ADEVĂRULUI

Revistă creştină  ·   Ianuarie 2011  ·   Gratis

În acest
număr
Timpul
Ispitele
Copaci buni de mâncat
Să ne păzim inimile
Cine îţi poartă de grijă?
 Sămânţa adevărului
Publicată lunar de:
Cuprins
Christian Aid Ministries Rubrica editorului
O. P. 1 - Gh. P. 1, Timpul 3
C. P. 1 Suceava 720300
samantaadevarului@icamro.org Rubrica ‘nvqyqtorului
România Televizorul - Virusul secolului al 21-lea 5
Ispitele 8
Comitetul executiv: Cartea care vorbeşte 10

David Troyer Rubrica părinţilor

Paul Weaver Fiicele Sarei 11
Roman B. Mullet Fiii lui Avraam 16
James R. Mullet
David King
Rubrica istorică
Scrisori din Siberia 20
Comitetul de
îndrumare:
Rubrica practică
Ernest Hochstetler Copaci buni de mâncat 22
James Mullet Ecosistemul 23
Johnny Miller
Jonas Miller Rubrica tineretului
Perry Troyer Să ne păzim inimile 25
Înţepenit în uşă 28
Editor Când o albină a înţepat-o pe mama 29
Alvin Mast
Rubrica pentru copii
Editor adjunct Cine îţi poartă de grijă? 31
James K. Nolt Puişorii de gâscă pierduţi 32

Grafica Rubrica ,,O carte în serial”

Gicu Cotleţ În căutarea unui cămin - Partea a X-a 35
Kristi Yoder Pagină publicitară - cărţi cu conţinut creştin 42
Coordonator traduceri
Valentin Hrihorciuc O poezie pentru azi
Valori 43
Foto copertă:
­Timotei Mârza Comori zilnice pentru rugăciune 44
© 2011 de Christian Aid Ministries.
Nici un text din această publicaţie nu
poate fi folosit fără aprobarea scrisă.
Toate drepturile rezervate.
 „Preiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul
să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am
văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să vă luptaţi
pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru
totdeauna.” Iuda 1:3

Rubrica
Editorului
Timpul
Oamenii de ştiinţă afimă că timpul
înseamnă mişcare. Soarele răsare şi apune din
nou, punând capăt unei zile. Noi adunăm
zilele în luni, şi lunile în ani. Fără îndoială,
în univers este mişcare. Oamenii de ştiinţă
încearcă să-şi explice aceste fenomene. Ei au
teorii despre timp şi mişcare care ne sperie.
Unii zic că marea explozie „Big Bang” a
cauzat totul, dar apoi sunt puşi în încurcătură
cu privire la originea acelei explozii. Legea
cauzei şi a efectului afirmă că pentru fiecare
cauză trebuie să fie un efect. Aceşti oameni
de ştiinţă folosesc legea cauzei şi a efectului
în sprijinul teoriei lor, dar nu sunt dispuşi
să meargă mai departe. O eroare gravă este
faptul că nu-L includ şi pe Dumnezeu în
ecuaţia lor. Ei „care învaţă întotdeauna şi nu
pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a
adevărului.” (2 Timotei 3:7)
Explicarea originii timpului constituie o
problemă complexă pentru cei care nu-L
consideră pe Dumnezeu drept Creator.
Chestiunea veşniciei este cu greu luată în
considerare de către ei. Credincioşii, în
schimb, nu se confruntă cu nicio problemă
legată de originea timpului şi a veşniciei. Cu
toate că nu sunt o persoană cu studii înalte,
timpul şi veşnicia nu reprezintă o problemă
—Alvin Mast
pentru mine. Eu cred ce spune Cuvântul lui
Dumnezeu, chiar dacă nu pot să-l înţeleg şi
să-l explic.
Haideţi să privim la imensitatea veşniciei
şi scurtimea timpului, apelând la o ilustraţie
şi folosindu-ne de o tablă de scris. Pe această
tablă tragem o linie orizontală. La capătul
din stânga al liniei tragem o linie verticală
care se intersectează cu linia orizontală. Aici
punem versetul din Genesa 1:1 „La început,
Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” La
capătul din dreapta al liniei orizontale tragem
altă linie verticală ce se intersectează cu cea
orizontală şi punem 1 Corinteni 15:24: „În
urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia
în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi
nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice
putere.”
Ceea ce avem în faţă acum este o linie
care este mărginită de „La început...” şi „În
urmă, va veni sfârşitul...” Tot timpul care
s-a scurs vreodată se găseşte undeva pe linia
aceasta. Şi noi ne putem regăsi undeva pe
acea linie. Dacă linia orizontală reprezintă
timpul, iar tabla de scris reprezintă veşnicia
ea trece peste tabla de scris din clasă, umple
clasa, clădirea şcolii, întreaga localitate şi apoi
întreg universul. Cât de mic este timpul în

“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 3

comparaţie cu veşnicia!
Dacă te afli în Hristos şi suferi, o zi
reprezintă doar un punct minuscul comparat
cu veşnicia. Dacă suferi că încă nu eşti
împăcat cu Dumnezeu pentru tine veşnicia
este o mare problemă. Viaţa şi timpul în care
trăim sunt realităţi vrednice de a fi luate în
considerare. Iacov spune că viaţa noastră nu
este decât „un abur, care se arată puţintel, şi
apoi piere.” (Iacov 4:14b) În Isaia 40:6 un
glas a spus: „Strigă!” Isaia a întrebat: „Ce să
strig?” – „Orice făptură este ca iarba, şi toată
strălucirea ei ca floarea de pe câmp.”
Să-l întrebăm pe Isaia: „De ce compari tu
făpturile omeneşti cu iarba? Noi avem un
suflet viu şi suntem mai de preţ decât iarba.”
Isaia ne răspunde în versetele 7, 8: „Iarba
an constituie pur şi simplu o metodă de
măsurare a timpului. Aceasta nu are nimic
de-a face cu cine sunt eu, cu felul de viaţă
pe care îl trăiesc sau cu scopurile mele în
viaţă. Suntem cine suntem în fiecare zi a
săptămânii, în fiecare lună a anului. Dacă
sperăm să trăim o viaţă mai bună, putem
face aceasta în oricare zi. Astăzi este cea
mai bună ocazie de a trăi vieţi plăcute lui
Dumnezeu. Astăzi este timpul în care să te
hotărăşti să renunţi la alcool, la fumat, să-ţi
tratezi vecinii mai bine, să-ţi educi copiii sau
să faci o mulţime de alte fapte bune.
Cercetează-te să vezi dacă eşti în credinţă.
Biblia îndeamnă în Evrei 3:15: „Câtă vreme
se zice: «Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă
împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.»”

Astăzi este cea mai bună ocazie de a trăi vieţi

plăcute lui Dumnezeu. Astăzi este timpul în care
să te hotărăşti să renunţi la alcool, la fumat, să-ţi
tratezi vecinii mai bine, să-ţi educi copiii sau să
faci o mulţime de alte fapte bune.
se usucă, floarea cade, când suflă vântul Nu avem prea mult timp la dispoziţie ca
Domnului peste ea. Într-adevăr, poporul să ne cercetăm vieţile sau să-L căutăm pe
este ca iarba: iarba se usucă, floarea cade; dar Dumnezeu. Ziua de astăzi nu este prea
cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în lungă. Prezentul se duce la fel de repede ca
veac.” Nu apucă iarba să crească că trebuie gândurile noastre. Dacă vrem să-L slujim
să moară. pe Dumnezeu astăzi, trebuie să fim atenţi să
Chiar dacă este dimineaţă acum, trebuie să facem aceasta înainte de sfârşitul zilei. Linia
ne amintim că ea nu persistă toată ziua. Cea orizontală de pe tablă nu este prea lungă.
mai mare parte a zilei este trecută, deoarece Trebuie să privim la linie şi apoi să privim
nu putem şti dacă va mai fi un „mâine.” împrejur, în cameră, în casă şi în zare. În
Numai o clipă se poate numi „prezent”, în comparaţie cu timpul veşnicia este mult mai
timp ce viitorul, deşi nesigur, se află înaintea mare.
noastră. Noi trăim prezentul şi tocmai pentru Neglijarea pocăinţei astăzi şi petrecerea
acesta suntem responsabili. Poate dacă noi unei veşnicii în plânset şi tânguiri este o mare
am reduce viaţa noastră la timpul prezent dar tragedie. Pocăinţa şi întoarcerea inimilor
imaginându-ne în mintea noastră veşnicia, noastre la Dumnezeu astăzi este cu siguranţă
am putea trăi vieţi mai bune pentru Hristos. vrednică de o veşnicie în care să ne bucurăm.
Amurgul anului trecut şi zorile unui alt

4   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011

 „Aşadar fraţilor, rămâneţi tari, şi ţineţi
învăţăturile, pe care le-aţi primit fie prin viu
grai, fie prin epistola noastră.”
2 Tesaloniceni 2:15

Rubrica
Învăţătorului
Televizorul
- Virusul secolului al 21-lea
Statisticile ne arată că, în general, într-o casă
în care există televizor, copiii petrec şase ore pe zi
în faţa lui. Ajuns la vârsta de 16 ani, acel copil a
stat în faţa televizorului mai multe ore decât un
muncitor care, timp de 12 ani, a muncit câte 40
de ore pe săptămână, fără a pierde vreuna.
După muncă şi somn, televizorul ocupă cel
mai mult timp al celor care îl au în casă.
Orice lucru care ne consumă timpul într-un
asemenea grad ar trebui analizat foarte bine.
Pentru că suntem creştini, analiza trebuie
făcută în lumina Cuvântului lui Dumnezeu
şi apelând la responsabilitatea ce ne revine în
ceea ce priveşte viaţa şi timpul nostru. Cu
sinceritate şi transparenţă, vrem să vedem ce
spun statisticile despre influenţa, conţinutul şi
efectele televizorului asupra celor ce petrec timp
în faţa lui. De asemenea, trebuie să comparăm
aceste rezultate cu voia lui Dumnezeu pentru
poporul Său.
Influenţa televiziunii
Influenţa televizorului e foarte puternică.
Paula Brooks, administrator al Departamentului
Comunicare al Şcolilor Independente din Forth
Worth, Texas, USA, spunea următorul lucru:
„Comunicarea prin mass-media a devenit o forţă
puternică ce îl influenţează pe om. Pătrunderea
—Felipe Yoder, Costa Rica
lor în societatea noastră nu poate fi ignorată
de nicio instituţie care e preocupată de efectele
pe care le au asupra minţii şi a personalităţii
oamenilor.”
Cineva l-a întrebat pe Alistar Cooke, multă
vreme producător de programe de televiziune:
„Între toate influenţele care afectează mintea
unui copil, pe ce loc aţi plasa televiziunea?”
El a răspuns: „Locul imediat următor după
cel ocupat de părinţi, dar înainte de şcoală şi
biserică.” Tot el spunea: „Deprinderile rele sunt
învăţate mult mai repede de la televizor decât cu
ajutorul oricăror altor metode.”
Psihologul englez, William A.Belson, a
făcut un studiu pe 1 565 de băieţi cu vârste
cuprinse între 12 şi 17 ani. El a descoperit că
în aceşti băieţi televiziunea nu forma neapărat
atitudini violente, dar distrugea valorile morale
pe care familia, biserica, şcoala încercau să le
construiască. Stimula natura carnală, păcătoasă,
anihilând orice învăţătură morală.
Se spune că fiinţa umană reţine 10% din ceea
ce aude, 50% din ceea ce aude şi vede şi 90%
din ceea ce aude, vede şi face. Cel care se uită la
televizor aude, vede şi are sentimentul participării
la ceea ce vede, lucru care e foarte apropiat
de-a face. Putem conchide: consumatorul de
televiziune reţine mai mult de 50% din ceea ce

“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 5

vede.
Influenţa televizorului este o realitate şi e
una foarte puternică. Datorită acestui fapt, e
necesar ca întregul conţinut al programelor să
fie analizat cu atenţie şi sinceritate. Dacă stăm
în faţa televizorului, e imposibil să nu-i simţim
efectul în vieţile noastre şi în vieţile copiilor
noştri.
Conţinutul ei
Posturile de televiziune au ca principal scop
promovarea anumitor produse prin reclame.
De aceea, interesul lor este să atragă un număr
cât mai mare de telespectatori. Pentru a realiza
acest lucru, e nevoie de programe care să capteze
atenţia majorităţii. Din acest motiv, mentalitatea
şi dorinţele majorităţii sunt cele care determină
conţinutul programelor.
Filosofia umanistă
Deoarece majoritatea consumatorilor de
televiziune nu sunt creştini, e logic că nici
majoritatea programelor nu sunt creştine.
Tocmai în aceasta constă cel mai subtil şi mai
distructiv pericol adus de televiziune. Filosofia
programelor televizate este umanistă. Ea nu
face o distincţie clară între bine şi rău. Soluţiile
pe care le oferă problemelor lumii nu sunt
economice, sociale sau politice. Nu iau în calcul
creştinismul. Promovează o concepţie străină
conform căreia nu există Dumnezeu şi nu va
fi o pedeapsă şi o răsplată. Cineva care se află
încontinuu sub influenţa ei, are o capacitate
foarte redusă de a vedea lucrurile din punct de
vedere creştin.
Anticreştinism
Atunci când televiziunea se focalizează în mod
direct asupra creştinismului, de cele mai multe
ori îi creează o imagine deformată. Într-un
studiu despre efectele televiziunii, Kevin Perrota
susţine că televiziunea se raportează la creştinism
în trei moduri. E mai întâi ideea că a fi creştin
e un lucru pentru cei simpli şi ignoranţi. În al
doilea rând, că e o escrocherie. În al treilea rând,
că e un lucru periculos, promovat de nişte secte
oculte. El continuă spunând că, atunci când o
persoană se lasă influenţată de televiziune, nu-şi
6   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
mai doreşte să fie creştină. Nu mai e nevoie să
spunem că niciun creştin adevărat nu vrea ca
vreunul din copiii lui să se afle sub o asemenea
influenţă.
Violenţă
Violenţa e un alt aspect pe care trebuie să-l luăm
în considerare atunci când vorbim de programele
televizate. Universitatea Pennsylvania, U.S.A,
studiază violenţa promovată de televiziune de
mai bine de 14 ani. Profesorii de aici susţin că,
atunci când majoritatea oamenilor se uită la
televizor, se comit şase acte de violenţă pe oră
în patru din cinci programe. Statisticile arată, de
asemenea, că un adolescent de 16 ani a văzut
150000 de acte de violenţă şi aproape 25000 de
crime la televizor.
Programele de desene animate sunt printre
cele mai violente programe. Şi, de asemenea,
sunt printre cele mai înşelătoare. Tot ce se
întâmplă acolo e destinat să te facă să râzi, dar
unele indică o rată de 25 de fapte violente pe oră.
Aceste programe ajută la formarea mentalităţii
copilului. Telespectatorul care este zilnic expus
unor asemenea violenţe îşi pierde respectul
pentru viaţa umană. Suferinţa şi violenţa devin
ceva obişnuit, natural.
Cu mai mult de zece ani în urmă, Jesse L.
Steinfeld spunea: „Relaţia dintre violenţa de
la televizor şi comportamentul antisocial al
oamenilor impune intervenţie imediată pentru
remedierea situaţiei.” Dar astăzi violenţa
continuă să fie prezentă la televizor, iar oamenii
continuă să o privească.
Imoralitate
Imoralitatea afişată de programele de
televiziune este şi ea un subiect alarmant. Zilnic,
televiziunea promovează dragostea erotică.
De cele mai multe ori e vorba de infidelitate
maritală şi amoruri nelegitime. Atitudinea
implicită e că dragostea maritală este pentru cei
simpli şi slabi. Mai mult, televiziunea expune
un concept deformat despre dragoste. Potrivit
televiziunii, dragostea este o experienţă erotică
ce nu presupune angajarea sau vreun fel de
responsabilitate. În realitate, îndeamnă la a-ţi
urma liber pasiunile erotice şi la a nu te gândi
decât la propria persoană.
Aproape toate reclamele se folosesc de sex
pentru a vinde un produs. Fiinţa umană,
devenită obiect de plăcere, şi-a pierdut aproape
complet demnitatea. În multe cazuri, oamenii
se ridică din faţa televizorului „aprinşi” de
dorinţe pentru care caută o satisfacţie imediată
şi nelegitimă.
Împotrivire faţă de vârstă
Mentalitatea televiziunii e: „Tinereţea e
frumoasă – bătrâneţea înseamnă dizgraţie.”
Vârsta trebuie mascată cu ajutorul cosmeticii.
Când eşti tânăr trebuie să trăieşti pentru
plăcere şi să experimentezi pasiunea şi plăcerea.
Maturitatea şi seriozitatea nu-şi au locul aici.
Televiziunea îi face pe oameni să ignore realitatea
morţii.
Efectele ei
Am văzut deja că televiziunea are o influenţă
impresionantă. Am aflat despre conţinutul
programelor. Acum trebuie să observăm şi
efectele pe care le are asupra celor care trăiesc
sub influenţa ei. Privind în jur, vedem o
societate care e din ce în ce mai departe şi mai
ostilă spiritului creştin. E o societate în care
trăieşti pentru plăcerea momentului. Nu mai e
la modă să te gândeşti la consecinţele pe care le
au faptele. Trăim într-o lume în care violenţa a
atins niveluri greu de imaginat, imoralitatea e
peste tot împreună cu căsnicii distruse de iluzia
iubirii erotice lipsite de responsabilitate. Ne
punem întrebarea: „Există o relaţie între toate
acestea şi televiziune?” Da, evident că este. Pe
lângă asta, mai sunt şi alte efecte la care trebuie
să privim.
Creează o falsă imagine a acestei lumi
Televiziunea arată doar oameni împliniţi
profesional şi sănătoşi. Îi arată pe cei care trăiesc
într-o societate opulentă. Acest lucru formează
impresia că toată lumea trăieşte aşa. Din această
cauză, mulţi oameni dezvoltă complexe de
inferioritate şi insatisfacţie faţă de situaţia în care
se găsesc ei înşişi. Televiziunea îi face să creadă
că „viaţa e nedreaptă cu ei”. Distruge curajul şi
produce gelozie.
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 7
Distruge creativitatea
Înainte de apariţia televizorului, copiii şi
adulţii se relaxau prin jocuri, conversaţii etc.
Mintea îi ajuta să găsească modalităţi de a-şi
ocupa timpul cu lucruri valoroase. Televiziunea
duce la o pasivitate a minţii. Acum oamenii
stau în faţa televizorului şi îşi golesc minţile
permiţând televizorului să le umple. Televizorul
le întreţine dorinţa de a primi ceva fără efort.
Distruge familia şi atmosfera socială
Televiziunea a furat locul comunicării. În loc
de a vorbi şi de a se juca împreună, membrii
familiei se adună în faţa televizorului şi îi permit
să le umple minţile, făcându-i să se ignore
reciproc.
Atunci când apar musafiri, nu trebuie să-i
întreţină, pentru că nu vor să piardă programul.
Când între copii se ivesc probleme şi certuri,
în loc să stea cu ei, să-i disciplineze şi să-i înveţe,
mama preferă să-i împingă în faţa televizorului,
sperând că acest lucru îi va face să-şi uite
conflictele. Copiii aceştia cresc cu două mari
dezavantaje: mai întâi, nu primesc învăţătura
de care au nevoie şi, în al doilea rând, primesc
învăţătura de la televizor.
De asemenea, televizorul este vinovat şi de
o slabă comunicare între soţ şi soţie. Devine
dificil pentru ei să-şi găsească timp pentru a
comunica eficient şi atât cât trebuie. Când se
ivesc probleme în căsnicie, cea mai la îndemână
scăpare este televizorul. Se întâmplă adesea ca
soţia să vrea să aibă o conversaţie cu soţul ei, dar
acesta să nu aibă timp pentru că la televizor e un
meci de fotbal.
Televiziunea e un instrument foarte util în
mâinile diavolului care îl foloseşte în lupta de
distrugere a familiilor.
Robeşte
Lâncezirea în faţa televizorului creează în
curând dependenţă. Mulţi oameni se simt
dominaţi de el. Când rulează programul lor
preferat, lasă totul deoparte ca să-l poată urmări.
Nu merg la biserică dacă serviciul religios se
suprapune peste programul pe care vor să-l
vadă. Când nu au televizorul pe aproape, se simt
inutili şi plictisiţi.
Distruge sentimentul de admiraţie faţă
de tot ce înseamnă realitate
O doamnă şi-a dus copiii la un circ, unde un
bărbat îşi băga capul în gura unui leu, în timp ce
alţi 14 tigri îl ameninţau din toate părţile. Copiii
nu au fost deloc impresionaţi. După ce l-au văzut
la televizor pe omul bionic ridicând o stâncă de
mărimea unui tractor şi aruncând-o ca şi cum
ar fi fost o pietricică sau pe superman zburând
liber de pe acoperiş sau mumia care înşfăca un
camion şi-l ţinea în mână ca pe o jucărie, cum
să-i mai impresioneze un om obişnuit ce îşi bagă
capul în gura unui leu mic? După ce au văzut
atâtea minciuni la televizor, sentimentul de
admiraţie a realităţii este distrus. Ce trist când
nu mai putem admira lucrările măreţe ale lui
Dumnezeu şi impresionantele capodopere ale
umanităţii!
Ispitele
Ispita este ademenirea de a comite un păcat
sau chiar de a săvârşi păcatul în minte. Pentru că
Dumnezeu ne-a creat cu libertatea de a alege, noi
suntem confruntaţi în fiecare zi cu posibilitatea
de a alege între bine şi rău. În Matei 26:41,
suntem avertizaţi să veghem şi să ne rugăm ca să
nu cădem în ispită.
Ispita în sine nu este păcat. Când suntem ispitiţi,
conştiinţa noastră este provocată să stabilească ce
este bine şi ce este rău. Când ne dăm seama că
gândul sau dorinţa pe care o avem este rea, atunci
începem procesul de decizie. Răspunsul nostru la
această avertizare ne conduce fie la biruinţă, fie la
înfrângere şi păcat.
Fiecare ispită pe care o întâmpinăm vine
cu o încercare sau un test. Pe de o parte, este
ademenirea – invitaţia sau, chiar mai mult,
seducţia de a păcătui. De cealaltă parte, este vocea
liniştită, blândă a Duhului, care ne încurajează să
ţinem piept răului şi să alegem să facem binele.
Noi cădem la test când permitem dorinţei subtile
8   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
Poate că veţi spune: „Dar există şi programe
bune.” E adevărat. Dar chiar şi acestea sunt
întrerupte de reclame imorale şi prosteşti.
Pentru creştini, problema e dacă se poate
justifica puţin bine ce vine cu o tonă de gunoi
şi otravă.
O persoană care priveşte faptele în mod onest
şi lucid şi care se luptă să fie un urmaş al lui
Isus, va recunoaşte că televizorul este o unealtă
folosită de Satan pentru a corupe umanitatea şi
că nu caracterizează un cămin creştin.
Biblia spune în Filipeni 1:9-11: „Şi mă rog
ca dragostea voastră să crească tot mai mult în
cunoştinţă şi orice pricepere, ca să deosebiţi
lucrurile alese, ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi
până în ziua venirii lui Hristos, plini de rodul
neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda
lui Dumnezeu.”
Publicadora La Merced
Pital de San Carlos, Costa Rica
Retipărit cu permisiune
— dintr-un mesaj al lui James D. Martin
de-a face ca răul să prindă rădăcini în inima
noastră, chiar dacă nu înfăptuim nimic rău.
Dorinţa nutrită înspre păcat corupe mintea şi
conduce deseori la manifestări comportamentale
păcătoase.
Satan este amăgitorul. El exercită o presiune
permanentă în viaţa noastră ca să ne împotrivim
adevărului. Dar dacă cedăm este problema
noastră. Iacov 1:14 afirmă că Ci fiecare este ispitit,
când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Hristos
ne dă puterea să învingem păcatul, iar noi trebuie
să folosim această putere.
Ispita implică întotdeauna gândurile noastre.
Păcătuim atunci când înfăptuim ceva la care
ne-am gândit. Satan încearcă să ne facă să
credem că dacă ne-am gândit la o situaţie
posibilă, am şi păcătuit. Însă un gând care a
fost primit imediat nu înseamnă păcat. Păcatul
este înfăptuit doar când acceptăm gândurile
necurate.
Pofta este un păcat al minţii pe care trebuie
să-l biruim. Putem să fim atraşi de ceva nou, dar
raţiunea ne spune că nu avem nevoie de el. Când
continuăm să poftim acel lucru, în ciuda judecăţii
noastre, atunci am cedat ispitei păcatului numit
poftă.
O ispită este întotdeauna denaturarea unui lucru
legitim. Ea face ca lucrul respectiv să pară mai
mare, mai bun sau mai de dorit. Ispita înlocuieşte
ceva bun, cum ar fi dragostea sau căsătoria, cu
o denaturare, care este poftă. Un bărbat arătos
într-o maşină scumpă face apel sugestiv la natura
carnală a omului. Publicitatea la băutură şi fumat
nu prezintă casele ruinate şi trupurile distruse care
însoţesc de obicei acceptarea oamenilor. Când
se trezesc la realitate, mulţi consumatori sunt
cuprinşi de remuşcări şi conştientizează amăgirea.
Întotdeauna ispita ne distrage atenţia de la
adevăr. Ea ne aminteşte permanent de natura
noastră coruptă. Când ne îndepărtăm de ispită,
ne întoarcem înspre adevăr. Trebuie să evităm
locurile unde poate apărea ispita.
Capcanele ispitei
1. Satan poate lua chipul unui înger de lumină (2
Corinteni 11:14, 15). De altfel, slujitorii lui Satana
pozează în slujitori ai neprihănirii, când de fapt ei
transmit învăţături false. Ceea ce spun ei seamănă
cu adevărul şi mulţi sunt înşelaţi pentru că nu sunt
conştienţi de această denaturare. Tinerii cred că a
te distra este normal şi îşi permit să se simtă bine
cu orice preţ. Satan ne dă sugestii despre cum să
tăinuim păcatul, iar aceasta le întinde oamenilor
capcana de a trăi în ipocrizie.
2. Satan se foloseşte de situaţiile nesigure pentru
a ne îndepărta de adevăr. (2 Petru 3:17) El ne
ademeneşte să renunţăm la ceea ce ştim că este
sigur, în schimbul a ceva nesigur, dar care pare
de dorit. Situaţiile incerte prin care trecem în
necazurile sau problemele noastre trebuie depăşite
prin credinţă şi încredere în providenţa lui Isus
Hristos.
3. Satan este un manipulator nevăzut. Asemenea
unui leu, el îşi urmăreşte prada. Când răcneşte,
prada este prea înspăimântată pentru a fugi, dar
şi prea înfricoşată pentru a rămâne pe loc. Apoi
se face linişte iar leul se aruncă asupra prăzii (1
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 9
Petru 5:8). El caută să ne prindă neatenţi într-un
moment de slăbiciune aşa încât să facă ce vrea cu
noi.
4. Pasajul din 2 Corinteni 2:11 vorbeşte despre
uneltele lui Satana. Trăim într-un veac de confuzie
şi ni se dau multe răspunsuri. Putem să permitem
unor gânduri precum: „Care este adevărul?” sau
„Unde este neprihănirea?” să ne frământe mintea.
Dar, în realitate, a-L cunoaşte pe Hristos nu e
complicat – este un adevăr simplu.
5. Unul dintre momentele în care suntem cei
mai vulnerabili este atunci când credem că avem
răspunsul. „Cunoştinţa îngâmfă” şi nu luăm
aminte la sfatul fraţilor. Apoi aceasta face să
devenim candidaţi pentru a fi înşelaţi de Satan.
Evitarea ispitelor
1. Biblia ne avertizează: „vegheaţi şi rugaţi-vă,
ca să nu cădeţi în ispită.” Trebuie să ne dedicăm
rugăciunii, postului şi cercetării Scripturii.
Trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu în fiecare zi:
„Nu ne duce în ispită.”
2. Trebuie să cercetăm Cuvântul împreună cu
fraţii. Biblia nu este o interpretare privată. Când
citim Scriptura, trebuie să vedem dacă ce am
înţeles este în acord cu vocea fraţilor astfel încât
să obţinem o percepţie echilibrată a adevărului.
3. Trebuie să acceptăm ispita ca pe un test sau
încercare. Când vedem mâna lui Dumnezeu în
necazul nostru, ştim că El este gata şi vrea să ne
ajute să biruim.
4. Nu încerca să negociezi cu Satan. Aşa cum
s-a întâmplat cu Eva, atunci când începem să
dialogăm cu Satana, ne expunem tot mai mult
amăgirilor lui. Când cedăm într-o situaţie, el va
aduce în faţa noastră şi mai multe ispite, iar noi
nu suntem pe măsura uneltirilor şi a înşelăciunilor
lui.
5. Biruinţa este doar a acelora care stau tari şi
se împotrivesc ispitei. Iacov 4:7 spune: „Supuneţi-
vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului,
şi el va fugi de la voi.” Satan vrea să-i biruiască
pe predicatorii neprihănirii sau pe tinerii care stau
tari, dar harul lui Dumnezeu este suficient.
6. Efeseni 4:27 ne avertizează: şi să nu daţi prilej
diavolului. Satan ne cere puţin, dar vrea totul.
Ispita ar trebui să ne aducă aminte că suntem
umani şi vulnerabili şi că avem nevoie de harul lui
Dumnezeu, iar prin încercările vieţii, devenim, de
fapt, creştini mai puternici.
7. Trebuie să ne asociem cu cei care au o influenţă
bună asupra noastră. Prieteniile duhovniceşti ne
ajută să trecem biruitori prin ispite.
Nu trebuie să cădem; puterea lui Dumnezeu
Cartea care vorbeşte
Singur în inima Africii, exploratorul Sir
Henry M. Stanley a citit Biblia şi, drept
urmare, şi-a rededicat viaţa lui Dumnezeu. Iată
mărturia lui cu privire la puterea Cuvântului
lui Dumnezeu:
Mă îmbolnăveam frecvent şi în timpul
primei mele febre africane am luat Biblia
ca să-mi omor orele plictisitoare şi febrile
petrecute în pat. Slăbit şi fără să pot umbla, cu
temperatura menţinându-se constant la 40,5
grade Celsius, aceasta nu m-a oprit să citesc,
exceptând momentele de delir. Am citit Iov şi
apoi Psalmii.
Am continuat să citesc Biblia, cu limbajul
ei nobil şi simplu, înţelegând-o mai mult
şi mai clar decât până atunci. În tăcerea
sălbăticiei, versetele pline de putere aveau un
sens diferit, o influenţă mai mare. Absorbit de
paginile ei, am ajuns să trăiesc fiecare cuvânt
şi să fiu cuprins de farmec, stare accentuată de
melancolia profundă a decorului african.
Dar când am lăsat Cartea, mintea a început
să se hrănească din ceea ce-mi oferea memoria.
Apoi au reapărut stafiile dorinţelor trecute,
bântuindu-mi fiecare părticică a minţii
cu numeroase speranţe deşarte şi aspiraţii
neîmplinite. Iată-mă, un jurnalist sărac, fără
prieteni, dar totuşi stăpânit de un sentiment
al puterii de a câştiga tot mai mult! Cum se
poate aşa ceva? Apoi, versete din Scriptură
îmi răsunau repetat în minte, cu aplicaţii la
propria mea persoană, uneori ca o promisiune
10   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
este mai mult decât suficientă să ne ajute să
biruim. Hristos a promis biruinţa tuturor celor
care îşi predau viaţa Lui şi umblă în ascultare
desăvârşită de Cuvântul Său. Biruinţa pe care o
avem azi ne face mai puternici în faţa bătăliilor
de mâine şi, prin puterea Sa, putem fi mai mult
decât biruitori.
Din The Christian Contender, nov. 2009
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.
—David Menton, Ph.D.
strălucitoare, alteori ca un avertisment
solemn.
Singur în cort, nevizitat de oameni, mintea
lucra şi se zbătea. Nimic nu era aşa de clar şi
limpede ca amintirile despre lipsa mângâierii
şi a sprijinului din copilăria şi adolescenţa
mea singuratică.
M-am aruncat pe genunchi şi mi-am vărsat
toată inima într-o rugăciune tainică înaintea
Celui de care m-am înstrăinat aşa de mult.
M-am rugat Celui care m-a condus în mod
misterios aici, în Africa, ca să-mi descopere
Persoana şi voia Lui. Apoi am fost inspirat
de o nouă dorinţă de a-L sluji pe El, Cel
Preaînalt, aceiaşi dorinţă care mă umplea în
fiecare dimineaţă în New Orleans şi care mă
făcea să merg săltând de bucurie la lucru.
Aşa cum mi-am dat seama în timpul
singurătăţii mele, era o diferenţă între Biblie
şi ziare. Biblia îmi amintea că, despărţit de
Dumnezeu, viaţa mea nu era decât un balon
de săpun şi mă invita să-mi aduc aminte
de Creatorul meu; ziarul era lumesc şi mă
hrănea cu aroganţă. Acel imens cer înalt şi
circumferinţa măreaţă a pământului îmbrăcat
cu pomi sau şesurile uscate din Africa
accentuau micimea mea. În acele momente,
deseori mă simţeam aşa de copleşit, încât
ucenicii mei puteau să observe că Africa mă
schimba.
Din The Prairie Overcomer
Prairie Bible Institute
Tradus şi folosit cu permisiune.
 „Numai, ia seama asupra ta, şi veghează cu
luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele
vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care
ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le
cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.”
Deuteronom 4:9

Rubrica
Părinţilor
Fiicele Sarei —Genevieve M. White

Introducere schimba lucrurile, ar trebui să începem de la

Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va rădăcină, din inima celor din familie.
face slobozi. (Ioan 8:32) Vestea minunată pe care aş vrea să o
Fiecare soţie şi mamă creştină are împărtăşesc cu cât mai multe femei posibil
posibilitatea de-a face din casa ei un loc al este: TU poţi influenţa schimbarea. Ea
păcii şi al liniştii. va veni atunci când tu şi Duhul Sfânt veţi
conlucra. Nu mai ai nevoie de nimeni
Imposibil! Foarte dificil! vei putea spune
altcineva. Dacă mai este şi altcineva care să te
tu. Nu ştii ce viaţă duc eu! Adevărat. Nu ştiu.
ajute, e foarte bine, dar poţi şi fără ajutorul
Dar ştiu ce spune Cuvântul lui Dumnezeu
oamenilor. Indiferent de situaţia în care eşti,
şi cred fiecare iotă. Am scris aceste rânduri
Dumnezeu şi-a exprimat clar principiile în
cu gândul de a arăta cum se aplică adevărul
Cuvântul Lui pentru ca tu să le asculţi şi să
lui Dumnezeu la situaţia ta pentru a aduce
fii binecuvântată.
schimbări pozitive în viaţa ta.
Ve-ţi găsi multe mărturii ale unor situaţii
[...]
ce păreau imposibil de rezolvat, dar care s-au
Este nevoie să vrei să te predai lui
schimbat radical prin ascultarea de Cuvântul
Dumnezeu, să înveţi Cuvântul Său şi să
lui Dumnezeu. Toţi oamenii implicaţi în
te supui Cuvântului chiar dacă trebuie să
aceste situaţii se bucură alături de mine
renunţi la eul tău.
ştiind că alţii aud şi beneficiază de felul în
„Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă
care Dumnezeu a lucrat în viaţa lor şi le-a
grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ,
binecuvântat familia. Mulţumesc şi soţilor
nu moare, rămâne singur; dar dacă moare,
care au fost de acord ca aceste mărturii să
aduce multă roadă.” (Ioan 12:24)
fie scrise.
Multe naţiuni sunt în situaţii de criză, iar
După ce citeşti o dată aceste rânduri şi te
rădăcina acestei probleme este destrămarea
bucuri de ceea ce face Dumnezeu, te rog să
căminului. Şi toţi experţii sunt de acord în
reciteşti cu atenţie, rugându-te, căutând în
această chestiune. Dacă am avea şansa de a

“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 11

Biblia ta pasajele citate şi meditând asupra
lor tu vei fi schimbată.
Janet
Janet coborî scările din sufragerie. Casa ei
găzduia seminarul nostru. Radia de bucurie
şi fericire în rochia de satin roz cu un buchet
mic de flori pe umăr. În acea după-amiază
ea se recăsători cu soţul ei, Sam. Ei au stat
separaţi 12 ani, din care 5 au fost divorţaţi
legal. Ei au cinci copii pe care judecătorul
i-a lăsat în grija tatălui pentru că aceştia
îşi considerau mama „prea religioasă”.
Fiul şi fiica mai mare erau acum cavaler şi
domnişoară de onoare la noul legământ pe
care părinţii şi-l făceau unul altuia. Imediat
după întâlnire, Sam şi Janet mergeau în luna
de miere şi trebuiau să prindă un avion către
o insulă tropicală. Sam a insistat ca soţia sa
să participe la întâlnire înainte ca ei să plece
în călătorie.
Janet venise la prima ei întâlnire de acest
fel cam cu un an înainte de a se recăsători.
Când întâlnirea a luat sfârşit atunci, ea s-a
prezentat şi a făcut următorul comentariu:
„Nu ştiu ce caut aici pentru că sunt
divorţată.” Eu am întrebat-o: „Este vreo
şansă să fiţi iar împreună?” „Nici gând!”,
a spus ea. Dar Janet a continuat să vină la
întâlniri şi să asculte ceea ce spune Cuvântul
lui Dumnezeu despre rolul său ca soţie şi
mamă. Duhul Sfânt a început să lucreze
în inima ei, i-a schimbat mintea şi ea şi-a
dat seama că felul în care s-a comportat în
căsătorie şi lipsa ei de înţelegere a rolului
pe care îl avea au contribuit în mare parte
la destrămarea căsătoriei ei. Domnul a
încurajat-o să spună aceasta şi soţului ei. El
a înţeles-o şi nu după mult timp a întrebat-o
dacă nu se gândeşte să revină acasă.
Familia este împreună acum,
experimentând fericirea pe care Dumnezeu
a vrut ca ei s-o aibă în tot acest timp. Sam
a planificat recent o întâlnire mare pentru
12   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
ca familia şi prietenii să poată mărturisi
şi sărbători puterea restauratoare a lui
Dumnezeu.
Barbara
Barbara a venit la mine după un serviciu
divin, unde mi s-a cerut să prezint puţin
seminarul pe care urma să-l ţin acolo. Ea
a spus: „Pot veni la studiul tău?” Eu i-am
răspuns: „Bineînţeles!” Mi-a spus că soţul
ei o părăsise acum 7 ani. Eu i-am spus că
Dumnezeu se ocupă de restaurări! Privindu-
mă direct în ochi, mi-a spus cu fermitate:
„Nu-l vreau pe Bill înapoi; vreau doar să vin
la studiu biblic.”
Barbara a fost printre primii care au venit
în acea seară. Aproape imediat, Cuvântul
lui Dumnezeu i-a străpuns inima şi şi-a
dat seama cum atitudinea ei faţă de Bill şi
faţă de autoritatea lui din familie i-a afectat
căsătoria şi a determinat ca ei să se separe.
Barbara a venit cu regularitate la toate
întâlnirile şi apoi a participat la toate
seminariile pe care le-am ţinut în următorii
trei ani. Chiar dacă era despărţită, a pus în
practică mesajul în fiecare zi până în punctul
în care l-a condus pe bărbatul ei la metrou, de
unde ştia că el va pleca să-şi viziteze prietena.
L-a iubit cu dragostea lui Dumnezeu, a fost
bună şi l-a respectat. Nu a fost întotdeauna
uşor pentru ea, dar şi-a ţinut necontenit
privirea la Domnul, nu la Bill.
Acum, după zece ani de separare, Barbara
şi Bill sunt împreună. Stau aproape de
Domnul, ei şi cei trei copii ai lor, din care
doi sunt creştini şi căsătoriţi, şi au patru
nepoţi.
Slavă Domnului pentru credincioşia Lui
faţă de Cuvântul Său şi pentru perseverenţa
şi ascultarea unei femei evlavioase.
Patty
Numele ei era Patty, o femeie mică, cu
părul negru închis. Era plină de energie şi
când a venit la întâlnire, am putut observa o
atitudine de împotrivire. Vorbeam femeilor
de puţin timp şi nu eram prea obişnuită cu
provocările, iar când mă uitam la Patty, mă
aşteptam să fiu înfruntată. Dar ea stătea
acolo liniştită şi asculta. La sfârşitul întâlnirii,
o altă femeie a început să se roage şi Duhul
Sfânt a atins-o pe Patty care a început să
plângă.
După aceea, Patty a venit în fiecare
săptămână şi a început să împărtăşească cu
noi situaţia ei. Soţul ei, Jim, era alcoolic.
El băuse timp de mulţi ani, iar când acesta
a ajuns în cea mai decăzută stare, mătuşa
lui Patty a încurajat-o să participe la aceste
seminarii. Dar ea nu a vrut să meargă. Avea
pe biroul ei numele unui avocat care i-a
promis că îl va da pe Jim afară din casă în
trei zile. Ea era convinsă că asta era sigura
metodă. Însă Duhul Sfânt a lucrat la inima
ei şi ea s-a hotărât să-i mai dea o şansă.
Atât Jim, cât şi Patty erau creştini care s-au
îndepărtat de Dumnezeu, aşa că de mult
timp ea nu mai auzise Cuvântul Său. Dar
Cuvântul nu se întoarce înapoi fără rod şi
Patty s-a dus acasă în acea seară, s-a plecat
pe genunchi şi a spus: „Doamne, mă supun
lui Jim aşa cum este el, tot aşa cum mă supun
Ţie, pentru că asta am învăţat din Cuvântul
Tău. Cred că asta e ceea ce vrei Tu de la mine.”
S-a ridicat de pe genunchi şi, pentru prima
dată în viaţa ei, a început să asculte de soţul
ei ca şi de Domnul. Toată căsnicia ei a
comentat, a fost gâlcevitoare şi i-a aruncat
vorbe batjocoritoare lui Jim. Ea s-a plâns
de beţiile lui şi de alte lucruri care îi treceau
prin minte.
S-a hotărât să pună capăt la toate acestea şi
să vină cu orice problemă în faţa Domnului.
Ea a spus: „Da, Doamne! Da, Jim!” Nu a
fost întotdeauna uşor, dar ea vroia să asculte
de Dumnezeu mai mult decât să urmeze
propria cale.
După aproximativ şase săptămâni, Jim
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 13
şi-a făcut bagajul şi s-a înscris într-o clinică
de dezintoxicare. Patty a primit un telefon
după câteva ore să vină şi să-l ducă la un
spital pentru că situaţia lui era aşa de gravă,
încât s-a crezut că va muri. Avea probleme
serioase la ficat şi alte complicaţii. Patty
a venit la biserică şi toţi s-au rugat pentru
Jim. În câteva săptămâni, el a fost vindecat.
Ficatul era ca nou. Dorinţa după băutură
l-a părăsit. El şi Patty şi-au rededicat viaţa
Domnului. Cei doi adolescenţi ai lor L-au
primit pe Domnul. Asta s-a petrecut cu
aproape cinci ani în urmă. Acum Jim este
un om evlavios, iubit de toţi fraţii şi surorile
în Domnul, slujind lui Dumnezeu zilnic
în familie, biserică şi la serviciu. El este o
mărturie a puterii lui Dumnezeu.
Ajutorul potrivit
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine
ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor
potrivit pentru el.” (Genesa 2:18)
A trebuit să cercetez acest pasaj. Simpla
citire a Cuvântului nu este suficientă.
Trebuie să ne rugăm şi să medităm asupra
lui, cerând Duhului Sfânt să ne arate ce
aplicaţii are pentru viaţa noastră. Am înţeles
că Domul se referea la mine în acest verset.
El îmi spune că am fost creată ca un ajutor
pentru soţul meu, potrivit cu nevoile lui.
Asta m-a pus pe gânduri. Întotdeauna m-am
gândit că soţul meu trebuie să fie ajutorul
meu. (M-am gândit mult la moduri în care
el mă putea ajuta.) Dar acest verset afirmă
clar că lucrurile stau exact invers. Eram
căsătorită de 30 de ani şi nu mi-am dat
seama că eu am fost special creată ca ajutor
pentru soţul meu. Asta cerea câteva ajustări
din partea mea. Apoi am observat expresia
(în engl.) „potrivită pentru nevoile lui”. Stai
puţin! Cum rămâne cu nevoile mele? Cum
pot să împlinesc şi nevoile mele, şi pe ale lui
în acelaşi timp? Asta mi se părea prea mult.
Trebuia să continui cercetarea şi am citit în
1 Corinteni 11:9: „Şi nu bărbatul a fost făcut Domnul mai în vârstă care a început să
pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.” împărtăşească cu mine lumina pe care o avea
Începea să se lumineze în mintea mea. despre aşteptările pe care Dumnezeu le are
Într-o zi, după ce am citit cartea lui Evelyn de la o soţie şi mamă. Am început să citesc
Christenson „Doamne, schimbă-mă”, am Scriptura cu aceste lucruri în minte. Am
strigat către Domnul, deşi eram o creştină început să văd acest principiu de la Genesa
născută din nou de 10 ani. „Da, Doamne, te până la Apocalipsa.
rog să mă schimbi. Viaţa mea părea mai bună La început nu a fost uşor. Trebuia să
înainte să mă predau Ţie. Se pare că de atunci înlătur atâtea idei preconcepute care erau
nu am decât necazuri şi probleme. Dacă este greşite şi să mă las călăuzită de Duhul Sfânt,
ceva în viaţa mea care Ţie nu-Ţi place, Te pentru ca adevărul lui Dumnezeu să poată
rog să-mi arăţi. Vreau să ştiu. Vreau să mă lucra în mine.
schimbi.” În capitolul 2
Nu după mult Simpla din Genesa, se
timp, Domnul mi-a citire a Cuvântului spune că, după ce
arătat prin Cuvântul Dumnezeu a creat
Lui că viaţa mea ca nu este suficientă. totul, „… pentru
soţie şi mamă nu era
Trebuie să ne rugăm şi să om, nu s-a găsit
pusă în rânduială. nici un ajutor, care
Nu aveam nicio idee. medităm asupra lui, să i se potrivească.”
Credeam că sunt (v.20). Nimic din ce
bine. Munceam mult, cerând Duhului Sfânt să ne a fost creat nu a fost
făceam curăţenie arate ce aplicaţii are pentru potrivit sau nu îl
din toată inima, împlinea pe om.
aveam multe planuri viaţa noastră.
Atunci Domnul
pentru mine, soţul Dumnezeu a trimis
meu şi copiii mei. Ei puteau să mă întrebe un somn adânc peste om, şi omul a adormit;
orice, să vină la mine cu orice problemă Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui
şi ştiam exact cum trebuiau să acţioneze. şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care
Aveam multe sfaturi şi îndemnuri. Aveam o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o
aşa-numita înţelepciune spirituală, dar, în femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: „Iată
orice caz, nimeni nu era deloc interesat. în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi
Mă foloseam de orice mijloc să le aduc carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie
literatură creştină pentru ca ei să o citească, (ebraică: işa = femeie), pentru că a fost luată
îi prezentam tuturor prietenilor mei creştini, din om (ebraică: iş = bărbat).” De aceea va
le făceam morală cu privire la orice lucru, lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va
am îndepărtat unele din rudele noastre cele lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.
mai dragi şi apropiate şi am încurcat toate Omul şi nevasta lui erau amândoi goi, şi nu le
lucrurile. Cu siguranţă, nu aveam nicio era ruşine. (Genesa 2:21-25)
idee cum să pun în practică zicala din toate Acest pasaj îmi vorbeşte despre unitatea şi
timpurile: „Predă toate lucrurile în mâna apropierea pe care Dumnezeu a intenţionat-o
Domnului şi nu te îngrijora!” pentru cuplurile căsătorite.
După acea rugăciune sinceră, Dumnezeu . . . şi a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl
a fost credincios. El mi-a trimis o soră în

14   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011

său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-
sa, şi cei doi vor fi un singur trup?» Aşa că
nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci,
ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu
despartă.” (Matei 19:5, 6)
Aşadar, în această relaţie apropiată pe care
Dumnezeu a plănuit-o şi a creat-o, avem
pe de-o parte, omul care va fi autoritatea
şi capul, şi pe de altă parte, soţia făcută din
carnea lui pentru a fi ajutorul său şi chemată
să se supună. Dacă este urmat, acesta este un
plan perfect.
Multe soţii vor spune: „Eu îmi ajut soţul!
Muncesc, spăl, fac cumpărături. Îi spun ce
pălărie să poarte, să scoată gunoiul, cum
să stea pe scaun, cum să se îmbrace, cum
să mănânce, să nu bea sau să nu fumeze. Îi
spun unde ar trebui să meargă, la ce oră să
fie acasă, cu cine ar trebui să fie prieten, cum
să cheltuiască banii. Îi spun când mă face de
râs. Îi spun unde greşeşte şeful, mama sau
prietenii lui şi ce ar trebui să le spună. Îi
spun cum să se poarte cu copiii, la ce biserică
să meargă, cât de des ar trebui să citească
Biblia, cât ar trebui să se roage şi în ce
lucrare să se implice. Eu îi spun ospătarului
din restaurant unde vrem să ne aşezăm. Îl
ajut să comande mâncare fără grăsimi şi
fără colesterol, chiar dacă nu asta e ceea ce
vrea el. Plătesc chitanţa şi hotărăsc cât să las
bacşiş. Îi spun unde ar trebui să locuim şi
unde nu. Îi spun unde să mergem în vacanţă
şi unde nu. Îi deschid corespondenţa şi îi
verific telefonul. Îi spun ce slujbă să accepte
şi unde să se îndrepte. Iau deciziile care ar fi
mai bune pentru noi şi i le spun şi lui, după
ce am făcut deja planurile pentru ca el să nu
se mai deranjeze. Îi planific zilele libere şi
ajut mereu!”
Exagerat din cale afară! Ridicol! ai putea
spune. Dar asta e situaţia din prea multe
familii azi. Fă următorul test. Citeşte asta
soţului tău şi vezi ce reacţie are. Dar nu-l
ameninţa mai înainte.
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 15
Pur şi simplu nu se înţelege conceptul
de ajutor în sensul biblic. Toate sfaturile
despre căsătorie pe care le auzim în fiecare
zi la televizor, în reviste sau altundeva, se
împotrivesc planului lui Dumnezeu pentru
căsătorie. Aceasta este una din metodele prin
care sunt înşelate femeile. Atâtea sfaturi par
practice dacă ne uităm la diverse situaţii, dar
Biblia ne spune în mod clar să nu privim la
împrejurări. Doar să înţelegem principiul
lui Dumnezeu, calea pe care El o vrea şi
să mergem pe ea. Atunci vei avea succesul
asigurat.
Şi azi, Domnul ţi-a mărturisit că vei fi un
popor al Lui, cum ţi-a spus, dacă vei păzi toate
poruncile Lui. (Deuteronom 26:18)
Îţi aminteşti când soţul îţi făcea curte? Ce
te-a atras atunci la el? Care sunt punctele
lui tari? Nu priveai atunci cu admiraţie
la el? Te trata cu respect şi te iubea? Te-ai
căsătorit cu el pentru că vroiai să fi iubită,
păstrată cu duioşie în sufletul lui şi protejată
de el pentru restul vieţii? Ai ajuns acum să
consideri toate astea un romantism ieftin
şi crezi că în lumea reală nu e aşa simplu?
Dacă da, mare păcat, pentru că realitatea
este cârmuită de Dumnezeu şi ce e cârmuit
de Dumnezeu este bun.
„Dacă vei asculta de glasul Domnului,
Dumnezeului tău, păzind şi împlinind
toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi,
Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate
asupra tuturor neamurilor de pe pământ.
Iată toate binecuvântările care vor veni peste
tine şi de care vei avea parte, dacă vei asculta
de glasul Domnului, Dumnezeului tău.”
(Deuteronom 28:1, 2)
Observă expresia vor veni peste tine. Eu
vreau ca binecuvântările să vină peste mine!
Dar tu?
—acest articol a fost scris de o femeie pentru femei
Din Daughters of Sarah (Ficele Sarei)
©1991 Brentwood Christian Press
Tradus şi folosit cu permisiune.
 Fiii lui Avraam
Introducere
În 1977, Isus a devenit Domnul vieţii mele.
L-am invitat în inima mea şi I-am cerut să mă
ierte şi să mă schimbe. A făcut acest lucru!
Acum sunt o cu totul altă persoană decât
eram atunci. Fac lucruri pe care n-aş fi visat
vreodată că le voi face şi nici n-aş fi crezut că
le pot face... ca a scrie o carte. Nu sunt exeget
şi nici teolog, dar am vrut să ascult de ceea ce
am simţit că Dumnezeu mă îndeamnă să fac.
Teme precum atribuţiile unui bărbat,
misiunea de a fi părinte sau calitatea de lider
sunt complexe şi personale. Dacă ar fi trebuit
să răspund fiecărei întrebări, fiecărei situaţii
sau circumstanţe, sarcina mea ar fi foarte grea,
aproape imposibilă. Vă aduc deci gândurile
mele şi ceea ce am descoperit prin rugăciune
şi studierea Cuvântului lui Dumnezeu.
Majoritatea lucrurilor pe care le voi spune sunt
rezultatul încercărilor şi al eşecurilor.
Sunt căsătorit cu soţia mea, Gene, de 43 de
ani. Avem patru copii şi cinci nepoţi, iar un
alt nepot a venit să locuiască împreună cu noi,
după ce mama sa a murit. După cum ghiciţi,
am avut parte de multe provocări. Am făcut
multe greşeli, dar, slavă Domnului, am învăţat
din ele şi încă mai învăţ.
Cu câţiva ani în urmă, după ce a studiat
Scriptura, soţia mea a înţeles ce i se cere să
facă în calitate de soţie şi a început să pună
principiul supunerii în practică. Pare minunat
să ai o soţie care vrea să fie ascultătoare, dar
mie nu mi-a plăcut. Punea pe umerii mei o
uriaşă responsabilitate. Nu-i mai puteam
da răspunsuri în doi peri, de felul: „Nu mă
interesează!” „Fă ce vrei!” Nu doar că trebuia
să fiu interesat de toate lucrurile, dar trebuia
să iau şi decizii. Nu-mi plăcea acest gen de
presiune şi nu mi-o doream. Era mai uşor
16   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
—Walter F. White
înainte: Dacă o lăsam să ia singură decizii şi
lucrurile ieşeau bine, atunci era perfect. Dacă
eşuau, atunci aveam pe cine să dau vina.
M-am gândit mult la această situaţie şi mi
s-a părut că, dacă avea dreptate, iar Dumnezeu
chiar dăduse asemenea instrucţiuni clare şi
precise soţiilor, atunci ar trebui să aibă şi un
plan pentru soţi, ceva dincolo de a lucra şi a
aduce bani în casă. M-am hotărât să studiez
Biblia ca să aflu ce spune Dumnezeu despre
rolul bărbatului. Cu cât citeam mai mult, cu
atât îmi apărea mai clar faptul că noi, bărbaţii,
avem o uriaşă responsabilitate în calitate de
„capi” ai familiei.
Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui
bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că
Dumnezeu este capul lui Hristos. (1 Corinteni
11:3)
Lumea a pervertit natura umană şi am ajuns
nişte pămpălăi. „Prea dure cuvintele” ar putea
spune cineva, şi sunt, dar sunt adevărate.
Televizorul, filmele, revistele etc. au
influenţe extrem de negative asupra familiei.
Tipul de bărbat portretizat în mass-media şi
în literatura de divertisment nu este cel pe care
Dumnezeu l-a proiectat. Ni se prezintă un tip
de bărbat care face o grămadă de bani, nu-şi
asumă nicio responsabilitate, nu vede nimic
greşit în felul de a trăi, se culcă cu oricine îi
aruncă o a doua privire. Fumează, bea şi se
descotoroseşte rapid de oricine i-ar sta în cale.
În lumea aceasta, oricine vrea să fie decent e
considerat pămpălău. Prefer mai degrabă să
fiu un bărbat adevărat în ochii lui Dumnezeu,
chiar dacă asta înseamnă slab în ochii lumii,
decât să fiu bărbat adevărat în ochii lumii, dar
slab şi pipernicit în ochii lui Dumnezeu.
De unde ne vom lua direcţia? De la lume sau
de la Dumnezeu?
 Biblia spune în 2 Timotei 3:16-17:
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu
şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte,
să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca
omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul
destoinic pentru orice lucrare bună.”
De folos – profitabil, folositor, lucrativ,
productiv, avantajos.
A învăţa – tot ce se obţine prin actul învăţării.
Învăţătura Evangheliei o reprezintă principiile
adevărului enunţate de Hristos şi ucenicii Lui.
A mustra – a amenda o greşeală, a numi
vina.
A îndrepta – a corecta, a scoate din eroare.
Înţelepciune în neprihănire – puritatea
inimii, conformarea inimii şi a vieţii cu legile
divine.
Pe lângă studierea Scripturii, vom analiza
modurile în care putem pune în practică ceea
ce învăţăm. Ce încerc să fac? Încerc să arăt că
trăim într-o lume în care natura umană s-a
degradat. Dicţionarul Webster defineşte în
felul următor verbul a perverti: „a se întoarce
de la adevăr, a distorsiona adevăratul înţeles.”
Haideţi să căutăm adevărul Cuvântului lui
Dumnezeu, să umblăm în ascultare de el şi
să primim binecuvântările lui Avraam şi ale
familiei sale.
Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi
„sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin
făgăduinţă. (Galateni 3:29)
Legământul marital
„Eu, Walter, o iau pe Genevieve de soţie
şi promit înaintea lui Dumnezeu şi înaintea
martorilor că o voi iubi, o voi respecta, o voi
proteja şi îi voi fi alături, la bine şi la rău, în
bogăţie sau în sărăcie, în boală sau sănătate,
să-i fiu aproape până când moartea ne va
despărţi...”
Am stat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea
martorilor pe care i-am invitat la nunta noastră
şi am făcut o juruinţă asemănătoare cu cea de
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 17
sus. Am făcut o juruinţă lui Dumnezeu şi un
legământ unul altuia că ne vom iubi, respecta,
proteja şi că vom rămânea împreună la bine şi
la rău.
O juruinţă este o promisiune solemnă făcută
înaintea lui Dumnezeu.
Dicţionarul Webster, ediţia 1828, scrie
că, în sens moral şi religios, juruinţele sunt
promisiuni făcute lui Dumnezeu, pentru că Îl
invocă pe Dumnezeu ca martor al onestităţii
lor, iar violarea lor este o ofensă gravă.
Cât de serios e Dumnezeu în privinţa
juruinţelor? Haideţi să căutăm răspuns în
următoarele versete.
Dar să păzeşti şi să împlineşti ce-ţi va ieşi de
pe buze, şi anume juruinţele pe care le vei face de
bună voie Domnului, Dumnezeului tău, şi pe
care le vei rosti cu gura ta. (Deuteronom 23:23)
Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu
zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără
minte; de aceea împlineşte juruinţa, pe care ai
făcut-o. Mai bine să nu faci nici o juruinţă,
decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti.
NU lăsa gura să te bage în păcat, şi nu zice
înaintea trimisului lui Dumnezeu: «M-am
pripit.» Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din
pricina cuvintelor tale, şi să nimicească lucrarea
mâinilor tale? (Eclesiastul 5:4-6)
Când un om va face o juruinţă Domnului,
sau un jurământ prin care se va lega printr-o
făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă
potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură. (Num. 30:2)
„Ci „da” al vostru să fie „da”; şi „nu” să fie
„nu”, ca să nu cădeţi sub judecată.” (Iacov
5:12b)
Ce părere aveţi? Dumnezeu ia în serios
juruinţele?
În Maleahi 2:14 ni se spune că Dumnezeu
a fost martor la legământul căsătoriei tale. Un
legământ presupune un acord, o învoială a
minţilor.
Foarte multe cupluri care se căsătoresc
în zilele noastre nu înţeleg importanţa
legământului pe care îl fac unul cu celălalt,
nici solemnitatea jurământului pe care îl fac
înaintea lui Dumnezeu. Nu au nicio idee cu
privire la lucrurile de care e nevoie pentru
ca o căsnicie să funcţioneze. Nu înţeleg că
Dumnezeu a creat instituţia căsătoriei şi
nu a făcut o treabă pe jumătate. El le-a dat
bărbatului şi femeii anumite roluri pe care le
precizează foarte clar în Cuvântul Său.
Nu doar că a El proiectat căsătoria, dar e şi
un susţinător al ei.
Cine găseşte o nevastă bună, găseşte fericirea;
este un har pe care îl capătă de la Domnul.
(Proverbele 18:22)
Astăzi căsătoriile merg prost. Se pare că
oamenii se străduiesc mai tare să iasă dintr-o
căsnicie decât s-o facă să meargă. Dumnezeu
urăşte divorţul, iar acesta nu poate fi considerat
o alternativă.
Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta,
afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să
preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea
lăsată de bărbat, preacurveşte. (Matei 5:32)
Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu
despartă. În casă, ucenicii L-au întrebat iarăşi
asupra celor de mai sus. El le-a zis: „Oricine îşi
lasă nevasta, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte
faţă de ea; şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi
ia pe altul de bărbat, preacurveşte.”(Marcu 10:
9-12)
Căci femeia măritată este legată prin Lege
de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar
dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea
bărbatului ei. (Romani 7:2)
Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci
Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat.
(Dacă este despărţită să rămână nemăritată, sau
să se împace cu bărbatul ei.) Şi nici bărbatul să
nu-şi lase nevasta. (1 Corinteni 7:10-11)
Nu trebuie să uităm niciodată juruinţele pe
care ni le-am făcut unul altuia. Ar fi o idee
bună să le scriem şi să le recitim, reflectând
asupra lor, mai ales atunci când drumul devine
18   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
anevoios şi ne simţim copleşiţi, extenuaţi.
Dacă nu vă amintiţi exact cuvintele pe care
le-aţi spus când aţi rostit jurământul, probabil
că sunt foarte asemănătoare cu cele de la
începutul capitolului.
Creaţia
E important să recitim cartea Genesei şi să
ne oprim puţin asupra creaţiei.
„Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după
chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el
să stăpânească peste peştii mării, peste păsările
cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate
târâtoarele care se mişcă pe pământ. Dumnezeu
a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după
chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte
femeiască i-a făcut.” (Genesa 1:26, 27)
Apoi Dumnezeu a spus (Dumnezeu discuta
cu cineva, cel mai probabil cu Isus): „Să facem
(noi, nu o singură persoană) om după chipul
şi asemănarea noastră.”(Observaţi din nou
pluralul) Suntem făcuţi după imaginea lui
Dumnezeu. Cum arată Dumnezeu? Arată ca
noi. (v. 27) Dumnezeu a făcut omul după
chipul Său, l-a făcut parte bărbătească şi parte
femeiască.
Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna
pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi
omul s-a făcut astfel un suflet viu. (Genesa 2:7)
Am văzut cum a creat omul. A luat pământ,
a modelat un trup şi i-a suflat în nări duh de
viaţă, iar omul a devenit o fiinţă vie. Şi din acel
moment a fost terminată creaţia omului.
Iar „Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine
ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor
potrivit pentru el.»” (Genesa 2:18)
În Genesa 2:19-20, ni se spune că Dumnezeu
a creat toate animalele şi păsările, dar pentru
Adam nu s-a găsit niciun ajutor potrivit.
Genesa 2:21-25 conţine istoria creării femeii
şi instiuirea căsătoriei. Dumnezeu are un
motiv pentru care a creat femeia în felul acesta.
A vrut să fie ceva comparabil, asemănător cu
bărbatul, dar nu la fel. Dacă Dumnezeu ar fi
vrut ca bărbatul şi femeia să fie egali în sensul
că fiecare să fie în stare să facă orice putea
celălalt să facă, dacă ar fi vrut un asemenea tip
de egalitate, tot ce ar fi trebuit să facă, ar fi fost
să mai ia un pumn de ţărână de jos şi să creeze
o altă persoană. De observat în acest verset că
femeia apare ca fiind egală cu bărbatul, dar cu
funcţii diferite.
Când Dumnezeu a creat bărbatul, El a creat
şi femeia. Toate caracteristicile lui Dumnezeu
erau deja în bărbat. Tot ce a trebuit să facă a
fost să „extragă” o bucată din propria natură şi
să-i facă un tovarăş potrivit.
De ce a ales Dumnezeu coasta? Enciclopedia
Americană defineşte coasta ca „principalul
suport pentru plămâni şi inimă”. Coastele
protejează aceste două organe vitale, pentru
că, fără ele, viaţa nu ar fi posibilă. Nu cred că
e o coincidenţă faptul că Dumnezeu a ales o
coastă. Aşa cum coasta joacă un rol esenţial în
protejarea şi susţinerea plămânilor şi a inimii,
tot aşa şi femeia are un rol vital în susţinerea şi
protejarea bărbatului.
Rolul femeii în căsătorie trebuie identificat,
înţeles şi respectat. Nu a fost creată pentru a fi
dispreţuită, dar nici pentru a fi capul familiei.
Din coasta pe care o luase din om, Domnul
Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
(Genesa 2:22)
Dumnezeu a luat femeia şi a adus-o
bărbatului. Darul lui Dumnezeu pentru om–
femeia.
Acum, autoritatea bărbatului a fost stabilită
în Genesa 2:19. Dumnezeu a adus înaintea
lui Adam toate făpturile create. După ce
Dumnezeu i-a arătat darul, Adam a spus: „Iată
în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi
carne din carnea mea! Ea se va numi femeie,
pentru că a fost luată din om.” (Genesa 2:23)
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama
sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un
singur trup. (Genesa 2:24)
Cei doi vor deveni una – numărul singular.
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 19
Nimic de pe pământ nu poate fi atât de
apropiat ca relaţia dintre un soţ şi o soţie.
Comuniunea e comparabilă cu relaţia dintre
Tată, Fiu şi Duhul Sfânt. Ei sunt una. Chiar
dacă sunt trei persoane cu funcţii diferite,
sunt totuşi una. Un soţ şi o soţie, chiar dacă
au propria minte, propriul spirit şi propriile
roluri, sunt una. „De aceea va lăsa omul pe
tatăl său si pe mama sa, si se va lipi de nevastă-
sa, si cei doi vor fi un singur trup?” (Matei
19:5b)
Cu cât studiem mai mult Cuvântul lui
Dumnezeu, cu atât ne convingem de faptul
că nimic nu a fost făcut la întâmplare.
Dumnezeu a avut şi încă are un plan.
Ştim că de pe vremea lui Adam până în
timpul lui Isus, omul a căutat o cale de a
ajunge din nou la Dumnezeu, dar nu a existat
niciuna. Aşa că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul
Său în lume ca noi să avem o cale spre El.
Dumnezeu a pus în om dorinţa de a-L căuta
şi de a-L cunoaşte.
Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer
împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu
şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor,
care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor.
Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu,
le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de
Dumnezeu. Într-adevăr, însuşirile nevăzute ale
Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se
văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu
băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.
Aşa că nu se pot dezvinovăţi. (Romani 1:18-
20)
Bărbatul s-a gândit mereu că ceea ce-l pot
împlini sunt: Femeile – Banii – Puterea. În
căutarea fericirii, a fost influenţat de aceste
trei forţe. Cursul istoriei a fost schimbat de
aceste influenţe. Singura împlinire adevărată
o găsim în Domnul Isus Hristos.
Din Sons of Abraham
©1998 Brentwood Christian Press
Tradus şi folosit cu permisiune.
 „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost
scris pentru învăţătura noastră, pentru ca,
prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau
scripturile, să avem nădejde.” Romani 15:4

Rubrica
Istorică
Scrisori din Siberia
—Harvey Yoder

Ianuarie 1945 dar mi-e greu să mă gândesc la altceva decât

Preaiubitei mele soţii, Maria, la frigul grozav. Mă gândesc la tine, dragă,
cum ai stat toată noaptea în frigul de afară,
Am reuşit să obţin această hârtie de la o
când am fost închis pentru prima dată. Ştiu
gară dintr-un oraş unde am schimbat trenul.
că a fost o minune de la Dumnezeu că ziua
Nu ştiu dacă vei primi vreodată această
următoare te-au lăsat să intri în închisoare
scrisoare, dar trebuie să-mi aştern gândurile
să mă vezi, iar bunătatea şi dragostea ta
pe hârtie şi poate Domnul va găsi potrivit ca
înseamnă mai mult pentru mine decât
tu să o primeşti.
pachetul cu mâncare pe care mi l-ai adus.
Am auzit că suntem în drum spre Siberia Mâncarea aceea îmi ajunge pentru câteva
şi cred că e adevărat pentru că temperatura zile.
de aici e mult mai scăzută decât cea din
Nu o să uit niciodată ultima dimineaţă
Ucraina. La început, când am fost înghesuiţi
petrecută acasă. Tu cu micuţul Peter şi cu
într-un vagon de tren ca şi animalele, mi-a
draga de Katya înconjurându-mă cu dragoste
fost groază să mă gândesc că trebuie să
şi cântând împreună: „O, sufletul meu, nu
călătorim în condiţiile astea. Dar, pe măsură
fi zdrobit. Bucură-te, tu vei primi cununa
ce temperatura scădea mai tare în primele zile
biruinţei!” Aceste cuvinte încă îmi înveselesc
ale călătoriei, mă bucuram de căldura celor
inima chiar şi în această vreme întunecată
de lângă mine. Cei care la început păreau
din viaţa mea.
privilegiaţi că stăteau la marginea grupului
Poate te întrebi dacă îmi pare rău de
de prizonieri, implorau să poată schimba
lucrarea de la biserică. Nu, chiar dacă asta
locul cu oamenii din mijlocul grupului.
înseamnă o despărţire groaznică de tine şi de
Frigul este îngrozitor şi doar prin harul lui
copilaşi, nu regret timpul petrecut slujind
Dumnezeu pot să-l îndur. Nu pot înţelege
mica noastră biserică din sat. De multe ori
cum ceilalţi pot înjura şi blestema într-un
am simţit mâna grea a prigoanei apăsând
asemenea hal. Pot doar să compar frigul cu
peste noi, dar „Cel ce este în voi, este mai
un iad de gheaţă.
mare decât cel ce este în lume.” O să mă
Nu trebuie să mă plâng, draga mea soţie,
încred în continuare în braţele pline de har

20   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011

şi dragoste ale Mântuitorului nostru, Isus
Hristos.
Nu înceta să te rogi zilnic şi să citeşti Biblia
cu copiii. Chiar dacă nu mai ai Biblia pe care
mama ta ţi-a dat-o în ziua căsătoriei, ştii unde
se află cealaltă Biblie. Cuvântul care este scris
în inimile noastre nu poate fi niciodată luat.
Dorinţa mea pentru Peter, acum că poate citi,
este ca el să poată studia mai mult Cuvântul.
Katya îl poate ajuta să înţeleagă cuvintele
mai grele şi, când o să aibă 12 ani, Peter va
putea să ştie din memorie o mare parte din
Evanghelia după Ioan. Dumnezeu i-a dăruit o
minte bună şi isteţime şi mă rog ca într-o zi să
fie chemat în lucrarea Evangheliei.
Hârtia mea aproape că e scrisă toată şi mai
am atâtea să-ţi spun. Voi trimite scrisoarea asta
şi sper să o primeşti. Mă rog ca ea să ajungă
la tine. Transmite salutări tuturor fraţilor şi
surorilor din biserică.
Cu multă dragoste, Yuri
Septembrie 1945
Dragii şi scumpei mele soţii,
Sunt la spital în Siberia. Nu te îngijora,
draga mea, pentru că încet-încet îmi revin.
Aici, în acest spital am avut parte de prima
dovadă de dragoste din partea oamenilor de
când am fost arestat în decembrie. O, cum
trece timpul! Ce multă durere, suferinţă şi
frig am îndurat într-un timp aşa de scurt. E
ca şi cum aş fi stat aici ani în şir. Fiecare lună
petrecută aici, în mină, trece aşa de greu ca un
an acasă!
La început, când am ajuns, eram
întotdeauna pregătit pentru o nouă zi pentru
că mergeam sub pământ, în mină, să săpăm
după aur. Dacă eram la suprafaţă, sufeream de
frigul îngrozitor. Aşa că, atunci când coboram
sub pământ, puteam în cele din urmă să ne
încălzim. Dar mâncarea era de o calitate aşa
de slabă, munca atât de grea încât, după un
timp, am suferit datorită unui tratament crud.
Oamenii mor în fiecare zi din cauza
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 21
frigului şi a lipsei de mâncare. De multe ori,
am cerut lui Dumnezeu şi am tânjit după
eliberarea din această lume. Îţi aminteşti ce
probleme am avut cu hernia. Munca grea şi
foamea permanentă mi-au agravat starea şi
m-am îmbolnăvit foarte tare. Am fost aşa de
bolnav, încât nici nu-mi amintesc prea bine
când am fost dus în hol, alături de ceilalţi
care trăgeau să moară. Credeam că acela va fi
ultimul meu loc de odihnă pe acest pământ.
Sute de oameni au fost aduşi aici, fiind prea
înfometaţi şi bolnavi ca să-şi mai revină.
Dar, nu ştiu de ce, Dumnezeu a trimis aici
pe cineva să mă ajute. Nu m-am aşteptat
niciodată să văd un doctor în această casă
a morţii, dar nu o să uit prea repede cât de
mult a însemnat pentru mine ca cineva să-mi
vorbească pe un ton blând. Încă nu-mi dau
seama de ce doctorul a dat dovadă de atâta
grijă şi preocupare pentru viaţa mea, deoarece
acolo erau mulţi alţii în aceeaşi stare ca şi mine.
Totuşi, eu am fost mutat într-o altă cameră
care era încălzită şi mi s-a dat de mâncare.
Chiar şi în cea mai rea stare de sănătate,
pentru mine cel mai bun medicament a fost
bunătatea. De multe ori doctorul venea în
camera mea şi întreba cum mă simt. Încă mă
consider aşa de binecuvântat de Dumnezeu
care şi-a arătat harul prin acest doctor.
În timpul discuţiilor noastre, mă întreba
despre viaţa mea. Plângeam în timp ce-i
povesteam despre soţia şi cei doi copii ai mei.
El asculta atent, când îi spuneam despre slujba
mea din biserica noastră în sat. Mi-a zis puţin
despre viaţa lui, dar mi-am dat seama că are o
inimă bună. Nu pot înţelege cum poate lucra
aici, printre prizonieri şi mineri. Probabil că şi
el are probleme cu guvernul. Mă rog neîncetat
pentru mântuirea lui şi i-am rugat şi pe ceilalţi
credincioşi să se roage pentru el.
Încerc să-mi închipui pe toţi de acasă şi
mă rog în fiecare zi pentru voi. Aveţi destulă
mâncare? Aţi putut să conservaţi ceva pentru
iarnă din roadele grădinii? Draga mea soţie,
trebuie să fii curajoasă şi să te încrezi în
Continuare la pagina 30
 „Dimineaţa, seamănă-ţi sămânţa, şi
până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească,
fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau
aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă
de bune.” Eclesiastul 11:6

Rubrica
Practică
Copaci buni de mâncat
Ai putea crede, atunci când iei o gură de pâine
cu gust de scorţişoară sau un chec cu scorţişoară,
că acel gust aromat provine din scoarţa uscată a
unui copac peren? Aceşti copaci asiatici aparţin
familiei Laurel şi se găsesc în zone tropicale
precum: Sri Lanka, India, Brazilia, Africa şi
Caraibe.
Cum se fabrică scorţişoara din această scoarţă de
copac?
De două ori pe an, în timpul sezonului ploios,
se strânge recolta de scoarţă. Această scoarţă
umezită de ploaie este uşor de îndepărtat de pe
copaci. Arborii trebuie să aibă mai mult de trei
ani şi să fie curăţaţi (retezaţi) cel puţin o dată
înainte ca scoarţa să fie recoltată.
E nevoie de îndemânare pentru a coji copacul.
Mai întâi, lucrătorii, denumiţi cojitori de
scorţişoară, îndepărtează orice ramuri şi frunze
de pe scoarţă. Apoi este cojită scoarţa exterioară.
O tijă de aluminiu este folosită pentru a coji
scoarţa interioară, desprinzând-o de copac. Se
foloseşte aluminiul ca să se prevină oxidarea
scorţişoarei.
După aceea, cojitorii folosesc un cuţitaş curbat
ca să facă găuri în coaja interioară, în jurul
trunchiului, la intervale de 30 cm. Se fac tăieturi
longitudinale pe ambele părţi ale trunchiului,
între găurile inelare, iar coaja este filată încet.
—Diane Ambur
În acest proces, de mare ajutor este un cuţit
ascuţit şi o tijă. Cojitorii sunt experţi, iar
tehnica aceasta le-a fost transmisă de generaţii.
Apoi, scoarţa este clădită în straturi, una
înăuntrul alteia, şi acoperită cu pânză de
sac de iută (fibre lucioase dintr-o plantă din
India de Est). În aceşti saci de iută scoarţele
sunt uscate timp de o zi. Apoi sunt aduse în
încăperi şi aşezate în movile pentru a se usca la
temperatura camerei încă două zile. Beţişoarele
sunt uscate pentru a treia oară timp de o zi
sau două afară, la lumina filtrată a soarelui. În
cele din urmă, când sunt uscate în totalitate,
scoarţele se curbează ca nişte pene cilindrice.
Coaja maro-ruginie are o textură uscată, ca
de hârtie. Probabil că ai văzut aceste pene sau
beţişoare de scorţişoară folosite să dea gust
sucului fierbinte de mere.
Ce se întâmplă după aceea?
Aceste beţişoare curbate sunt duse de
cultivatori de scorţişoară la târgurile de
scorţişoară, unde sunt vândute cumpărătorilor
de la mari companii de scorţişoară. La târg vin,
de asemenea, şi cojitorii pentru că, potrivit
tradiţiei, cojitorii au o parte egală din câştig. În
acest fel, crescătorii se asigură că aceşti cojitori
îşi vor da toată silinţa să scoată scorţişoară
de calitate. Cu cât mai bună este calitatea

22   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011

scorţişoarei, cu atât crescătorii şi cojitorii vor
face mai mulţi bani.
Cine a descoperit scorţişoara?
Arabii au fost primii negustori de scorţişoară.
Ei au vândut scorţişoara grecilor şi romanilor,
dar au păstrat în secret sursa şi procesul fabricării
ei. Doreau să fie singurii care aveau spre vânzare
această mirodenie aromată. De fapt, scorţişoara
este una dintre cele mai vechi mirodenii
cunoscute de om. Ea este menţionată în
Biblie. Acum cinci mii de ani, în Egiptul antic,
scorţişoara era un ingredient aşa de deosebit,
încât era oferită ca dar regilor şi altor persoane
importante. Ei mai foloseau scorţişoara ca să
îmbălsămeze morţii.
Cum folosim astăzi scorţişoara?
În zilele noastre, uleiul de scorţişoară care are
Ecosistemul
O cioară, cocoţată pe ramura albă a unui
copac uscat, a văzut un om traversând câmpul
înverzit. Pasărea a scos un sunet de avertizare
şi a zburat. Celelalte animale de pe pajişte au
auzit avertismentul ciorii. Un iepure s-a retras
speriat în cuibul său de sub un smoc mare de
iarbă. O veveriţă a luat-o la fugă spre copacul ei
aflat la marginea pajiştii. O căprioară s-a oprit
nemişcată în întunericul pădurii din apropiere.
Majoritatea animalelor sunt legate împreună
într-un sistem al vieţii. În Africa, o anumită
specie de egretă călătoreşte adesea pe spatele
rinocerilor. Rinocerii sunt practic orbi. Egreta
mică şi albă are vederea foarte ascuţită. Când
pasărea îşi ia zborul dintr-o dată, rinocerii ştiu
că un alt animal se află în apropiere. Aceste
animale masive, greoaie, se folosesc de nişte
păsări micuţe pentru a vedea. Şi păsările au
anumite avantaje. Ele prind insectele pe care
rinocerul la păscut le deranjează.
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 23
o mireasmă aromată este folosit ca ingredient
în unele parfumuri, lumânări şi săpunuri.
Extractul de scorţişoară se mai adaugă pentru
a da aromă ciocolatei.
Pentru a pregăti scorţişoara pentru prăjituri
şi torturi, sau pentru a o folosi pe toast
sau pe alte mâncăruri, beţişoarele trebuie
măcinate. Lucrul acesta se face la fabrică,
după care scorţişoara este ambalată şi vândută
la magazine. O rudă apropiată a scorţişoarei
este cassia. Ea are un gust mai puternic decât
al scorţişoarei, iar diferenţa dintre cele două
este simţită de mulţi. Cea mai mare parte din
scorţişoara pe care noi o cumpărăm este o
combinaţie dintre scorţişoară şi cassia.
Din Nature Friend, dec. 2007
Tradus şi folosit cu permisiune.
—John Hudson Tiner
Egreta poate zbura şi poate supravieţui
singură. Rinocerul poate trăi şi fără egreta
însoţitoare. Dar amândoi ies în avantaj atunci
când lucrează împreună.
Unele fiinţe vii sunt strâns legate între ele.
Lichenii cresc aproape peste tot, chiar şi în
solurile sărăcăcioase şi pe stânci. Lichenii par
un soi de muşchi, dar în realitate sunt rezultatul
unui „parteneriat” între o ciupercă şi o algă.
Stratul de alge se află între două straturi de
ciuperci. Algele conţin clorofilă, substanţa care
absoarbe lumina soarelui, transformând-o în
materie nutritivă. Algele absorb apa, mineralele,
dioxidul de carbon şi lumina soarelui şi creează
hrana pe care o împart cu ciuperca.
Ciuperca nu are clorofilă. Ea eliberează un
acid care transformă pietrele în simple minerale
pe care algele le pot folosi în procesul de hrănire.
De asemenea, furnizează apă algei, iar în zonele
secetoase, uscate, alga primeşte de la ciupercă
umbra atât de necesară în faţa „nemiloaselor”
raze de soare. În tundra polară ciuperca oferă
căldură. Împreună, algele şi ciupercile care
compun lichenii supravieţuiesc şi chiar se
înmulţesc în condiţii foarte aspre.
Crusta microbiotică e o altă grupare de plante
mai complicată chiar decât lichenii. Apare ca un
strat maroniu aflat la suprafaţa nisipului deşertic.
Crusta microbiotică e un sol viu. Muşchii
minusculi, lichenii, ciupercile şi algele cresc
împreună şi se ajută unii pe alţii. Termenul de
„microbiotic” s-a format de la cuvintele greceşti
micro care înseamnă „mic” şi bios care înseamnă
„viaţă”. Crustă microbiotică înseamnă „viaţă de
mici dimensiuni” sau „microorganisme”.
Solul microbiotic este foarte important pentru
viaţă în deşert. Are rădăcini lipicioase care se
prind de particulele de nisip. Această „pătură”
oferă protecţie împotriva acţiunii neobosite a
vântului. Crusta microbiotică ajută la fixarea
solului.
Rădăcinile ei, sub formă de fibre, sunt şi nişte
depozite de apă în miniatură. Zona deşertică
primeşte mai puţin de 25 cm cubi de apă.
Umezeala vine de obicei ca o rupere de nori.
Preţioasa apă se evaporă repede de pe suprafaţa
tare a deşertului. Ciupercile însă reţin imediat
apa de ploaie. O sămânţă ce cade pe o suprafaţă
umedă are şanse să se dezvolte faţă de o sămânţă
ce cade pe un sol uscat şi fierbinte.
Solul acesta viu face viaţa posibilă în zone
care altfel ar rămâne aride. Mai întâi, plante
precum ienupărul, tufele indiene şi alţi arbuşti
pitici prind rădăcini aici. Apoi, animale precum
vulpea, iepurii, şoarecii, reptilele mici trăiesc
în preajma acestor plante. Cârduri de gaiţe şi
mierle vin aici atrase de seminţe. Şoimii cu
coada roşie vânează rozătoare, reptile şi iepuri.
Uneori, plantele au tovarăşi invizibili. Plantele
nu-şi pot lua nitrogenul direct din aer. Bacteriile
care fixează nitrogenul îl transformă din
atmosferă în substanţe chimice necesare pentru
dezvoltarea plantei. Aceste bacterii trăiesc în
jurul rădăcinilor, furnizând plantelor compuşii
nitrogenului. În schimb, primesc hrană de la
24   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
gazdele lor. Cele două organisme supravieţuiesc
sprijinindu-se una pe cealaltă.
În regnul animal, cochilia fragilă a unui
crab oferă o protecţie slabă. Crabul foloseşte
o carapace goală drept casă. Pentru mai multă
protecţie, crabul pune deasupra ei o anemonă
de mare (un organism care nu se poate mişca).
Crabul cară anemona dintr-un loc în altul.
„Grupul” pare destul de ciudat: o cochilie grea
cu cleşti în faţă şi cu o insectă mare deasupra.
Anemona de mare este şi ea avantajată pentru
că se mişcă odată cu crabul şi primeşte o mare
cantitate de hrană.
Toate animalele fac parte din plasa vieţii.
Carnivorele sunt mamifere care depind de
celelalte animale pentru a obţine hrana. Lupii
atacă cerbi şi căprioare. Dar şi ei sunt parte
din designul naturii. Un carnivor cum e lupul
elimină animalele slabe şi bolnave.
Fiinţele umane au un loc special în lumea
naturală pentru că tot ceea ce facem noi
influenţează mediul înconjurător. Un grădinar
şi-a stropit roşiile ca să alunge insectele. Când
plantele au înflorit, florile au căzut şi nu a apărut
nicio roşie. Substanţa cu care le-a stropit a ţinut
la distanţă albinele responsabile cu polenizarea
plantelor.
Unii oameni rămân uimiţi în faţa minunilor
care se întâmplă în „plasa vieţii” creată de
Dumnezeu. Totuşi, în loc să-L adore pe
Creator, îşi focalizează admiraţia asupra creaţiei.
În vechime, oamenii venerau şi se închinau
soarelui, păsărilor, animalelor, reptilelor. Unii
chiar credeau că pământul însuşi este o fiinţă
vie.
Pământ, apă, vegetaţie, minerale, animale,
peşti – toate acestea sunt darurile lui Dumnezeu.
Trebuie apreciate şi folosite cu înţelepciune.
Suntem administratorii unei case temporare –
Pământul. Nu trebuie să lăsăm însă niciodată
ca interesul nostru faţă de natură să ajungă
mai mare decât dragostea pentru Dumnezeu,
pentru că natura e darul miraculos şi special al
lui Dumnezeu.
Tradus şi folosit cu permisiunea autorului.

Rubrica
Tineretului
Să ne păzim inimile
Între un bărbat şi o femeie există o atracţie
naturală pe care Dumnezeu a creat-o la începutul
lumii. Această atracţie este sugerată în Genesa
2:24: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe
mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face
un singur trup.” Bărbatul şi femeia sunt făcuţi
unul pentru celălalt, iar atracţia emoţională
dintre ei este corectă şi bună atâta vreme cât are
loc în contextul potrivit.
Datorită păcatului însă, această atracţie poate să
treacă dincolo de limitele impuse de Dumnezeu.
Iată de ce trebuie să ne păzim inimile. Cuvântul
„a păzi” sugerează faptul că avem de-a face cu o
forţă puternică. Trebuie să înţelegem că această
forţă nu e greşită în ea însăşi şi nici nu trebuie
să ne trezească sentimente de ruşine. Dar, dacă
eşuăm în a ne păzi inimile, s-ar putea să avem
parte de multă suferinţă.
Puterea atracţiei
Există mai multe relatări în Biblie cu privire la
felul în care puterea atracţiei între un bărbat şi o
femeie poate să-i afecteze pe cei care ajung sub
influenţa ei.
Iacov şi Rahela. „Astfel Iacov a slujit şapte ani
pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo
câteva zile, pentru că o iubea.” (Genesa 29:20)
Gândiţi-vă la aceasta: să lucrezi şapte ani fără
nicio plată, primind doar un loc de dormit. Iar
timpul de aşteptare pare mai degrabă lung decât
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 25
„Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor
bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi
împodobiţi cu smerenie. Căci, «Dumnezeu
stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi
le dă har.»” 1 Petru 5:5
—Rodney Mast
scurt. Dar lui Iacov i s-a părut scurt, fapt care ne
arată cât de mult o iubea pe Rahela.
Sihem şi Dina. Genesa 34 ne relatează despre
momentul în care fiica lui Iacov, Dina, a ieşit
să le vadă pe fetele ţării. Atunci a fost zărită de
Sihem, fiul domnitorului, care „a pus mâna pe
ea, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o”. Ni se spune
în continuare că „s-a lipit cu toată inima de
Dina”, iar mai târziu, tatăl lui i-a spus lui Iacov:
„Fiul meu Sihem s-a lipit cu toată inima de fata
voastră; vă rog, daţi-i-o de nevastă.” (Gen. 34:8b)
Despre o asemenea atracţie vorbim aici. Tinerii
trebuie să fie extrem de atenţi în acest domeniu,
altfel, procesul puternic al îndrăgostirii poate
să treacă dincolo de nivelul emoţiilor şi să aibă
urmări teribile, ca în cazul Dinei.
Samson şi femeia filisteancă. Când Samson a
văzut o femeie de-a filistenilor, i-a spus tatălui
său: „Ia-mi-o, căci îmi place.” (Judecători 14:3b)
Atracţia a fost atât de puternică, încât l-a făcut
pe Samson să treacă peste barierele culturale şi
religioase. Ceea ce a făcut el – să-şi ia o soţie
dintre duşmanii poporului Israel – nu a fost
doar o chestiune foarte delicată. Biblia spune
că Dumnezeu a vrut să folosească acest lucru ca
o oportunitate oferită israeliţilor de a le declara
război filistenilor. Dar lucrurile ar fi evoluat mai
bine pentru Samson dacă şi-ar fi păzit inima.
David şi Mical. Citim în 1 Samuel 18:20 că
Mical, fata lui Saul, îl iubea pe David. Dragostea
ei era atât de puternică încât, după ce s-au
căsătorit, Mical şi-a riscat viaţa ca să-l salveze. Şi
David, la rândul lui, o iubea foarte mult, pentru
că şi-a riscat viaţa luptând împotriva filistenilor
pentru a o avea.
Puterea atractţiei dintre un bărbat şi o femeie
este foarte bine descrisă în Cântarea Cântărilor
8:6, 7: „Căci dragostea este tare ca moartea, şi
gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor;
jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi
râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate
averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea
decât dispreţ.”
Sunt oameni care au renunţat la un viitor
strălucit pentru acest lucru. Au abandonat cariere
şi au renunţat la diplome. Trebuie să respectăm
puterea atracţiei, pentru că ea nu-şi alege
persoanele. Da, suntem noi creştini, dar asta nu
ne face imuni la ea. Ne amăgim singuri dacă ne
gândim că suntem atât de puternici încât această
atracţie nu ne poate face să cădem.
Cinci domenii periculoase
Atracţia despre care vorbim poate să aducă
tensiuni puternice în domeniul purităţii. Poate
că aceste frământări ne fac să credem că suntem
anormali, dar nu e adevărat. Este perfect natural
să fii atras de cineva. Totuşi, trebuie să fim atenţi
la câteva pericole.
Când relaţia noastră cu Dumnezeu nu este
înfloritoare. Acesta este un steag roşu. Lucrătorii
creştini aduc în discuţie relaţia cu Dumnezeu
atunci când îi pregătesc pe tineri pentru botez,
dar ea trebuie analizată şi când e vorba de perioada
de curtare, sau de căsătorie în sine. Când relaţia
noastră cu Dumnezeu nu este foarte bună, în noi
există un gol care ne face vulnerabili la atracţii
improprii, neadecvate.
Când avem nevoi emoţionale şi locuri goale în
inimă. Lucrul acesta se leagă oarecum de pericolul
anterior, dar se referă în special la ceilalţi oameni.
Se poate să avem un vid emoţional datorită unor
relaţii personale nesatisfăcătoare (acelaşi lucru se
poate întâmpla şi în căsătorie) sau datorită morţii
26   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
cuiva drag. În asemenea situaţii, trebuie să fim
în gardă pentru că s-ar putea să fim traşi într-o
relaţie nepotrivită care aparent ne umple golul
din inimă.
Când nu ne controlăm mintea. Nu mă refer
neaparat la gândurile necurate, ci la gândurile
adolescenţilor unul faţă de celălalt, înainte de
momentul potrivit. Standardul în multe biserici
conservatoare este ca tinerii să nu intre într-o
relaţie de prietenie înaintea vârstei de 18 ani; dar
e suficient ca un tânăr să se uite la o persoană
de alt sex şi gândurile să o ia razna. Tinerii
sunt în pericol deoarece pierd controlul asupra
gândurilor, asupra minţii lor.
Pavel vorbeşte în 2 Corinteni 10:5b despre a
răsturna „izvodirile minţii şi orice înălţime, care
se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu;
şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”.
Da, lucrul acesta este posibil prin puterea Lui
Dumnezeu. Dar, dacă nu ne putem controla
gândurile cu privire la un anumit băiat sau fată,
inima noastră o va lua în acea direcţie. Tot aşa
se întâmplă şi în cazul unui tânăr care suficient
de matur dar care este totuşi atras de o fată care
nu face parte din biserică. Aşa că îşi lasă mintea
să zboare departe de realitate şi începe să-şi facă
planuri cu privire la o posibilă relaţie, după ce
ea va veni în biserică. Se poate întâmpla, de
asemenea, ca tinerii să dea frâu liber imaginaţiei
în perioada de curtare. Şi într-un caz, şi în celălalt,
mintea nu mai este sub control, şi necazurile pot
să apară oricând.
Când bărbaţii şi femeile sunt mereu în contact
direct. Mă gândesc aici la situaţiile în care oamenii
se găsesc, prin rutină, unul în prezenţa celuilalt, de
exemplu, o fată de casă lucrând pentru o anumită
familie, sau bărbaţi şi femei necăsătorite care
lucrează împreună sau locuiesc în aceeaşi casă.
Poate să fie vorba şi de un serviciu de voluntariat,
care îi adună pe tineri şi pe tinere împreună. Nu
spun că astfel de situaţii nu trebuie să se întâmple,
dar ele creează un domeniu periculos care trebuie
să ne pună în gardă. De asemenea, trebuie să
fim foarte atenţi şi cu domeniul consilierii. Nu e
foarte înţelept ca o femeie să ceară consiliere de
la un bărbat, chiar dacă acest om este un lucrător
în vârstă.
Când bărbaţii şi femeile petrec în mod regulat
timp împreună. Acest lucru se leagă de punctul
anterior, dar cere o atenţie specială. Se poate ca
slujba să fie cea care oferă posibilitatea de a petrece
timp împreună. O atracţie se poate dezvolta
deoarece Dumnezeu a aranjat lucrurile în acest
mod. Nu e un lucru rău, iar momentele petrecute
împreună leagă inimile soţilor şi sudează relaţia.
Ne gândim aici la persoanele necăsătorite care
petrec timp împreună. Într-un studiu despre
lipsa de fidelitate în căsnicie, motivul cel mai
des întâlnit era petrecerea timpului împreună
cu altcineva de sex opus, la locul de muncă, care
favoriza dezvoltarea unei atracţii puternice.
Astfel de lucruri se întâmplă şi sunt previzibile
într-un fel. Aşa se explică de ce rata divorţurilor
este atât de mare. Femeile lucrează împreună cu
bărbaţii, în aceeaşi instituţie, şi pur şi simplu nu-
şi dau seama de puterea atracţiei care se naşte din
timpul petrecut împreună.
Patru surse de ajutor
Nu trebuie să rămânem în neputinţă şi frustrare
datorită atracţiei naturale dintre un bărbat şi o
femeie. Există mai multe moduri de a gestiona
această atracţie.
Găseşte împlinirea. Tinerilor, sunteţi împliniţi
în viaţă? Dacă nu, atunci trebuie să căutaţi
împlinirea. Dacă problema e slujba sau orice
altceva – deprindeţi-vă să vă bucuraţi de ceea ce
vi s-a dat în viaţă. Eliberaţi-vă de orice tensiune
în relaţia cu Dumnezeu, cu părinţii, sau cu alte
persoane din jurul vostru. Acest lucru vă va ajuta
enorm să găsiţi împlinirea lăuntrică.
Cunoaşte-ţi slăbiciunile. Toţi suntem oameni.
Şi, dacă înţelegem că suntem vulnerabili într-un
anumit domeniu, trebuie să ne hotărâm să evităm
ispitele din acel domeniu. Acest lucru se aplică în
special la perioada de curtare. Poate că tinerii se
întreabă de ce părinţii nu-i lasă să stea împreună
prea mult. Nu vor decât să le pună beţe în roate?
Nu. Părinţii ştiu ce se întâmplă când inimile a doi
tineri comunică. Cu cât petrec mai mult timp
împreună, cu atât mai puternică va fi legătura şi
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 27
cu atât mai uşor vor scăpa lucrurile de sub control.
Identifică atracţia atunci când e incipientă. În
general, atracţia începe la un nivel mai puţin
intens, şi în acest stadiu o putem controla cu
uşurinţă. Problema e că în acest punct, tendinţa
noastră este de a nega lucrurile. Atunci când
devine suficient de intensă, cât să ne determine
să ne oprim, a devenit deja păcat. Atracţia în sine
nu este păcat; lucrurile pe care le facem din cauza
ei sunt păcate.
Această atracţie va deveni un monstru dacă nu o
suprimăm de la început. Aşa că, dacă descoperi că
eşti acaparat de o atracţie nepotrivită, răstigneşte-o
imediat. Dacă e vorba de câţiva ani de aşteptare,
tânărul trebuie să aducă problema înaintea
Domnului şi să o lase acolo până când va veni
momentul potrivit. La fel trebuie să procedeze şi
tânăra. Dacă e voia Domnului, El va trimite pe
tânărul la care visezi să-ţi bată la uşă. Dacă acest
lucru nu se întâmplă, atunci mai bine renunţă la
atracţie. Şi, dacă nu ţi-o poţi scoate din inimă,
cere ajutorul cuiva. Nu fi devastată atunci când
tânărul caută pe altcineva.
Apelează la ajutorul părinţilor. Biblia spune că
părinţii trebuie să se implice în alegerile relaţionale
pe care le fac copiii lor. Această idee apare şi în
Noul Testament (1 Corinteni 7), când Pavel scrie
despre a-şi căsători fiii sau fiicele. Adolescenţii
care se confruntă cu dorinţa de a avea un prieten
sau o prietenă trebuie să discute această problemă
cu părinţii lor, iar dacă n-o fac, părinţii trebuie să
se alerteze. Uneori şi adolescenţii de, 13, 14 ani
şi chiar cei de 12 ani se luptă cu astfel de atracţii.
Părinţii trebuie să le fie suficient de aproape ca
ei să poată avea încredere şi să comunice deschis
cu ei. Asiguraţi-i că atracţia este ceva normal şi
ajutaţi-i să o gestioneze corect.
A ne păzi inima este o chestiune de viaţă şi de
moarte. „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice,
căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbele 4:23).
Dumnezeu are un viitor strălucit pentru noi, dacă
ne păzim inimile şi ne păstrăm curaţi.
Din The Christian Contender, iulie 2009
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.
 Înţepenit în uşă
„Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel.” (Filipeni 3:16)

Doi fraţi, Luca şi Laban, mergeau pe uliţa

unui sat micuţ. În timp ce se apropiau de
casa prietenului lor, Maynard, l-au văzut
pe acesta în faţa uşii, încercând să ridice un
obiect greu. Era un frigider.
Maynard se aplecă şi se forţă să-l ridice.
— Hai să-l ajutăm, spuse repede Luca, iar
cei doi fraţi se grăbiră să intre în curte.
— Tata e în casă, explică Maynard.
Frigiderul ăsta e pur şi simplu prea greu
pentru noi. Mă bucur că aţi venit chiar
acum. Eu o să intru în casă şi o să-l ajut pe
tata, iar voi o să ridicaţi din partea asta, ca
doi bărbaţi tineri ce sunteţi. În patru, o să
fie o nimica toată.
Spunând acestea, Maynard se duse la
intrarea din spate şi dispăru în casă.
— Ok, hai să încercăm împreună! le strigă Maynard. Nu-i de mirare că nu s-a mişcat
el celor doi fraţi. deloc. Hai să mai încercăm o dată toţi patru,
Luca şi Laban apucară strâns frigiderul şi apoi o să-l scoatem afară să-l ia cineva. Am
îl ridicară cu toată puterea. Pentru o clipă, comandat unul nou pentru casă.
au crezut că intră pe uşă, dar apoi uriaşul s-a Aşadar, fusese o neînţelegere la mijloc. Toţi
înţepenit şi n-a mai vrut să înainteze. cei patru bărbaţi au vrut să lucreze împreună,
— Hai, încă o dată toţi patru, strigă dar doi dintre ei nu au ştiut ce are în minte
Maynard dinăuntru. Cei patru bărbaţi se proprietarul. Lipsa comunicării a zădărnicit
opintiră şi împinseră cu toată puterea, dar încercările lor oneste de a ajuta.
frigiderul refuza să se mişte. Nu înţelegeau Asemenea situaţii se întâmplă foarte
ce se întâmplă. des. Putem, fără să ştim, să anulăm munca
Cu broboane de sudoare pe frunte, bărbaţii şi eforturile cuiva. Rezultatul nu e doar
din casă ieşiră afară să vadă care e problema. dezamăgirea, ci şi o imensă risipă de energie.
— Cine şi-ar fi închipuit că va fi atât de Modul de a evita acest lucru e de a fi deschişi,
greu să scoatem vechiul frigider din casă?! oneşti unii cu ceilalţi – de a explica totul
— Din casă?!! Credeam că vreţi să-l băgaţi limpede şi de a nu lua nimic de la sine înţeles.
în casă! Am împins din răsputeri înăuntru, Există însă o problemă şi mai frecventă,
explicară băieţii. şi mai gravă: atunci când fraţii se opun unii
— Iar noi îl împingeam afară, explică altora în mod deliberat, cu bună ştiinţă. Se
pot isca rivalităţi şi sentimente negative. În

28   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011

locul zidirii, apare dărâmarea. Isus a rezumat
toate acestea: „Dacă o casă este dezbinată
împotriva ei însăşi, casa aceea nu poate
dăinui.”
Calea creştină înseamnă dragoste şi
umilinţă, respect reciproc şi punerea celorlalţi
înaintea noastră. Regula de aur: „Tot ce voiţi
să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.”
Creştinii sunt gata să-l lase pe celălalt să fie
în avantaj, să obţină partea cea mai bună,
locul cel mai bun. Preferă mai degrabă să fie
dezavantajaţi decât să dezavantajeze pe alţii.
Creştinii lucrează cot la cot pentru un scop
comun. Acolo ne este nici duh de ceartă nici
slavă deşartă, nici luptă pentru glorie sau
egoism. Împreună putem muta cele mai grele
poveri.
Din Family Life, dec. 2008
Pathway Publishers
Tradus şi folosit cu permisiune.

Când o albină a înţepat-o pe mama

Cu o anumită ocazie, am fost întrebat de cât

timp Îl cunosc pe Mântuitorul meu şi dacă
ştiam că păcatele îmi sunt iertate.
— O, da, am răspuns eu. Ştiu că sunt
iertate, sunt convins de acest lucru.
— Când aţi înţeles prima dată acest lucru?
a întrebat oaspetele meu.
— Când o albină a înţepat-o pe mama mea,
i-am răspuns.
— Când o albină a înţepat-o pe mama
dumneavostră? Povestiţi-mi cum s-a
întâmplat!
— Domnule, am răspuns eu, trebuie să ştii
că mama mea mi-a spus ani la rând ce a făcut
Isus pentru mine, dar niciodată nu am înţeles
pe deplin cum a murit El în locul meu până
într-o după-amiază de vară. Mama călca nişte
haine în bucătărie. Deodată, o albină mare a
început să bâzâie în jurul capului meu. M-a să înţeleg ce înseamnă mântuirea.
luat prin surprindere şi am încercat s-o alung — Acum poţi să pleci, mi-a spus ea. Albina
cu batista, dar de fiecare dată se apropia şi nu-ţi mai poate face niciun rău. M-a înţepat
mai mult de mine. În cele din urmă, speriat pe mine. Şi nu are decât un singur ac.
şi neajutorat am alergat la mama, care m-a M-am uitat la braţul mamei şi mi-a părut
urmărit în timp ce încercam să scap de albină. rău pentru ea. Atunci ea mi-a explicat că
Ea şi-a pus imediat braţele în jurul meu. ceea ce se întâmplase era exact ceea ce îmi
Când a făcut asta, albina a înţepat-o. A simţit tot spunea ea de ceva timp. Isus a suferit în
înţepătura dureroasă, dar, în acelaşi timp, s-a locul meu. A murit pentru mine. Învăţasem
gândit că situaţia aceea neplăcută mă va ajuta să spun versetul din Biblie: „Dar El era

“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 29

străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit
pentru fărădelegile noastre... prin rănile
Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:5) Nu am
înţeles însă pe deplin acest lucru până când
albina a înţepat-o pe mama, oferindu-mi
astfel ilustraţia perfectă a felului în care Isus
a fost pedepsit în locul nostru pentru ca noi
să nu mai fim sub pedeapsă.
Am înţeles foarte clar acum că nu mă
puteam salva singur. I-am spus Domnului
Isus că mă bazam doar pe El pentru a fi salvat.
Am înţeles că, dacă lăsam totul în mâinile
Lui străpunse de cuie, El mă va mântui şi-mi
va da o casă în cer. L-am acceptat pe Isus ca
Mântuitor al meu şi am ştiut că sunt mântuit
şi că toate păcatele îmi sunt iertate pentru că
Scrisori din Siberia
Domnul pentru nevoile voastre. Mă doare
inima când mă gândesc la greutăţile pe care le
înduraţi fiind siguri. Totuşi, nu sunteţi singuri
pentru că Dumnezeu este cu siguranţă cu voi,
căci El a promis că va fi alături de văduve şi
orfani. Dacă aş putea primi măcar o scurtă
scrisoare de la voi, aş putea să stau liniştit că tu
şi copiii sunteţi bine. Şi totuşi, deseori trebuie
să-mi spun să vă încredinţez în voia bună şi
plină de dragoste a Tatălui. Am reuşit să obţin
un mic Nou Testament şi preţuiesc fiecare oră
pe care o petrec studiindu-l. Câţiva oameni de
aici, din spital, mă roagă să le citesc din el în
fiecare zi. Asta e singura noastră speranţă aici.
Doar Dumezeu ştie ce se va întâmpla când
mă voi face bine. Nu ştiu dacă mi s-a cruţat
viaţa pentru ca să spun sufletelor disperate
despre Vestea Bună, dar o să-mi folosesc în
continuare timpul pe care îl am pe pământ
să predic Evanghelia. Dacă predic aici, nu
întâmpin aşa de multă opoziţie. Oricum,
se pare că nimeni dintre noi nu se aşteaptă
să supravieţuiască acestor condiţii. Toată
energia ne-o consumăm de obicei doar în
supravieţuire. Au fost atâtea momente când
30   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
a murit pe cruce pentru mine.
Tinere cititor, înţelegi această întâmplare?
Dacă da, încrede-te în Isus care a murit
pentru păcatele tale, a fost îngropat şi a înviat
din morţi trei zile mai târziu. Înţepătura de
moarte a păcatului a fost luată de Hristos
asupra Sa, ca noi să putem avea viaţă veşnică.
Aşa cum mama acestui băiat a primit acul
albinei în locul lui, Isus a purtat vina noastră
şi a fost judecat în locul nostru. Mânia lui
Dumnezeu nu se va abate asupra celui care
îşi pune încrederea în Fiul lui Dumnezeu.
Pilgrim Tract Society
Randleman NC 27317
Tradus şi folosit cu permisiune.
Continuare de la pagina 21
trupul meu era aşa de slăbit, încât am fost
ispitit să încetez să-mi mai pese de celălalt.
Dar Duhul Sfânt este credincios să-mi
amintească despre cât de mult mă iubeşte
Isus. Când sunt umplut de dragostea lui
Hristos, trebuie să spun la oricine mă ascultă
despre iubirea Sa.
Doctorul a fost de acord să pună la poştă
scrisoarea asta. Mă rog să poţi să-mi scrii
măcar o scrisoare cât timp sunt în această
închisoare şi, dacă e voia Domnului, să ştiu
câte ceva despre voi, scumpa mea soţie. De
multe ori, noaptea, visez că sunt cu voi. Ştiu
că este un dar de la Dumnezeu pentru că în
dimineaţa următoare mă simt învioarat de
aceste visuri. Sărut-o pe Katya din partea
mea şi spune-i lui Peter să se ţină de şcoală.
Vă las în grija lui Dumnezeu, cu lacrimi în
ochi.
Soţul tău care te iubeşte, Yuri
Va urma...
Din They Would Not Be Silent
©2001 TGS International
A subsidiary of Christian Aid Ministries
 „Să nu te părăsească bunătatea
şi credincioşia: leagăţi-le la gât,
scrie-le pe tăbliţa inimii tale.”
Proverbele 3:3

Rubrica
pentru copii
Cine îţi poartă de grijă?
Iosif stătea pe veranda din spatele casei,
privind la congelatorul vechi şi ruginit. Mama a
spus că nu mai merge şi i-a chemat pe cei de la
atelierul de reparaţii al domnului Jay.
Dacă tata ar fi aici, el ar şti cum să-l repare,
se gândi Iosif. Dar tatăl a plecat în cer acum
două luni, lăsând-i singuri pe mama şi pe cei
cinci copilaşi. Mama spuse că totuşi, ei nu erau
singuri pentru că Isus era cu ei tot timpul.
Iosif auzi un huruit, se întoarse şi văzu un
camion venind pe deal. Camionul se opri chiar
lângă casă. Un bărbat cu părul strâns într-o
coadă coborî şi veni până la veranda din spate.
― Salut, băiete! Tatăl tău este acasă? întrebă
el.
― Ă... tatăl meu este în cer, răspunse Iosif.
Bărbatul bine făcut se opri pe scară. O privi
pe mama stând în uşă şi pe ceilalţi patru copii
care au apărut şi ei în pragul uşii.
― O, doamnă, mă scuzaţi, spuse el blând. Aţi
făcut cerere la guvern pentru ajutorul copiilor
cu hrană şi îmbrăcăminte?
― Nu, răspunse mama. Noi credem că
Dumnezeu ne ajută şi ne poartă de grijă. Ne mai
ajută şi prietenii de la biserică şi rudele.
Se făcu linişte. Părea că omul nu mai ştia exact
ce să spună. Apoi s-a uitat la Iosif şi a spus:
—Mrs. Luke Detwiler
― Băiete, dacă mă ajuţi să pun în camion
congelatorul ăsta, o să termin mai repede.
După ce au pus în camion congelatorul,
Iosif se întoarse în fugă la mama pe verandă.
Veni şi omul cu părul prins în coadă.
― Doamnă, vreau doar să vă avertizez,
spuse el, dacă nu depuneţi cerere pentru ajutor
guvernamental ca să puteţi procura hrană şi
îmbrăcăminte copiilor, o să vină statul să vi-i
ia. Nu puteţi avea grijă de toţi aceşti micuţi
de una singură. Aveţi nevoie de ajutorul
guvernului.
Iosif se uită la mama cu ochii speriaţi. Dar
mama zâmbi şi spuse duios:
― Dumnezeu întotdeauna ne-a ajutat – ne-a
ajutat când soţul meu a fost cu noi şi ne va
ajuta şi acum.
Omul dădu din cap în semn că nu înţelege,
apoi se îndreptă spre camion. Făcu prietenos
din mână şi se îndepărtă înspre deal.
Iosif urmări emoţionat camionul cu privirea.
Soarele apunea. Începea să fie răcoare şi se
întuneca. Mai mult, lui Iosif îi era frică. Oare
era adevărat că statul putea să vină să-i ia? Se
grăbi înspre bucătăria încălzită.
Mama cânta în surdină, în timp ce pregătea
cina. Cei doi băieţei erau în scăunelele lor,

“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 31

nerăbdători să mănânce. Dar Tobias şi Teresa
erau la fel de speriaţi ca şi Iosif. Auziseră ce
spusese bărbatul şi acum stăteau tăcuţi pe
canapea, iar lacrimi mari li se prelingeau pe
obrăjori.
Mama puse supa şi pâinea pe masă, apoi se
aşeză pe scaunul ei.
― Veniţi, copii, cina e gata, îi chemă ea.
Când Iosif, Tobias şi Teresa s-au aşezat la
masă, mama a observat lacrimile şi a înţeles
despre ce era vorba.
― Copii, spuse ea blând, omul acela nu
înţelege. Noi ştim că Dumnezeu ne poartă de
grijă şi nimeni nu o să vă ia!
Tobias izbucni în plâns, iar Iosif se tângui:
― Te rog, mamă, te rog să depui cerere! Mi-e
aşa de frică!
― Dar, copii, le aminti mama, nu vă aduceţi
aminte cum ne-au ajutat prietenii de la biserică
când tata a fost bolnav? Şi au mai venit şi
bunicul, şi unchiul John? Ei încă ne mai ajută.
Chiar azi ne-a trimis bunicul nişte bani.
Copiii şi-au şters lacrimile şi ascultau cum
se roagă mama. Apoi tăcură şi începură să
mănânce.
În timp ce Iosif o ajuta să strângă masa, o
întrebă încet:
― Mamă, chiar nu faci cerere? Apoi, inima îi
Puişorii de gâscă pierduţi
Într-o după-amiază, după şcoală, Ruben,
băieţelul de zece anişori, o întrebă pe mama
în timp ce-şi savura prăjitura:
― Mamă, putem să ne ducem la iaz să
vedem cuibul de gâscă?
― Cred că aţi avea timp să mergeţi,
încuviinţă mama în timp ce scoase o altă tavă
de prăjituri din cuptor. Dar să nu întârziaţi
la cor.
Iazul era pe deal, mai sus de ferma familiei
32   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
îngheţă când văzu lumini de maşină pe deal!
Se auziră bătăi în uşă. Tobias şi Teresa s-au
ascuns în spatele canapelei. Dar când mama a
deschis uşa, intră fratele Curtis şi sora Mary.
― Deci, zâmbi fratele Curtis, de ce păreţi
toţi aşa de speriaţi? Cine credeaţi că o să vină?
Iosif oftă uşurat.
― Credeam că vine statul să ne ia pe noi,
copiii, explică el. Apoi îi povesti totul fratelui
Curtis.
Faţa fratelui Curtis se întristă. Se aşeză şi
îi luă în braţe pe frăţiorii lui Iosif. Tobias şi
Teresa stăteau în faţa lor. Apoi, fratele Curtis
spuse:
― Copii, omul acela nu ştie ce înseamnă
să ai încredere în Domnul. Dumnezeu e mult
mai mare şi mai puternic decât statul. Biblia
spune că e mai bine să ne încredem în Domnul
decât să ne punem încrederea în om. De asta
Dumnezeu este cu noi întotdeauna şi ştie
exact de ce avem nevoie şi ne poate ajuta mult
mai mult decât e în stare guvernul. Şi dacă El
ne poartă de grijă, de ce să vă ia statul?
Copii au zâmbit, iar frica a dispărut. Ce
minunat să ştii că Dumnezeu este mare şi bun;
El va avea întotdeauna grijă de ei!
Din Story Mates, oct. 2009
Tradus şi folosit cu permisiunea autorului.
—Mrs. Tobie Schmucker
Mullet. Acolo, ascunsă de câteva tufe, îşi făcuse
cuibul una din gâştele albe, mari, de pe lac.
Aceasta a clocit ceva timp, iar Ruben cu fratele
său mai mic, Daniel, urmăreau cu atenţie tot ce
se întâmpla.
— Imediat ce puii de gâscă ies din ouă, trebuie
să-i luăm şi să-i punem în coteţ în fiecare seară,
îi aminti Ruben lui Daniel. Dacă nu, broasca
ţestoasă din iaz îi va prinde.
— Cred că a fost alt animal care ne-a furat
gâscuţele, îl corectă Daniel pe fratele său. răspunse tata. Însă e cu totul altceva să mergeţi
― De ce ar fi dispărut ele noaptea? lângă oraş, la vechiul pod de cale ferată.
Băieţii au verificat ţarcul pe care îl amenajaseră Băieţii ştiau că nu avea rost să mai aducă
lângă lac şi pe care l-au împrejmuit cu un gard argumente. Nu părea să fie drept ca tata să nu
de sârmă. aibă încredere în ei ca să fie atenţi cu cine se
— Când au câteva zile, le putem lăsa pe lac să întâlnesc şi cu cine vorbesc.
înoate, plănui Ruben. Dar trebuie să-i punem ― Ruben, priveşte! strigă Daniel supărat
în acest ţarc în fiecare seară până când vor fi într-o dimineaţă, câteva săptămâni mai târziu.
destul de mari ca să se păzească de duşmanii Câţiva din puii de gâscă au dispărut noaptea
lor, indiferent care ar fi aceştia. trecută! Un colţ al gardului e ridicat.
Duminica următoare, într-o dimineaţă ― Unde să fie? strigă Ruben pe nerăsuflate,
frumoasă de vară, familia se îndrepta fugind să vadă.
spre biserică. Daniel nu răspunse, însă
― Tată, spuse Ruben amândoi fugiră la iaz. Lipseau
nerăbdător, putem să câţiva pui de gâscă.
mergem noi, băieţii, ― Să verificăm
azi dimineaţă la ferma dacă nu sunt în ţarc,
familiei Yoder? Am spuse Ruben plin de
vrea să vedem podul speranţă. Poate ai
acela mare de cale numărat greşit. Sau
ferată de lângă poate sunt ascunşi
Charlestown. printr-un colţ.
Tata îi privi Se înşelase. Doi
gânditor pe băieţi. puiuţi lipseau.
— Cred că nici ― Nu pot înţelege
eu, nici mama nu am de ce noaptea nu
vrea să mergeţi acolo, rămân cu mama lor,
răspunse el încet. E oftă Ruben. Cred că
periculos să plecaţi aşa au ieşit pe lângă ţarc şi
de aproape de oraş fără duşmanul acela – oricare
vreunul dintre părinţi. ar fi el – şi-a umplut burta
― Dar de ce nu, tati? O să cu ei!
fim foarte atenţi ca nu cumva Tata îi văzu pe băieţi venind în
să ne lovim, zise Daniel. Şi dacă s-ar fugă de pe deal înspre staul.
întâmpla să vină vreun tren, am auzi şi am fugi ― Aţi păţit ceva? întrebă el.
de acolo. Supăraţi, cei doi băieţi îi povestiră ce s-a
― Da, ăsta e unul dintre pericolele de care întâmplat.
trebuie să vă feriţi, încuviinţă tata. Şi cred că — Ce păcat! Erau prea micuţi să aibă singuri
veţi fi atenţi. Dar mai sunt şi alte pericole. grijă de ei, suspină Ruben. Dacă şi-ar fi dat
Poate odată mergem cu toţii să vedem podul. seama că mama e acolo ca să-i protejeze!...
― Dar putem merge în pădure în timp Tata se uită când la unul, când la altul cu o
ce voi îi vizitaţi pe bătrâni duminica după- privire iscoditoare şi începu să spună încet:
amiaza...? ― Băieţi, nu cumva întâmplarea asta vă
― Da, puteţi merge să vă plimbaţi în pădure,

“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 33

aminteşte de nişte copii care simţeau că sunt
„destul de mari” să dea piept cu pericolele vieţii
când sunt departe de părinţi?
Ruben îi aruncă o privire lui Daniel şi zâmbi
puţin şmechereşte.
— Poate că da, spuse el încet.
― Dar tu, Daniel?
Daniel se uită nedumerit, dar dintr-o dată
înţelese şi faţa i se lumină.
― O, ştiu ce vrei să spui! Tu vroiai să nu
ni se întâmple nimic, de asta nu ne-ai lăsat să
plecăm singuri.
― Ai dreptate, încuviinţă tatăl. În zilele
noastre, mulţi copii sunt lăsaţi să se joace şi
să plece departe de casă şi ajung în anturaje
rele. Părinţii noştri şi părinţii părinţilor noştri
credeau despre copiii lor că nu trebuie să stea
„pe străzi”, departe de casă, unde părinţii nu
pot avea grijă de ei. Când veţi mai creşte, o să
am încredere să vă las mai des să mergeţi fără
noi, spre exemplu, la programul de cântări de
duminică seara.
Încet-încet o să fiţi mai responsabili şi o să
vă puteţi purta singuri de grijă. Apoi, dacă va
vrea Domnul, se poate să plecaţi cu totul şi să
vă întemeiaţi căminul vostru. Până atunci, ne
bucurăm să vă ţinem aproape de noi. Ochii
tatălui străluciră. Vedeţi voi, eu şi mama nu ne
grăbim să vă vedem mari! Apoi puse mâna pe
umărul copiilor şi le zâmbi. Parcă ieri am fost
un băiat ca voi, iar acum sunt om mare!
Daniel zâmbi.
― Crezi că bunicul te-a păzit bine? Pentru
Daniel părea nostim să şi-l imagineze pe tatăl
lui un copil care îşi cerea voie de la bunicul să
facă anumite lucruri.
― Cred că da, deşi chiar în acest moment
nu-mi amintesc ceva foarte concret, spuse tata
luând-o spre casă. Acum ar fi bine să mergem
la masă. Dacă nu, mama se va întreba pe unde
umblăm.
Băieţii îl urmară. Amândoi se gândeau cât
de bine e să te simţi protejat de mama şi de
34   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
tata. Ar fi aşa de singuri în lumea întunecată şi
mare, dacă părinţii nu ar avea grijă de ei.
― Trebuie să reparăm gardul până la
noapte, spuse Ruben.
— Da, nu mai vrem să pierdem niciun
puiuţ, afirmă Daniel. Se uită întrebător la
tata. Tată, animalele au nevoie de garduri. Dar
oamenii nu?
― Ba da, au şi ei nevoie! Tata deschise uşa
şi întră în bucătărie, ştergându-se pe picioare.
Oamenii au garduri, bariere invizibile care nu
trebuie trecute.
Ruben şi Daniel au aşteptat ca tata să se spele
pe faţă şi să se şteargă cu prosopul.
― Vedeţi voi, continuă el, oamenii sunt
diferiţi de animale. Noi avem capacitatea de
a gândi şi de-a face alegeri. Dumnezeu a lăsat
autorităţi pe pământ care să zidească „garduri”
sau bariere pentru ca noi să le respectăm şi să
nu le încălcăm.
Tata îl luă în braţe pe bebeluşul Enos şi îl
aşeză lângă scaunul lui. Părinţii, învăţătorii,
păstorii, oamenii legii şi alţii stabilesc reguli
ca noi să le urmăm. Putem alege să respectăm
aceste reguli sau vom avea de suferit de pe
urma neascultării.
Mama se uită nedumerită la tata în timp ce
aşeza pe masă mâncarea.
― Despre ce vorbiţi? întrebă ea.
Tata îi povesti pe scurt despre puii de gâscă
şi despre dorinţa băieţilor de a mege singuri la
podul de cale ferată.
— Le explicam cum oamenii au capacitatea
de a alege sau nu să respecte „gardurile”.
În timp ce familia se aplecă în rugăciune
înainte să mănânce, Ruben rosti cu glas tare:
Şi ajută-mă să fiu gata să nu trec gardul pus de
părinţii mei. Nu voia să facă aceeaşi greşeală pe
care o făcuseră puiuţii care au sfârşit prin a fi
devoraţi de un duşman necunoscut!
Din Family Life, oct. 2008
Pathway Publishers
Tradus şi folosit cu permisiune.
 „Apoi mi-a zis: «S-a isprăvit!
Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi
Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să
bea fără plată din izvorul apei vieţii.»”
Apocalipsa 21:6

Rubrica
“O carte în serial”

În căutarea unui cămin

Partea a X-a —Harvey Yoder

— Sunt complicaţii, îi spuse doctorul lui
Abdullah. Soţia dumneavoastră are nevoie de
operaţie cezariană.
— Puteţi s-o operaţi, răspunse repede
Abdullah. Se simte rău şi e foarte slăbită. Am
încercat să vorbesc cu ea, dar nu mi-a răspuns.
Nu e bine deloc.
— Cel mai repede putem s-o operăm astăzi la
prânz. Operaţia va costa 200 de dolari, îi spuse
direct doctorul.
— Eu...noi...ăăă, încercă Abdullah să-şi adune
gândurile. Bine, pregătiţi-o pentru operaţie. O
să mă întorc cât pot de repede.
Nu i-a spus doctorului că nu avea 200 de
dolari. Tot salariul lui se ducea pe hrana pentru
copii şi pe chiria apartamentului. Avea de hrănit
o familie numeroasă şi nu era deloc simplu. Cu
tot ajutorul primit din partea fraţilor, tot n-avea
cei 200 de dolari pentru operaţie.
Copiii mai mari erau la şcoală, iar cei mai mici
erau pe la familiile din biserică, aşa că Abdullah
găsi apartamentul gol. Se prăbuşi în genunchi şi
începu să strige către Dumnezeu:
Ajută-mă, Doamne! De unde să fac rost de bani?
Vin cu necazurile mele înaintea ta şi te rog să-i dai
viaţă lui Zumrat şi copilaşului nostru. Tu ştii că
am nevoie de ea, Doamne. Cum voi putea avea
grijă de copiii pe care ni i-ai dat, dacă ea moare?
Bărbatul încercă să respingă gândul:
Mă încred în Tine, Doamne. Întotdeauna,
atunci când am apelat la mila Ta, Tu mi-ai
ascultat rugăciunile. Mă voi încrede şi de data
asta în Tine. Chiar dacă o vei lua pe Zumrat în
cer, mă voi încrede în Tine. Las vieţile noastre în
grija ta, Domnul meu şi Dumnezeul meu.
În disperarea sa, Abdullah s-a întors spre
Dumnezeul în care a învăţat să se încreadă, iar
Domnul a dat pace sufletului său. Comuniunea
era binecuvântată.
Ţârâitul strident al telefonului îl făcu pe
Abdullah să tresară.
— Victor la telefon. Am auzit că Zumrat e la
spital şi Domnul mi-a pus pe inimă să te sun ca
să văd dacă ai nevoie de ceva. Vreau să te ajut.
Inima lui Abdullah bătea cu putere. Îl ştia pe
Victor de la părtăşiile din biserică, dar nu erau
foarte apropiaţi.
— De unde ai aflat? nu se putu abţine

“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 35

Abdullah. Lui Zumrat trebuie să i se facă o
operaţie cezariană, iar doctorul mi-a cerut 200
de dolari ca să facă intervenţia.
— Uite, sunt în apropierea spitalului,
răspunse Victor încercând să încropească un
plan. Ne vedem în holul de la intrare în zece
minute ca să-ţi dau banii.
Doamne Isuse, se rugă plin de uimire Abdullah.
Ce minunat eşti!
Bărbatul părăsi apartamentul, cu sufletul plin
de mulţumire. Dumnezeu îi răspunsese încă
o dată în chip miraculos. Se ruga acum să nu
ajungă prea târziu.
— Zumrat, avem o fetiţă! Dumnezeu ne-a
dăruit o fetiţă! auzea Zumrat vocea soţului ei de
undeva, de departe.
Voia să-i spună că e fericită, dar ceva apăsa pe
pieptul ei şi o împiedica să vorbească.
— Deschideţi ochii, auzi o altă voce fermă
lângă ea. Doamnă, deschideţi ochii, continuă
acel cineva insistent, scuturând-o de umăr.
Nu putea. Era mult prea slăbită. Alunecă
din nou în starea de inconştienţă, nevăzând
lacrimile soţului ei care se lupta în rugăciune
pentru viaţa ei.
Lumina era slabă la început, dar devenea din
ce în ce mai puternică. Cu ochii pe jumătate
deschişi, Zumrat încercă să se concentreze
asupra ei. Oare era soarele ce strălucea prin
fereastra salonului de spital? Nu, fereastra era
pe peretele opus. Lumina se apropia încet de
ea. Cineva stătea în lumina aceea puternică: un
bărbat. Să fi fost oare Abdullah?
Silueta era din ce în ce mai clară. Nu era
lumină în spatele acelei persoane: ea însăşi era
lumina. Zumrat privea uimită cum bărbatul se
apropia de ea, fluturându-şi roba strălucitoare.
Isus! îşi auzi Zumrat vocea slabă. Ai venit după
mine. Sunt gata!
Când Isus a ajuns lângă ea, Zumrat încercă
să-şi ridice mâna, dar nu a fost în stare. Zăcea
neputincioasă în pat, uitându-se la faţa aceea
plină de lumină. Ochii Lui iubitori o priveau
lung. Din mâinile Lui, Zumrat a primit putere.
Simţea cum i se întăreşte tot trupul şi putea
36   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
respira. O stare de bine o cuprinse şi, oricât de
frumoasă era experienţa aceea, Zumrat simţi că
o ia somnul. Închise ochii. Ultimul lucru pe
care şi-l aducea aminte erau mâinile lui Isus pe
mâinile ei.
— Slavă Domnului că eşti mai bine, răsuflă
Abdullah uşurat, îngenunchind lângă patul lui
Zumrat şi luându-i mâinile într-ale lui.
Femeia zâmbi.
— Isus a venit să mă vindece, spuse ea simplu.
Era uimită că putea vorbi. Se simţea încă
slăbită, dar puterea pe care o primise de la
Hristos, în timpul vedeniei sale, era în ea.
Mângâind-o pe păr, Abdullah îi răspunse:
— Cred asta. Erai atât de slăbită, încât am
crezut că o să mori. Dar Dumnezeu ni te-a dat
înapoi. Draga mea soţie, te iubesc. Sunt atât de
fericit că nu ne-ai părăsit pe mine şi pe copii!
Zumrat i-a povestit apoi soţului ei despre
prezenţa luminoasă din cameră.
— A fost chiar aici, spuse ea, arătând spre
marginea patului. Am simţit mâinile Lui
atingându-mă. Am fost atinsă de mâinile
vindecătoare ale Domnului Însuşi.
Apoi îşi aminti brusc:
— Ce face copilul? E fetiţă, nu-i aşa?
— E foarte micuţă, spuse cu gingăşie
Abdullah. Şi foarte firavă. Când o să te faci
mai bine, o să mergi s-o vezi la incubator. E în
grija lui Dumnezeu, continuă bărbatul cu voce
fermă. Acelaşi Dumnezeu care te-a ţinut pe
tine în viaţă pentru noi, va avea grijă şi de fetiţa
noastră şi îi va da putere.
Cei doi soţi s-au rugat împreună,
încredinţându-şi copilaşul nou-născut în
mâinile Domnului.
— E o problemă cu David, îi spuse Zumrat
soţului ei. Starea lui s-a înrăutăţit.
Abdullah se trezi, se frecă la ochi, apoi se dădu
repede jos din pat şi merse lângă soţia lui care îl
veghea pe micuţul David.
— Pune mâna pe fruntea lui. E fierbinte şi
febra nu-i scade deloc, spuse Zumrat încercând
să-l ia în braţe.
 — Lasă-mă pe mine, spuse Abdullah,
simţind, prin hainele micuţului, febra care îi
ardea trupul.
— Trebuie să-l ducem la spital, hotărî
Abdullah. E foarte bolnav. Cum sunt Johann şi
Zoumrad?
Cei trei copii mici dăduseră şi ei semne de
boală cu o zi înainte, dar toţi se concentraseră
mai mult asupra copilului născut prematur.
— Dorm toţi, răspunse Zumrat. Au şi ei
puţină febră, dar nu ca David.
În timp ce Abdullah se îmbrăca, Zumrat o
trezi pe Dilnoza.
— Îl ducem pe David la spital, îi spuse
femeia fetiţei de doisprezece ani. Nu ştiu când
o să ne întoarcem, dar, dacă nu ajungem până
dimineaţă, va trebui să ai grijă de cei mici. Mă
întorc cât de repede pot.
Dilnoza dădu din cap aprobator. Mama o
mângâie pe frunte, apoi plecă. Ştia că Dilnoza
îşi făcea treaba în mod responsabil. Copiii mai
mari erau obişnuiţi să aibă grijă de cei mai mici.
— Trebuie să fie internat imediat, spuse
doctorul de gardă. E foarte bolnav. De când e
aşa?
— În ultima lună a avut mai multe accese de
boală. Dar în noaptea aceasta a făcut febră mare
şi n-am putut să o fac să scadă, spuse Zumrat.
— Trebuia să-l aduceţi mai repede, continuă
doctorul, cu o privire întunecată, apoi o urmă
pe asistenta care îl luase pe David.
Zumrat a vrut să rămână cu fiul ei, dar dorinţa
i-a fost respinsă.
— Nu-şi dă seama dacă sunteţi sau nu aici,
îi spuse asistenta-şefă. L-am sedat ca să nu-şi
smulgă singur perfuzia. Puteţi pleca acasă. O
să-l supraveghem noi.
Când au ajuns în bloc, Zumrat a început să
plângă. Abdullah o cuprinse de după umeri şi
aşa au urcat scările până la etajul trei.
Înăuntru, totul era cufundat în linişte şi
întuneric. Bărbatul se uită la ceas: era aproape
ora patru dimineaţa. O urmă apoi pe Zumrat
în dormitor, unde aceasta se dusese ca să se uite
la bebeluş. Respiraţia îi era încă îngreunată şi
pieptul ei micuţ se mişca repede în sus şi în jos.
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 37
Şi Johann tuşea din când în când şi gemea uşor
în somn.
Zumrat se aşeză pe pat, îşi îngropă faţa în
palme şi începu să plângă. Abdullah se aşeză
lângă ea şi începu să se roage în tăcere. Lăsă să
treacă prima furtună de lacrimi, apoi spuse cu
blândeţe:
— E în regulă, Zumrat. Dumnezeu ne-a spus
că aude strigătele unei inimi zdrobite.
Zumrat dădu din cap, dar lacrimile continuau
să-i curgă pe faţă. Căută o batistă şi, după ce îşi
şterse ochii, spuse:
— Nu sunt lacrimi de îndoială, ci de
oboseală. Ar trebui să fiu mulţumitoare pentru
ceea ce avem, în loc să fiu tristă. Mă încred în
Dumnezeu şi ştiu că El ne iubeşte.
Simpla rostire a acestor cuvinte o făcu să se
simtă mai bine.
— Ştiu că te oboseşte nesiguranţa vieţilor
noastre de aici, din Moldova, aprobă gânditor
Abdullah. Acum, cu copiii bolnavi şi David
pe patul de moarte, înţeleg că eşti epuizată.
Probabil stresul e mai mare decât înţeleg eu.
Vreau să mă odihnesc în mâna lui Dumnezeu,
dar chiar şi eu mă gândesc unde vom locui în
continuare. Am aşteptat aşa de mult un răspuns
de la guvernul moldovean, iar când ne-au
respins cererea, am fost profund afectat. Atât de
mult îmi doresc să-ţi ofer o casă ţie şi copiilor.
Zumrat simţi durerea din vocea soţului ei.
Acum era rândul ei să încerce să-l încurajeze.
— Tu faci tot ce poţi, Abdullah. Dumnezeu
nu ne-a abandonat. Cred că asta e o încercare
care ne pregăteşte pentru altele mai mari.
Aminteşte-ţi că Isus a spus că Dumnezeu îi
pedepseşte pe cei pe care îi iubeşte. Acceptăm să
fim disciplinaţi?
Dând din cap, Abdullah încuviinţă:
— Da, chiar dacă asta înseamnă să renunţăm
la David. Mă simt ca Avraam când i s-a cerut
să renunţe la Isaac. Era singurul lui fiu, dar nu
cred că ar fi fost mai uşor, chiar dacă ar fi avut
mai mulţi fii, ca noi. Vreau să pot să-I dau lui
Dumnezeu înapoi pe oricare din copiii mei.
— La început, nu voiam să I-l dau pe David
înapoi lui Dumnezeu, spuse Zumrat. Dar, în
drum spre spital, am primit pace şi I-am spus
lui Dumnezeu în duh că sunt gata să I-l dau pe
fiul nostru, dacă îl vrea cu El în cer.
Lacrimile începură să-i curgă din nou pe
obraji, dar nu erau lacrimi de deznădejde.
În acea noapte, Abdullah şi Zumrat nu s-au
culcat, ci au stat în rugăciune pentru familia
lor şi pentru viitorul pe care l-au pus în mâinile
lui Dumnezeu. Chiar dacă simţeau că se prind
de credinţa lor cu vârful degetelor, totuşi, îşi
puneau încrederea în Dumnezeu, care nu-i
abandonase niciodată. În acest lucru îşi găseau
împlinirea.
— Şi-a revenit complet. E pur şi simplu
uimitor! îi întâmpină asistenta dimineaţa
următoare. Veniţi să vedeţi.
Cei doi soţi au urmat-o nerăbdători în salonul
lui David. Cu toată credinţa lor, erau uimiţi să-l
vadă pe micuţ stând pe pat şi jucându-se cu o
jucărie pe care i-o dăduse o asistentă.
— Mamă, strigă el şi întinse mâinile spre ea.
— Oh, David, băieţelul meu scump,
Dumnezeu ni te-a dat înapoi! El a auzit
rugăciunile noastre, spuse Zumrat îmbrăţişându-
şi cu putere fiul.
— E o minune. Cineva trebuie să fi ascultat
rugăciunile voastre, încuviinţă asistenta. De
îndată ce doctorul semnează foaia de externare,
îl puteţi lua acasă.
— Dumnezeu e aşa de bun! Dumnezeu e aşa
de bun! repeta Zumrat mereu. Pur şi simplu
nu avea cuvinte suficiente pentru a-şi exprima
recunoştinţa ce-i clocotea în inimă, dar ştia că
este perfect înţeleasă de Cel căruia I se adresa.
Abdullah se trezi brusc. Se întâmplase ceva.
Ciuli urechile şi ascultă. Zumrat se afla lângă el,
dormind liniştită. Se pare că ceea ce îl trezise pe
el nu tulburase şi somnul ei.
Coborând încet din pat, Abdullah se duse la
fereastră, dar nu zări nimic în neregulă. Se uită
la ceas. Era miezul nopţii. Ce anume îl trezise
din somn?
Se duse la cealaltă fereastră şi se uită în curte.
Afară era întuneric beznă. Nu se zărea nicio
lumină pe stradă. Trebuie să se fi întrerupt iar
curentul, se gândi Abdullah.
38   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
Treaz de-a binelea acum, nu se mai băgă în
pat, ci coborî scările şi, ca să nu-i trezească pe
fratele şi cumnata lui, ieşi prin bucătărie în
curtea din spate. Nu avea nevoie de lumină
pentru a traversa aleea atât de cunoscută lui.
Era o noapte călduţă de vară, liniştită şi
senină. Abdullah îşi întinse braţele, dar ceva îl
îndemna să aibă mare grijă la zgomote.
Era a doua noapte după întoarcerea lor în Osh.
Îşi lăsaseră copiii la nişte familii din Moldova, iar
el şi Zumrat s-au întors în Kyrgyzstan pentru „a
testa apele”, ca să vadă dacă musulmanii radicali
s-au mai potolit şi dacă ar fi o idee bună să se
mute din nou în casa lor.
Fratele mai tânăr al lui Abdullah, Abdulmalik,
şi soţia lui, Nazira, au fost foarte surprinşi să-i
vadă atunci când au deschis uşa de la intrare şi
au intrat.
— Ce vă aduce înapoi? întrebă Abdulmalik,
în timp ce Nazira ieşea din bucătărie ca să vadă
ce musafiri sosiseră.
— Să nu spuneţi nimănui că suntem aici,
îi rugă Abdullah. Am venit să ne facem
paşapoartele şi să vedem dacă nu ne putem
muta înapoi.
La început, Abdulmalik şi Nazira le-au spus
că apele s-au mai liniştit şi că n-au mai auzit de
alte incidente de luni de zile. Totuşi, Abdullah
şi Zumrat îşi dădeau seama că nu puteau şti cu
exactitate ce se întâmplă printre credincioşi,
pentru că ei nu erau creştini.
— Lucrurile nu stau prea bine, veni răspunsul
în următoarea zi, când Abdullah se întâlni cu
câţiva credincioşi care rămăseseră. Încă ne
urmăresc şi suntem încontinuu hărţuiţi şi
obligaţi să plătim amenzi.
Apoi, în seara următoare, Nazira începu să
facă aluzii la faptul că, din câte auzise ea, creştinii
aveau în continuare necazuri. A povestit despre
unele „necazuri” de care auzise la muncă, în
acea zi.
— Am sentimentul că Nazira nu vrea ca noi
să rămânem, îi spuse Zumrat în acea seară lui
Abdullah, în timp ce se pregăteau de culcare.
Cred că îi place casa noastră.
— Nu trebuie să gândim rău despre ea,
încercă Abdullah să-i risipească bănuielile.
 Acum, în curtea întunecoasă, Abdullah
începu să se roage în tăcere. Doamne, ştii toate
necazurile prin care am trecut. Încă o dată, aş
vrea să ştiu de la Tine ce să facem. Să ne mutăm
înapoi, în casa noastră? Nu vreau să mă las
copleşit de teamă, pentru că în Cuvântul Tău scrie:
„Dragostea alungă frica”. Vreau să mă încred în
Tine, dar, în acelaşi timp, n-aş vrea să-mi pun
familia în pericol. Avem nevoie de călăuzirea Ta.
Abdullah se ruga, iar somnul îi fugise cu
totul. Se rugă pentru copiii lui, ca ei să nu fie
afectaţi în mod negativ de toate experienţele
prin care trecuseră. Ştia că nu le-a fost deloc
uşor să se mute dintr-un loc în altul, să-şi facă
noi prieteni şi apoi s-o ia de la capăt în alt loc.
Cei mari mergeau la şcoală în Moldova de doi
ani acum. Păreau să se fi adaptat bine, deşi, la
început, le fusese tare greu. Cum se întâmplă
adesea printre copii, colegii lor au început să
facă glume pe seama noilor veniţi şi să-şi bată
joc de ei pentru că erau diferiţi. Apoi, în mod
treptat, presiunea a început să scadă, iar străinii
au fost asimilaţi.
Părtăşia a continuat să fie o sursă de inspiraţie
pentru Abdullah şi Zumrat. Se simţeau acasă
printre credincioşi, iar Abdullah era folosit
în slujire. Se alătura şi el efortului făcut de
credincioşii locali de a răspândi Evanghelia şi
predica de multe ori în biserică.
Pierdut în gânduri şi meditaţie, Abdullah
aproape că nici nu băgă de seamă o lumină ce
apăru pe faţada casei sale. În subconştient o
puse pe seama farurilor unei maşini care trecea
pe stradă. Apoi, trezit din gândurile sale, în
timp ce lumina trecea de la o fereastră la alta,
se ridică şi se strecură din nou pe uşa din spate,
în casă. De la parter, nu putea vedea în stradă
din cauza gardului înalt, aşa că Abdullah urcă
repede scările şi intră în camera care dădea
spre stradă. Prin fereastra deschisă, putea auzi
zgomotul unui motor de maşină. Se mai auzeau
şi nişte voci de bărbaţi. Dându-se într-o parte
ca nimeni să nu-l zărească, încercă să distingă
ce vorbeau.
„...să afle renegaţii ăştia că am venit după
ei...”
Abdullah simţi un fior rece în trup. Distingea
în întuneric patru siluete ce încercau să deschidă
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 39
poarta încuiată. În timp ce se străduiau furioşi
să spargă încuietoarea, lumina puternică a
lanternei era balansată în toate părţile.
— Ce se întâmplă? întrebă în şoaptă Zumrat
din pragul uşii.
— Sunt afară. Se pare că au aflat că ne-
am întors, îi explică Abdullah, detestând să
exprime astfel de gânduri. Era sigur că bărbaţii
aceia veniseră după el.
Grupul gălăgios o luă pe drumul alăturat,
încercând să găsească o altă poartă în timp ce
ameninţau şi blestemau.
Oare Abdumalik şi Nazira se treziseră? Totul
părea cufundat în linişte jos.
— Sunt beţi, şopti Zumrat. Oh, Abdullah,
trebuie să ne rugăm.
Cei doi soţi şi-au împreunat mâinile şi au
început să se roage în şoaptă. Încercând să
oprească strigătele oamenilor din stradă, cei doi
au strigat către Dumnezeu.
Cineva începu să izbească în poartă cu
un obiect greu. Zgomotele furioase alungau
liniştea nopţii.
Amintirea celor doi bărbaţi bătuţi o copleşi
pe Zumrat. Avea în faţa ochilor feţele lor
umflate şi însângerate.
Salvează-ne, Doamne! Ocroteşte-l pe Abdullah!
Când era în Suedia şi chiar după ce se
întorsese, Abdullah fusese sigur că extremiştii
musulmani voiau să-l prindă pe el. Datorită
rolului său activ în biserică, ştia că e un bărbat
căutat. Acum, chiar şi după şase ani de când au
părăsit ţara, încă erau pe urmele lui. Oare cum
se răspândise aşa de repede vestea că se întorsese
în Osh? Cine să-l fi văzut?
Îl cuprinse frica şi încercă să nu dea crezare
gândului care îi venise în minte. Cineva care
nu-i voia acolo. Cineva care era mai fericit să-i
vadă plecaţi. Un informator din interior.
O, Doamne, ajută-ne! se rugă el. Ajută-mă să
nu am atitudini bănuitoare faţă de Nazira. Dacă
nu e vinovată, nu vreau să pun pe seama ei acest
lucru.
Şi totuşi, în ciuda eforturilor sale, avea
sentimentul ciudat că soţia fratelui său îi
anunţase pe musulmani că se întorseseră.
Bătăile în poartă au încetat, dar bărbaţii
continuau să strige şi să înjure. Lumina lanternei
încă se vedea fluturând pe pereţii casei, însă
eforturile oamenilor adunaţi slăbiseră. Apoi se
auzi motorul şi maşina demară.
Abdullah şi Zumrat n-au mai putut să
doarmă tot restul nopţii. Până la ivirea zorilor,
în orele întunecate ale nopţii, au plâns şi au
strigat către Dumnezeu.
— Nu ne putem muta înapoi, îi spuse
Abdullah soţiei sale, ţinând-o strâns, lângă el.
Chiar în seara asta mă rugam lui Dumnezeu
pentru călăuzire şi îndrumare în această situaţie
şi am primit răspunsul, deşi nu într-un mod
pe care l-aşi fi ales. Ar fi prea periculos pentru
familia noastră să revenim aici.
— N-am fi în siguranţă aici, aprobă Zumrat.
Trebuie să găsim un alt loc în care să ne stabilim.
Apoi tăcu, cu gândul la viitorul care se
întindea înaintea lor necunoscut şi sumbru.
Unde puteau pleca?
— Încă mai speri un alt răspuns de la
autorităţile din Moldova? şopti ea.
Abdullah oftă.
— Am încercat multă vreme să mă agăţ de
o rază de speranţă, dar nu cred că vom putea
să ne stabilim acolo pentru totdeauna. După
ce mi-au spus că putem sta dacă ne schimbăm
mereu adresa, mi-am dat seama că aşa nu
se poate. Cum să ne mutăm mereu cu toată
familia? Au mai sugerat să ieşim din Moldova
o dată la trei luni şi să obţinem din nou viză
de intrare, dar chiar şi ei s-au arătat sceptici că
vom fi lăsaţi să intrăm din nou în ţară dacă cei
de la vamă ne vor verifica paşapoartele şi vor
vedea că am părăsit ţara cu doar câteva zile în
urmă.
— Cel puţin avem paşapoartele Kyrgyz,
medită Zumrat.
Atunci când s-au întors în ţară, au avut parte
de o binecuvântare neaşteptată – paşapoarte
noi. „Paşapoartele dumneavoastră nu sunt
valide, le-a spus ofiţerul de la vamă, după ce
s-a uitat la actele lor. Nu mai facem parte din
Uniunea Sovietică.”
Şi, fără să le mai pună alte întrebări, le-a emis
pe loc alte paşapoarte.
— Doar pentru noi, îi reaminti Abdullah.
40   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011
Copiii le au încă pe cele vechi, iar cei mai mici
nu au nici atât. Au doar certificatele de naştere.
Viitorul părea înceţoşat. Inimile le erau
împovărate de evenimentele nopţii şi totul
căpăta dimensiuni uriaşe în aceste ore
întunecate înainte de ivirea dimineţii.
— Cu toate astea, ne vom pune încrederea
în Dumnezeu, vorbi Abdullah în întunericul
adânc. Ştiu sigur că Dumnezeu nu ne va
abandona, indiferent de necazurile prin care
vom trece. Prefer să trăiesc această viaţă cu
Dumnezeu decât viaţa pe care o aveam înainte
de a-L cunoaşte pe El. Siguranţa pe care credeam
că o am atunci era falsă, şi chiar dacă atunci
puteam trăi în pace în ţara noastră, nu aveam
pace în inimă. Te aleg pe Tine, Dumnezeule,
încă o dată!
Cei doi soţi s-au încurajat unul pe celălalt
şi au continuat să se roage până când zorii
dimineţii începură să lumineze camera.
Odată cu dimineaţa, veni şi convingerea că
trebuie să-şi părăsească încă o dată ţara. Cu
cât mai repede, cu atât mai bine. În acea zi, cu
inimile împovărate, şi-au început călătoria de
peste 3500 de kilometri spre Moldova, unde îi
aşteptau copiii şi o viaţă care nu putea fi trăită
decât luând fiecare zi cu răbdare şi mulţumire.
— Aveţi o scrisoare, le întinse un plic alb
evanghelistul care îi vizita.
Zumrat luă scrisoarea şi privi curioasă scrisul
de mână, apoi, cu un zâmbet liniştit, spuse:
— E de la Maria.
— Da, încuviinţă zâmbind Nicolai. Când
am spus adunării despre situaţia voastră, Maria
a venit la mine şi a început să-mi pună întrebări
despre voi. „Îi cunosc!” a exclamat ea şi, când
a aflat că mă întorc, a întrebat dacă pot lua cu
mine o scrisoare. Aşa că iat-o, v-am adus-o.
Zumrat abia aştepta să ajungă acasă de la
biserică pentru a citi scrisoarea. Imediat ce a
fost posibil, a deschis-o şi a început să citească:
Dragei mele prietene, Zumrat,
Binecuvântări în Numele lui Isus Hristos,
Domnul nostru înviat. Te salut în Numele lui
Isus în care amândouă am învăţat să ne punem
încrederea.
Draga mea prietenă, cum o mai duci? Fratele
Nicolai mi-a povestit despre necazurile familiei
tale şi ne rugăm zilnic pentru voi. Oh, Zumrat!
Ce mult îmi doresc să te văd, să vorbesc cu tine şi
să ne rugăm împreună încă o dată. De multe ori,
în anii care au trecut am tânjit să te văd şi să aud
veşti despre tine. Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru că
acum ştiu cel puţin unde eşti.
Eu cu Alexandru şi copiii locuim în Germania
şi avem o viaţă bună. Alexandru lucrează în
construcţii, iar copiii noştri merg la şcoală aici.
Avem o casă drăguţă, chiar dacă nu atât de mare
ca cea pe care am lăsat-o în Osh. Oh, Zumrat,
Dumnezeu a fost atât de bun cu noi! Există şi o
biserică rusească aici şi avem nişte pastori evlavioşi,
după cum probabil ştii de la Nicolai.
Aştept cu nerăbdare un răspuns de la tine.
Avem telefon, aşa că, dacă poţi, sună-mă. Îţi scriu
numărul.
Alexandru spune că ar trebui să veniţi în
Germania şi să faceţi cerere pentru azil politic aici.
Poate că o să vă puteţi şi stabili. Ce minunat ar
fi! Ştiu, căile lui Dumnezeu nu sunt întotdeauna
căile omului şi suntem siguri că El vă va călăuzi
încotro e voia Lui.
Vă trimitem toată dragostea şi rugăciunile
noastre. Copiii voştri trebuie să fie aşa de mari
acum! Arnold are 13 ani, aşa că Daniel trebuie să
aibă 14. Iar fetele cu siguranţă îţi sunt de ajutor.
Oh, Zumrat, cât de mult îmi doresc să te revăd!
Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze din belşug,
Maria.
Ştergându-şi lacrimile, Zumrat îi întinse
scrisoarea lui Abdullah şi îl urmări cum parcurge
rând cu rând cele scrise. După ce termină,
Zumrat o luă şi o citi din nou.
— Ce crezi, întrebă ea după ce-l privi câteva
clipe pe soţul ei, ar fi o soluţie să încercăm să
ajungem în Germania şi să depunem actele
pentru statutul de refugiaţi?
— Am depus deja o cerere la Comisia pentru
Refugiaţi a Naţiunilor Unite şi încă aşteptăm
un răspuns. Continui să cred că e mai bine
să încercăm să ajungem în Statele Unite. O
biserică de acolo s-a oferit să ne sponsorizeze,
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp.” (2 Timotei 4:2a) 41
încercă Abdullah să-şi adune gândurile.
— Dar am încercat să contactăm ambasadele
Statelor Unite ale Americii în două sau trei
ţări, îi aminti Zumrat. De fiecare dată am fost
respinşi şi ni s-au dat răspunsuri foarte vagi. Am
mers la nu ştiu câte birouri. Unde ne-a adus
asta? Nicăieri.
Dând din cap încet, Abdullah răspunse:
— Ştiu. Mă bazez prea puţin pe autorităţi sau
pe sprijin de la Guvern. Pentru ei suntem doar o
statistică, nu oameni. Înţeleg că au multe cereri
pe care trebuie să le sorteze, dar asta nu ne ajută
pe noi absolut deloc.
Abdullah luă o decizie.
— Vedem dacă putem obţine vize pentru a
vizita Germania. Dacă găsim pe cineva să stea
cu copiii, tu, eu şi Daniel plecăm în Germania.
Nu ştiu dacă va fi un succes sau nu, dar e timpul
să încercăm ceva nou.
Credincioşii din Germania le-au trimis
invitaţii oficiale. Înarmaţi cu documente şi
cu scrisori, Abdullah a mers la Amabasada
Germaniei pentru a obţine vizele.
— Dumneavoastră nu sunteţi cetăţeni ai
Republicii Moldova. Trebuie să mergeţi pentru
vize în Kyrgyzstan, le spuse ofiţerul german.
Din nou respingere. Din nou probleme.
Cumva însă, Dumnezeu le-a deschis o uşă ca
să poată călători în Kyrgyzstan. Acolo au primit
vizele şi au plecat spre Germania.
— O să stau bucuroasă cu copiii. Duceţi-vă
şi poate Dumnezeu o să vă ajute să vă faceţi
un cămin acolo, îi îndemnă Tania. Noi o să ne
descurcăm foarte bine, nu-i aşa copii?
Cei şapte copii au dat din cap. O iubeau pe
Tania. Era o soră necăsătorită din biserică şi
mai stătuse cu ei atunci când părinţii lor erau
plecaţi. Deşi le era greu să-şi vadă părinţii
plecând, împreună cu fratele lor cel mai mare,
totuşi, erau entuziasmaţi. Oare până la urmă se
vor stabili în Germania?
Va urma ...
Din In Search of Home
2008 TGS International
Subsidiar al Christian Aid Ministry
 ,,Şi voi părinţilor”
Autor – David G. Burkholder. Această carte ne oferă o învăţătură biblică
sănătoasă pentru a construi o relaţie sănătoasă între soţ, soţie şi copii,
transmiterea mai departe a credinţei în Domnul Isus, creşterea copiilor şi
disciplinarea lor, ajutorarea lor să–şi gospodărească singuri banii şi multe
altele. 300 pagini. RO2009...15 Lei
Unde a dispărut integritatea?
Autor – Simon Schrock. Destrămarea căsniciilor, divizarea bisericilor şi
declinul moral al societăţii pot fi puse, în mare măsură pe seama lipsei de
onestitate şi a pierderi integrităţii. Această carte oferă speranţă că nu e prea
târziu să schimbăm ceva. Dumnezeu încă mai răsplăteşte şi astăzi onestitatea şi
integritatea. 106 pagini. RO2017...10 Lei
Doctrinele Bibliei
Cartea aceasta vă prezintă principiile sănătoase ale Sfintelor Scripturi, atât
de necesare Bisericii lui Isus Hristos din zilele noastre. În cartea Doctrinele
Bibliei veţi găsi miezul adevărului pe care îl deţine Scriptura în privinţa unor
subiecte ca: Dumnezeu, omul, ţinuturile întunericului, planul de mântuire al lui
Dumnezeu, Biserica, viaţa de creştin şi viitorul. 642 pagini. RO2019...24 Lei.
Chemarea Nordului
Povestită de Kenneth Eagle şi scrisă de Virginia Crider. Felul cum Dumnezeu l-a
eliberat pe Kenneth Eagle de patima alcoolului şi cum l-a transformat într-un
vas de cinste pentru slava Sa, te captivează şi fac citirea acestei cărţi interesantă.
172 pagini. RO3004...10 Lei

“Cumpără toate cele 4 cărţi pentru numai 50 de lei.”

Produs # Cant. Descriere Preţ Total Comandă astăzi

prin poştă, fax,
telefon sau e-mail!
TAXE POŞTALE
0-20 Lei 4 Lei
Suma totală produse
20,01 Lei-50 Lei 6 Lei
Taxe poştale
50,01 Lei-125 Lei 8 Lei
TOTAL
mai mari de 125 Lei 10%
Nu expediem comenzi în Moldova
Numele şi prenumele ________________________________ şi Ucraina. Trimitem în EU comenzi
plătite în avans.
C.N.P. Nu livrăm comenzi fără CNP_______________________
Str. _______________________________________Nr. _____
Plata se face RAMBURS.
Bloc ____________ Scara ________ Etaj _______ Ap. ______
Cod ____________________ Localitatea _________________ ICAM (CARŢI)
Jud./ Sector ____________________ Tel. _________________ O.P. 1 – Gh. P. 1,
C. P. 1 Suceava 720300
Program de lucru • 8:00 – 17:00 Luni – Vineri Romania
Telefon: 0230/ 533 032 • Fax: 0230/ 533 000 • E-mail: comanda@icamro.org
Aceste preţuri sunt valabile până la apariţia unei noi oferte.

42   Sămânţa adevărului • Ianuarie 2011

 Valori
Spune-mi, ce ai mai scump pe lume,
Din tot ce-ai stâns, din ce iubeşti,
Când numai o deşertăciune
Şi vânt în palme moşteneşti?

Sunt casele, care cu anii

Prind igrasie-n cărămizi?
Sunt pungile plesnind de banii
Mâncaţi de molii şi omizi?

Sunt diplomele atârnate

Cu-atâta fală-n câte-un cui?
Sau diamantele bogate
Ce-n degete văd că le pui?

Sunt hainele strălucitoare

Cu galbenii de la gherdan?
Sau mesele cu înbuibare
Să-ntreci pe nu ştiu ce sultan?

Nu simţi un dor de nemurire?

Şi oare nu te-ai întrebat,
Când vine Domnul în mărire
Vei fi primit, sau alungat?

Şi ce folos şi-ar fi vreodată

Să-ajungi vestit, bogat, sătul,
Să fi stăpân pe lumea toată,
Dacă ţi-ai pierde sufletul?

Hristos ţi-aduce fericirea,

Credinţa-i aurul curat;
Primeşte astăzi mântuirea,
E darul cel mai minunat!

de Valentin Popovici

Notă:
Pentru toate textele biblice din revistă s-a folosit traducerea
Cornilescu cu textul corectat gramatical (BISI).
 Comori zilnice pentru rugăciune
—Lester Troyer
Nu se poate ca slujba ta, oricât de neînsemnată ar părea, să nu-L slăvească pe Dumnezeu.
Doar o apropiere de Dumnezeu ne poate îndepărta de lume.
A fost vărsat suficient sânge ca să fii iertat de toate păcatele, de toate obiceiurile rele, însă tu
trebuie să te supui de bunăvoie puterii Duhului Sfânt prin care poţi birui natura ta păcătoasă.
A fi „în Hristos” înseamnă a te afla acolo unde este El, a fi ceea ce este El şi a împărtăşi ceea
ce El are.
Trăieşti tu ca un milionar din punct de vedere spiritual, aşa încât ceilalţi să râvnească după
bogăţia ta spirituală?
Hristos care locuieşte în cer reprezintă ceea ce nu se poate vedea la un creştin. Iar creştinul
care locuieşte pe pământ reprezintă ceea ce se poate vedea din Hristos.
Fie ca plinătatea vieţii lui Hristos să locuiască în tine.
Întristarea este un cuvânt legat de dragoste. Nu poţi întrista pe cineva care nu te iubeşte.
A-L întrista pe Isus înseamnă să-I provoci durere Celui care te iubeşte.
El este sfânt, aşa că tot ce este necurat, murdar sau degradant Îl întristează. Îţi fuge mintea
la lucruri păcătoase? Citeşti cărţi sau asculţi relatări cu conţinut murdar? Dacă da, atunci Îl
întristezi pe Duhul Sfânt.

Rugăciune: Doamne, Tu care ai toată gloria şi slava, dă-ne putere să facem orice lucru ca pentru
Tine. Duhul lui Hristos să ne călăuzească în toate activităţile noastre. Te rugăm în Numele Lui,
cerând să ne ierţi păcatele noastre. Amin.
Din Daily Devotional Treasures
Tradus şi folosit cu permisiune.