Draga parinte,

numele meu este Irina, am 37 de ani si sunt parinte ca si tine. Sunt mamica
unui baiat de 6 ani si jumatate, pe nume David Andrei.

De cand s-a nascut nu inceteaza sa ma uimeasca si sa ma provoace sa trec

peste toate intrebarile pe care si le pune orice parinte:
“Oare sunt in stare sa-l educ frumos?”,
“Oare pot fi eu prietenul lui cel mai bun, fara a-l influenta?”,
“Oare decizia pe care am luat-o acum se adapteaza la ceea ce el are nevoie
in momentul astra, dar si mai tarziu?”,
“Cum sa-l cresc cat mai liber cu putinta, cat mai armonios, fara ca el sa-si ia
lumea in cap?” si mai poti adauga si tu alte cateva, cu siguranta!

In ciuda varstei fragede, el m-a invatat foarte multe lucruri si pentru asta nu
pot fi decat recunoscatoare, pentru ca i-am acordat timp si atentie, i-am fost
alaturi in cei mai frumosi si importanti ani, pentru ca el sa devina
independent, puternic si sa se simta unic.

Conform teoriei atasamentului a lui Bowlby, copiii lasati singuri mult timp
pot ajunge sa experimenteze mai tarziu, diferite probleme serioase, de
ordin emotional si psihic.

Constat cu stupoare ca mai sunt inca parinti care-si trateaza proprii copii ca
pe niste fiinte nestiutoare, care un le acorda minimul de timp necesar si deja
se stie de cat mai multa lume, cata importanta are prezenta, mai ales a
mamei, in primii ani de viata, pentru dezvoltarea echilibrului emotional.

Hai sa luam exemplul nostru, al generatiei “cu cheia de gat”. Multi dintre noi
traiesc o viata blazata, repetitiva si cu mari carente la capitolul experienta,
stimulentele fiind egale cu zero. Mediul in care am crescut, multora dintre
noi, nu ne-a fost tocmai propice pentru a ne dezvolta. Eventualele
capacitati, aripile noastre au fost taiate de pe cand ar fi trebuit sa fim lasati
sa avem propriile noastre trairi, experiente si vise, si nu pe cele ale celor care
ne-au educat, sau poate nici macar.
“ Ca sa devii un parinte excelent, transforma-te intai intr-o persoana
excelenta!” - Robin S. Sharma

Ar fi ideal inainte de-a deveni parinte sa te autoeduci, sa te autovalorifici, sa

fii constient de cum iti poti ajuta si incuraja viitorii copii, sa devina ceea ce-si
doresc cu adevarat. Daca nu ai facut-o inainte poti foarte bine sa inveti
odata cu ei, mult mai bine, mi-as permite sa zic din proprie experienta.

Eu am devenit mamica la 31 de ani, iar pana atunci vedeam lucrurile total

diferite. Nu aveam idee cu ce se mananca educatia unui copil, in anii
adolescentei credeam ca asa cum am fost noi educati este cel mai bine. Din
momentul ala am asociat cresterea si educatia lui cu cea a constructiei unei
case, mergand pe premiza ca daca fundatia casei este slab construita, intr-o
perioada scurta de timp, aceasta se darama.

Asa si educatia copiilor, nu te implici cu sufletul, nu poti avea pretentia unor

rezultate satisfactorii si in nici un caz pe moment. Toata munca ta de parinte
este simpla dar in acelasi timp grea: nu-i transmite copilului starile tale
negative.

Cred cu tarie ca David a venit mai tarziu pentru ca eu nu as fi fost in stare sa-i
ofer educatia si rabdarea de care am dat dovada ulterior si fara sa studiez
nimic legat de parenting. Toate rudele au spus ca-l cresc ca la carte, dar eu
mi-am ascultat doar sufletul si dupa el m-am ghidat in relatia cu copilul meu.
Si bine am facut, este un copil independent, cu incredere in fortele proprii,
care s-a dezvoltat mai mult decat perfect, cu mult inaintea altor copii.

“ O singura vorba usureaza povara si durerea vietii. Acea vorba este

Iubirea.” - Sofocle

Iubirea neconditionata pe care i-o demonstrezi copilului tau, ii va demonta

pe viitor falsele obiectii (cum ca ceilalti nu-l iubesc pentru ca este rau sau
obraznic), nu va cauta mereu sa fie in centrul atentiei (pentru ca i-ai acordat
atentia maxima in perioada infantila si imediat urmatoare), cu alte cuvinte,
nu va astepta validare de nici un fel de nicaieri, copilul stiind ca este unic si
special, doar asa l-ai tratat parinte drag, nu? Tu ca parinte cresti si evoluezi
odata cu el si asta se muleaza la perfectie pe nevoile lui.
Ca sa nu mai spunem ca fiecare copil are nevoi total distincte, sunt ca si
florile, care cresc si se dezvolta fiecare in ritmul propriu. Lasa-ti copilul liber,
lasa-i liberul arbitru, nu-l invata ceea ce-ai fost tu invatat de parintii si bunicii,
de educatorii si profesorii tai. Ei ne-au crescut si educat cum s-au priceput
mai bine, la momentul acela, iara timpul necesar alocat educatiei noastre,
fara atatea filtre de informatie cum avem noi la dispozitie.

De exempu, imi aduc aminte cum o matusa ma “invata” sa nu-mi pup

baietelul, decat in somn, pentru ca el sa nu-si ia lumea in cap. “Ce soi de
prostie mai este si asta?” am spus inmarmurita. Cum sa nu-i arati copilului ca
este iubit, de unde isi va lua marja de siguranta daca nu din frageda pruncie
si din sanul propriei familii?

Nu-l limita! Ajuta-l sa experimenteze cat mai multe lucruri pentru a-si
cunoaste adevaratul potential, pentru a-si descoperi pasiunile si pentru a trai
neimprejmuit de dogmele societatii. Copiii sunt ca niste radare extrem de
sensibile. Ochii lor nu lasa nimic neobservat, urechile lor sunt intotdeauna pe
receptie, iar mintea lor nu lasa nimic neexplorat, prelucrand neobosita
mesajele pe care le receptioneaza. Atentie mare la ce servesti pe tava
copilului tau, el in viitorul apropiat va fi oglinda ta perfecta.

Nu mai stiu unde anume am citit ceva foarte dragut despre cum vin copiii pe
lumea asta: vin ca niste foi goale, iar noi trebuie sa incepem sa completam
foile. In loc sa completam cu datele copiilor, cu calitatile lor, cu eventualele
abilitati, noi ce facem? Ne apucam si le inoculam putin cate putin, de multe
ori fara sa ne dam seama, din defectele noastre, din regretele noastre vizavi
de ce-am fi vrut sa facem la un moment dat si n-am facut si automat se trece
pe lista copilului si cate si mai cate neimpliniri proprii, si uite asa se umplu
paginile goale cu care ne-am “primit” copiii.

Imi place sa cred ca scopul meu este sa provoc schimbare si constientizare

in randul parintilor, pentru ca toate minunile noastre mici si insufletite, prin
felul in care sunt educate sa-si pastreze intacta bucuria copilariei, curajul de-
a incerca mereu lucruri noi, sa-si mentina si-n acelasi timp sa-si dezvolte
stima de sine.

Pentru ca tu sa fii considerat de copilul tau un parinte de succes, imi permit

ca si parinte care am parcurs deja cativa anisori frumosi impreuna cu puiul
nostru, sa-ti dau cateva sfaturi, sugestii, retete, cum vrei sa le numesti,
important este sa le aplici, doar daca tu consideri de cuviinta.

Asadar, incepem:

1. Trateaza-l cu seriozitate!
Copiii nu sunt intamplari, sunt daruri divine, adevarate binecuvantari pentru
sufletele parintilor. Cand in sfarsit am avut certitudinea ca voi deveni parinte
(dupa 11 ani de relatie) am simtit ca am o mare datorie fata de sufletelul ce
m-a ales sa-i fiu mamica si am dat tot ce-am stiut si am simtit eu ca-i mai bine,
uneori am fost exagerata, alteori am gresit, dar am invatat din toate.

2. Cand greseste nu folosi impotriva lui violenta verbala, de cea fizica nici
nu mai vorbim!
Cu David a fost atat de usor, mereu multumesc si sunt recunoscatoare ca
drumul pana acum a fost lin si frumos. A fost mereu atent, deschis si
constient de ce si cum se intampla. Gradinita unde el a mers si mai tarziu
colegiul infantil, norocul de-a avea educatoare bune si cu dragoste pentru
copii si educatia lor, ne-a ajutat foarte mult pe noi ca parinti. Cand face cate
o nazbatioara spune "Am gresit mami, dar nu-i asa ca nu-i nimic, gresind
inveti, asa-i mami?", cum sa nu dezarmeze o asa abordare si pe cel mai
pornit parinte. Si vreau sa va marturisesc: eu eram o persoana foarte
nervoasa si colerica, dar incet incet, David ma modeleaza! Totul se
transforma din ce in ce mai bine!

3. Invata-l sa foloseasca cuvintele magice: te rog, imi pare rau, multumesc,

iarta-ma, te iubesc.
Folosindu-le cat mai des, inca de pe cand este mic, el se deprinde sa le
utilizeze cu usurinta, fara nici un fel de efort. Stim deja ca pana pe la 5 ani ei
sunt ca niste mici buretei, care absorb absolut tot si e pacat sa nu fim atenti
ce fel de informatii le livram.

4. Cand plange strange-l la piept si sterge-i lacrimile.

Nu-l opri zicandu-i ca nu e in regula, mai ales daca esti parinte de baiat (sa
nu-i spui ca baietii nu trebuie sa planga), lasa-l sa-si elibereze emotiile si apoi
stai de vorba cu el. Eu ii cantam lui David melodia lui Dan Bittman de la
Holograf care zice ca "si baietii plang cateodata, nu-i asa?" si sfarseam
razand.
5. Cand ii este frica nu-l lasa singur!
Incurajeaza-l imbratisandu-l si ajuta-l sa faca lucrul de care sustine ca-i este
frica, astfel invata sa aiba incredere in el, fara sa ajunga un adult fricos si
temator de decizii si de situatiile in care e posibil sa ajunga sau nu, el
neavand frici, nu le va atrage! Eu i-am demontat lui David mai nou frica de
apa. L-am inscris la piscina si facand lucrul acesta de trei ori pe saptamana si-
a invins teama, greu, dar am reusit! Mai nou imi zice ca vrea sa fie aventurier
cand s-o face mare si atunci stau linistita, n-are cum sa-i fie frica de ceva.

6. Cand intreaba, nu-l ignora!

Daca o faci, vine si randul lui sa faca acelasi lucru. Raspunde-i intotdeauna pe
intelesul lui (fiecare parinte vede capacitatea copilului lui de intelegere, nici
un copil semanand cu altul). David pune tot felul de intrebari de pe la 5 ani
jumate, nu ca pana atunci n-ar fi pus, doar ca acum cere raspunsuri
plauzibile. Inainte se vedea clar, isi dorea doar sa fie in centrul atentiei, iar
acum cauta intr-adevar raspunsuri la cel preocupa pe el . E clar ca nu tot
timpul este dispozitia necesara, alta data efectiv te poate lasa masca
intrebarea lui, dar nu poti repezi copilul sa te lase in pace, cu toate ca am
vazut destule cazuri

7. Cand iti povesteste, asculta-l!

Asculta-l cu mare atentie si implicare, arata-i ca-ti pasa de ce gandeste, ce si
cum zice, este foarte important sa comunici si sa-l angrenezi in discutii. Mai
tarziu, cand pot aparea si asa zisele probleme ale adolescentei, stie sigur ca
se poate baza pe tine fara sa-l certi sau sa-i reprosezi. Asa ma imbarbatez si
eu singura, la gandul ca viitorul ne pregateste o relatie si mai buna, pentru
ca acum nici gandurile nu mi le pot auzi de-atata vorbarie si povest de-ale lui
David.

8. Cand este curios, nu-i taia elanul, lasa-l sa exploreze!

Au tot felul de curiozitati, unele mai ciudate pentru tine, dar nu-i nimic, lasa-i
sa cerceteze, asa cunosc lumea de care se inconjoara. Cand este mic vrea sa
se implice, sa fie de ajutor, sa se faca util, nu-l refuza niciodata. Mai tarziu o
sa-l rogi tu si el o sa te refuze.

9. Cand vrea sa se joace cu tine, nu-l refuza!

Maria Montessori spunea "Un copil care nu stie sa se joace, ajunge un adult
care nu stie sa gandeasca si sa actueze in viata!" Joaca-te parinte drag,
timpul copilariei este limitat. Vei tanji dupa anii astia ca dupa cea mai mare
bogatie.

10. Fii un exemplu pozitiv pentru copilul tau!

Poarta-te natural, nu duce lucrurile la extrem, el este un observator foarte
fin a tot ce se intampla, se aude si se vede. In final te asigur ca el face ceea
ce vede nu ce-i spui tu sa faca! Daca tu ca parinte faci tot felul de greseli, nu
sta linistit, si le insuseste cu siguranta.

Daca tu ca parinte crezi ca educarea unui copil se face doar daca ai timp,
daca tu crezi ca un copil poate invata singur, crezi ca educatia lui este prea
scumpa si-ti ia mult timp, asteapta sa vezi cat te va costa nepasarea ta!
Cand creste el iti va arata prin comportamentul lui, evident, ce fel de parinte
ai fost!

Tu esti cel care modeleaza sufletul copilului, iar cand el va creste iti va da
ceea ce a primit de la tine. Pentru parintii lui, copilul ajunge, in functie de
cum te-ai ocupat de el, PEDEAPSA sau RASPLATA.

Irina Cernat,
autor in Parinti de Succes.