Alexandru Lăpușneanu 

(n. 1499, Lăpușna, Moldova – d. 5 mai 1568, Moldova) a fost

un domn al Moldovei care a domnit între septembrie 1552 – 18
noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9 martie 1568. Figura sa a fost popularizată de
scriitorul Costache Negruzzi, care l-a imortalizat în nuvela Alexandru Lăpușneanu, atribuindu-i
celebrele fraze „De mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu...” și „Dacă voi nu mă vreți, eu vă
vreu...”.

Prima domnie (1552–1561)[modificare | modificare sursă]

Alexandru Lăpușneanu a fost fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea cu Anastasia doamna și se
numea înainte de domnie Petrea stolnicul.
A fost ridicat la domnie prin puterea poloneză, detronându-l pe domnitorul Ioan Joldea (1552). A
fost proclamat domn în Polonia, la Trembowla (azi localitate în Ucraina apuseană,
denumită Terebovlea): „Ci sfătuindu-se pribegii, carii erau acolo, ca să nu vie fără cap, au rădicat
domn pe Petrea stolnicul în tîrg în Terebulea , și i-au pus numele de Alexandru vodă, pre carele l-
au poreclit Lăpușneanul, și l-au ales pribegii dintre sine.” (Grigore Ureche - Simion Dascălul)(citat
în Giurescu C. C. ș.a., op.cit.). Ioan Joldea a părăsit Moldova, ajungând în Transilvania, unde își
va întemeia familia. Descendenții lui Ioan Joldea trăiesc și astăzi în județul Bistrița
Năsăud (orașul Năsăud și satul Mititei), Oradea, Județul Mureș, Sibiu și Cluj. Prin urmare,
Alexandru Lăpușneanu a plasat țara sub suzeranitatea Poloniei, depunând jurământ de fidelitate,
la Bacuta, regelui polonez Sigismund August și obligându-se să-i dea, în timp de război, 7000 de
călăreți moldoveni. Chiar în ianuarie 1553 le trimite polonilor câteva mii de oșteni, împotriva
tătarilor. Această politică dusă de Lăpușneanu față de polonezi a atras asupra lui ura lui
Ferdinand de Habsburg, împăratul Germaniei, din cauză că regele Poloniei era fratele Isabellei,
regina Ungariei, care era în relații dușmănoase cu Ferdinand. Din acest motiv, Ferdinand a
încercat prin toate metodele să-l răstoarne de pe tron.
Lăpușneanu l-a ajutat pe Mircea Ciobanul să revină la domnie în Țara Românească, în anul
1553, de unde fusese alungat de pretendentul Radu Ilie. Cu oastea comandată de marele vornic
Nădăbaico, a contribuit la înlocuirea aceluiași Mircea Ciobanul, acum intrat în dizgrație,
cu Pătrașcu cel Bun (februarie 1554).
Alexandru Lăpușneanu participă la campania pentru instalarea lui Ioan-Sigismund Zápolya (și a
mamei sale Isabella) în Transilvania, trecând peste munți cu două armate în 1556.[2] Lăpușneanu
urmărea să redobândească Ciceiul și Cetatea de Baltă; dar cu tot ajutorul important primit,
Isabella și fiul ei nu s-au grăbit să restituie cele două posesiuni. A fost nevoie de o incursiune a
lui Lăpușneanu în mai 1558, în care Țara Bârsei are serios de suferit, pentru ca dieta din Alba
Iulia să hotărască restituirea Ciceiului și Cetății de Baltă.
Și turcilor le devine suspectă domnia lui Lăpușneanul, aflat sub protecția Poloniei, și în 1555 îl
cheamă la Constantinopol. El însă nu se duce, ci trimite niște pungi cu bani, punându-se astfel
bine și cu Poarta; își întărește astfel domnia, fiind protejat și de polonezi și de turci. Tot atunci,
Lăpușneanul îi ajută pe turci să o readucă pe tronul din Cluj pe regina Isabella (1556), care era
refugiată în Polonia.
În clipa în care era cel mai sigur pe domnia sa, este detronat de un venetic crescut la curtea
sa, Iacob Eraclide, poreclit și Despotul. Acesta, prin înșelăciuni și intrigi, își adună o oaste de
mercenari și-l învinge pe Lăpușneanul la satul Verbia, pe râul Jijia, la 18 noiembrie 1561.[4] Lupta
a ținut două zile: 17-18 noiembrie 1561. Lăpușneanu fiind înfrânt, se retrage spre Huși; de aici,
învins a doua oară, fuge la Chilia, unde îl precedase Doamna Ruxandra, care adusese cu ea și
vistieria. Mai departe, s-a dus la Istanbul] Lăpușneanu este exilat în insula Rhodos (martie 1562).

A doua domnie (1564–1568)[modificare | modificare sursă]

După ce Despot Vodă este ucis în 1563 de Ștefan Tomșa, care domnește pentru scurt timp,
Lăpușneanu reușește să redobândească tronul Moldovei. Acest lucru îl costă mai mult de
200.000 de galbeni dați turcilor și un crâncen război civil, pe care a trebuit să-l poarte contra lui
Ștefan Tomșa, candidatul boierilor. Armatele turcești și tătărești, care îl aduceau pe Lăpușneanu
la domnie, au invadat țara, prădând și jefuind. Tomșa, neputând să se mențină pe tron, fuge la
polonezi, însoțit de vornicul Moțoc, de Veveriță postelnicul și Spanciog spătarul (martie 1564), dar
este condamnat la moarte și executat de polonezi la Liov, împreună cu cei trei boieri.
A doua domnie a lui Lăpușneanu, începută în sânge, avea să înoate în sânge până la sfârșitul ei.
El promite la început tuturor boierilor dușmani lui iertare, însă imediat ce și-a consolidat domnia, a
făcut un prânz mare la care a invitat pe cei mai de seamă boieri și, în timp ce aceștia petreceau,
mercenari străini au năvălit asupra lor și i-au măcelărit. După o știre polonă, din noiembrie 1564,
au fost uciși la Suceava 12 boieri, în timp ce letopisețul lui Grigore Ureche -Simion Dascălul dă
cifra 47 (C.C. Giurescu, ș.a., op. cit. p. 295) și un însemnat număr de curteni mai mărunți, uciși la
Curtea Domnească de la Iași. Este greu de precizat câți boieri au pierit, însă mai verosimilă pare
întâia cifră (după C. C. Giurescu, ș.a., op. cit.). Lăpușneanu, fiind așezat pe tron de turci, a trebuit
să țină cont de dorințele lor. Ei i-au cerut să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă
să se apere. Astfel, a umplut toate cetățile cu lemne și le-a dat foc. Excepție a făcut-o Hotinul,
unde s-a așezat o garnizoană turcească, care a început să jefuiască cu cruzime țara.
Incendierea, însă, nu a produs pagube mari cetăților, ci a fost doar un șiretlic pentru a se evita
dărâmarea lor.