Program Copii Corocaesti

-16 Aprilie 2023-

Patimi

La anii răstignirii, când am intrat în beznă

eroic, dar cu suflet naiv şi neprecis
lucea cătuşa pusă la mînă şi la gleznă
dar ochii şi Adevărul purtau umbriri de vis...

Din Parintele Iosif- Calatoria La Ierusalim

1. Suflete dragă! Apropie-te şi tu de Domnul cu marama inimii tale,
pentru ca să rămână de-a pururi în inima ta, în gândul tău şi în sufletul tău
Chipul cel chinuit al Domnului, Care pentru tine şi mântuirea ta a răbdat aceste
cumplite bătăi, chinuri şi dureri
În faţa locului unde S-a răstignit Mântuitorul, simţi un ceva ce te
cutremură de sus până jos, simţi fiorul grozavelor chinuri ce le-a suferit Iisus
aici. În faţa locului unde S-a răstignit Mântuitorul, simţi ceva ce te doboară
îndată jos, în genunchi, şi te porneşte să plângi cu toate suspinele inimii tale şi
cu toate lacrimile ochilor tăi...
Stau cu sufletul înfiorat pe acest loc. Abia acum încep a-mi da seama că
întreagă Biserica Sfântului Mormânt e săpată şi vârâtă în stânca Golgotei. Parcă
dorul şi setea mântuirii sufleteşti au săpat tot mai adânc, mai adânc după Izvorul
Vieţii din stânca Golgotei.
La mormântul Mântuitorului am mers cu lumânări pe care să le aprind şi
pentru cei din Oastea Domnului şi pentru cititorii foii «Lumina Satelor». După
ce am isprăvit cu rugăciunea mea personală, am început să mă rog şi pentru
dânşii,zicând:
Eu mă rog Ţie, Mântuitorul meu, nu numai pentru mine, ci şi pentru
acei pe care i-ai trezit prin mine din somnul păcatelor... mă rog pentru cei care
s-au hotărât să iasă din ticăloşia patimilor rele şi să înceapă o viaţă nouă cu
Tine... mă rog pentru cei care s-au strâns la luptă în Oastea Ta contra
păcatelor... Mântuitorule Doamne, noi suntem nişte fiinţe slabe şi
neputincioase. Fără de Tine noi nu putem face nimic. Fără de Tine nu ne putem
ridica din ticăloşie şi nu putem învia la o viaţă nouă. Înviază-ne Tu, Doamne,
cu viaţa şi Învierea Ta, luminează-ne cu lumina Ta, întăreşte-ne cu darul Tău,
du-ne la biruinţă cu puterea Ta... Aprind aceste lumânări în numele lor, ca şi în
sufletul lor să se aprindă lumină din lumina Ta, viaţă din viaţa Ta, dar din
darul Tău. Aprind aceste lumânări, să se lumineze cărările lor şi gândurile lor,
să umble ca fiii luminii în lumina Evangheliei Tale... Aprind aceste lumânări şi
pentru cei care citesc cu râvnă de mântuire sufletească învăţăturile din foaia
«Lumina Satelor», unde Tu, Mântuitorule, m-ai pus să predic Evanghelia. Fie
ca Evanghelia Ta pe toţi să-i învieze din moartea păcatelor şi la o viaţă nouă
să-i aducă..

Întâmplării Fr Traian Dorz și Fr Ioan Moruz

1. Uneori mai veneau şi alţi anchetatori de prin oraşele ţării unde

continuau pe regiuni anchetele celorlalte loturi de fraţi. Aceştia mă luau la
întrebări despre declaraţiile unora dintre fraţii de acolo, care fuseseră întrebaţi
despre mine. De la Timişoara, de la Bacău, de la Craiova... Îmi era nespus de
greu. Niciodată nu mi fusese aşa. Cu cât luptam să i scot pe alţii, cu atât mă
afundam pe mine. De câteva ori mi se făcuse rău. Inima părea că nu mă mai
poate ajuta. Credeam că într adevăr mă apropii de moarte...
Se apropia Săptămâna Patimilor 1959. Starea mea trupească se agrava
din zi în zi. Ameninţările deveneau şi ele tot mai mari. Zi şi noapte auzeam
deasupra noastră izbituri şi vaiete... Lângă mine era cu patul un medic veterinar
un om destul de uşuratic, care făcuse şi el cândva ca toţi cei ce erau asemenea
lui o politică aventuristă, iar acum nu voia să recunoască, deşi faptele lui erau
evidente. Din cauza asta venea mereu de la anchetă cu picioarele bătucite de
răngi şi umflate de vînătăi. I se aducea totdeauna o găleată de apă rece pentru a
şi le dezumfla. Iarăşi m au încălţat cu bocancul de plumb spunea el gemînd.
Cum este acest bocanc? îl întrebau cei neştiutori. Un bocanc cu talpa de
plumb. Te leagă şi te întoarce în sus, apoi îţi trage cu ranga la tălpi. Până în
fundul creierului te străpunge şi nu poţi să nu urli.
În Joia Patimilor am avut o zi grea. Cea mai grea. Întrebările fuseseră
deosebit de grele, iar răspunsurile nemulţumitoare. Ameninţările se rostogoleau
asupra mea ca nişte bolovani tot mai grei. Tot sufletul îmi era în flăcări. Inima
mi se strângea, capul îmi vuia şi ochii mi se întunecau. Tot trupul îmi tremura ca
de friguri. În noaptea trecută şi avusesem un fel de vis care nu mi ieşea din
minte:
Se făcea că era ziua de Paşti. Eram într o mare catedrală la slujba
Învierii. Dar nu eram jos unde vedeam stând tot poporul ci undeva foarte sus,
deasupra iconostasului şi altarului de unde mă uitam la marea mulţime a
închinătorilor care ascultau predica unui episcop îmbrăcat în strălucitoare
odăjdii şi stând pe un amvon înalt. Ascultam şi eu la predica lui, cu toţi cei pe
care îi simţeam acolo sus în jurul meu, dar care nu ştiam cine sunt. Am reţinut
din predica episcopului doar câteva cuvinte: “... Hristos a Înviat zicea el...
Hristos a Înviat prin Sine Însuşi, fiind Dumnezeu, după cum spusese: Eu Îmi
dau Viaţa şi tot Eu Mi o iau iarăşi...”O lumină şi o sărbătoare înaltă şi cerească
era peste tot unde priveam foarte sus... Acum îmi explicam că sigur voi muri.
Peste trei zile vor fi Paştile şi atunci când se va rosti în biserică predica de Paşti
eu nu voi mai fi între cei de pe pământ ci undeva mult mai sus...Visul era atât
de neobişnuit, iar starea mea trupească era atât de apropiată de o astfel de
explicaţie încât acum aşteptam liniştit acest eveniment. Poate va fi astăzi,
poate mîine în Vinerea Patimilor. Ce potrivit ar fi totul în felul acesta şi ce
fericit aş fi să scap chiar acum din tot acest chin de moarte. M am născut
trupeşte la Crăciun, m am născut duhovniceşte la Rusalii, ce bine ar fi să mor la
Paşti...
Vinerea Patimilor 1959! Uşa celulei se deschise şi noi toţi ne
întoarserăm ca de obicei cu faţa la peretele din fund. Când se auzi “psst” ne
întoarserăm. Cel ce stătea în uşă cu ochelarii în mînă, îmi făcu semn mie
întinzîndu mi ochelarii. Hai! Cu foarte mare greutate am urcat scările. Picioarele
îmi erau atât de slăbite încât, îmi tremurau gata să nu mă mai ţină. Inima mi se
strângea în piept, îmi ardea, îmi şchiopăta, în cap mi se făceau goluri ca şi când
aş cădea în vid. Ochii îmi umblau numai prin ceaţă şi urechile îmi ţiuiau
metalic... Am ajuns în faţa chinuitorului meu a cărui faţă şi a cărui privire erau
astăzi mai cumplite şi mai ameninţătoare ca oricând.
Întrebările rămase de ieri fără răspunsul dorit reveniră din nou
scrîşnind. Sufletul îmi era în totul liniştit dar trupul simţeam că nu mai poate.
Nu mâncasem nimic nici dimineaţă, era Vinerea Patimilor Domnului şi
Mântuitorului nostru. Mâna nu mi mai putu ţine stiloul cu care scriam. Ochii
începură să mi se întunece de tot. Ceva cald şi gol mi se sui spre cap şi mi se
păru că totul începe să se clatine şi să se învîrtă dintr o parte în alta. Mă scuturai
să mi revin şi luptai să pot scrie.
Ti e rău? mă întrebă anchetatorul văzându mă probabil palid. Cred că
este ceva trecător răspunsei. În clipa aceea intră pe uşă comandantul care
inspectase anchetele. Aruncă o privire spre mine, apoi spre el care se ridicase în
picioare ca să l salute şi întrebă aspru:
Cum merge?
Nu vrea deloc să spună!
Nu vrea? Ia dă i un bocanc, să vezi cum va vrea! Şi ieşi.
Un nou întuneric reveni şi alt val mai cald şi gol mi se ridică spre
cap clătinîndu mă. Nu mi mai putut stăpîni mâna şi scăpai stiloul, lăsînd capul
pe masă. Dacă ţi e rău auzii ca prin vis sun să te ducă jos.
Poate că îmi revin, am şoptit eu. Mai stau.
Dar nu mi mai putui reveni. Cred că şi faţa mi se schimbase mult,
fiindcă el şi sunase după gardian.
Du l jos, zise el.
Dar eu nu mă putui ridica de pe scaun. Simţii că toată partea stîngă
a trupului îmi amorţeşte şi nu mă mai ascultă nici ochiul, nici urechea, nici
mâna, nici piciorul. Un gînd că mă voi paraliza, îmi fulgeră mintea. Mai veni un
gardian puternic şi mă luară mai mult pe sus. Nu mă mai puteam folosi de
piciorul stîng. Nu l mai simţeam. Nu mi mai puseră nici ochelarii. Mă tîrîră aşa
trăgând piciorul după mine pe coridor, apoi pe scări până în celulă la patul meu,
unde mă întinseră şi mă lăsară aşa. După aceea nu mai ştiu nimic...

2. Se apropiau Paştile 1953. Pentru Noaptea de Înviere trebuia să ni se

pregătească ceva cu totul deosebit... “ca la Paşti”.
Era imediat după miezul nopţii, clipa când în toată lumea creştină
răsunau primele clopote de Paşti. În baracă năvăliră o echipă de zece gardieni
strigînd deodată cu toţii din toate puterile:
Dreeepţi! Percheziţie! Dreeepţi! Dreeeeepţi!
Buimăciţi toţi sărirăm în picioare.
Dezbrăcaţi la pielea goală! Desfaceţi tot bagajul, apoi cu faţa la
perete! Repede, repede!...
În scurtele pauze dintre strigăte şi înjurături, de afară răzbăteau
până la noi prin ferestrele sparte zvonul clopotelor de Înviere de la toate
bisericile Bucureştilor.
 Şi până la revărsatul zorilor, am trăit noi, am petrecut noi Noaptea
Învierii din 1953 între cele mai jalnice sunete ale clopotelor din vreo zi de
Paşti... şi între cele mai cumplite înjurături şi maltratări din vreo zi de iad.

3. După aceea l au legat alături de cal, iar ei s au suit în sanie şi au dat

bice la cal, lovind când în animal când în om. În fuga mare au ajuns la şoseaua
care vine de la Suceava spre Rădăuţi. Acolo s au oprit şi din nou l au luat la
bătaie. L au lovit cu pumnii, cu picioarele, l au trîntit jos şi l au călcat cu
cizmele, până l au umplut de sînge şi au obosit. Apoi din nou l au legat alături
de cal şi aşa lovind când în cal când în om, au venit în fugă până aproape de
podul de la Milişăuţi care trece peste râul Suceava. Acolo s au oprit, l au
dezlegat de cal şi i au spus să plece. Dar fratele Moroz de abia a mai putut trece
podul tîrîndu se sîngerînd zăpada şi zdrobit, până la casa fratelui Gheorghe care
era aproape. Acesta l a dus de abia viu până acasă, cu sania...
De pe urma acestei bătăi fratele Ioan nu s-a mai refăcut până la
moartea care i s-a petrecut curând. S a aflat în urmă cum îl chema pe ofiţerul
care l a bătut. Tatăl său îl îndemnase să facă acest lucru. Nu mult după aceea,
chinuitorul fratelui a fost găsit mort. Se împuşcase singur pentru nişte alte
păcate. Sau chiar pentru acesta Dumnezeu ştie.
A fost minunată şi moartea fratelui acestuia. Vom spune câteva
cuvinte şi despre asta.
În timpul bolii sale s a aflat şi despre fapta urîtă a chinuitorilor săi.
Şi când a fost întrebat ce despăgubire cere, el a răspuns că nici una, ci doreşte
numai ca acei care i au făcut răul, să se întoarcă la Dumnezeu, ca să scape de
osînda veşnică a faptei lor.
Se apropia Săptămâna Patimilor când lui i s a făcut şi mai rău. În
una din zile fiind în casă numai cu soţia şi cu fata lui al cărei soţ era închis şi el
pentru Domnul, a venit o porumbiţă albă şi a bătut de trei ori cu ciocul în geam.
Femeile ce stăteau lângă patul lui s au mirat şi l au întrebat:
Ce i asta?
- Un înger al Domnului a venit şi mi-a spus că peste trei zile mă va
lua Domnul la El - a răspuns liniştit fratele bolnav.
Roagă L pe Domnul să te mai lase i a zis plîngînd fata lui. Soţul
meu este în închisoare, copiii sunt mititei mai avem nevoie să fii lângă noi.
Mă mai lasă Domnul până în Vinerea Patimilor le a zis fratele.
 Şi într adevăr în Vinerea Patimilor pe la ora când şi Domnul Iisus
Îşi da Duhul pe Cruce în Mâna Tatălui fratele Ioan îşi încredinţa şi el duhul său
în Mâna Domnului Iisus, pentru care suferise.

Fr Traian Dorz - Meditatii

1. O, cât de mult ne-a iubit pe noi Tatăl Ceresc, Domnul Dumnezeul
nostru! Sfântul Lui Cuvânt spune că ne-a iubit atât de mult încât pe Singurul Lui
Fiu şi Mântuitorul nostru L-a dat pentru noi, ca oricine va crede în El să nu
piară ci să aibă viaţă veşnică Nici un minunat poem de dragoste, nici un
adevărat cântec de iubire şi nici un tablou desăvârşit n-a putut reda vreodată în
lumea aceasta, toată frumuseţea şi fiorul şi adâncimea şi durerea zguduitoare şi
nemărginită a acestei Dumnezeieşti Iubiri şi Jertfe, date pentru noi atât de
călduros şi de plin de duioşie!
1.1 - O suflete al meu, iată, priveşte la Crucea Mântuitoare a Domnului
tău Isus Hristos, de pe Golgota pătimirii Lui, priveşte la Sângele Lui Scump,
priveşte la lacrimile Lui pentru tine şi mântuirea ta. Apoi priveşte la tot ce ţi-a
făcut dragostea Lui neîncetat, până astăzi... şi apoi vezi, şi spune, şi simte, dacă
vei putea bănui măcar vreodată cât de mult te-a putut şi te poate El iubi pe tine?
Apoi adu-ţi aminte de toată răbdarea care a avut-o Domnul faţă de tine,
de toată mila şi bunătatea şi grija Lui, pe care ţi le-a arătat...şi după toate acestea
ruşinează-te cât de puţin L-ai iubit tu pe El şi cât de netrebnic te-ai arătat tu faţă
de El prin multe din purtările tale de până astăzi. O, suflete al meu, fii cel puţin
de acum înainte mai vrednic de marea Lui iubire.
1.2 El a murit pentru iertarea noastră şi a înviat pentru învierea noastră
la o viaţă nouă. Oricât ar fi de bolnav sufletul nostru, chiar dacă ar fi şi murit în
păcate şi fărădelegi, noi îl putem scăpa primindu-L pe Cel ce a zis: Eu sunt
Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
1.3 Prin Pătimirile Sale şi prin moartea Sa pentru învăţătura Lui,
Mântuitorul a arătat toată valoarea Adevărului Evangheliei Sale.

2. Săptămânile de post, aşezate înaintea Paştilor, tocmai cu acest scop

au fost rânduite, ca în tot timpul zilelor pregătirii, noi să avem treaz în mintea
noastră gândul, şi în inima noastră duhul, care să ne îndemne spre curăţie,
pentru a ne putea în Zilele Sărbătorii Paştilor să ne înfăţişăm în chip cât mai
vrednic înaintea lui Dumnezeu...
 2.1 Dar atunci nu numai înfrânarea şi disciplina trupească prin renunţări
la îmbuibare de mâncare, sau la slobozenia necuviinţei, se cade să avem noi
atunci, ci şi o atentă meditaţie asupra Sfintelor Învăţături, şi o mai smerită şi
stăruitoare rugăciune, şi o mai evlavioasă purtare şi o mai mare stăruinţă spre
Casa Domnului şi spre iubire, iertare şi binefacere, aceasta trebuie să fie
preocuparea fiecăruia dintre noi în aşteptarea Sărbătorilor Paştilor...

Inviere

...La anii învierii când am ieşit din beznă

despovărat de fumuri, de neguri şi amăgiri
cătuşa ruginise la mînă şi la gleznă,
dar ochii şi Adevărul purtau cereşti luciri...

Din Sfânta Scriptură

1. (Deut 16:1) Păzește luna spicelor și prăznuiește Sărbătoarea Paștelor
în cinstea Domnului Dumnezeului tău, căci în luna spicelor te-a scos Domnul
Dumnezeul tău din Egipt, noaptea.
2. (Exod 12:14)Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi
printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru
urmaşii voştri.
3. (Deuteronom 6:20-25) Când fiul tău te va întreba într-o zi: ‘Ce
înseamnă învăţăturile acestea, legile acestea şi poruncile acestea, pe care vi le-a
dat Domnul Dumnezeul nostru?
Să răspunzi fiului tău: ‘Noi eram robi ai lui Faraon în Egipt, şi Domnul
ne-a scos din Egipt cu mâna Lui* cea puternică.
Domnul a făcut, sub ochii noştri, minuni şi semne mari şi nenorocite
împotriva Egiptului, împotriva lui Faraon şi împotriva întregii lui case şi ne-a
scos de acolo ca să ne aducă în ţara pe care jurase părinţilor noştri că ne-o va da.
Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi şi să ne
temem de Domnul Dumnezeul nostru, ca să fim totdeauna fericiţi şi să ne ţină în
viaţă, cum face astăzi.
Vom avea parte de îndurarea Lui dacă vom împlini cu scumpătate toate
aceste porunci înaintea Domnului Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.’
 Din Parintele Iosif- Istoria Unei Jertfe
1. Înaintasem cererea de iertare la 18 aprilie. Adică cu zece zile înainte
de praznicul Învierii. Pentru praznicul Învierii așteptam cuvîntul păcii și iertării.
Dar - spre marea mea durere - n-a venit nimic.
În numărul de Paști Lumina Satelor scria cu litere negre și mari: Să
iertăm toate pentru Înviere, dar cererea mea de iertare stătea fãrã nici un
răspuns. Numai Singur Domnul știe cu câtă durere am trecut praznicul Învierii.

Cu același dor cu care aștept Învierea a doua - să-mi înviez soția și

copilașii, - cu același dor sfînt aștept și învierea faptelor, răsărirea roadelor
ostenelilor mele.

Întâmplării Fr Traian Dorz

1. În Săptămâna Patimilor, ca un dar ceresc al Suferinţelor lui Hristos

pentru oameni sosiră listele de eliberare. La fiecare două zile sosea o listă de
câte 50 de nume. Se formau coloane şi cei închişi erau eliberaţi...
Priveam la bucuria celor eliberaţi şi la durerea celor rămaşi şi mă
gândeam la marea alegere din Ziua Judecăţii Divine... Când se vor citi numele
celor răscumpăraţi înscrişi în Cartea Vieţii, iar cei ce şi vor auzi numele cum vor
ieşi dintre ceilalţi, strigînd un fericit “Prezent” şi trecând de a Dreapta Tronului
Slavei în ceata nenumărată a biruitorilor încununaţi cu strălucirea veşnică... Vai,
când se va termina de citit ce vor face acei ce vor rămâne? Cei al căror nume n
a fost găsit scris acolo! Ce plînsete, ce ţipete, ce vaiete vor mai răsuna atunci...
Atunci nu vor fi decât aceste două tabere: a celor mîntuiţi şi a celor
pierduţi. A celor eliberaţi pe veci. Şi a celor rămaşi în închisoare pe veci.
Am văzut atunci prieteni despărţindu se foarte greu. Stătuseră timp
atât de îndelungat împreună, iar acum unul este strigat iar celălalt nu. Unul
trebuia să plece, iar celălalt să rămână. Se despărţeau poate pe veci. O, ce
cutremurător învăţămînt am tras eu atunci din aceste dureroase despărţiri. Şi
cum aş dori să vă fac şi pe voi dragii mei să vă gîndiţi adînc asupra adevărului
mîntuirii sau al pierzării cu care veţi fi confruntaţi neapărat şi fără putinţă de
înconjur, nu se ştie care şi când, dar sigur, în curând şi cu toţii.
 Căci dacă rămânerea pentru încă un timp scurt într o închisoare
vremelnică poate îndurera atât de mult, ce poate să însemne rămânerea
definitivă într o închisoare eternă? Atunci cum să nu ne folosim chiar acum de
unicul prilej pe care îl avem de a L primi pe Domnul Iisus, spre a fi mîntuiţi?
Spre a fi înscrişi în Cartea Vieţii Eterne?
În lista sosită în Vinerea Patimilor, era trecut şi numele meu.
Mi-am căutat din ochi prietenii mei, care în timpul suferinţelor
mele veniseră la Domnul aici - şi de care eram acum atât de legat sufleteşte. Le
am împărţit celor ce rămâneau, tot ce aveam şi am ieşit despărţindu mă d e ei cu
adîncă durere şi multe lacrimi. Suferinţa îndurată împreună precum şi faptul că
ei veniseră la Domnul aici în acest cuptor al încercării ne lega împreună mai
adînc decât orice alte legături. Pe cât de mult îi doresc pe cei de afară, pe atât
îmi pare rău de cei dinăuntru. O, dacă n ar uita ei niciodată lacrimile şi
legămintele pe care le au înălţat atât de cutremurător spre Dumnezeu în clipa
predării lor. Lungile seri de citire a Bibliei. Sau frumoasele ceasuri petrecute în
rugăciunile din biserică. După terminarea citirii listei, şeful de secţie strigă:
Luaţi pe două rânduri să facem numărul. Ne au numărat de două
ori. Eram mai mult cu unul.
Nu se poate! Care eşti ăla care nu ţi ai auzit numele strigat pe listă
şi ai venit aici?
Toţi ni l am auzit!
Nu se poate. Ia fiţi atenţi, mai citim o dată.
Într adevăr era unul care intrase printre noi, fără să fi fost înscris în
listă. Şi tocmai el se înghesuise în fruntea tuturor.
A fost înhăţat şi îmbrîncit înapoi cu ocări şi lovituri. Mi am adus
aminte atunci de pilda Mântuitorului cu cel intrat în Odaia de Nuntă, fără haina
de nuntaş. Şi m am gândit la mulţi dintre cei ce intră prin adunările
credincioşilor Domnului, fără naşterea din nou, fără o adevărată întoarcere la
Dumnezeu şi transformare a vieţii... Sunt unii dintre aceştia care fac ca omul ce
nu fusese scris în lista conducerii, dar care se înghesuia în fruntea celor
eliberaţi... Ce mulţi mai sunt de aceştia şi astăzi prin fruntea adunărilor creştine
şi a bisericilor Domnului Iisus, dîndu se drept conducători şi lăudîndu se cu
siguranţa mîntuirii lor! Dar va veni în curând marea verificare şi atenta
numărare. Şi toţi aceşti intruşi şi uzurpatori vor fi daţi afară pe faţă înaintea
tuturor, apoi aruncaţi aşa cum se cuvine, acolo unde merită.
Oare tu, unde vei fi atunci?
 În Sîmbăta Mare eram acasă. În Duminica Învierii dis de dimineaţă,
cîntam şi eu cu cele mai fericite lacrimi, din tot străfundul recunoştinţei mele
împreună cu toţi cei dragi ai mei în bisericuţa luminată ca un cer înstelat:
“Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor
din morminte viaţă dăruindu le...”
Într adevăr, în ce morminte fusesem şi ce viaţă îmi dăruise dintr o
dată Marele meu Dumnezeu şi Mîntuitor Hristos Cel Înviat!

2. Iarăşi simţeam că am ajuns la marginea tuturor puterilor mele. Că

nu mai puteam răbda foamea chinuitoare. Mîine este Vinerea Patimilor. Nu voi
mânca nimic. Nici bucăţica de pîine fărîmiţată. Nici stropul de apă, nimic.
Vreau să strig către Domnul cu o jertfă totală. Poate Se va îndura să privească
spre mine şi să mi mai uşureze puţin starea. Dimineaţa însă n am mai apucat
mâncarea şi ofiţerul care mă luase în primire cu prima bătaie la venirea mea
aici, deschise uşa şi îmi zise:
Ieşi afară şi vino după mine!
El o luă înaintea mea prin poarta întâia, apoi spre a doua care ieşea
în stradă şi în oraş. Îşi luă bicicleta şi trecându mă pe lângă santinelă mă scoase
în stradă zicându mi:
Eu merg înainte cu bicicleta încet. Tu vii după mine până unde voi
merge eu. Pe drum nu te opreşti să stai de vorbă cu nimeni. Ai înţeles? Şi intri
unde voi intra eu.
Da! am răspuns eu, neputînd crede parcă minunea care se
petrecea cu mine.
Cel dinaintea mea a mai mers puţin înainte, a cotit la stînga apoi a
intrat într-o curte. La câteva clipe în urma lui, am ajuns şi eu. Era locuinţa lui.
Acolo în curte îmi zise:
Te am scos ca să te mai mişti puţin în aer liber. Afară e soare şi
cald, te mai dezmorţeşti şi tu. Uite aici în pivniţă avem nişte lemne. Mai tai şi tu
un lemn, mai stai la soare...
Şi apoi el intră în casă la soţia şi la copii lui lăsîndu mă singur.
O altă minune trăiam. O Dumnezeul meu, slavă veşnică ţie. Cât de
aproape eşti de mine Tu, care credeam eu că îmi eşti atât de departe şi nu mă
mai ştii şi că nu mă mai vezi. O, Dulce Iisus, Drag Iisus, Scump Iisus şi Bun
Iisus Mântuitorul meu, Prietenul meu Nedespărţit, Ocrotitorul meu... iartă mă că
am avut atât de puţină credinţă şi încredere...
Ceea ce se petrecea cu mine cred că nu se mai petrecuse cu nimeni. Cine
intră odată pe uşa securităţii este cu neputinţă să mai iasă de acolo în felul
acesta. Şi totuşi iată, eu am ieşit. Nici n am apucat să lucrez ceva până când văd
intrînd pe poartă mama şi cei trei copilaşi. Venise la oraş şi luaseră mâncare să
mi aducă acolo unde mă ştiau... Şi unde tot veniseră de 3 luni aproape în fiecare
zi să mi aducă mâncare.
Domnule, i am zis eu ofiţerului care era încă acasă a venit la
mine mama şi cu copiii mei, vă rog să mi daţi voie să stau puţin cu ei.
Daţi vă colo mai deoparte să nu vă vadă cineva!
Din nou am slăvit cu lacrimi pe Dumnezeu şi pentru minunea asta.
Nu numai pentru bucuria revederii acesteia ci mult mai mult pentru bucuria că
simţeam refăcându mi se legătura mea dulce şi dorită cu Mântuitorul şi
Dumnezeul meu, care mi se rupsese şi pentru care suferisem atât de mult.
Simţeam că uşa Lui mi se deschide înceîncet şi că zidul cel greu şi gros începe
să se dezgheţe...
Azi sunt Paştile. Nu mi au dat drumul, dar între gardurile acestea sunt
liber. Toate clopotele cîntă la toate bisericile. Şi e un timp aşa de frumos afară şi
un cer aşa de senin pe sus, ca la Paşti.
Azi n am ieşit în oraş, nu i nimeni nici în casa asta decât ofiţerul de
serviciu... Omul care mă chinuise cândva cel mai nemilos.
Stau la soare lângă intrarea garajului cu celule, când apare ofiţerul
şi mă cheamă:
ţi au venit nevasta şi copiii. Vino stai cu ei aici în curte.
Am stat cu ei de ajuns, fără nici o reţinere. Mi au lăsat mâncare,
cozonac, ouă roşii. Apoi au plecat.
În celula vecină, cel din lanţuri era un ţăran care fusese şi el cândva
primar şi avea nişte duşmani care îl pîrîseră undeva. Fusese arestat câteva zile
dar fugise şi stătuse ascuns. Pentru asta a fost căutat câteva luni, până ce acum
fusese prins. Drept pedeapsă avea lanţuri la mîini şi mîinile la spate. Nu i se
elibera decât o mînă pentru clipele când îşi lua mâncarea şi când mergea la Ş.C.
Era ziua de Paşti şi el se chinuia acolo, flămînd, iar eu aveam
mâncare. Cu cea mai mare grijă l am chemat la vizetă şi prin gaura cât mâna, i
am băgat în gură de toate bunătăţile Paştelor mele până ce s a săturat. Apoi cu o
tinichea de conservă l am adăpat cu apă rece tot aşa. Mai greu a fost pe urmă
când trebuia să iasă afară, căci avea lacăt pe zăvorul uşii şi nu i puteam
deschide.
Am rezolvao şi pe asta mai greu, tot cu o cutie de conserve. O, câte
mijloace îl ajută Dumnezeu pe om să inventeze la nevoie.
Ai mei veneau zilnic la mine, iar eu ieşeam dimineaţa şi intram
seara singur, pe lângă santinele fără nici un fel de piedică şi control. Noaptea
dormeam cu uşa deschisă, iar din mâncarea mea îmi hrăneam pe furiş şi pe cei
doi vecini ai mei din dreapta şi din stînga.
În timpul stărilor de vorbă la sapă cu ai mei am aflat ce sălbatic au făcut
percheziţie 3 inşi. Cum au spart, cum au rupt, cum au izbit, cum au înjurat, cum
au luat totot ce aflaseră. Până şi cărţile de şcoală ale copiilor. La plecare, după
ce au băgat o groază satanică în toţi ai casei le au spus: băgaţi de seamă, ştim că
mai aveţi cărţi. Spuneţi unde mai sunt. Dacă nu spuneţi, noi vom veni iarăşi din
nou şi vai de voi dacă le vom afla.
N au mai mers, dar părinţii şi soţia îngroziţi au scos tot ce fusese
îngropat şi tot ce mai fusese dus şi prin vecini şi două zile şi două nopţi au ars
în cuptor şi în sobe tot ce mai rămăsese de la pustiitorii care plecaseră. Astfel au
ars acolo sute şi mii de cărţi de cîntări, de poezii, de Biblii, de colecţii, de
scrisori, de albume şi de manuscrise aruncate cu braţul din cele 6 lăzi mari şi
câţiva saci care mai rămăseseră... Până ce n a mai rămas decât scrumul şi cenuşa
din toată bogăţia mea de şoapte şi de lacrimi, strânse în cei 20 de ani, cei mai
frumoşi şi mai chinuiţi ani ai mei.
Eu i am înţeles pe ai mei şi nu i am judecat în inima mea niciodată
pentru asta. Odată cu căruţa de pachete confiscate îl luaseră şi pe tata. L au ţinut
şi pe el în altă parte o noapte în care l au bătut cumplit, apoi cu ameninţări şi
înjurături i au dat drumul numai în ziua următoare. După ce s a dus acasă, apoi
înspăimîntaţi cu toţii, au aprins cuptorul arzînd totul.

Fr Traian Dorz - Meditatii

1. Dumnezeul nostru este Dumnezeul Învierii și al Vieții. Pentru El nu
există moarte, ci numai stare de odihnă.
1.2 Şi după cum orice iarnă are o primăvară şi orice semănat are un
răsărit, tot aşa şi noi toți n-am fost îngropaţi spre nimicire ci semănaţi spre viaţă
(1 Cor. 15, 42-44), toţi vom avea o înviere, pentru o altă viaţă care va fi
continuarea în veşnicie a existenţei acesteia, dar într-o altă formă (1 Cor. 15,
42), într-o altă formă, dar de aceeaşi natură, o prelungire ispăşitoare sau
răsplătitoare a acesteilalte vieţi de dinaintea ei. Domnul Isus Hristos, a spus-o
Însuşi, că El este Învierea şi Viaţa. (Hristos - Învierea noastră - Traian Dorz)
Cuvântul spune că L-au pus în mormânt, nu că L-au înmormântat pe
Isus după cum grăuntele de grâu este pus sub brazdă şi nu înmormântat. Ce este
pus, este pentru un timp. Ce este înmormântat este pentru totdeauna. Credinţa în
înviere se vede din tot ce facem noi. Dacă noi trăim îngropaţi în grijile lumii
acesteia,dacă suntem îngropaţi în plăcerile vieţii acesteia, dacă suntem îngropaţi
în felul deşert de vieţuire al oamenilor fireşti, al lumii acesteia, atunci în noi nu
există nici o sămânţă, nici o nădejde nici o dorinţă a învierii mântuitoare.
1.3 În strălucita Ta Înviere Isuse Doamne, noi sărbătorim cea mai
desăvârşită şi atotcuprinzătoare biruinţă. În Învierea Ta, se împlinesc toate
profeţiile trecutului şi de la ea încep toate făgăduinţele viitorului.

2. Credinţa în Hristos este credinţa în Învierea Lui. Credinţa în Învierea

lui Hristos, este credinţa în propria noastră înviere, sub forma în care a Înviat şi
Isus.
2.1 De credinţa în Învierea lui Hristos, depinde totul. Cine primeşte
credinţa în Învierea lui Isus, uşor le poate primi şi pe toate celelalte ale Lui.
2.2 Credinţa în înviere se vede din tot ce facem noi. Dacă noi trăim
îngropaţi în grijile lumii acesteia, dacă suntem îngropaţi în plăcerile vieţii
acesteia, dacă suntem îngropaţi în felul deşert de vieţuire al oamenilor fireşti, al
lumii acesteia, atunci în noi nu există nici o sămânţă, nici o nădejde nici o
dorinţă a învierii mântuitoare.
2.3 Iată marele merit şi marea credinţă a celor dintâi martori şi vestitori
ai Învierii. Să crezi şi să te încrezi într-un Isus Mântuitor al tău, care a murit
pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta şi învierea ta la o viaţă nouă.

3. Când bobul este pus în starea potrivită pentru înviere, el învie şi se

pregăteşte pentru o nouă viaţă şi pentru o nouă roadă. Având faţă de lume o
moarte asemănătoare cu a lui Isus, Domnul nostru, apoi o viaţă din viaţa Lui,
asemănătoare cu a Sa, vom avea şi o înviere tot aşa, asemănătoare cu a Lui.
Sămânţa lui Dumnezeu, care este Duhul lui Isus, şi Cuvântul Lui fiind în noi,
această sămânţă a Lui ne va învia în Ziua de Apoi.
 3.1 Invierea Domnului Isus Hristos din morţi este şi rămâne mereu
marea şi unica putere a creştinismului.Deci un creştin fără moarte şi fără o
înviere duhovnicească nu este şi nu poate fi al lui Hristos. Pe temelia Învierii lui
Hristos este aşezată Biserica şi puterea Evangheliei. Pe temelia Învierii ne
bizuim noi neclintita încredere că şi noi vom învia, apoi că vom moşteni Locul
Slăvit al unei Eterne Fericiri, împreună cu Domnul nostru care S-a dus la Tatăl
să ne pregătească acest loc, Acolo la El, că Acolo o să fim totdeauna cu El şi cu
cei preaiubiţi ai Lui şi ai noştri, izbăviţi pe totdeauna de orice rău şi înconjuraţi
pe totdeauna de o negrăită bucurie.
3.2 „Tu ești învierea și viața, și odihna.” Aici pe pământ să-L câștigi ca
înviere. Să învii în El, să te naști în El, ca să-L ai și ca odihnă veșnică.
3.3 Nu-i sărbătoare mai strălucită ca Învierea asta! O, ce fericit lucru este să
crezi în Învierea lui Isus, în Slăvita Înviere care este temelia întregii noastre
mântuiri şi a tuturor fericitelor noastre nădejdi. O, ce fericit lucru este să crezi
că Hristos a Înviat, că El este Viu în vecii vecilor (Apoc. 1, 18). Că El a murit ca
să răscumpere păcatele noastre, dar a Înviat ca să ne învieze şi pe noi.

4. Dumnezeul nostru Cel Veşnic Binecuvântat, Îţi mulţumim Ţie pentru

înţelepciunea cu care ai rânduit Sărbătorile noastre pentru ca în zilele
pregătirilor să ne aducem şi noi cu toţii, mai cu grijă, aminte de îndatoririle
noastre sufleteşti. Fă ca nici unii din noi să nu uităm de curăţirea duhovnicească
cu care să întâmpinăm şi să petrecem Sărbătorile Sfintelor Tale Paşti...
Sfintele Sărbători sunt anume rânduite de Dumnezeu pentru ca să fie
prilejuri şi mai alese de meditaţie duhovnicească, în care sufletele noastre să
rămână cât mai mult în adâncimi şi înălţimi sfinte. Să petrecem împreună
ceasuri şi mai adânci de rugăciune...Să le avem ca zile şi mai luminoase de
bucurii şi de petreceri sfinte, spre slava lui Dumnezeu şi binecuvântarea noastră.
Te rugăm trimite-ne lumina Duhului Sfânt şi curăţia neprihănirii Tale,
spre mântuire şi bucurie adevărată. Pentru ca ori de câte ori sărbătorim acest
Mare Praznic şi ori de câte ori mâncăm Pâinea şi bem Vinul, să vestim Patimile,
moartea şi Învierea Ta, în chip vrednic şi mântuitor până vei veni Tu.
Căci Tu Hristoase eşti Paştele nostru şi Paştile nostru eşti Tu Hristosul
lui Dumnezeu (1 Cor. 5, 7). Doamne Isuse Hristoase, Paştele nostru Cel Veşnic
şi Sărbătoarea noastră cea luminată,
 Iar în vremile când Tu vei fi prigonit, învaţă-ne Doamne cum să vorbim,
cum să umblăm şi cum să facem totul cu înţelepciune, cu grijă, cu evlavie şi cu
folos, spre slava Numelui Tău şi Câştigul Cauzei Tale.

Amin!
Fericiţi şi sfinţi cei care
văd întâia Înviere
peste ei a doua moarte
nu mai are vreo putere.

Fericită este starea

fericitei învieri
fericită arătarea
fericitei revederi
Tu Isus, Scump Isus, Drag Isus, Bun Isus
vei fi Starea, Sărbătoarea şi Cântarea şi-Arătarea
fericitei învieri...

Fericiţi biruitorii
morţii şi ai putrezirii
ei vor moşteni-n Cetatea
Împăratului Iubirii.

Fericiţi cei care-i spală

Sângele Răscumpărării
ei avea-vor drept la slava
Sărbătorii-Ncoronării.
Fericiţi cei ce-o să vadă
Faţa Lui Dumnezeiască
slava Numelui Său Veşnic
pe-a lor frunţi o să lucească.
19. Partea 5 – Arătările

Te-ai arătat, Slăvită Înviere,

iubirii-ndurerate la mormînt,
și-ntîia fericita mîngîiere
vestit-a lumii-ntîiul crezămînt.

Te-ai arătat, Duioasă Însoțire,

înspre Emaus, frumoasei prietenii
dînd binecuvîntata-mpărtășire
statorniciei, adînci credincioșii.

Te-ai arătat, prin ușile-ncuiate,

primejduiților ascunși urmași -
s-aduci pe veci credinței încercate
depline-ncredințări că n-ai s-o lași.

Te-ai arătat credinței clătinate

dovada pipăitei bucurii, -
încredințarea veacurilor toate
și vină neprimitei mărturii.
Te-ai arătat la mare, alinarea
regretului trecutei slăbiciuni, - 
lăsînd credinței mari numai cărarea
curajului trăitelor minuni.

Te-ai arătat mulțimii fericite

transfigurînd cinci sute de priviri,
dovada Învierii preaslăvite
- crezînd, strigăm și noi adeveriri!