Acest articol este despre basmul scris de 

Ion Creangă; pentru formația omonimă vezi Harap-Alb

(formație).
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult scris de Ion Creangă. A apărut în revista Convorbiri
literare, la 1 august 1877, apoi a fost publicat în același an în ziarul Timpul de către Mihai Eminescu.
Pornind de la modelul folcloric, autorul reactualizează teme de circulație universală trecându-le prin
filtrul propriei viziuni; asistăm astfel la un text narativ complex, amplu și pluriepisodic, cu numeroase
personaje purtătoare ale unor valori simbolice.
Tema basmului este reprezentată de lupta binelui împotriva răului, încheiată cu victoria binelui.
Personajul principal parcurge astfel o aventură eroică imaginară, un drum al maturizării morale și
etice presărat de diferite probe și obstacole. Lumea în care se petrece acțiunea este una
miraculoasă, dominată de stereotip și hiperbolizare; o oglindire exagerată, carnavalescă și fabuloasă
a realității, ce nu provoacă o reacție particulară cititorului sau personajelor, acestea acceptând
îmbrățișarea unor convenții diferite decât cele ale lumii reale, raționale.

Cuprins

 1Rezumat
 2Particularități structurale
 3Particularități stilistice
o 3.1Oralitatea stilului
o 3.2Umorul
 4Construcția personajelor
o 4.1Harap-Alb
o 4.2Spânul
o 4.3Regina albinelor
o 4.4Împăratul Verde
 5Bibliografie
 6Note
 7Legături externe
 8Vezi și

Rezumat[modificare | modificare sursă]
 Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Basmul începe prin prezentarea unei situații de început: un crai avea trei feciori, iar într-o țară foarte
îndepărtată, fratele acestuia, Verde-Împărat, avea trei fete. Armonia se rupe odată cu sosirea unei
scrisori provenite de la Împăratul Verde, în care acesta mărturisește fratelui nevoia unui moștenitor
de linie masculină și îi cere să-i trimită cel mai vrednic dintre nepoți, ca să îi urmeze la tron. Odată
cu prezentarea acestui motiv al împăratului fără urmaș, desfășurarea acțiunii (căutarea eroului), se
concretizează prin probe, cărora cei trei feciori de crai sunt supuși de tată. Acesta, deghizat sub o
piele de urs le iese în față sub un pod; înspăimântați, primii doi feciori renunță la misiune și astfel ne
apare motivul superiorității mezinului, fiul cel mic fiind singurul care reușește să treacă proba, ajutat
de Sfânta Duminică care îl pregătește la inițiere poruncindu-i să pornească la drum cu hainele,
armele și calul din tinerețe a tatălui său, repetând astfel condițiile inițierii acestuia. Calul, deși la
început apare ca fiind un biet animal slab și bătrân, se demonstrează a fi unul înzestrat cu puteri
supranaturale și va deveni tovarășul și sfătuitorul tânărului.
Harap-Alb

Întrucât podul simbolizează trecerea de la o etapă a vieții la alta, tatăl îi dăruiește fiului pielea de urs
și primele indicații despre noua lume: să se ferească de Omul Roș și de Omul Spân. Pe drum,
rătăcindu-se în pădure, fiul de crai se întâlnește cu Omul Spân, care în a treia apariție reușește să îl
determine pe fecior să încalce sfatul părintesc; acesta crezând că se află în „țara spânilor” și având
nevoie de ajutor pentru a ieși din pădurea labirint îl ia pe Spân ca slugă, încălcând astfel
recomandarea tatălui.
Cei doi pornesc la drum iar prin înșelătorie, Spânul îl convinge pe crai să coboare într-o fântână
pentru a se răcori; feciorul, încă „boboc în felul lui la trebi de aieste” coboară în fântână unde este
închis de Spân și obligat să îi mărturisească informațiile relative propriei identități și obiectivele
călătoriei sale. Naivitatea feciorului este sancționată prin pierderea identității și a dreptului de a
deveni împărat. Spânul, furându-i identitatea îl transformă în slugă și îi dă numele de Harap-Alb,
spunându-i că pentru a-și redobândi originile trebuie să moară și să învie. Astfel omul Spân se
dovedește a fi un rău necesar, un inițiator care îl va pune pe Harap-Alb în situații dificile, contribuind
la dezvoltarea unor capacități morale necesare atunci când va deveni „mare și tare”.
Aceste încercări echivalează cu diverse probe ale ascultării, curajului și milosteniei. Harap-Alb va
trebui să aducă salate din Grădina Ursului, pielea cu pietre prețioase din Pădurea Cerbului
solomonit și pe fata Împăratului Roș. Această ultimă probă presupune o serie de alte probe prin care
Împăratul Roș încearcă să îndepărteze pețitorii (proba casei de aramă, ospățul, trierea macului de
nisip) dar și o serie de probe care o vizează direct pe fată (fuga nocturnă a fetei, transformată în
pasăre, proba ghicitului și proba impusă de fată). Trecerea acestor încercări va fi realizată cu
ajutorul unor personaje cu puteri supranaturale care îl vor ajuta pe Harap-Alb: Gerilă, Setilă,
Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, calul, furnicile, Sfânta Duminică și Crăiasa albinelor.
Punctul culminant este atins o dată cu sfârșitul ultimei probe, când Harap-Alb se întoarce la curtea
Împăratului Verde cu fata Împăratului Roș, care dezvăluind adevărata lui identitate demaschează
răufăcătorul, recunoscând adevăratul erou. Urmează tentativa Spânului de a-l ucide pe Harap-Alb,
tăindu-i capul, dar acesta va fi înviat de fata Împăratului Roș cu o serie de obiecte magice aduse de
cal la sfârșitul ultimei probe[1]. Între timp, Omul Spân este ucis de calul lui Harap-Alb ce „îl înșfacă cu
dinții” zburând cu dânsul până în înaltul cerului de unde îi dă drumul, făcând din acesta „praf și
pulbere”[2]
Harap-Alb reintră în posesia propriei identități, primind drept recompensă fata Împăratului Roș și
împărăția unchiului, ceea ce confirmă maturizarea eroului care, prin moartea și învierea sa cu
conotații inițiatice, trece de la o etapă existențială la alta, devenind împărat.
Deznodământul constă în refacerea armoniei prin încheierea conflictului cu victoria binelui asupra
răului, răsplata și nunta celor doi feciori[3].

Particularități structurale[modificare | modificare sursă]

Acțiunea se desfășoară linear, succesiunea episoadelor fiind redată cronologic, prin înlănțuire.
Aceste episoade corespund din punct de vedere compozițional unor etape ale drumului inițiatic pe
care feciorul de împărat trebuie să le parcurgă (pregătirea pentru drum - parcurgerea drumului
inițiatic - răsplata).
Modelul structural al basmului este dominat de stereotipie, implicând o serie de acțiuni
convenționale, dispuse în perechi opoziționale (interdicția - încălcarea interdicției etc). Creangă
utilizează triplicarea sistematică a situaților ce compun schema logică a narațiunii, suprasolicitând
procedeul: a treia probă conține alte încercări impuse de Împăratul Roșu și de fată. Astfel eroul are
de trecut mai multe serii de probe, nu doar trei.
Aceste steriotipii vizează și construcția personajelor, care îndeplinesc o serie de roluri specifice
basmului: eroul, personajele ajutătoare, antagonistul eroului, fata de împărat (personajul căutat).
Întâlnim și o serie de numere și obiecte magice.
Coordonatele acțiunii sunt vagi, nedefinite, datorită convenției atemporalității și aspațialității[4]

Particularități stilistice[modificare | modificare sursă]

Oralitatea stilului[modificare | modificare sursă]
Modalitățile de realizare a oralității stilului sunt:

 dialogul
 folosirea dativului
 exclamații, interogații, interjecții
 expresii onomatopeice
 imprecații, apostrofe
 adresare directă
 diminutive
 formule specifice oralității
 proverbe și zicători
 versuri populare și fraze ritmate
 cuvinte și expresii populare, regionalisme
 umorul.
Umorul[modificare | modificare sursă]
Modalitățile de realizare a umorului sunt:

 exprimarea poznașă, mucalită

 combinații neașteptate de cuvinte
 caracterizări pitorești
 vorbe de duh
 autopersiflarea
 ironia
 poreclele personajelor
 situațiile și întâmplările în care sunt puși eroii
 utilizarea diminutivelor cu valoare augmentativă.

Construcția personajelor[modificare | modificare sursă]

Personajele sunt purtătoare unor valori simbolice corespunzătoare antitezei dintre bine și rău.
Specific basmului cult este modul în care se realizează individualizarea personajelor, în primul rând
prin limbaj[5]. Acestea reprezintă, cu excepția eroului al cărui caracter evoluează pe parcurs,
hiperbolizarea și ironizarea unor tipologii umane reductibile la o singură trăsătură dominantă.

Harap-Alb[modificare | modificare sursă]
Protagonistul nu prezintă puteri supranaturale sau însușiri excepționale dar prin trecerea probelor de
pe parcurs dobândește o serie de calități psiho-morale necesare unui crai „mare și tare”. Numele
personajului reflectă condiția duală de slugă (Harap) de origine nobilă (Alb), dar și o sugestie
cromatică de alb/negru care sugerează starea intermediară dintre naivitate și maturitate.[6]

Spânul[modificare | modificare sursă]
Reprezintă antagonistul eroului, personaj de o inteligență perfidă, acesta are rolul de a-l iniția pe
Harap-Alb[7], reprezentând astfel, împreună cu Împăratul Roș[8], un rău necesar maturizării
protagonistului.

Regina albinelor[modificare | modificare sursă]

Regina albinelor este un personaj fantastic din mitologia românească. Aceasta îl ajută pe erou ca
răsplată a unei fapte bune, dăruindu-i o aripă cu care o va chema atunci când o va arde. O înțeapă
pe Fata Împăratului Roș, dezvăluind-o lui Harap-Alb, ca răsplată pentru faptul că a făcut o locuință
albinelor.

Împăratul Verde[modificare | modificare sursă]

Acesta este unchiul eroului, ce nu are urmaș la tron și trimite o scrisoare fratelui său (tatăl lui Harap-
Alb) pentru a-i cere un nepot drept moștenitor.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Cubleșan Constantin, Antologia basmului cult românesc, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2002, ISBN 973-35-1428-4
 G. Călinescu, Estetica Basmului, București, Editura pentru Literatură, 1965
 Florin Ioniță, Note la Povestea lui Harap-Alb, în vol. Antologia basmului cult, București,
Editura Coresi, 2003
 Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Receptarea lui Creangă azi, în vol. Ion Creangă, Opere, Editura
Fundației Cultural e Române, București, 1996
 Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, cap. Basmul, EDP, București, 1990