Pastoralia

„Viitorul creştinismului în Europa”

(Lisabona, 18 Septembrie 2018)*

† ILARION ALFEYEV

Pe data de 18 septembrie 2018, în Lisabona, fundaţia A Junção do Bem a organizat o

recepţie în onoarea mitropolitului Ilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului
de Relaţii Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, aflat într-o vizită în Portugalia.
După recepţie, mitropolitul Ilarion a rostit un discurs despre viitorul creştinismului în
Europa.

Î mi exprim mulţumirea faţă de toţi participanţii la conferinţă. Îmi face plăcere să fiu astăzi
printre dumneavoastră şi să am oportunitatea de a schimba opinii despre probleme care
au o mare semnificaţie pentru concepţia creştină despre lume. Una dintre problemele glo-
bale este viitorul creştinismului pe continentul european. Această temă nu numai că nu îşi
pierde relevanţa, însă în fiecare an câştigă în însemnătate. Conform statisticilor, creştinismul
este astăzi nu numai cea mai persecutată religie (în prezent, mai mult de 200 de milioane de
creştini sunt subiect al persecuţiei în mai mult de cincisprezece ţări din lume)1, ci, totodată,
se confruntă cu noi probleme ce ating imperativele morale fundamentale şi valorile tradiţi-
onale.
Propovăduirea Evangheliei a apărut în Europa pentru prima dată pe ţărmurile Mării
Egee. În timpul celei de a două călătorii misionare, apostolul Pavel cu însoţitorii săi, printre
care şi evanghelistul Luca, au călcat pentru prima dată pe teritoriul european. În Spania,
Tabor, nr. 1, ianuarie, 2019

primele comunităţi creştine au apărut cel mai probabil în primul secol după Hristos. Apostolul
Pavel, în epistola sa către Romani, îşi exprimă intenţia de a vizita Spania (cf. Rm 15, 28).
El a predicat în Roma (FA 28, 30-31) unde, conform tradiţiei creştine, şi apostolul Petru

*
Text publicat în limba engleză, preluat şi tradus în limba română de la adresa https://mospat.ru/en/2018/09/19/
news163956/ (1.10.2018) (Traducere de Cezar Marksteiner-Ungureanu).
1
Raportul pentru anul 2018 realizat de: Observation committee of intolerance and discrimination of Christians
in Europe, pagina 5: https://www.intoleranceagainstchristians.eu/fileadmin/user_upload/publications/files/Re-
port-2018-final.pdf.

20
 „Viitorul creştinismului în Europa”

a predicat. În timpul martiriului ambilor apostoli, în Roma exista o puternică comunitate

Pastoralia
creştină. În a doua jumătate a primului secol creştin, în multe oraşe ale Imperiului Roman,
existau comunităţi creştine conduse de episcopi numiţi de către apostolul Pavel şi discipolii
lui.
În secolul II şi III, credinţa în Hristos a continuat să se răspândească şi s-a stabilit
în principal în acele locuri în care a existat din timpurile apostolice. Creştinismul, ferm
încetăţenit în cadrul Imperiului Roman, s-a extins dincolo de graniţele sale şi a fost acceptat
de mulţi oameni din Asia, Africa şi Europa.
După cum ştim, această răspândire rapidă a învăţăturii creştine a fost ajutată, în primul
rând, de zelul şi jertfa de sine a primilor predicatori creştini; în al doilea rând, de viaţa sfântă
şi de comportamentul creştinilor, de dragostea lor reciprocă, hotărârea fermă, încrederea
în adevărul credinţei creştine şi, în particular, de determinarea şi bucuria cu care aceştia
au îndurat torturile pentru Hristos; şi, în al treilea rând, de minunile pe care le-a săvârşit
credinţa atât de-a lungul vieţii lor, cât şi în timpul torturilor la care au fost supuşi.
Atunci când a fost confruntată cu cultele păgâne răspândite în rândul populaţiilor din
Europa, credinţa creştină a fost mereu cea învingătoare. Aceasta a devenit treptat fundaţia
atât a viziunii despre lume a oamenilor, cât şi a societăţii şi a statului. Sistemul de state
europene a fost construit pe bază creştină, iar astfel creştinătatea a devenit o religie naţională
pentru ţările europene, având un mare efect asupra dezvoltării legii şi a moralităţii publice.
Evul Mediu în Europa era deja o perioadă creştină şi, pentru acel timp, diferite sfere ale vieţii
publice şi private au fost dezvoltate în conformitate cu învăţătura lui Hristos.
Predicatorii creştini nu au adus pe continentul european doar o „Evanghelie a bucuriei”, ci
şi educaţie. Biserica a devenit pentru oameni sursa de alfabetizare, iar bisericile şi mănăstirile
centre de educaţie. Casele mai mari au format primele librării, iar clerul şi monahii au învăţat
populaţia locală să scrie şi să citească.
Inspiraţi de idealurile Evangheliei, remarcabile personalităţi din Europa au creat
capodopere arhitecturale, arte frumoase, muzică şi literatură. Aceste capodopere au îmbogăţit
tezaurul culturii europene şi au devenit proprietate comună a întregii umanităţi.
După Evul Mediu a venit epoca iluministă care a descoperit noi căi şi înţelesuri de a
percepe lumea. Acea perioadă a cunoscut apariţia ştiinţei şi a noi forme în artele frumoase
şi în muzică. Astăzi, numeroşi turişti găsesc inspiraţie în remarcabile piee de pictură şi
sculptură bazate pe Evanghelie, iar scene din Noul Testament împodobesc catedrale ale
oraşelor europene ori sunt expuse în muzee şi galerii de artă. În orice caz, în ceea ce priveşte
concepţia despre lume, acea perioadă a cunoscut primele semne de pierdere ale autorităţii
creştinismului ca factor regulator al relaţiilor sociale. Modelul teocentric de viziune asupra
lumii a început să piardă teren în faţa modelului antropocentric.
Epoca Modernă doar a încetăţenit această tendinţă prin ideea secularismului, a
nihilismului şi a relativismului în sferele morale şi spirituale crescute în putere. Fundamentele
vieţii societăţii şi statului au fost revizuite: statul a devenit mai secular şi moralitatea publică
mai dependentă de etica burgheză. În Europa, aceste procese au fost asociate cu revoluţiile
sângeroase din secolele XVII-XVIII din Anglia şi Franţa. Aceste procese au slăbit creştinismul
Tabor, nr. 1, ianuarie, 2019

şi au schimbat peisajul religios al Europei.

Astăzi, majoritatea oamenilor care trăiesc pe continentul european nu se mai identifică
cu creştinismul. Cercetările de date din Marea Britanie arată că mai mult de jumătate din
locuitorii ţării – pentru prima dată în istorie – nu sunt afiliaţi niciunei religii. Într-un sondaj
de opinie realizat în 2016 de Centrul Naţional pentru Cercetare Socială în Marea Britanie
au luat parte 2942 de adulţi. La întrebarea privind apartenenţa religioasă, 54% dintre
cei intervievaţi au ales „nicio religie”. Între acele vârste dintre 18 şi 25 de ani, numărul
celor fără o religie declarată este încă şi mai mare – 71%. Spre comparaţie, în 1983, când

21
 o cercetare similară începuse, doar 31% dintre cei intervievaţi au declarat că nu aparţin
Theologica
niciunei religii2.
În Europa continentală, situaţia este similară: datele unui sondaj de opinie european
realizat între 2014 şi 2016 arată că majoritatea tinerilor (mai mult de 50%), de la 16 la 21
de ani, în ţări precum Cehia, Estonia, Suedia, Olanda, Ungaria, Belgia, Franţa, Finlanda,
Danemarca, Norvegia şi Spania nu se asociază cu nicio religie. În Portugalia procentul este
de 42%3.
Ideea seculară, care a cucerit chiar un număr mai mare de minţi, este extrem de ostilă faţă
de religie şi de creştinism în particular. Aceasta vede religia ca pe oponentul ei ideologic.
Pilonul filosofic al umanismului secular este noţiunea de valoare absolută a persoanei
umane şi prezenţa universalismului, a aşa-numitelor „valori umane comune”, care pretindeau
că sunt fundamentul unei singure civilizaţii mondiale. Prin „valorile umane comune”, în
orice caz, sunt înţelese nu numai fundamentele spirituale şi morale ale tuturor religiilor,
obligatorii atât oamenilor religioşi, cât şi celor ne-religioşi („să nu ucizi”, „să nu furi”, „să nu
minţi” şi aşa mai departe), dar, de asemenea, şi multe idei dubioase din perspectivă religioasă
înrădăcinate în moralitatea umanist-liberală.
Moralitatea umanistă porneşte de la concepţia că singurul factor care poate limita
libertatea unei persoane este libertatea altora: aceea este drept ce nu lezează preocupările
celor din jurul nostru; aceea este greşit ce atentează la libertatea altora. Noţiunea unei norme
morale absolute, la fel ca şi noţiunea de păcat, este absentă în totalitate în etica umanistă
contemporană de când aceasta Îl respinge pe Dumnezeu şi legile pe care le-a dat El pentru
existenţa umană. Cu toate acestea, dacă moralitatea devine relativă, atunci libertatea devine
permisivă (laxă), deoarece doar moralitatea este capabilă să îngrădească şi să conducă spre
bine libertatea de alegere a unei persoane. Din perspectiva persoanei religioase este departe
de adevăr faptul că orice nu lezează direct preocupările altora este pe deplin moral. Dar
adevărata libertate pentru un om religios nu este îngăduinţa (chiar fiind limitată de legile
seculare administrative şi penale), ci eliberarea de păcat, depăşirea în el însuşi a ceea ce îi
împiedică perfecţiunea spirituală.
Care este, atunci, viitorul creştinismului în Europa în climatul unui umanism secular
aflat în creştere şi în cel al ideilor liberale? Cercetări realizate de Centrul pentru studiul global
al creştinismului de la Gordon-Conwell Theological Seminary (USA) şi Pew Research Center,
arată că Europa va fi singurul continent din lume în care numărul creştinilor va scădea
semnificativ: de la 560 de milioane de oameni în 2015, la 501 milioane de oameni în 20504
(conform Pew Research Center de la 553 milioane de oameni în 2015 la 454 milioane de
oameni în 2050)5. Aceasta este o prognoză cu adevărat alarmantă.
Sunt întrebat dacă astfel de procese similare au loc şi pe alte continente, de exemplu,
în America. Autorii de la Pew Research Center ajung la o concluzie interesantă: numărul
oamenilor non-religioşi dintr-un număr de ţări europene (de exemplu, din Marea Britanie,
Germania) este comparabil cu cel din SUA (24% dintre adulţi sunt atei, agnostici sau
„nedecişi”). Dar în practică „cei ce nu cred” termină prin a fi mai religioşi decât anumiţi
cetăţeni EU, care se identifică cu grupuri religioase de populaţie6. Este un paradox că
Tabor, nr. 1, ianuarie, 2019

americanii care se identifică cu „nicio credinţă”, specifică din anumite motive că ei cred în mod
2
Numărul celor fără nicio religie trece în Marea Britanie pentru prima dată de 50%. http://www.bbc.com/rus-
sian/news-41154931
3
Christianity as default is gone’: the rise of a non-Christian Europe. https://www.theguardian.com/world/2018/
mar/21/christianity-non-christian-europe-young-people-survey-religion
4
http://www.gordonconwell.edu/ockenga/research/documents/StatusofGlobalChristianity2017.pdf.
5
http://www.pewforum.org/2015/04/02/religious-projections-2010-2050/.
6
10 key findings about religion in Western Europe. http://www.pewresearch.org/fact-tank/2018/05/29/10-key-
findings-about-religion-in-western-europe/.

22
 „Viitorul creştinismului în Europa”

clar în existenţa lui Dumnezeu. În acelaşi timp, în Europa de Vest, acest indicator – credinţa

Pastoralia
absolută în existenţa lui Dumnezeu printre oamenii care spun că nu au nicio legătură cu nicio
religie – oscilează de la 1% în Austria, Germania şi Marea Britanie la 12% în Portugalia.
Abdicarea Bisericilor europene de la poziţia lor (politică anterioară) nu este altceva
decât rezultatul a trei înfrângeri majore în istoria creştinismului, fiecare din ele devenind o
treaptă pentru retragerea următoare. Prima înfrângere a fost divizarea dintre creştinismul
apusean şi cel răsăritean, cu divizarea ulterioară a creştinătăţii apusene; a doua a fost
secularizarea lumii creştine divizate ce a dus la sfârşitul statelor creştine; a treia a fost
adaptarea multor denominaţiuni creştine divizate la valorile ideologiilor seculare în loc să o
încreştineze. Accentul pus pe „modernizare”, care în esenţă este secularizarea creştinismului,
a fost principalul motiv pentru care creştinismul a fost asociat mai mult cu rolul de jandarm
cultural şi al patrimoniului istoric şi a încetat să mai fie o credinţă trăitoare pentru oameni.
„Modernizarea” creştinismului este manifestată nu numai în acceptarea, dar şi în justificarea
unor lucruri din viaţa oamenilor şi din cea a societăţii care, dacă pornim de la învăţătura
Evangheliei, a fost considerată întotdeauna păcătoasă.
Spre marele nostru regret, un număr de Biserici protestante din Europa au luat-o în
direcţia recunoaşterii şi binecuvântării mariajelor dintre persoane de acelaşi sex, capitulând
astfel în faţa ideilor secular-liberale ale Drepturilor Omului şi ale libertăţilor. Acestea din
urmă sunt transformate în lumea contemporană într-o forţă suficientă sieşi, care nu tolerează
critica. Anumite grupuri minoritare bine organizate au impus cu succes propria voie peste
majoritate sub pretextul respectării Drepturilor Omului. În esenţă, aceste drepturi au fost
transformate într-un instrument de manipulare a majorităţii. A venit timpul de a vorbi nu
numai despre ideologia liberală, dar şi despre un totalitarism secular în relaţie cu cei care
nu-l acceptă.
Presiunea asupra Bisericilor de către statul secular joacă un rol important în această
chestiune. Arhitecţii societăţii seculare au fost atenţi la aspectul legal al problemei: oricine
poate aparţine formal oricărei religii, dar acel cineva va fi, în cel mai bun caz, subiectul
criticii sau, în cel mai rău caz, al persecuţiei, dacă va încerca motivarea propriilor acţiuni
prin referinţa la credinţa religioasă şi libertatea de conştiinţă. De exemplu, dacă eşti un preot
şi trăieşti într-o ţară în care căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex au fost legalizate,
atunci ai puţine şanse să refuzi cununia acestor „cupluri” fără a rămâne nepedepsit de către
stat. Astfel, de exemplu, prim-ministrul Suediei, Stefan Louven, a declarat că toţi pastorii
Bisericii Suediei ar trebui să fie obligaţi să cunune cuplurile de acelaşi sex, folosind următoare
comparaţie: „Eu aş face o comparaţie cu sora medicală care refuză să facă un avort. Dacă
lucrezi ca soră medicală, atunci trebuie să fii în stare să faci un avort, altfel ar trebui să te duci
şi să faci altceva... Acelaşi lucru se aplică şi pastorilor”7.
Astăzi putem vedea cum procesul de legalizare a viciilor şi a păcatului accelerează cu
rapiditate. Lista unor astfel de lucruri se măreşte pe zi ce trece. Dacă la început am avut
de-a face cu prostituţia şi cu avortul, apoi anumite ţări au început să recunoască relaţiile
de acelaşi sex, eutanasia şi transgenderismul. În acelaşi timp ar fi greşit să spunem că
Tabor, nr. 1, ianuarie, 2019

toate aceste lucruri se întâmplă cu acordul tacit al oamenilor care trăiesc în Europa. Am
văzut demonstraţii cu mii de oameni în Paris care protestau împotriva confundării familiei
tradiţionale cu parteneriatele dintre oameni cu orientare sexuală ne-tradiţională. Ca rezultat,
a fost adoptată o lege care le-a conferit cuplurilor homosexuale statut şi drept egal cu cel al
familiilor tradiţionale, ignorând complet aspectul etic al problemei, iar protestatarii au fost
împrăştiaţi cu bastoane şi cu gaze lacrimogene.
7
http://www.intoleranceagainstchristians.eu/case/swedish-prime-minister-priests-should-perform-same-sex-
marriages.html.

23
 † Ilarion Alfeyev

De ce, atunci, Europa, care a fost cândva bastionul creştinismului, a devenit astăzi
Pastoralia
laboratorul şi inginerul acestor procese şi idei distructive? Modernizarea contemporană
a creştinismului în lumea apuseană poate fi comparată cu situaţia din Imperiul Ţarist de
dinainte de 1917. Revoluţia şi evenimentele dramatice întâmplate au avut, pe lângă motivaţiile
sociale şi politice, adânci cauze spirituale. Credinţa a fost transformată într-o formalitate,
într-un obicei care trebuia tolerat. În Rusia dinainte de 1917, cu excepţia câtorva, nimeni nu
s-ar fi putut gândi că Imperiul s-ar putea prăbuşi şi că ar putea fi succedat de un stat ateist-
totalitar, într-un fel atât de hotărât şi pentru o aşa lungă perioadă de timp.
Preafericitul Părinte Patriarh Chiril al Rusiei a spus referitor la aceasta: „Distrugerea
fundamentală a felului de a trăi – şi acum vorbesc despre... conştiinţa de sine spirituală şi
culturală a oamenilor – a fost posibilă doar datorită faptului că ceva important din viaţa
de zi cu zi a oamenilor a dispărut, incluzându-i aici şi pe cei din rândul elitelor. În ciuda
prosperităţii exterioare şi a bunăstării, a achiziţiilor ştiinţifice şi culturale, în viaţa oamenilor
a rămas tot mai puţin loc pentru o viaţă şi o credinţă sinceră în Dumnezeu, pentru o înţelegere
a importanţei excepţionale a valorilor născute din tradiţia spirituală şi morală”8.
Aş dori, de asemenea, să citez cuvintele unui episcop catolic ce stau mărturie atât
pentru credinţa actuală tot mai slăbită a societăţii europene, cât şi pentru consecinţele
acestui proces. Cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea
Unităţii Creştinilor, scrie: „Când scoatem Evanghelia din vieţile noastre, începem să-i călcăm
în picioare pe oameni”. El a notat mai mute stadii ale „înlăturării” valorilor creştine din
conştiinţa europeană în perioada modernă. El crede că în urmă cu şaizeci de ani a început
„sentimentul unui nou start”: ideologia anticreştină a fascismului a fost învinsă şi „oamenii
religioşi” au urcat la putere în Europa (de exemplu, Robert Schuman, Konrad Adenauer şi
alţii). În orice caz, viziunea lor creştină despre „noua Europă” nu a fost realizată: în 1968
continentul a fost acoperit de un „val de des-creştinare” bazat pe emancipare, secularizare
şi marxism, în timp ce noua elită politică a întors spatele creştinismului. La începutul anilor
1980, utopia marxistă a fost înlocuită de anti-utopia relativismului şi a nihilismului, iar
rolul Bisericii a scăzut în mod considerabil – astfel, a venit un nou stadiu al „des-creştinării”
Europei. Cardinalul Koch crede că noi, astăzi, suntem martorii unui al treilea stagiu când
europenii se găsesc în „pietrele de moară” ale experimentului secular9.
Din nefericire, organizaţiile pentru Drepturile Omului documentează anual sute de
cazuri de diferite tipuri de discriminare a creştinilor şi a credinţei lor. Această problemă pe
care europenii o întâmpină ar trebui să facă subiectul unei alte discuţii. Cu toate acestea, nu
pot să ignor subiectul discriminării noilor creştini – migranţii din Orientul Mijlociu şi din
Nordul Africii. Aceştia stau sub presiunea extremă a compatrioţilor care sunt musulmani
şi acţionează agresiv împotriva creştinilor, ca rezultat al gândirii de tip stereotipic şi al
propagandei islamiştilor radicali. Creştinii sunt ţinuţi în tabere de refugiaţi alături de
musulmani, ceea ce a devenit motivul pentru care creştinii sunt agresaţi, umiliţi, violaţi şi
jefuiţi. Le solicit tuturor celor care pot influenţa situaţia să intervină şi să arate o preocupare
reală pentru apărarea creştinilor, oferindu-le acestora tabere separate de refugiu. Creştinii
Tabor, nr. 1, ianuarie, 2019

în propria lor ţară au devenit o minoritate persecutată, au îndurat un genocid teribil din
partea islamiştilor radicali în Siria, Irak, Sudan şi în alte zone fierbinţi. Şi acum, în loc de a fi
salvaţi, aceştia continuă să îndure violenţe în taberele de refugiaţi din cadrul UE, din partea
barbarilor vremurilor moderne, care au ajuns la fel migranţi.
8
Discursul Preafericitului Părinte Patriarh Chiril al Rusiei la deschiderea ediţiei a XXV-a a: International Nativi-
ty Educational Readings. http://www.patriarchia.ru/db/text/4789256.html
9
Metropolitan Philaret of Minsk and Cardinal Kurt Koch spoke at the international conference on the Ortho-
dox-Catholic dialogue: http://www.blagovest-info.ru/index.php?ss=2&s=3&id=44012.

24
 „Viitorul creştinismului în Europa”

Oferirea de ajutor fraţilor şi surorilor aflaţi în suferinţă conţine, de asemenea, o legătură

Pastoralia
directă cu problema viitorului creştinismului în Europa. Noi trebuie să fim optimişti şi să
păstrăm nădejdea că în faţa noastră va fi un timp de noi oportunităţi pentru mărturisirea
credinţei.
Oamenii credincioşi trebuie neapărat să continue la toate nivelele eforturile lor – în
forumuri europene şi internaţionale – de a justifica dreptul la libertatea de conştiinţă şi la
cea religioasă, opunându-se creării de acte legale, care direct sau indirect îi discriminează
pe creştini (ori le afectează libertatea de religie), şi combătând marginalizarea impusă
creştinismului împreună cu expulzarea sa la graniţele vieţii publice.
Noi credem că Domnul Iisus Hristos, Cel care a creat Biserica Sa pentru a realiza
misiunea Sa în lume, nu ne va părăsi de ajutorul Său atotputernic: „În lume necaz veţi avea;
dar îndrăzniţi!: Eu am biruit lumea!” (In 16, 33).

Abstract

† ILARION ALFEYEV, „The Future of Christianity in Europe” (Lisbon, 18 September 2018)

The author presents some aspects of Christianity in Europe. After referring to the emergence of
Christianity in Europe, the author notes the impact this religion has had on European spirituality
and culture, but also how this religion, during the secularization of Europe, is losing its relevance.
Christian preachers did not offer only a “Gospel of joy” to the European continent, but also educa-
tion. The church has become the source of literacy for people, and the churches and monasteries
became education centers. Inspired by the ideals of the Gospel, remarkable personalities from Eu-
rope have created architectural masterpieces, fine arts, music and literature. But the Modern Age
has inculcated the anthropocentric model through the idea of secularism, nihilism and relativism
in moral and spiritual spheres. The secular idea has conquered a large number of minds, being
extremely hostile to religion and Christianity in particular. Europe, which was once the bastion of
Christianity, has become today the engineer and the laboratory of destructive processes and ideas.

KEYWORDS: Europe, Christianity, Christian culture, Enlightenment, secularization, human rights,

secular humanism, migration phenomenon, persecution of Christians
Tabor, nr. 1, ianuarie, 2019

25