Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
- Doamnă dr, povestiți lucruri atât de comune, care ni se întâmplă la tot pasul, tuturor, într-un
moment sau altul, din viață. Revine. A traversat și se luptă cu o depresie numită de dânsa, subclinică,
decompensată de două ori, în condiții de suprasolicitare și stres. A apelat la psihiatru, a luat fluoxetină
și a ieșit, face psihoterapie, dar i-am fost recomandat și vine pentru o a doua opinie și strategie.
Pe măsură ce relația terapeutică se consolidează, îmi mărturisește: poartă un stigmat! Tatăl ei a
făcut o decompensare afectivă atipică la 44 ani și face tratament cu litiu. Timbrul vocii s-a modificat,
trădând o emotivitate intensă, mimica și postura trădează o mare frământare, durere.
- Fiecare dintre noi avem între predecesori, în cele două generații ale părinților sau ale bunicilor,
materni sau paterni, cel puțin o afecțiune psihică gravă! Poate fi dovedit statistic! Fără excepție!
Deodată, întreaga povară, cu greutatea sa copleșitoare este descărcată! Ușurarea este imensă!
Insight-ul, pe măsură. Îmi povestește despre gânduri fugare de suicid, și sugerez să schimbăm
prozacul cu sertralină. Este de acord să facă o probă. Va continua psihoterapia, vrea să păstrăm
legătura. Afirmă, ca și alți pacienți, că vocea și ochii mei albaștri, sau ce o fi mai rămas din ei, au un
efect formidabil de calmare aproape hipnotic. Poate doar pentru persoanele foarte sugestibile...
Cu toate protestele mele colegiale, onorariul este exagerat...
...
O mamă îngrijorată, vine în săptămâna sărbătorilor de iarnă, cu fiul student la medicină în anul
II. Băiat inteligent, tipic inteletual, sensibil și anxios. I s-a recomandat paroxetină, 20 mg, dar a
abandonat-o după 2 săpt, deși i s-a explicat că efectele apar după o lună. Aparține culturii advente, nu
este încă format ca medic și are preconcepții.
Descrie o formă de anxietate cu tulburări vegetative, atacuri de panică și un grad de fobie
socială. Areo o mimică și o postură ce trădează neliniștea și nervozitatea, instabilitatea emoțională.
Discutăm puțin cadrul general al anxietății, pe care el îl vede deja ca urmare a unor evenimente
nefericite seriate care s-au năpustit asupra sa.
Îmi reamintesc condiția mea de țăran moldovean sărac, venit la medicină în București, anii
preclinici, anul III – cel mai greu an al unui medicinist. Frumusețea anilor clinici din viitor, vocația și
noblețea, satisfacțiile profesiei de medic.
Faptul că condiția unui intelectual este diferită de a unui primitiv, oligofren. Că suntem mai
sensibili, știm mai multe și devenim mai vulnerabili.
Apoi, faptul că un universitare este obligat la o adolescență prelungită forțat. El va continua
viața studențească, în timp ce băieții de vârsta sa, și-au întemeiat deja familii, au soții, copii, viață
sexuală.
Este tot mai tonic, încrezător. Acceptă Serlift 50mg, progresiv de la 25 mg pe zi, creștere
săptămânală. Sunt sigur că va depăși momentul sensibil. Vom păstra legătura pe WhatsAp.
...
7.02.2020
Sindromul salvatorului, altruist, mesianic
Fiind obiect și subiect al unei educații tradiționale, religioase, mi-a fost destul de greu să înțeleg
ce înțeleg psihologii și psihiatrii prin aspectul patologic al altruismului, sindromul salvatorulului sau
mesianic. În toate aceste trăsături nu vedeam decât calități și asta m-a dus cu gândul că e posibil să fiu
personal afectat.
De multe ori ceea ce nu înțelegi teoretic, poate și pentru că ai o pată ‚oarbă’, înțelegi practic, de
la pacienți. Ca întotdeauna, este vorba despre simțul măsurii. Altruismul ca o contrapondere la
tendința generală spre egoism, este desigur o calitate, dar când singura ta rațiune de a exista, de te face
fericit este să trăiești doar pentru ceilalți, să te consumi, să nu mai ai viață personală, să intervii
intempestiv, fie că ți se cere sau nu, atunci ceeea ce ar fi trebuit să fie necesar, a devenit deplasat,
dăunător, patologic.
Am văzut de curând o pacientă care părea personificarea acestei tulburări. La 56 ani, o ființă altă
dată sclipitoare, frumoasă, plină de vitalitate, spontană, dinamică, devenise ofilită, stoarsă ca o lămâie,
sluțită de oboseală și efort, anxioasă, vibrând de un tremor inxplicabil – fără tulburări organice,
deprimată, dezamăgită, dezavuată, nefericită, încercată de panică și neliniște, încercând să fugă de ea
însăși, fără să se regăsească în tot ceea ce însemnase viața ei, tot ceea ce oferise și pentru care nu
primise decât fărâme.
3
Ajungând în a doua parte a vieții, deodată i s-a impus un bilanț tragic: ea oferise totul ca om, ca
specialist – maestru cofetar, reprezentase factorul cheie în baza unui lanț de cofetării celebru, primise
doar un salariu minim de subzistență, nu se căsătorise, nu fusese iubită, nu născuse copii, iar acum nu
mai era sănătoasă. Ce făcuse cu viața ei?
Are un prieten care trăiește în altă țară și cu care împărtășește cele mai intime confesiuni. Toată
viața, acesta i-a spus să aibă răbdare, să aștepte, să nu se vândă ieftin, să-și trăiască viața, dar n-a făcut
niciun pas în plus.
Am lucrat permanent câte două sau chiar trei slujbe, din zori și până în noapte, am dat totul,
eram fericită să fiu de folos, entuziasmată pentru grandoarea oricărui proiect, mă identificam cu
fiecare dintre ele, dar azi îmi dau seama că nu erau ale mele. De fapt, îmi erau străine, am sentimentul
că am fost folosită. Mă simt epuizată, nefericită, dezamăgită!
Acest realism târziu m-a văduvit de motivație, țel, energie, sensul vieții mele. Deodată, viața
mea este pustiită. Pentru ce am trăit, pentru ce mai trăiesc?
Stai puțin! Cine suferă? Poate că a fost o eroare să te secătuiești pentru alții, dar viața ta este
totuși în față! Ce ar fi să te mai ocupi și de tine! Să-ți oferi relaxare, odihnă, vacanțe, un hoby sau mai
multe, să lucrezi la înfățișarea ta, părul tău, corpul tău, timpul tău liber, cultura ta, călătorii!
Am adăugat una două investigații, câteva prescripții pentru simptomele cele mai supărătoare și
revenirea cu rezultate și proiectul nou de viață. Va reuși?
...