MINUNEA DE CRACIUN

(inspirata de fapte reale)

Era 13 decembrie cand un vechi prieten m-a cautat pe messenger. Nu mai vorbisem cu el de ceva
timp. Ocupat cu scoala, cu invatatul pentru BAC si admiterea la facultate, am si uitat de el. Ionut este
prietenul despre care vreau sa va vorbesc. Ionut are 20 de ani si acum 2 ani a facut un accident rutier,
in urma caruia a ramas imobilizat la pat si nu poate vorbi. Imi amintesc cat de incantat a fost cand
parintii sai i-au facut cadou, de majoratul lui- un frumos BMW. A fost dragoste la prima vedere. Ionut
isi adora efectiv bolidul.

Intr-o zi a mers la o petrecere cu colegii sai de liceu( mentionez ca toate acestea s-au petrecut in
orasul Craiova, jud. Dolj), iar spre dimineata , la ora 5 a intrat cu viteza intr-un sens giratoriu. A fost
singur in masina, dar, dupa spusele celor care au ajuns primii la locul accidentului, numai o minune l-
ar fi salvat. Acea minune a avut loc. Elicopterul SMURD l-a transportat de urgenta la Bucuresti, unde
a suferit prima interventie chirurgicala pe creier. A urmat si a doua, fara succes insa. Zilele treceau si
el nu-si revenea din coma. Familia a facut posibilul si a fost transferat intr-un spital din Israel. Dupa o
luna si mai bine de coma si-a revenit. Au urmat luni grele pentru Ionut. Era o leguma, nu se putea
misca, nu putea vorbi, nu putea manca, nu putea face absolut nimic din ceea ce face un om normal zi
de zi.

In cele din urma, familia lui a fost nevoita sa se mute definitv la Koln, in Germania, unde Ionut a
primit ingrijiri medicale, diverse tratamente, masaj si proceduri pentru a–si reveni. Dupa circa un an
de zile s-a ridicat din pat, ca prin minune. Desi medicii i-au spus initial ca nu va mai putea merge
niciodata, eu l-am incurajat, spunandu-i sa nu-si piarda speranta. Acum putea sa mearga singur la
baie, sa se imbrace si sa manace. Era fericit, desi nu putea rosti nici un cuvant. Intrucat rar venea in
tara si atunci mai mult prin spitale, nu am reusit sa-l vizitez, insa am tinut legatura ca si cu un frate
mai mare.

Cand s-au implinit fix 2 ani de la nefericitul eveniment a mers la obisnuitele analize. Se saturase de
spitale, de medici, de recuperare si de numeroasele tratamente. Credea ca acum va fi bine si se vor
intoarce in tara cu totii. Rezultatele analizelor, insa au venit ca o lovitura de gratie: ficatul sau a cedat
in urma tratamentelor si a numeroaselor interventii chirurgicale pentru indepartarea hematoamelor
pe care le-a avut. Singura salvare a sa era transplantul hepatic.

Parintii sai, al caror unic fiu era, au fost distrusi la aflarea acestei crunte vesti. Erau la capatul
puterilor. Desi dispuneau de banii necesari, unde puteau gasi un ficat sanatos, compatibil cu
organismul fiului lor? Asadar, in luna octombrie au venit la Bucuresti, s-au intalnit la Spitalul Fundeni
cu medicul Irinel Popescu si au intocmit documentele necesare in vederea realizarii transplantului.
Ionut, fiul lor drag, a fost trecut al treilea pe lista de asteptare, contra unei sume cu multe zerouri.
Erau realisti : care erau sansele ca ficatul lui Ionut sa mai reziste pana aparea cel de-al 3-lea donator
si mai mult de-atat ,sa fie compatibil cu el?!

S-au intors cu totii in Germania, deznadajduiti, tristi si indurerati (medicii din Romania le
spusesera sa astepte...) Vorbeam cu el aproape in fiecare zi si , desi se impacase cu soarta , eu l-am
incurajat non-stop. I-am spus ca Dumnezeu face minuni. In realitate speram ca Dumnezeu sa faca
asta.

A venit si decembrie, ii era din ce in ce mai rau. Nu putea manca, vomita sange si ,dupa spusele lui ,
arata desfigurat. Nici n-am indraznit sa-i cer sa-mi trimita o fotografie cu el. Imi era teama ca va muri
si voiam sa-l stiu asa cum arata inainte de accident. In dimineata zilei de 13 decembrie fost internat
de urgenta la spital, zicea ca nu va prinde Sarbatoarea Craciunului. M-am rugat pentru el, am plans,
desi imi era doar un bun prieten virtual (ne-am cunoscut in perioada pandemiei ). Vorbeam din ce in
ce mai putin , in reprize scurte, prin mesaje , bineinteles. Era din ce in ce mai obosit, avea dureri si de
aceea , medicii ii puneau in perfuzii sedative puternice ca sa poata dormi. Venea vacanta de iarna,
veneau sarbatorile, dar nu puteam sa ma bucur de ele... Tot timpul ma gandeam la Ionut.

Dumnezeu avea insa sa ne daruiasca o surpriza de Craciun.

Nu mai vorbisem de luni , 19 decembrie cu el. Nu avea energie nici sa mai scrie mesaje...In
dimineata zilei de 22 decembrie, am primit mesaj de la el:”Astazi mi-au luat sange ptr. analize. Oare
de ce?” /” Pentru ca au gasit donatorul ...” i-am zis eu, fara sa stiu nimic. Apoi la cateva minute, ”M-
au ras peste tot. Cred ca ai avut dreptate, ma pregatesc pentru operatie.”/” Suuper ...” i-am scris
gandindu-ma : e posibil asa ceva? Sa faca Dumnezeu o minune , acum in Ajunul Craciunului? La doar
cateva ore am primit ultimul lui mesaj ”Rugati-va pentru mine! Intru in operatie!”

Eram asa de emotionat... Dumnezeu ne-a ascultat rugaciunile si-l va salva. Eram sigur de asta.Tin
minte ca nu am dormit in noaptea aceea. Ulterior am aflat de la parintii sai ,ca a intrat in operatie la
ora14 si a iesit in jurul orei 23. 9 ore a durat interventia de transplant hepatic. Operatia a fost un
succes pentru cei 2 medici romani si bineinteles echipa de medici germani, care au efectuat
transplantul. In dimineata acelei zile de 22 decembrie, d-nul doctor Irinel Popescu impreuna cu un alt
medic roman au zburat in Germania pentru Ionut. Si l-au salvat, a primit un ficat de la un baiat de 16
ani. Ionut a primit o a doua sansa la viata...cel mai frumos cadou de Craciun pe care si-l putea dori.

Acum este bine , a inceput sa manance si asteapta cu nerabdare sa iasa din spital.