Ion – caracterizare

Romanul „Ion” este un roman de tip frescă ce construiește imaginea unei lumi rurale,
ardelenești de început de secol al XX-lea. Ni se prezintă o comunitate umană, stratificată cu
„bocotani” și „sărăntoci”, insistându-se pe mentalitatea oamenilor, pe tradiții, obiceiuri, pe
valorile și prejudecățile timpului.
Ion este personajul principal, complex, dilematic, scindat între două iubiri
copleșitoare, realist și eponim.
Este un tânăr țăran din satul Pripas, fiul Zenobiei și al Glanetașului. Familia sa
aparține categoriei țăranilor calificați drept sărăntoci. Puținul pământ pe care îl avusese
Zenobia ca zestre, fusese înstrăinat în timp pentru a se acoperi datoriile Glanetașului ce
căzuse în patima băuturii. Ion percepe sărăcia ca pe un stigmat și luptă pentru a-și depăși
condiția. Din acest motiv, renunță pe moment la dragostea sinceră pentru Florica. Starea
materială a personajului se schimbă, deoarece planul său de seducție al Anei dă rezultate.
Ion dobândește pământurile visate, depășindu-și astfel condiția de sărăntoc.
Din punct de vedere moral, Ion este tipul arivistului fără scrupule, care folosește
femeia ca mijloc de parvenire. Căsătoria sa cu Ana este dictată de interesul economic, fiind
percepută ca un mijloc de îmbogățire. Deoarece, cei care dețin pământ se bucură de
prestigiu în lumea rurală, fiind socotiți bocotani. Deși inteligent și harnic el este obsedat de
ideea pământului, devenind egoist, viclean și agresiv pentru a-și atinge scopul.
Din punct de vedre psihologic, Ion are o personalitate duală. Pe de o parte, el este
căpetenia tinerilor din sat, dar, pe de altă parte, în sufletul său se simte inferior datorită
sărăciei în care se află.
Există două scene semnificative care surprind eroul principal în raport cu pământul.
Atât timp cât luptă să dobândească pământurile lui Vasile Baciu, Ion trăiește cu sentimentul
că este un vierme, se simte copleșit de imensitatea loturilor de pământ. După ce le obține,
raportul de forțe se schimbă, el percepe pământurile ca fiind dominate de forța sa
urieșească. Relația lui Ion cu pământurile se definește în termeni aproape erotici. El iubește
pământul contemplă loturile și are senzația că pământul îl ispitește asemeni unei iubite, iar
când le obține, îngenunchează și le sărută.
Portretul personajului Ion este realizat prin mijloacele caracterizării directe și
indirecte, autorul insistând, în special, pe latura sa morală. Astfel, încă de la începutul
romanului, naratorul precizează direct că, deși ,,sărac”, Ion era ,,iute și harnic ca mă-sa”,
iubea pământul și se simțea înfrățit cu acesta prin muncă. Prin intermediul altor personaje,
tot prin caracterizare directă, Ion este văzut din perspective diferite, pentru că doamna
Herdelea îl consideră ,,băiat cumsecade”, ,,harnic”, ,,săritor”, ,,isteț”, preotul Belciug îl vede
ca pe ,,un stricat și-un bătăuș, și-un om de nimic”, iar Vasile Baciu îl numește
,,hoț”, ,,tâlhar”, ,,sărăntoc” și ,,fleandură”. Prin autocaracterizare, însuși personajul Ion nu
are o părere bună despre sine, spunându-și: ,,Mă moleșesc ca o babă năroadă. Parcă n- aș
mai fi în stare să mă scutur de calicie.”
Caracterizarea indirectă reiese din numele, faptele, limbajul, gesturile și
vestimentația personajului. În acest sens, limbajul personajului aparține registrului popular,
dar este diferit în funcție de interlocutor și situație. El este politicos cu învățătorul și preotul,
ironic cu Vasile Baciu și furios cu tatăl său. Numele și vestimentația reflectă indirect condiția
socială modestă de țăran. Faptele completează portretul moral al personajului, care este
viclean pentru că își duce la capăt planul de seducere a Anei Baciu, sugerat de Titu Herdelea,
fiul învățătorului.
Ca soț și tată, Ion este iresponsabil. Neglijându-și familia, el determină sinuciderea
Anei și moartea copilului nou-născut, Petrișor. Faptele îi trădează dorințele: la început, era
tandru cu Ana și o strângea la piept cu multă gingășie pentru ca, după ce o ia de nevastă, să
o privească cu indiferență sau să o bată cu sânge rece. Stând în spatele șurei cu Ana, pentru
a o curta, în duminica cu care debutează acțiunea romanului, Ion se gândea la ochii Floricăi,
semn că nu era atras de fata lui Vasile Baciu.
Din punct de vedere compozițional romanul este alcătuit din două părți: Glasul
pământului și Glasul iubirii, ce reprezintă cele două obsesii ale lui Ion: patima pentru pământ
și pentru Florica. Cele două glasuri nu pot suna concomitent pentru Ion. El trebuie să-și
reprime iubirea sinceră pentru Florica pentru a dobândi pământurile mult râvnite. Iar în
momentul în care dobândește pământurile face tot posibilul pentru a fi împlinit afectiv.
Acest lucru îi va aduce moartea, fiind ucis cu sapa de către George, soțul Floricăi. El este
înmormântat în curtea noii biserici.
De la un uriaș, așa cum e înfățișat pământul de-a lungul romanului, el devine un loc
restrâns, închis, un simbol al tragismului personajului, care a căzut pradă propriilor sale
ambiții.
În concluzie, protagonistul, Ion, rămâne un personaj tipologic, țăranul sărac care,
dintr-un sentiment de inferioritate vrea să-și depășească condiția prin posesia de pământuri.