Caracterizare Ion

Ion este personajul principal, eponim, complex și tridimensional. Acesta se încadrează în realism,
fiind tipul țăranului român de la începutul secolului al XX-lea surprins în relația sa cu pământul ce
înseamnă statut social și respect din partea celorlalți. Eroul este expresia mentalității colective că te
poți numi om doar dacă ai pământ.

El face parte din categoria țăranilor săraci, fără pământ, disprețuiți de "bogătanii" din sat. Zenobia
adusese zestre, iar tatăl, Alexandru Gl. vânduse aproape tot pentru a-și plăti datoriile. Ion rămâne
sărac și crește cu dorința de a avea pământ. Acesta îi reproșează tatălui că au rămas atât de săraci și
nu vrea să fie "slugă" sau "câine pe la ușile bucătăriilor". Ion pătrunde în categoria țăranilor bogați în
urma căsătoriei cu Ana.

Familial. Deși o iubește pe Florica, frumoasă, dar săracă, Ion o seduce pe Ana, fiica bogată a lui
Vasile Baciu, forțându-l pe acesta să-i dea pământurile ca zestre. După nuntă înțelege că odată cu
pământurile a primit-o și pe Ana ("slăbuță și urâțică") și nu pierde ocazia să-și snopească nevasta. El
își îndreaptă atenția către Florica, măritată cu George, fapt ce îi va atrage sfârșitul.

Moral. Personajul încalcă toate legile morale și schimbă în rău destinele celorlalți. Deși inteligent și
harnic, el este obsedat de ideea pământului și devine egoist, viclean, agresiv pentru a-și atinge ținta.

II. SCENE PERSONAJ

O trăsătură definitorie a personajului este patima pentru pământ.

O primă scenă în care se reflectă această trăsătură este în capitolul "Zvârcolirea". Ion are doar o mică
bucată de pământ față de care manifestă instinct de "posesiune" ("I se părea mai frumos fiindcă era
al lui"). Eroul contemplă până în zare locurile și exclamă cu uimire: "Cât pământ, Doamne!". Acesta i
se pare un uriaș din basme față de care simte inferioritate: "Se simțea mic și slab ca un vierme în fața
uriașului". Privirea îi alunecă spre pământul vecinului ce-i aparținuse cândva și exclamă cu regret:
"Pământurile noastre, săracele!". Acest regret îl determina să fure câteva brazde, ceea ce îi va atrage
mai târziu necazuri.

O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este în capitolul "Sărutarea". Ion are pământurile
obținute în urma căsătoriei cu Ana, fiica bogată a lui Vasile Baciu. Privindu-le, el însuși devine uriașul
din poveste și simte acea superioritate pe care o dă averea. Într-un gest de adorație, se apleacă și
sărută pământul, un gest aproape erotizat pentru că simte "un fior rece, amețitor în atingerea lutului
moale". El se ridică repede și se uită rușinat în jur de rușine să nu-l fi văzut cineva.

Atitudinea i se schimbă, umblă țanțoș prin sat și vorbește doar despre pământurile sale.
III. ELEMENTE COMPOZIȚIE PERSONAJ

Titlul este un important element paratextual de compoziție deoarece conține numele personajului
principal inspirat din biografia autorului, căci Ion Pop al Glanetașului este un flăcău sărac din satul lui
Rebreanu ce se plânge acestuia că nu are pământ și care îi inspiră subiectul romanului, aspect notat
de autor în propriul jurnal ”Mărturisiri literare”. De asemenea, „Ion” este un nume generic,
reprezentativ pentru țăranul român.

Personajul este complex, caracterizat atât în mod direct, cât și indirect. Naratorul susține că Ion era
"iute și harnic ca mă-sa", că "pământul îi era drag ca ochii din cap", iar autocaracterizarea reflectă
caracterul premeditat al faptelor: "nici eu nu sunt copil, știu bine ce am de făcut și cum să mă port".
Vasile Baciu îl face tâlhar, sărăntoc și "calic țanțoș", George îl numește "arțăgos ca un lup nemâncat",
iar preotul Belciug îl consideră "capul tuturor relelor din sat", ca ulterior, când acceptă să doneze
pământuri bisericii, să-l numească "un bun creștin". Caracterizarea indirectă ilustrează viclenia lui Ion
în relație cu Ana și Vasile Baciu, dar și ambiția de a obține cu orice preț pământ. Insensibil, agresiv, el
își bate nevasta și devine autorul moral în cazul sinuciderii ei.

În concluzie, romanul propune o imagine realistă a satului transilvănean ce depășește idilismul

sămănătorist. Despre personaje, critica emite opinii divergente: pentru E. Lovinescu, Ion este
inteligent și ambițios, iar pentru G. Călinescu este "o brută căreia viclenia instinctuală îi ține loc de
inteligență".