Caracterizarea Otiliei Mărculescu

Publicat în 1938, romanul ”Enigma Otiliei” apare la sfârșitul perioadei interbelice.

Prin temă, romanul este balzacian și citadin.

Otilia Mărculescu este fiica cele de-a doua soții a lui moș Costache, care deși o
iubește ca pe propriul copil, nu a înfiat-o de teama surorii sale zgârcite, Aglae. Rămasă
orfană de mamă, din copilărie, fata se bucură de afecțiunea și de protecția lui Costache și
Pascalopol. Studentă la Conservator, înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia
reprezintă tipul cochetei, și este întruchiparea misterului feminin.

Comportamentul acestei tinere exuberante, capricioase, atrasă de lux și călătorii în

străinătate, îl derutează pe Felix, care nu înțelege plecarea ei cu Pascalopol, în final.
Scriitorul însuși justifică misterul personajului feminine prin prisma imaturității lui Felix,
atunci când afirmă: ”Nu Otilia are o enigmă, ci Felix crede că are. Pentru orice tânăr de
douăzeci de ani, enigmatic va fi în veci fata care îl va respinge, dându-i dovezi de
afecțiune.”

Spre deosebire de celelalte personaj feminine din roman, Otilia este un personaj
”rotund”. Este capabilă să ia decizii pentru sine și pentru ceilalți. Otilia reprezintă un
ideal de feminitate, care-l fermecă prin grație, frumusețe și eleganță pe bărbații din
roman. Își împarte afecțiunea între ”papa” Costache, Pascalopol și verișorul Felix.

O primă secvență în care este descrisă frumusețea și generozitatea orfanei este

venirea lui Felix, străinul, în casa lui Costache Giurgiuveanu. Otilia îl primește cu căldură
în casa lui moș Costache, îl prezintă familiei și-i oferă cu generozitate propria odaie în
seara sosirii. Otilia reprezintă întruchiparea misterului feminin, iar comportamentul
derutant al fetei îl descumpănește pe Felix. Otilia însăși recunoaște cu sinceritate față de
Felix că este o ființă dificilă și se autocaracterizează.

O altă secvență narativă care evidențiază misterul protagonistei este cea a ultimei
întâlniri dintre ea și Felix, înaintea plecării fetei din țară împreună cu Pacalopol. Această
scenă este esențială pentru înțelegerea personalității tinerilor și a atitudinii lor față de
iubire. Dacă Felix este intelectualul ambițios, care nu suportă ideea de a nu realize nimic
în viață și pentru care femeia reprezintă un sprijin în carieră. Otilia concepe iubirea în
felul aventuros al artistului, cu dăruire și libertate absolută.

Titlul inițial ”Părinții Otiliei”, reflecta ideea balzaciană a paternității deoarece

fiecare dintre personaje determină cumva soarta orfanei ca niște părinți. Autorul schimbă
titlul din motive editorial și deplasează accentul de la motivul realist al paternității la
misterul protagonistei.
 Prin tehnica detaliului, naratorul omniscient descrie aspect fizice semnificative în
plan moral: fizionomia, vestimentația, gesturile. Misterul personajului feminine este
conferit de trăsăturile contradictorii ale cochetei cu temperament de artistă și este susținut
prin tehnicile moderne de portretizare. Această tehnică este caracterizată de reflectarea
personalității Otiliei în conștiința celorlalte personaje, ceea ce îi alcătuieşte un portret
complex şi contradictoriu: este „fe-fetița” cuminte şi iubitoare pentru moş Costache; fata
exuberantă, ,,admirabilă și superioară" pentru Felix; femeia capricioasă, ,,Cu un
temperament de artistă" pentru Pascalopol.

Alegerea ei din final, neexplicată de narator, menține ambiguitatea personajului.

”Enigma” Otiliei este, de fapt, imaginea idealizată pe care i-o construiesc cei doi băbați
care o iubesc, tânărul Felix și maturul Pascalopol.