MIRCEA ELIADE – „SPIRIT AL AMPLITUDINII”

Motto:

„...În exil, pământul natal e limba, e visul, eu numai în limba română pot să visez...”

(Mircea Eliade)

2. India

În timpul vizitei sale la Roma, Eliade citește „A History of Indian Philosophy” a profesorului
SurendranathDasgupta și se hotărăște să plece în India. Continuând să publice numeroase articole în
ziarul „Cuvântul”, călătorește în Austria și Elveția (iulie-august 1927) și reușește să câștige un concurs
pentru o bursă la Geneva, iar cu banii economisiți își cumpără cărți.

Pe data de 6 septembrie apare primul articol din seria de 12 articole intitulate „Itinerariu
spiritual”, iar spre sfârșitul toamnei vorbește pentru prima dată în public la o conferință pe tema
„Romantismului”. Din aprilie până în iunie 1928, merge la Roma, unde își petrece majoritatea
timpului la Biblioteca Universității citind, studiind, scriindu-și teza de licență sau articole pentru
„Cuvântul” și pentru presa italiană.

În luna octombrie a aceluiași an este licențiat în filozofie la Universitatea din București, având
ca teză filozofia Renașterii. Urmează o scurtă călătorie în Egipt, în noiembrie, apoi în decembrie
debarcă la Colombo, prilej cu care vizitează Ceylonul. Tot în decembrie, mai exact pe data de 21 a
lunii, îl întâlnește pe Dasgupta în Biblioteca Societății Teosofice din Adyar. La numai 5 zile de la
întâlnirea cu profesorul Dasgupta, Mircea Eliade sosește la Calcutta, unde se stabilește la pensiunea
anglo-indiană a doamnei Perris, din Ripon Street, 82.

Începând cu acest moment crucial în viața sa, viitorul erudit, Eliade, își completează studiile
în India, unde are posibilitatea să studieze îndeaproape cultura orientală la Universitatea din
Calcutta, grație unei burse acordate de maharajahul ManindraChandraNandy de Kassimbazar căruia îi
expediase mai mult în glumă – se spune – o scrisoare, în care îi solicita o bursă pentru a studia
sanscrita și doctrinele hinduse.

În august 1929 termină de scris romanul „Isabel și apele diavolului”, îl trimite în țară spre a fi
citit de Haig Acterian, Mircea Vulcănescu și Ionel Jianu. Aici se glumește pe seama specializării lui
(vezi titlul romanului), iar adversarul său, Oscar Lemnaru, spune mai în glumă, mai în serios, că
„Mircea Eliade ne-a „hindus” în eroare.” În timpul șederii sale la Calcutta, îl cunoaște pe
Rabindranath Tagore, mentorul spiritual al fiicei lui Dasgupta în Shantiniketan, apoi din prima lună a
anului următor, se mută în casa profesorului, unde cunoaște pe fiica acestuia, pe Maitreyi, de care se
îndrăgostește.

Nicolae Iorga, pe atunci ministru al Instrucțiunii, îi prelungește bursa de 180 de lire pe an, iar
Dasgupta îi dictează cartea sa despre „Upanișade”.
 Aflând povestea de dragoste dintre Eliade și Maitreyi, tatăl acesteia își dă afară din casă
discipolul. După despărțirea bruscă de Maitreyi (18 septembrie 1930) se refugiază până în martie
1931 în câteva mănăstiri din Himalaya, la Svargashram, Rishikesh. Aici locuiește într-o cameră mică și
întunecată, nu are nici lampă și nici măcar o lumânare, singurul obiect de mobilier e un pat de lemn
acoperit cu o pătură de bumbac, după cum mărturisește Eliade în publicația „Vremea”. Îl are ca
mentor pe SwamiShivenanda cu care se scaldă ritualic în fiecare dimineață în apele Gangelui. După
numai trei luni, se obișnuiește cu programul riguros al mănăstirii, citește texte sanscrite, practică
meditația, yoga, scrie articole pentru „Cuvântul”, lucrează la teza de doctorat și în același timp, la
„Lumina ce se stinge”.

În scurt timp se întoarce la pensiunea doamnei Perris din Calcutta, lucrează în continuare la
proiectele sale, învață limba tibetană și începe să studieze etnografia Asiei orientale. În luna august
vizitează delta Gangelui, iar în decembrie părăsește India, în urma scrisorii trimise de către tatăl său,
care îl înștiințează că trebuie să se prezinte la încorporare pentru a-și îndeplini serviciul militar.

Pe 16 ianuarie 1932 are loc prima conferință susținută de Mircea Eliade din cele 50 de
conferințe rostite la Radio București. Tot în această perioadă începe și colaborarea la ziarul
„Vremea”, iar până în noiembrie, cărturarul își face stagiul militar într-un regiment de artilerie
antiaeriană, din apropierea capitalei, mai exact în Ghencea. În luna martie, grație intervenției lui
Constantin Rădulescu Motru, obține o permisie de o lună pentru a-și întocmi teza de doctorat, apoi
este mutat la Marele Stat Major, la biroul traducătorilor, unde traduce diverse articole apărute în
revistele militare italiene și americane.

În același an apare prima sa carte de eseuri intitulată „Solilocvii” la Editura Cartea cu semne și
participă la reuniunile Asociației Forum. În mai 1933, la numai 26 de ani devine celebru datorită
publicării romanului „Maitreyi” la Editura Cultura Națională. Cartea a fost premiată de către comisia
din care făceau parte: Perpessicius, Cezar Petrescu, Mihail Ralea, George Călinescu și Șerban
Cioculescu.

În luna iunie obține doctoratul în filozofie cu teza intitulată „Istoria comparată a tehnicilor
Yoga” pentru care i se atribuie „Magna cum laude” și pe care o va publica trei ani mai târziu. O
perioadă îmbrățișează cariera didactică, ca profesor suplinitor pe catedra de filosofie a Universității
din București, colaborează la numeroase reviste, publică literatură și este numit asistent la Catedra
de metafizică și Istorie a logicii lui Nae Ionescu, moment în care își deschide cursul cu o temă inedită
„Problematica răului în filosofia indiană”.

Eliade îl urmează pe maestrul său, Nae Ionescu, considerat un Socrate al spiritualității

române și avându-i drept modele pe Eminescu, pe Hașdeu, Pârvan, Iorga. Este influențat de
asemenea de prietenii săi, Lucian Blaga și Nechifor Crainic. Călătorește în Italia pentru a se specializa
în limbile persană și ebraică, iar până în anul 1934 semnează articole, la „Credința” cu pseudonimul
Ion Plăieșu. În luna ianuarie 1933 face parte din Comisia Fundațiilor Culturale pentru premierea
scriitorilor tineri alături de Tudor Vianu, Șerban Cioculescu și Petre Comarnescu. Această comisie va
acorda premiul de debut următorilor scriitori care aparțin generației de aur a literaturii române:
Constantin Noica, pentru opera „Mathesis sau despre bucuriile simple”, Emil Cioran –„Pe culmile
disperării” și Eugen Ionescu – „Nu”.

În anul 1934 Eliade se căsătorește cu Nina Mareș (Jana Nicolița) și publică patru cărți: un
volum de articole – „Oceanografie”, o carte de amintiri – „India” și două romane „Întoarcerea din rai”
(Editura Națională S. Ciorniei) și „Lumina se stinge” (Editura Cartea Românească). Se implică în
diverse activități culturale, călătorește la Berlin, în scopul documentării la Sdadtbibliothek și publică
studiul „Alchimia asiatică” (1934 Editura Cultura Poporului), un jurnal intim despre experiența
indiană intitulat „Șantier” (Editura Cugetarea) și romanul în două volume „Huliganii” (Editura
Națională S. Ciornei).

În prima lună a anului 1936 susține un seminar asupra cărții a XII-a din „Metafizica” lui
Aristotel, începe să fie cunoscut și în străinătate după traducerea tezei de doctorat în limba franceză,
„Yoga Essai sur lesorigines de la mystiqueindienne” (Librairie orientaliste Paul Genthner), apare
romanul fantastic „Domnișoara Christina” la Editura Cultura Națională și primește premiul Societății
Scriitorilor Români. Editura Fundațiilor regale publică „Scrieri literare, morale și politice” a lui B. P.
Hașdeu sub îngrijirea lui Mircea Eliade (1937),

În același an este acuzat în mod absurd de pornografie datorită romanului „Domnișoara

Christina”, îndepărtat din cadrul Facultății de Litere și Filosofie, arestat și închis în lagărul de la
Miercurea-Ciuc pentru că s-a declarat un susținător al mișcării legionare.

Mircea Eliade se alătură activistului Petru Comarnescu care se întorsese din Statele Unite și
împreună cu alți activiști formează gruparea „Criterion” (1932-1934). Această grupare este
constituită dintr-o serie de simpozioane și manifestări cultural-artistice, având ca scop prezentarea și
discutarea principalelor probleme și fenomene filosofice, culturale, religioase, artistice, politice și
științifice ale timpului. În cadrul acestor discuții se amintesc nume cunoscute precum Lenin, Chaplin,
Mussolini, Freud, Ghandi, etc. Se poate spune, deci, că gruparea „Criterion” este „pentru Eliade un
excelent spațiu de antrenament în sensul unei interdisciplinarități ca versiune modernă a spiritului
enciclopedic și integrator renascentist” .

Atât Mircea Eliade, cât și gruparea din care face parte promovează impunerea spiritualității și
a creației de grup, le cere contemporanilor săi să refuze pesimismul, panica, „defetismul”, frica de
neant, haos și efemer printr-un iraționalism creator...Eliade este unul din animatorii Criterionului și
devine pentru mulți tineri idol și purtător de cuvânt al generației; activitățile sale se înmulțesc – este
prezent în cercul ocult din casa lui Mircea Vulcănescu, în care se mai află Tudor Vianu, Emil Cioran,
Ionel Gherea, Constantin Noica, Ion Anastasescu-Floriu și alții ...

Semnează 12 foiletoane sub titlul „Itinerariu spiritual” în „Cuvântul” lui Nae Ionescu. Aceste
foiletoane au fost considerate drept un program al generației sale, nu se declară adept al dreptei
spiritualiste, pentru că, de fapt, el dorește înnoirea „României Mari”. Își face prieteni și evrei precum
Mihail Sebastian și devine editor, îngrijind „Roza vânturilor” (1936) - culegere de articole publicate de
Nae Ionescu în „Cuvântul”.

Mircea Eliade este un bun filolog, dovadă fiind ediția critică a unor texte, volume de „Scrieri
literare morale și politice” ale lui Bogdan Petriceicu – Hașdeu, pentru care Comitetul Societății
Scriitorilor Români îl sărbătorește pe Eliade. În această perioadă Mircea Eliade ține conferințe
radiofonice, traduce o versiune a „Revoltei în deșert”, scrisă de colonelul Lawrence. Deși este foarte
prezent și activ în viața literară, el consideră că acești ani nu semnifică altceva decât „risipirea
energiei în acte neesențiale, în tradiția deplânsă a cărturarilor și artiștilor locali din secolul 19.
„Destinul meu” îmi cerea să trăiesc paradoxal, în contradicție cu mine însumi și cu epoca mea,
silindu-mă să exist concomitent în „Istorie” și dincolo de ea; să fiu viu, prezent în evenimente și
totodată inactual, ocupându-mă de lucruri și probleme desuete, extraistorice, să asum modul
românesc de a fi în lume și totodată să trăiesc în universuri străine, depărtate, exotice; să fiu în
același timp „autentic bucureștean” și om universal”. Nu lesextrêmesmetouchent - ci
coincidentiaoppositorum (apud „Memorii” de Mircea Eliade) . În continuare, s-au înregistrat cca 60
de articole cu tema definirii românismului, dar și a viziunii proprii, care au constituit baza unei cărți
intitulată „România în eternitate” apărută la data de 13.X.1935 în publicația „Vremea”.
 În iulie 1937 îl vizitează pe Lucian Blaga, în Berna, nu înainte de a face un mic popas la
Veneția. Întâlnirea dintre cei doi rămâne în istorie prin publicarea convorbirii cu Blaga într-o pagină
din ziarul „Vremea”. Tot în acest an apare volumul „Cosmologie și alchimie babiloniană” (Editura
Vremea), iar Editura Națională S. Ciornei tipărește volumul „Șarpele”. Un an mai târziu ține cursuri la
Universitate pe diferite teme: „Simbolismul religios”, „Istoria budismului”, iar în luna decembrie
apare opera „Nuntă în cer” la Editura Cugetarea.