"Francez, ateu, căsătorit cu o româncă, am adoptat religia ortodoxă acum aproape 10 ani.

Cu toate
acestea, relația mea cu ortodoxia a rămas foarte simplă până într-o zi de vară.

În concediu, la prieteni foarte apropiați, în Vânători Neamț, am hotărât să vizităm împreună un schit.
Vremea era foarte frumoasă, soarele strălucea puternic, și am hotărât să mergem pe jos acolo.
Drumul dus-întors sub puternicul soare m-a lovit puternic cu insolație.

La întoarcerea acasă, nu am putut face altceva decât să mă culc, durerile de cap puternice m-au
forțat să mă izolez în liniște... Pielea capului meu, roșie ca focul, începuse să facă mici vezicule.

Atunci am început să mă rog, ca un copil, să fiu eliberat de durere. Totuși, în acea seară am adormit
ușor. Și în acea noapte am avut un vis.

În visul meu, mergeam singur pe o cărare de munte, când am simțit o prezență lângă mine. Cel pe
care l-am luat inițial drept un cioban mergea liniștit lângă mine. Îmbrăcat simplu, folosea un toiag
asemănător cu al ciobanilor. Cu barbă și un zâmbet strălucitor pe buze, mă privea în timp ce mergea,
recitând cuvinte necunoscute mie. Mai târziu am aflat că erau psalmi.

În cele din urmă, i-am adresat cuvântul... în franceză, în visul meu, el mi-a răspuns simplu, zâmbind. I-
am povestit despre suferința mea, despre insolație și durerea care mă chinuia. Fără să se oprească
din mers, și-a pus mâna pe capul meu spunându-mi că totul va fi bine... "Rogă-te cum ai făcut atunci
când ai simtit nevoia."

A doua zi, la trezire, nu mai aveam nicio urmă de insolație, eram proaspăt ca un tânăr, vindecat...
Când le-am povestit prietenilor mei visul meu și am descris "ciobanul" care m-a vindecat, s-au gândit
imediat la Gheorghe Pelerinul... pe care eu nu-l cunoșteam. O vizită la mănăstirea Varatec, nu
departe de acolo, mi-a permis să-l recunosc. Acest zâmbet, aceste haine, era exact cum îl întâlnisem,
pe acela pe care l-am luat drept un cioban...

Întâlnirea mea cu Sf. Gheorghe Pelerinul nu s-a oprit aici. A revenit de mai multe ori în momente
dificile, parcă simțea că am nevoie de el. În acea perioadă tulbure când COVID a invadat viețile
noastre, am fost afectat de boală. Culcat în pat, suferind, capacitatea mea de respirație era redusă
semnificativ, iar doar icoana lui Gheorghe Pelerinul așezată pe pieptul meu îmi putea îmbunătăți
saturația, măsurătorile făcându-se simțite...

El mi-a dezvăluit rezultatul acestei boli, că lucrurile vor merge bine și că trebuie să folosesc aceste
momente pentru a mă ruga pentru ceilalți.
Având sindromul Bouveret, o afecțiune a inimii, am avut de mai multe ori palpitații de peste 200 de
bătăi pe minut, timp de mai multe ore... De fiecare dată, Sfântul Gheorghe Pelerinul, ca un tată cu
fiul său, mă asigura, spunându-mi că nu e nimic și că lucrurile se vor rezolva, îmi dictează ce să fac
pentru a evita criza. O metodă eficientă pe care am încercat să o explic medicilor necredinciosi...

Trebuia să trec printr-o operație pentru a elimina orice risc de recidivă. Când am întrebat în
rugăciunile mele dacă operația este binevenită, nu am primit niciun răspuns... Dar zilele planificate
pentru operație se amanau mereu; întreruperea internetului pentru prima dată, anularea de către
chirurg în ultimul moment pentru a doua oară... A trebuit să recunosc că răspunsul la întrebările
mele se afla în alta parte.

Mai mult, când trebuia să merg la Ierusalim într-un pelerinaj, mă temeam că voi avea o criză acolo.
Sfântul Gheorghe Pelerinul a venit într-o noapte să mă asigure că nimic nu mi se va întâmpla în
timpul pelerinajului, că pot pleca liniștit. Așa s-a întâmplat. ...și de atunci nicio criză nu m-a forțat să
fiu internat.

A fost adesea acolo să mă liniștească, să mă îndemne să mă rog. Cel mai important sfat pe care mi l-a
dat a fost să îmi las barba să crească, atunci când gândurile mele erau în furtună și când relația mea
era tulburată. El m-a schimbat, mi-a schimbat viața și mi-a deschis sufletul către ortodoxie... "Nu mai
tăia barba. Vei învăța multe..."

În primul rând, eram nesigur, dar în cele din urmă l-am ascultat. Atunci am suferit insultele și râsul
din partea celor din jur și am înțeles imediat ce trebuia să învăț. Umilința, iertarea, răbdarea...

Ca un copil fără cunoștințe, încă încerc astăzi să fiu demn de această învățătură și mă rog pentru ca
ochii mei să se deschidă asupra muntelui pe care încă trebuie să-l urc.

De la acel moment, când am acceptat sfatul lui, toate tulburările care m-au afectat au dispărut, ochii
mei, inima și sufletul meu au văzut pentru o clipă calea pe care Dumnezeu a trasat-o pentru noi. Știu
totuși că aceste momente sunt trecătoare, că alegerea ne este lăsată și că doar rugăciunea le poate
menține în fața atacurilor zilnice ale diavolului.

Nu am vrut niciodată să impartasesc aceste intamplari în altă parte decât într-un cerc foarte restrâns.
Cu toate acestea, cred că trebuie să conștientizăm că rugăciunile noastre nu sunt niciodată zadarnice
și că Dumnezeu, Fiul Său, Maica Domnului sau toți sfinții pe care îi invocăm au urechea atentă la
cererile noastre, la rugăciunile noastre.

Astăzi mă rog lui Dumnezeu Tatăl nostru, Fiului Său, Maicii Domnului, lui Gheorghe Pelerinul sau altui
sfânt, și uneori un zâmbet, un cuvânt ajunge la mine, purtat de îngeri.
Te rog să transmiți acest text anonim. Am încercat să fiu cât mai concis posibil, însă sunt conștient de
lungimea textului. Taie unde consideri necesar, adaugă dacă dorești locurile și datele, deoarece ai
fost prezent.

Sper că am fost cât mai precis, fără să distorsionez adevărul.

TEXT ORIGINAL:

Français, athée, marié à une roumaine, j'ai embrassé la religion orthodoxe, il y a bientôt 10 ans.

Cependant, ma relation avec l'orthodoxie est resté très simple jusqu'a ce jour d'été.

En vacances,chez de très proches amis, a vanatori neamt', il est décidé de visiter tous ensemble un
monastère (skhite) proche de neamt'.

Le temps était très beau, le soleil brillait de milles feux, et nous avions décidé de nous y rendre à
pieds.

L'aller et le retour sous le soleil puissant, m'avait occasionné une très forte insolation.

A notre retour à la maison, je ne pouvait plus plus rien faire que d'aller me coucher, des maux de tête
lancinants et douloureux me forçaient à m'isoler au calme...

La peau de mon crâne, écarlate, commençait à faire de légères cloques.

Je priai alors, comme un enfant, pour être délivré de la douleur

Je m'endormis pourtant ce soir là sans peine.

Et c'est pendant cette nuit là que je fis une rencontre.

Au court de mon rêve, je marchais, seul, sur une route de montagne, quand je senti une présence à
mes côtés.

Celui que je pris, dans un premier temps,pour un berger, marchait calmement auprès de moi.

Vêtu de vêtements très simples, il utilisait un bâton semblable à ceux des bergers.

Hirsute, un sourire radieux aux lèvres, il me regardait tout en marchant, récitant des mots qui
m'étaient inconnus.

Je sus, plus tard, qu'il s'agissait des psaumes.

J'ai fini par lui adresser la parole...en français dans mon rêve, il me répondait simplement, tout en
souriant.

Je lui fit part de mon mal,lui contait ma souffrance et l'insolation qui torturait mon corps.
Sans s'arrêter de marcher, il posa sa main sur ma tête tout en me disant que tout allait bien aller...

"Prie comme tu l'as fait lorsque le besoin s'en fait sentir "

Le lendemain, à mon réveil, plus aucune trace d'insolation, j'étais frais comme un jeune homme,
guéri...

Lorsque, incrédule, je fis part de mon rêve à mes amis , que je leur décrivit ce "berger" qui m'avait
guéri, ils pensèrent immédiatement à Gheorghe pelerinul...que je ne connaissais pas.

Une visite au monastère de varatec , non loin de là, suffit à me permettre de le reconnaître.

Ce sourire, ces vêtements, il était tel que je l'avais rencontré, lui que j'avais pris pour un berger...

Ma rencontre avec Gheorghe pelerinul ne s'arrêta pas là.

Il revint plusieurs fois, aux moments difficiles, comme s'il sentait que j'avais besoin de lui.

Pendant cette période trouble où le COVID avait envahi nos vie, je fûs touché par la maladie.

Alité, souffrant, ma capacité respiratoire fortement diminuée, seule l'icône de Gheorghe pelerinul
posée sur ma poitrine permettait de remonter ma saturation, les instruments de mesure faisant foi...

Il m'avait confié l'issue de cette maladie, que les choses iraient bien, et que je devais mettre à profit
ces instants pour prier pour les autres

Souffrant d'une pathologie du coeur appelée syndrome de Bouveret, j'ai été plusieurs fois victime de
palpitations jusqu'à plus de 200 battements par minutes, pendant plusieurs heures... A chaque fois,
Gheorghe pelerinul, comme un père avec son fils , le bras entourant le cou, la main sur ma tête, m'a
rassuré, me disant que ce n'était rien et que les choses allaient s'arranger, me dictant ce que je
devais faire pour éviter la crise.

Méthode efficace que je tentais d'expliquer aux médecins incrédules...

Je devais subir une opération pour éliminer tout risque de récidive.

Lorsque j'interrogeai dans mes prières sur le bien fondé de cette opération, je ne reçu aucune
réponse...

Mais les jours prévu pour l'opération se soldaient toujours par un échec ; panne d'internet pour la
première, annulation par le chirurgien au dernier moment pour la seconde ...

Je dû me rendre à l'évidence, la réponse à mes interrogations était dans les faits.

De plus , alors que je devais me rendre à Jérusalem pour un pèlerinage, je craignais de faire une crise
là bas. Gheorghe pelerinul vint une nuit pour m'assurer que rien n'arriverai pendant ce pèlerinage,
que je pouvais partir tranquille. Ce fût le cas.

...et depuis aucune crise ne m'a obligé à être hospitalisé.

Il fût souvent là, pour me rassurer, m'invitant à la prière.

La plus importante recommandation qu'il me fit fût celle de laisser pousser ma barbe, lorsque mes
pensées étaient dans la tourmente, et que mon couple était perturbé.

Il changea alors mon être, ma vie et ouvrit mon âme à l'orthodoxie...

"Ne coupe plus ta barbe. Tu vas apprendre beaucoup..."

D'abord incertain, je fini par l'écouter.

J'ai subi alors les insultes et moqueries de mon entourage et j'ai compris immédiatement ce que je
devais apprendre.

L'humilité, le pardon,la patience...

Comme un enfant sans connaissance, j'essaye encore aujourd'hui d'être digne de cet enseignement
et je prie pour que mes yeux s'ouvrent sur la montagne qui me reste à gravir.

Depuis cet instant, où j'acceptai son conseil, tout les troubles qui m'assaillaient ont disparu, mes
yeux , mon cœur et mon âme ont vu l'espace d'un instant le chemin que Dieu a tracé pour nous.

Je sais cependant que ces instants de clairvoyance sont fugaces, que le choix nous est laissé, et que
seule la prière peut les entretenir face aux attaques quotidiennes du diable.

Je n'ai jamais voulu commenter ces échanges ailleurs que dans un cercle très proche.

Cependant, je pense que nous devons avoir conscience que nos prières ne sont jamais vaines, et que
Dieu, son fils, la mère de Dieu, ou tout les saints que nous invoquons ont une oreille attentive à nos
requêtes, nos prières.

Aujourd'hui, je prie Dieu notre père, son fils,la mère de Dieu, Gheorghe pelerinul ou un autre saint,
et parfois, un sourire, une parole me parviennent, porté par les anges.

Puisses tu communiquer ce texte en le laissant anonyme.

J'ai essayé d'être le plus concis possible, cependant, j'ai conscience de la longueur du texte, aussi,
coupe là où il te semble bon de le faire, rajoute si tu le souhaites les lieux et dates, puisque tu étais
présent.

J'espère avoir été le plus exact possible, sans travestir la vérité.