Sunteți pe pagina 1din 1

„Educația a făcut ca toate visurile mele să devina realitate!


- personajul din poveste -

http://bogeanu.wordpress.com/2008/01/04/
portofoliu-si-comisia-metodica/
POVESTE DE SUCCES
Rețeta pentru succes a celui care a deschis drumuri în proceduri chirurgicale revoluționare.

Viaţa lui nu a fost întotdeauna uşoară şi strălucită. S-a născut într-o familie extrem de săracă alături de
fratele său. Au fost crescuți doar de mama lor, care s-a zbătut să îi scoată din „lumea celor care nu reuşeau
să iasă la lumină”.
Un episod cu un final frumos din copilăria lui este acela în care descoperă ochelarii. Pentru că nu
vedea bine la tablă, Ben pierdea foarte mult din informaţiile predate de profesori. În special la matematică
avea rezultate slabe. În timpul unui control de rutină, medicul şcolii a observat că Ben nu reuşeşte să
desluşească semnele de pe tabela din cabinetul său. După ce i-a pus mai multe lentile în faţă, chipul lui Ben
s-a schimbat: în sfârşit, vedea clar! Acest lucru a avut imediat consecinţe – prindea mai uşor lecţiile din clasă,
iar notele lui au început să crească. A reuşit să ia nota 6 în teza de la matematică, altfel spus, din corigent a
reuşit să treacă clasa. Însă pentru mama lui, asta nu era suficient: „- Ben, tu poţi să iei nota 10!”. Timid, Ben
a început să înveţe şi într-adevăr, la următorul test de matematică a luat punctajul maxim.
Reușitele în plan educațional și profesional s-au datorat și sprijinului susţinut al mamei care, deşi nu
putea petrece prea mult timp cu băieţii săi deoarece muncea 15 ore pe zi ca să-i crească, le-a impus copiilor un
program de studiu: „– Începând de azi, n-aveţi voie sã vã uitaţi la televizor la mai mult de trei emisiuni
pe sãptãmânã.” Mama le fãcuse program şi pentru timpul liber, când nu se uitau la televizor: „Mergeţi şi
împrumutaţi cãrţi de la bibliotecã! Trebuie sã citiţi cel puţin douã cãrţi pe sãptãmânã. În week-end vã
pun sã mi le povestiţi”, povesteşte autorul în cartea sa autobiografică „Mâini înzestrate”.
Ben a întâlnit în diferite momente de-a lungul vieții, persoane deosebite care i-au influențat viața,
făcându-l în stare să urce de la poziția de codaș al clasei, la cea de vârf în profesia sa. Unul dintre mentorii săi
a fost profesorul de biologie care, descoperindu-i talentul la materia sa, i-a oferit postul de asistent de
laborator la științele naturii, iar dirijorul formației muzicale din liceu îl stimula spre cunoaștere prin expresia
„dacă eu pot, poti și tu”.
Medicul Ben Carson, acest neurochirurg de culoare, de renume mondial, este dovada vie a reuşitei. Nu
s-a născut într-o familie cu prestigiu. Nu a avut părinţi bogaţi. Nu a avut relaţii. A fost un copil respectuos, cu
teamă de Dumnezeu care şi-a iubit şi ascultat mama și care a trăit după principiul „să faci tot ce poti mai
bine pentru tine și pentru alții!” A învățat să fie amabil, adesea spunându-i-se că „întâlnești aceiași
oameni când urci, ca și atunci când cobori”, înțelegând să accepte fiecare persoană pentru valoarea sa.
A revoluţionat medicina în anii ‘80, când, după ani de experimente, s-a specializat în separarea
gemenilor siamezi, reuşind să le salveze amândurora vieţile. A înfiinţat o fundaţie, alături de soţia sa, prin care
acordă burse copiilor cu performanţe şcolare. Un ultim obiectiv al lui Ben Carson este acela de a acorda câte o
bursă Carson în fiecare școală din Statele Unite ale Americii. Este o țintă uriașă care necesită un buget de 1,5
miliarde de dolari, dar dorește prin aceasta să pună în practică ceea ce susține prin filozofia sa de viaţă:
„gândește cutezător!”. Și cine ar putea să facă acest lucru mai bine decât cineva care și-a transformat propria
viată, devenind dintr-un copil de ghetou, cel mai celebru specialist în neurochirurgie infantilă!
Motto-ul său personal este:
„Dumnezeu ne ajută, dar nu oferindu-ne răspunsuri, ci încurajându-ne să ne folosim inteligenţa ca să
le găsim”.

S-ar putea să vă placă și