Caracterizarea lui Ion

Romanul Ion prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele
faptelor sale, în condițiile satului românesc din Ardeal, la începutul secolului XX.

Ion este personajul titular și central din roman, dominând întreaga lume care se
desfășoară în legătură cu el. Este personaj realist, tipic pentru o categorie socială – tăranul
sărac care dorește pământ. Prin destinul său tragic, Ion se individualizează.

Ion este un personaj complex, cu însușiri contradictorii: viclenie și naivitate,

gingășie și brutalitate. În goana sa pătimașă după avere el se dezumanizează treptat.
Prinicipala lui caracteristică este lăcomia pentru pământ.

Exponent al țărănimii prin dragostea pentru pământ, el este o individualitate prin

modul în care îl obține. Singulară în satul Pripas nu este căsătoria sărăntocului cu o fată
cu zestre, pentru că Vasile Baciu și Ion Pop al Glanetașului dobândiseră averea, face pe
Ana de rușinea satului înainte de nuntă, iar apoi umblă după nevasta lui George. Deși
sărac, iubește munca și pământul – pământul îi era drag ca ochii din cap. De aceea lipsa
pământului apare ca o nedreptate, iar dorința pătimașă de a-l avea este motivată. (prima
secvență semnificativă)

De la Simion Lungu luase câteva brazde de pământ, dar el își dorește mai mult. De
aceea vede în căsătoria cu Ana soluția. Vasile îl numește: sărăntoc, tâlhar, hoț fiindcă este
sărac.

Este viclean cu Ana: o seduce, iar căsătoria o stabilește cu Baciu când fata
ajunsese deja de râsul satului. Este naiv, crezând că nunta îi aduce și pământul. Prin
intervenția preotului Belciug, Vasile îi dă toate pământurile lui Ion. Brutalitateta față de
Ana este înlocuită de indiferență. Sinuciderea ei nu-i trezește vreun licăr de conștiință și
nici moartea copilului. Viața lor nu reprezente decât o garanție a proprietății asupra
pământurilor. (a doua secvență semnificativă)

Întregul roman este organizat în două părți, care cuprinde evoluția interioară a
personajului principal: Glasul pământului și Glasul iubirii. Ana și Florica reprezintă cele
două obsesii ale personajului principal: averea și iubirea.

După primirea pământului, revine patima lui pentru Florica. Viclenia îi dictează
modul de apropiere de Florica: false prietenie cu George. El îl ucide cu lovituri de sapă
pe Ion, venit noaptea în curtea lui, după Florica.
 Este caracterizat direct (de către narator, de alte personaje, autocaracterizarea) și
indirect (prin fapte, limbaj, comportament).

Caracterizarea directă realizată de alte personaje se subordonează tehnicii

pluralității perspectivelor: ”Ion e băiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e săritor, e isteț”
– doamna Herdelea.

Caracterizarea indirectă se realizează prin fapte. Este respectuos cu învățătorul și

preotul. Vestimentația îi reflectă condiția socială de tăran, iar numele devine emblematic.

Conflictul central din roman este lupta pentru pământ în satul tradițional, unde
pământul înseamnă respect. Drama lui Ion este drama țăranului sărac. Mândru și orgolios,
conștient de calitățile sale, nu-și acceptă condiția și este pus în situația de a alege între
iubirea pentru Florica și averea Anei. Conflictul exterior, social, între Ion al Glanetașului
și Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, între glasul pământului și glasul iubirii.
Se poate vorbi și de conflicte secundare între Ion și George Bulbuc, mai întâi pentru Ana,
apoi pentru Florica.

Relația fundamentală se stabilește între protagonist și un personaj simbolic mai

puternic decât el : pământul. Iubește pământul mai presus de orice.

Ion este personaj memorabil supus destinului tragic de a fi strivit de o forță mai
presus de voința lui: pământul-stihie.