-am cunoscut îndată.
— Poate nu sunteţi din Viena?
— Nu.
— După vorbă sunteţi din Moldova… poate din Iaşi?…
— Chiar de acolo.
— Poate sunteţi domnul… Iacob Negruzzi? zise el cu sfială.
— Chiar el.
— Vedeţi că şi eu v-am cunoscut. La auzul numelui meu, lăţit între tinerimea studioasă din cauza
Convorbirilor literare, studenţii români din cafenea se grămădiră împrejurul nostru şi Eminescu mi-i făcu
cunoscuţi. Cei mai mulţi erau din Transilvania şi Ungaria, câţiva din Bucovina.
— Îmi pare rău că Slavici a plecat din Viena în vacanţe, zise Eminescu, aş fi dorit foarte mult să faceţi
cunoştinţa lui. Eu cred că Slavici este un scriitor cu viitor, el cugetă drept, are idei originale, şi va scrie foarte
bine când va mânui mai uşor limba română de care s-a cam dezvăţat în şcolile ungureşti. Împrieteniţi din cel
dintâi moment, am stat mai bine de o săptămână în Viena, petrecând tot timpul cu Eminescu, discutând
împreună despre trecutul şi viitorul românilor, despre războiul franco-german ce tocmai izbucnise şi pasiona
toată lumea, şi mai ales despre literatura noastră naţională.”
Iacob Negruzzi, Amintiri din Junimea
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la
textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenței a face cunoștință. 6 puncte
2. Menționează motivul pentru care Iacob Negruzzi decide să se oprească la Viena, utilizând informațiile din textul dat.
3. Precizează reacția lui Iacob Negruzzi, prilejuită de sosirea lui Eminescu la cafenea, justificându-ți răspunsul
cu o secvență semnificativă din textul dat. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care M. Eminescu ar fi dorit ca Iacob Negruzzi să îl întîlnească pe Slavici. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, portretul lui Mihai Eminescu, ilustrând o trăsătură fizică. 6 puncte
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă lectura de memorii, amintiri sau
jurnale te poate ajuta să înțelegi mai bine viața și opera unui scriitor, raportându-te atât la informațiile din
fragmentul extras din textul Amintiri din Junimea de Iacob Negruzzi, cât și la experiența personală sau
culturală. 20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a
două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de
ortografie și de punctuație), așezarea în pagină, lizibilitatea, respectarea precizării privind numărul minim de
cuvinte.
6 puncte
În vederea acordării punctajului, textul trebuie să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul poetic, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele
artistice:
În mine câteodată eu simt: se face noapte, S-amestecă de-a valma roind în bătătură
Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă, Și vin să-și ție sfatul...
Strigări necunoscute și cântece și șoapte
La casa mea colindă. În mine câteodată grea liniștea se lasă,
Miroase-a izmă creață si-a flori de iasomie,
În mine câteodată țărani cu zeghea sură În vreme ce un popă cu barba cuvioasă
Și glume și ispite și tot ce știe satul Slujește-o liturghie...
Octavian Goga, În mine câteodată
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct;
logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să
dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)


Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui personaj studiat.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/ secvențe comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru construcția
personajului (de exemplu: titlu, incipit, final, acțiune, conflict, modalități de caracterizare, perspectiva narativă,
limbaj etc.).
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere
– 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilitități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea
limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1
punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi să
dezvolte subiectul propus.

S-ar putea să vă placă și