Curs 1 8.10.

2013
Generalitati

Caile de transport au determinat popularea unor regiuni geografice, aparitia unor
asezari, a unor nuclee de productie si au introdus in circulatie diferitele surse.
Caile de transport au facilitat patrunderea elementelor de progres, au schimbat
obiceiuri si traditii, au rasturnat oranduiri sociale, au redistribuit resursele si bogatiile lumii.
Caile de comunicatii, indiferent de natura lor necesita amenajari majore, care de cele
mai multe ori afecteaza spatiul geografic modificand radical mediul natural si habitatele
umane. Rolul transporturilor este acela de a asigura dinamica miscarii bunurilor, a materiilor
prime, a informatiilor, a oamenilor etc.
Geografia transporturilor face parte din ramura mai stufoasa a geografiei economice
avand ca obiect de studiu sistemul de transport, infrastructura, caile de comunicatie,
mijloacele de transport, categoriile de transport, fluxurile si intensitatea schimburilor si chiar
transformarile spatiale determinate de amenajarile pentru transport.
Principalele ramuri ale transporturilor sunt:
1. Transporturile navale
2. Transporturile rutiere
3. Transporturile feroviare
4. Transporturile aeriene
5. Transporturile urbane
6. Transporturile speciale
1. Transporturile navale
Caile navigabile, fie maritime, fie fluviale sau lacustre detin intaietatea printre caile de
comunicatii atat din punct de vedere economic al traficului, al costurilor dar si din punct de
vedere al poluarii si distantelor pe care le acopera.
Cunoscute din antichitate ca mijloace suple si sigure ale legaturilor comerciale intre
continente, mari si oceane, au evoluat continuu pe baza descoperirilor tehnico-stiintifice.
Cele mai vechi ambarcatiuni apartin egiptenilor si au fost folosite pe Nil. Acestea erau
cunoscute sub denumirea feluca.
Chinezii, alti buni navigatori foloseau joncile (nave din lemn cu panze, ei fiind si cei
care au descoperit busola, revolutionand navigatia).
In zona europeana, cretanii si fenicienii foloseau nave cu mai multe randuri de rame
numite bireme sau trireme. Grecii au continuat perfectionarea ambarcatiunilor construind
galerele, romanii liburnele, bizantinii dromoanele, iar vikingii din nordul Europei,
drakkarele. Mai tarziu, spaniolii si portughezii au confectionat caravela (o nava cu 3
catarge, propulsata cu panze, care i-a permis lui Columb sa ajunga in America.
Intre secolele XVI si XVIII, modul de propulsie al navelor se imbunatateste prin
marirea vitezei de deplasare a navelor. Astfel, ambarcatiunilor cu vasle li se atasaza panze, iar
ulterior sunt inlocuite de navele cu aburi, apoi cu cele cu diesel, ajungand la perfectionarea si
la revolutionarea navigatiei.
Prima nava propulsata cu ajutorul fortei aburilor a fost Clermont, construita in 1807
in SUA. Prima nava cu elice in 1832, iar in 1843 prima nava din metal (ambele fiind
construite de englezi). Nava cu motor Britania a stabilit primul sau record al traversarii
oceanului de la Liverpool la New York in 15 zile si 11 ore.
Dupa al Doilea Razboi Mondial, transporturile si-au continuat evolutia ascendent,
sporind viteza, capacitatea de transport, dar s-au si diversificat tipurile de marfuri
transportate. Intensitatea schimburilor comerciale a condus la o evolutie rapida a industriei
constructoare de nave, perioada de progres incepand din anul 1948.
Ierarhia marilor constructori s-a modificat continuu, astfel la inceputul secolului XX,
Marea Britanie construia 70% din nave ca sa ajunga in anii `70 doar la 5%, iar in prezent sub
1%. Primele locuri au fost luate de Japonia si Tarile Scandinave. In anul 2002 pe primul loc
se afla Coreea de Sud (aprox 35%), Japonia (30%), China (6%), Italia (aproape de 5%) si
Germania (4%). In privinta tonajului in constructie si comandat pe primul loc se afla Panama
(27,7%), Liberia (10%), Germania (5,7%), Norvegia (4,1%) si Singapore (3,9%).
Renumite pe plan mondial pentru constructia de nave de marfuri, in special, sunt
santierele Fincantieri din Italia cu o productie de 25%, Kvaener-Masa din Finlanda cu o
productie de 21%, Chantiere de l`Atlantique din Franta cu 19%, Meyer din Germania cu o
productie de 19% si Mitsubishi in Japonia cu o productie de 5%.
Constructia de nave s-a extins dupa 1956 cand Japonia a lansat primul tanc petrolier
de 84000 tone de tdw - deadweight (astazi cele mai frecvente fiind cele de 200 si 500 tone
tdw).
In repartitia geografica a santierelor navale se observa o grupare a lor in Japonia,
respectiv Golful Tokio Lakiba, Kawasaki, Yokohama, in centrul industrial Nagoya, in nord
la Osaka, Kobe, Sakai, la Hiroschima sau insula Kyushu. Santierele navale coreene detin azi
suprematia mondiala in constructia de nave si apartin firmelor Hyunday, Daewoo. China este
al 3 lea mare producator, dispune de santiere navale la Hong Kong, la Tianjin, Shanghai si
altele.
In UE, cunoscute sunt santiere navale Laspezia, Sestri, Montfalcone (Italia),
Hamburg, Kiel, Lubeck (in Germania), Saint Nazaire, Nantz si Dunkerque (in Franta),
Middle Sbourgh, New Castle, Belfast etc (Marea Britanie), Malmo si Arendal (Suedia),
Copenhaga si Odense (Danemarca), Santander, Vigo, Cadics, Sevilla, Barcelona etc (Spania),
Rotterdam si Amsterdam (Olanda), Sankt Petersburg, Kaniligrad, Murmansk, Vladivostok
s.a. (Rusia). In SUA: Los Angeles, Seattle, Boston, San Diego s.a.
Structura flotei mondiale reflecta predominarea petrolierelor (18,5%), vrachierelor
(14,8%), port-containere (6,4%) si nave pentru transportul marfurilor generale. In ceea ce
priveste repartitia flotei comerciale, pe tari, Panama, Liberia, Malta ocupa primele pozitii (
datorita posibilitatilor fiscale atragatoare).
Traficul de marfuri mondial a crescut de la 140 milioane tone in 1887 la peste 6,1
miliarde tone in 2001. Acesta cuprinde petrol brut si produse petroliere, carbune, minereuri
de fier, cereale, fosfati si altele. Petrolul brut si produsele petroliere domina traficul mondial,
importurile cele mai mari fiind realizate de catre SUA, Europa Occidentala si Japonia.

Curs 2 15.10.2013
Continuare curs 1

Petrol
SUA importa petrol in principal din Golful Persic (Emiratele Arabe Unite, Kuwait
etc) si din Golful Mexic printr-o retea de conducte ce pornesc din Nigeria, dar si cu ajutorul
navelor.
Europa Occidentala importa petrol din Orientul Apropiat si Mijlociu, nordul Africii si
Rusia, iar Japonia din Orientul Apropiat, Indonezia, Rusia, Venezuela, produse petroliere
importand din SUA si Europa Occidentala.
Carbunii
Rutele maritime pornesc din SUA spre Japonia si Europa, iar din Australia si Africa
de Sud spre Japonia si Europa.
Minereul de fier
Din Australia si Brazilia spre Japonia, China si Germania.
Cerealele
Din UE si Argentina spre Japonia, Coreea de Sud, Mexic, Orientul Apropiat si
Mijlociu si nordul Africii.
Rolul geopolitic al stramtorilor

Pentru navigatia maritima, stramtorile au avut si mai au in general un rol esential in
asigurarea legaturilor cu rutele cele mai scurte intre bazine acvatice marine sau oceanice,
apartinand aceleiasi mari sau aceluiasi ocean.
O stramtoare este un spatiu acvatic diferit ca dimensiune intre 2 portiuni de uscat
insular sau continental, cu rolul de a facilita circulatia pe cel mai scurt traseu posibil.
Unele stramtori separa 2 insule, o insula, un continent sau 2 continente (ex: Bosfor,
Dardanele, Gibraltar, Siciliei, Bering, Calais Franta etc).
Alteori, stramtorile reprezinta limitele intre tari, in lungul lor fiind trasate frontiere de
stat (ex: Stramtoarea Ormuz intre Oman si Iran, Str. Bering intre Rusia si SUA, Str. Sound
intre Danemarca si Suedia) sau se afla chiar intre frontierele aceluiasi stat: Bosfor, Dardanele
(Turcia), Mesina (Italia), Tsugaru (Japonia), Bass (Australia), Cook (Noua Zeelanda).
De-a lungul istoriei, stramtorile au reprezentat subiectul unor aprige dispute, care au
degenerat uneori in conflicte armate. Astfel, s-au realizat o serie de reglementari
internationale, continute in tratate si conventii, admise azi de toate statele lumii.
Reglementarile juridice internationale prevad ca atunci cand stramtorile sunt de mare
interes pentru navigatie, sa primeasca regim de mare libera, indiferent daca se afla in limitele
apelor teritoriale, circulatia este libera, fara restrictii, pentru toate tipurile de nave, chiar si
militare (pe timp de pace sau de razboi): Str. Magellan si Gibraltar.
Daca stramtorile fac legatura intre o mare inchisa (Marea Neagra) si o mare deschisa
(Marea Mediterana), reglementarile internationale ofera tarilor riverane la marea inchisa
dreptul la libera circulatie cu orice tip de nava. Pentru tarile neriverane este libera circulatia
navelor comerciale, nu si a celor militare.
Un rol important de-a lungul istoriei l-au avut stramtorile: Bosfor si Dardanele (prin
legatura oferita tarilor riverane Marii Negre si Marii Mediterane si Oceanul Planetar),
Gibraltar (dominata pe rand de spanioli si portughezi, apoi de englezi, avand statut de mare
libera si o importanta deosebita prin asigurarea legaturii dintre Marea Mediterana si Oceanul
Planetar), Bale El Mandel (in urma construirii Canalului Suez, importanta stramtorii creste,
asigurand legatura maritima intre Marea Mediterana, Canalul Suez, Marea Rosie si Ocenul
Indian (aceasta ruta faciliteaza mai ales transportul petrolului dinspre Orientul Apropiat spre
Europa), Malacca (leaga Insula Sumatra de Peninsula Malacca, reprezentand zona cu traficul
cel mai intens, mai ales pentru tarile Asiei de SE, care realizeaza traficul de marfuri cu
Europa si China. In prezent tranziteaza mai ales petroliere dinspre Orientul Apropiat spre
Japonia si Coreea de Sud).
Sunt si stramtori a caror importanata s-a mai diminuat in timp: Magellan, Bering.

Canalele maritime

Au aparut din dorinta navigatorilor de a scurta cat mai mult rutele. Odata cu
intensificarea schimburilor comerciale si aparitia de noi surse de materii prime, s-a dorit
gasirea unor noi rute de transport cat mai scurte. Acest fapt era posibil doar prin construirea
unor noi canale maritime.
a) Canalul Suez
A fost inaugurat in 1869 si face legatura intre Marea Mediterana si Marea Rosie pe o
lungime de 161 km sau 195 km (intre Port Said si Port Taufiq). Latimea variaza intre 70
170 m, iar adancimea intre 11 17 m.
Constructia canalului debuteaza inca din perioada faraonilor egipteni, dupa care
urmeaza o perioada in care lucrarile au fost succesiv reluate, abandonate sau a fost reconstruit
pe alte pozitii, pana cand Marea Britanie reuseste sa preia controlul financiar, iar din 1862 se
defineste statutul international al canalului. Din 1856 intra sub controlul Egiptului.
In 2001 traficul prin canal a inregistrat un numar de 15051 nave, cu un tonaj mai mare
de 4 mil tone, incasarile depasind 3.7 miliarde de dolari pentru statul egiptean.
b) Canalul Panama
Face legatura intre Oceanul Atlantic si Oceanul Pacific, fiind inaugurat in 1914. Are
lungimea de 80 km, latimea cuprinsa intre 91 300 m si adancimea de 12 13 m.
Necesitatea construirii acestui canal este observata din timpul calatoriilor lui Columb, dar cu
timpul, conditiile geografice dificile determina ca acest proiect sa fie reluat si abandonat, mai
ales datorita tehnicii deficitare din acea perioada. Societatea Regala de Geografie din Paris
incepe demersurile serioase pentru finalizarea acestui canal, dar insuficienta fondurilor face
ca in 1903 statul nou proclamat, Panama, in urma unui tratat semnat cu SUA, sa cedeze pe
timp nelimitat posesiunea acestui canal in schimbul a 10 milioane de dolari si a unei rente
anuale de 250 milioane de dolari.
Canalul are o directie NV SE, traverseaza cordiliera Americii Centrale, incepand din
Portul Cristobal si pana la Portul Balboa, de-a lungul mai multor ecluze, unde navele sunt
coborate sau ridicate, in functie de conditiile de relief. Trecerea unei nave prin canal dureaza
intre 16 si 20 de ore. Navele, la trecerea prin ecluze sunt tractate de locomotive electrice, care
se afla pe sine amplasate pe ambele maluri ale canalului. Traficul pe acest canal este foarte
intens: 34 45 nave, cu un tonaj mai mare de 200 milioane tone, iar din 1999 zona canalului
a trecut sub suveranitatea statului panamez.
c) Canalul Khiel
Canalul de navigatie maritima, inaugurat in 1895, care se desfasoara intre Portul Khiel
si Portul Holtenau (la Marea Baltica) si Brunsltel (la Marea Nordului), cu lungimea de 99
km.
Asigura fluxul de marfuri dinspre Marea Baltica spre Marea Nordului, mai ales
marfuri generale, carbuni, minereu de fier, petrol, tranzitate dinspre Polonia, Suedia,
Finlanda, Danemarca pentru Germania, Marea Britanie, Olanda, Franta, Belgia.

Curs 3 22.10.2013
Transporturile fluviale

Navigatia fluviala se desfasoara pe rauri, lacuri sau canale fluviale avand mai mult o
importanta nationala si uneori regionala si depinzand de relief si de conditiile climatice.
Transporturile fluviatile prezinta avantajul costului mai mic, sigurantei sporite, consumului
redus de combustibil cat si o poluare mai scazuta. Prezinta insa si dezavantaje legate de
timpul de transport si restrictiile impuse de relief si de clima. Navigatia pe fluvii se face cu
slepuri si nave de tonaje diferite in functie de senalul navigabil, astfel, pe Rin circula nave de
pana la 5000 tone dtw, pe Dunare 1000-1500 tone dtw, Volga 10000 tone dtw, pe marile
lacuri 25000 tone dtw.
In Europa, navigatia fluviala sau fluviatila se face pe Sena, Rhin, Volga, Tamisa,
Dunare. Reteaua de canale din Germania, Franta, Belgia, Olanda, Rusia, Romania.
1. Pe Rihn prezinta un trafic intens datorita cursului sau navigabil ce strabate zone
puternic industrializate: Alsacia, Lorena, Ruhr s.a. Rhinul parcurge 1320 km de la
izvor spre varsare, izvorand din Elvetia si traversand Austria, Germania, Franta,
Olanda si varsandu-se in Marea Nordului. La est de Frankfurt se afla canalul
Rhin-Main-Dunare care leaga Rhinul de Dunare asigurand legatura intre Marea
Nordului si Marea Neagra. Principalele porturi: Duisburg, Koln, Mainz,
Strasbourg s.a.
2. Sena este cea mai importanta artera navigabila a Frantei intre Paris si Rouen 424
km si este legata prin canale si rauri canalizate de Somme, Meuse, Rhin, Saone si
Loire.
In Marea Britanie sunt navigabile Tamisa, Sevres, in Italia Padul, iar in Polonia Odra
si Vistula.
In 1856 s-a constituit Comisia Europeana a Dunarii cu sediul la Galati, ceea ce
conduce la liberalizarea navigatiei pe Dunare si in Delta. In urma amenajarilor, mai ales a
bratului Sulina, este permisa navigatia fluvio maritima pe o portiune de 80 km.
Canalul navigabil Dunare-Marea Neagra a fost inaugurat in 1984, avand o lungime de
64.2 km si 2 ecluze la Cernavoda si Agigea, care permit navelor de tip remorcher cu pana la 6
barje, dar si navelor fluvio - maritime de pana la 15 tone sa circule. Canalul Poarta Alba -
Midia Navodari, fiind inaugurat in 1986 asigura legatura intre zona industriala din nord si
mare. Are o lungime de 26.6 km si 2 ecluze, una la Ovidiu si una la Navodari.
In Rusia se afla un sistem navigabil complex, numit sistemul celor 5 mari, care leaga
Marea Baltica, Marea Caspica, Marea Azov, Marea Neagra de sistemul navigabil al raului
Volga. Acest sistem cuprinde amenajarile Lacul Omega - Canalul Marii Albe, Canalul Volga
de Marea Baltica, Canalul Volga de Don, canalul Moscova de Volga Superioara. Alte sisteme
navigabile mai sunt pe Ienisei, Angara, Obi, Lena, Irtas, Abur s.a.
Un potential navigabil major il are si China, cu peste 1500 de rauri ce ocupa o
suprafata de peste 1000 kmp, precum si o serie de canale. Marele Canal Chinezesc intre
Beijing si Huang He (care traverseaza de la nord la sud China), cu o lungime de peste 1700
km. Alte canale: Chang Jiang, Yang Tze (care traverseaza in apropiere de Shanghai). In India
pe Gange, in Pakistan de Indus, Cambodgia si in Vietnam pe Mekong.
In Africa: Nilul este al 2-lea rau ca lungime cu o lungime de peste 6600 km, este
navigabil mai ales pe teritoriul Sudanului si intregime pe teritoriul Egiptului. Alte rauri:
Congo, Zambezi, Senegal, Tanganica, Malawi, Victoria, Albert, Eduard s.a.
Marile lacuri: Sf Laurentiu este cel mai mare sistem de navigatie interioara din lume,
situat in America de Nord. Este format din 5 lacuri: Lacul Superior, Huron, Michigan, Erie,
Ontario. Datorita diferentelor de nivel dintre lacuri au fost construite canale navigabile ce
cuprind mai multe ecluze si instalatii portuare.
Navigatia prezinta un grafic foarte ridicat, deservind marile aglomerari urbane si
industriale, mai ales prin intermediul porturilor: Duluht, Two Harbour, Thunder Bay,
Chicago, Gary, Milwakee, Sarina, Cleveland, Buffalo, Toronto, Montreal.
O serie de canale leaga acest sistem fluviatil de alte fluvii, cum ar fi: Mississippi
(Canalul Chicago-Illinois). De asemenea canale in New York prin intermediul raului Houston
si intermediul Marilor Lacuri. Sistemul fluviatil Mississipi are o lungime de peste 3700 de
km. Impreuna cu afluentii sai strabate Statele Unite de la N catre S, formand o retea de
circulatie fluviatila intre orasele Saint Paul Baton Rouge, precum si de navigatie maritima
intre Baton Rouge si varsarea in Golful Mexic. Cele mai cunoscute porturi sunt: Saint Louis
si Memphis, Saint Paul, Lacrosse, Devent Port.
In America de Sud navigatia fluviala este foarte activa, mai ales pe Amazon, Rio
Negro, Panama, Paraguay, Uruguay, Orinoco s.a. Fluviul Amazon este cel mai mare fluviu al
Terrei cu o lungime de peste 6200 km si o suprafata de peste 6 mil kmp. Principalele porturi
sunt: Makapa, Santoper, Manaos.

L.P. 4 24.10.2013
Transporturile rutiere in Europa
Harta 1

Curs 4 29.10.2013
Dunarea fluviu european navigabil
intre Marea Neagra si Marea Nordului

Dunarea izvoraste din Germania din Muntii Padurea Neagra de la o altitudine de 1495
m, are o lungime de 2860 km si trece prin 10 tari: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria,
Croatia, Serbia, Bulgaria, Romania, Moldova, Ucraina. Suprafata bazinului hidrografic este
de 805000 kmp, navigatia incepe de la Ulm (Germania) si se desfasoara pe 3 sectoare prin
Ulm-Passau, Passau-Bazias si Bazias-Sulina. Pentru imbunatatirea navigatiei au fost realizate
o serie de lucrari de modernizare a cursului: realizarea sistemului de navigatie Portile de Fier,
canalizarea si indiguirea pe alocuri a bratului Sulina. Cele mai importante porturi de pe
Dunare sunt Regensburg, Linz, Viena, Bratislava, Budapesta, Mohacs, Vukovar, Kladovo,
Moldova Veche, Orsova, Drobeta, Calafat, Zimnicea, Giurgiu, Oltenita, Calarasi, Harsova,
Macin, Braila, Galati, Isaccea, Tulcea, Mahmudia, Sulina, Reni, Ismail.
Porturi si pasaje portuare
Intreaga activitate de transport maritim sau fluvial este strans legata de port, acesta
reprezentand practic un complex de instalatii pe apa si pe uscat care asigura operatiunile de
acostare, transbordarea marfurilor si pasagerilor, depozitarea si prelucrarea marfurilor,
precum si aprovizionarea si reparatia navelor.
Un port prezinta mai multe sectiuni, detine o suprafata de apa cu dimensiuni controlabile,
diguri, cheiuri, dane si mole, spatii de depozitare, containare. Porturile pot fi clasificate dupa:
a) Pozitia geografica:
porturi de front de mare: Barcelona
de estuar: Buenos Aires
de golf: Genoa
de fiord: Oslo
de stramtori: Istanbul
de capuri: Cape Town
de peninsule: Halifax
de insule: Honolulu
de delta: Calcuta
de canale: Colon
b) Dupa natura activitatilor:
- porturi de marfuri: San Diego
- porturi mixte: Constanta
- feribot: Istanbul
- porturi de escala
- porturi turistice: Venetia, Napoli
- porturi pescaresti
c) Porturi cu destinatii speciale: militare, strategice: Brest, Vladivostok, Sasebo
d) Dupa volumul anual de marfuri:
sub 1 mil tone/an porturi foarte mici
intre 1 si 1,5 mil tone/an porturi mici
intre 5 si 10 mil tone/an porturi mijlocii
intre 10 si 50 mil tone/an porturi mari
peste 50 mil tone/an porturi foarte mari
e) Dupa gradul de dependenta si integrare:
porturi simple (detin autonomie)
avantposturi: Gibraltar
porturi complexe
1. Transporturile rutiere

Inceputurile cailor rutiere le gasim inca din timpuri stravechi, dupa domesticirea
primelor animale de tractiune si descoperirea rotii. Insa cei care au construit drumuri cu
adevarat au fost romanii: drumuri pavate cu piatra, poduri peste rauri si chiar viaducte. Prin
secolul al XIII-lea in vestul Europei apar strazile pavate cu lemn, iar pavajele cu piatra
acopereau strazile unor orase din Italia: Roma, Florenta, Milano.
Americanul McAdam introduce un tip de pavaj la constructia drumurilor numit
macadam. Asfaltul este turnat dupa anul 1800 si il intalnim pe strazile din Paris, Londra si
mai tarziu Berlin. Primele autostrazi au fost construite in perioada interbelica in Italia,
Germania si apoi in SUA si Marea Britanie.
a) Industria autovehiculelor
In secolul XX a evoluat foarte repede, pana cand criza petrolului a generat o criza a
consumului de carburanti, impiedicand dezvoltarea automobilelor. Productia in serie incepe
in uzinele lui Henry Ford din Detroit prin 1903. De atunci productia de autovehicule a
evoluat enorm, atat ca arie de raspandire, dar si ca model, astfel aceasta industrie devine una
din cele mai importante de pe Glob, fiind cea mai activa, incluzand si productia de
autocamioane, autobuze etc.
Industria de automobile a evoluat exploziv, atat in plan tehnologic, cat si teritorial
prin patrunderea marilor firme de automobile (General Motors, Ford, Toyota-Daihatsu,
Volkswagen, Honda, Mercedes, Renault) pe pietele din tarile in curs de dezvoltare, folosind
aici mana de lucru ieftina.
Principalii constructori de pe piata mondiala sunt: SUA (General Motors - genereaza
16% din productia Terrei, cu gama variata de automobile, camioane, autocare. Ford cea mai
veche firma de autoturisme din SUA. Daimler-Chrysler cu uzine atat in SUA cat si in
Germania. Alte firme mari: Volkswagen, Honda, Mercedes, Toyota, Opel, Renault). Este
concentrata in jurul marilor lacuri, in jurul orasului Detroit, pe litoralul estic si unele orase
din sud sau California.
Al doilea mare producator este Japonia, prezinta o industrie tanara dupa 1955 cu
principalele grupuri: Toyota (33,6 % din productia mondiala), Nissan, Honda. Sunt situate in
Osaka, Kobe, Hiroshima.
Al treilea mare producator este Germania, care debuteaza in 1938 cu primul model de
Volkswagen in orase ca: Bochum, Koln. Marcile Opel, BMW, Mercedes in orase ca:
Stuttgart, Munchen, Dusselfort, Zwikau s.a.
Urmatorii sunt: Coreea de Sud (Hyundai, Daewoo, Sang Yong), Franta (Renault,
Citroen, Peugeot), Spania (Seat), Canada (autocamioane de mare tonaj), Marea Britanie
(Vauxhall, Aston Martin, Bentley, Rolls Royce, Rover, Jaguar). Alti producatori: Italia (Alfa
Romeo, Fiat), Suedia (Volvo), Romania (Dacia, Oltcit, Aro).


Reteaua rutiera

Circulatia rutiera se realizeaza pe drumuri impartite in mai multe categorii:
a. Autostrazi
b. Sosele internationale
c. Sosele judetene
d. Sosele locale
a. Autostrazile
Autostrazile sunt sosele special construite pentru transportul in regim special de
viteza, cu 2 pana la 8 benzi de sens, despartite de taluzuri sau garduri vii. In marile orase
aceste autostrazi sunt legate prin bretele cu reteaua urbana a orasului. Primele autostrazi au
fost construite in perioada interbelica in Germania (Berlin-Munchen) si Italia, apoi in Statele
Unite.
Dupa 1950 in urma dezvoltarii auto numarul autostrazilor sunt in crestere, atat in
SUA, cat si in Europa Occidentala, unde se concentreaza peste 80% din lungimea totala a
acestora. In SUA reteaua de autostrazi leaga orasele de pe tarmul Pacificului cu cele de pe
tarmul Atlanticului prin autostrazi: New York Chicago San Francisco, New York
Pittsburg San Louis Las Vegas Los Angeles, din Canada Halifax Boston New
York Miami.

Curs 5 5.11.2013
Continuare Curs 4

In Europa s-au construit autostrazi cu caracter international: Innsburg, Verona,
Florenta, Roma. Altele au primit diferite denumiri: Autostrada Rhinului, Autostrada Del Sole,
Autostrada Dei Fiori.
Pentru a usura transportul si legaturile, au fost construite poduri si poduri suspendate,
tuneluri pe uscat sau in zona submarina, iar alte retele rutiere traverseaza zone la altitudini
foarte mari: peste 5300 m in Tibet, 4800 m in Muntii Anzi, 2770 in Muntii Alpi si 2200
Muntii Carpati.
Tot pentru stabilirea legaturilor internationale au fost construite si sosele
transcontinentale:
Carratera Panamericana
Alaska Highway
Magistrala Transafricana de Nord (intre Marrakchesh si Cairo)
Magistrala Sahelului
Magistrala Transafricana Ecuatoriala
Magistrala Transaustraliana de Sud.
Acestea au rolul de a facilita transportul rutier intre diferite parti ale continentelor
cum ar fi:
Alaska Highway porneste din Alaska, traverseaza Canada si tine pana in vestul SUA, in
dreptul L.A.
Panamerica porneste din Mexic, trecand pe langa capitala, apoi prin statele Hondura, Panama,
Columbia, Ecuador, Chile (traverseaza 10 tari si o capitala).
Transafricanele sunt sosele construite in mai multe tari africane fiind impartite in:
Transafricana de Nord
Transafricana din Sahel
Transafricana din zona ecuatoriala
Transafricana N-S Cairo-Botswana
Transaustralienele din reteaua de Sud pornesc ramuri spre nord, spre est si spre vest.
Transeuropenele au fost notate cu litera E (de la E1 la E 122), cele mai importante
fiind: magistrala transeuropeana Paris Bucuresti Istanbul si Moscova Paris Lisabona.
In constructia se afla Transeuropena N-S care va traversa 10 tari europene, incepand din
Polonia de la Gdansk, trecand prin Italia (Udine), Rijeka, Turcia, pana la Ankara, aceasta va
traversa prin Romanaia pe o distanta pe 840 km, pornind de la Nadlac, Arad, Sebes, Pitesti,
Bucuresti, Constanta.
Prin pozitia sa in Europa Centrala, Romania se afla pe coridorul de tranzit intre
Europa de Vest si tarile Orientului Mijlociu si Apropiat, dar si in spatiul tarilor nordice si a
bazinului Marii Negre. Tara noastra este traversata de coridoarele: 4 Berlin Praga
Budapesta Arad Bucuresti Constanta Istanbul Salonik, 9 Helsinki Sankt
Petersburg Moscova Kiev Chisinau Bucuresti Dimitrovgradd Alexandroupolis.

Poduri rutiere

Construite prin solutii tehnice variate, podurile reprezinta adevarate performante
tehnice.
Poduri internationale: cel care uneste San Francisco de Oackland, Costa e Silva in
Brazilia, Maracaibo, Astoria in SUA, Nanjing in estul Chinei si Oresund (pod tunel in
Danemarca).
Poduri suspendate: Lupu constuit peste Chang Jing este cel mai lung pod suspendat
din lume, Podul Humberg, Golden Gate in V SUA, Bosfor-Turcia, Podul George
Washington, Podul Severn in UK.
Tuneluri rutiere construite in mare parte in zona montana, cele mai lungi fiind cele
din Alpi, precum si cele din Apalasi si Stancosi. Ex: Tunelul Tirol uneste Austria de Elvetia,
avand o lungime de peste 14000 m, tunelul Mont Blanc in Muntii Alpi intre Franta si Italia,
Marele Saint Bernard in Muntii Alpi intre Italia si Elvetia.
Tunelurile rutiere submarine sunt construite mai ales in porturi pentru a usura
circulatia sau legatura intre diferite cartiere ale metropolei. Sunt prevazute cu una pana la 3
galerii independente si au instalatii speciale de aerisire si control asupra presiunii apelor. Cel
mai lung tunel submarin se afla sub estuarul fluviului Mersey si leaga Liverpool cu
suburbiile. In SUA sunt peste 11 astfel de constructii in cea mai mare parte fiind amplasate in
New York (Brooklin de Manhattan, Lincoln, Holland, Queens de Midtown), Detroit sau in
Boston.


Traficul rutier

Transportul rutier se desfasoara prin intermediul unor importante centre de
convergenta a drumurilor si a curentilor de transport denumite noduri rutiere. Acestea pot
avea caracter regional, national si international. Un nod rutier se distinge prin mai multe
sosele ce asigura legaturi in cel putin 4 directii, cu un sistem propriu de organizare a
transportului auto, de asigurare a traficului.
Transporturile rutiere au preluat o mare parte din transportul de marfuri, crescand de
la 416 mld tone/km in 1950 la 1255 mld tone pe km in anul 2000. Aceste valori tind sa fie
diminuate datorita scumpirii carburantilor, a uzurii autovehiculelor, a insecuritatii circulatiei
sau a starii tehnice a cailor rutiere.
Transportul de marfuri pe caile rutiere este predominant in Australia ( peste 85%),
Marea Britanie (peste 84%), Germania (83%), iar in cel de calatori in SUA si Canada (peste
99%) iar in Australia 96%. In Romania s-au transportat 268 mil tone, adica 73,7% din totalul
marfurilor in anul 2001, transportul rutier predominand in defavoara transportului feroviar si
naval.

L.P. 5 7.11.2013
Transporturile aeriene
Harta 2: Transporturile aeriene in Europa
Sursa date: eurostat numarul de pasageri transportati si marfuri transportate
Legenda:
0
1 50
50 250
250 500
>500
Pondere: reprezentare tip placinta

Curs 6 12.11.2013
Transporturile feroviare

Reprezinta un tip de transport de mare capacitate, rapid, regulat si care a detinut
suprematia in intreg sistemul de transporturi pana la inceputul secolului XX. Treptat acesta a
pierdut teren in favoarea transporturilor aeriene si rutiere, desi a ramas un concurent
important prin dezvoltarea retelei de transport de mare viteza. Primele incercari au fost
semnalate in 1880, prin utilizarea carucioarelor pe sine in Alsacia. Primul tren cu locomotiva
pe aburi a fost folosit in minele de carbune din Anglia, iar mai tarziu in Tara Galilor.
Locomotiva cu aburi Rocket s-a dovedit a fi cea mai buna, fiind folosita pe o distanta de 3200
m cu o incarcatura de 20 tone si o viteza de 22 km/h. A urmat apoi primul tren tractat de o
locomotiva cu aburi pe traseul dintre Liverpool si Manchester.
Prima locomotiva electrica a fost datata din 1842 si a atins 6 km/h si s-a deplasat intre
Edinbourgh si Glasgow. Adevaratele performante din punct de vedere al echipamentelor de
tractiune se realizeaza dupa 1970, cand apar trenurile de mare viteza de 200-300 km/h (in
Franta TGV si Eurostar), perfectionarea locomotivelor Diesel electrice, modernizarea retelei
de cai ferate din Europa. In SUA, prima magistrala feroviara lega New Yorkul de San
Francisco in 1872. In ultimele decenii reteaua de cai ferate s-a extins in Europa de Est si
Centrala, China, Asia de Sud, Sud-Est, Sud-Vest, America Latina, Australia si Africa.
La nivel mondial, in repartitia geografica a cailor ferate se observa o distributie
inegala ca o reflectare a nivelului de dezvoltare economica, concentrate mai ales in America
de Nord si Centrala cu peste 480000 de km, Europa si CSI cu peste 390000 km, urmate de
Asia, America de Sud, Africa si Australia.
Industria mijloacelor de transport feroviar si a materialului rulat

Localizarea geografica a acestei industrii este legata de marile orase, importante
centre metalurgice sau de zone de exploatare a resurselor naturale (chimice, forestiere,
petroliere) carora le furnizeaza mijloace de transport si echipament. Aceasta industrie
produce azi o gama variata de echipamente de tractiune (locomotive) si echipamente de
transport (vagoane de marfa si calatori, la care se adauga elementele periferice (osii,
dispozitive pneumatice s.a.m.d).
Se remarca o evolutie spectaculoasa prin modernizarea intregului echipament, avand
drept rezultat sporirea comfortului si securitatea transportului. Pe viitor sunt preconizate
proiecte indraznete prin realizarea trenurilor magnetice, ultrarapide. Acestea sunt cunoscute
ca trenuri de levitatatie magnetica (maglev si sunt experimentate si realizate in: Germania,
Elvetia, Japonia). Spre deosebire de trenurile clasice a caror viteza este ghidata de sinele de
fier, trenurile maglev plutesc deasupra ghidajului metalic ridicate de electromagneti puternici.
Aceste trenuri ar fi capabile sa atinga si 500 km/h.
Un alt proiect este deplasarea trenului prin presiune atmosferica, acesta este introdus
intr-un tunel ca un piston intr-o teava, aerul din fata trenului este inspirat, iar presiunea mare
din spatele sau asigura forta necesara pentru deplasare.
CSI asigura cea mai mare productie prin intermediul uzinelor situate in partea
europeana la Harkov, UTA, Voronez, dar si in centre din Siberia. Alte state producatoare:
Polonia,Cehia (Skoda), Ungaria, Franta (Lyon), Italia (in nord), zona Ruhr, Elvetia, UK,
Spania.
Japonia produce toata gama de echipamente in centre ca: Tokio, Osaka, Kobe,
Nagoya, apoi urmeaza China, Coreea de Sud, India.
In SUA si Canada in partea de nord - est (Chicago, Cleveland, Montreal). In
Romania: Resita, Craiova, Bucuresti, Drobeta Turnu Severin, Caracal (vagoane de marfa),
Arad (vagoane de calatori si metrouri).
Caile ferate

Numit si drumul de fier, calea ferata reprezinta cea mai mare descoperire a secolului
XIX, insa inceputul cailor ferate dateaza din antichitate, cunoscute fiind sinele de lemn
folosite in galeriile minelor pentru manevrarea carucioarelor cu minereuri si carbuni.
Intr-un document al vremii se mentioneaza ca cea mai veche relicva a vagonetilor
purtati pe sine s-a gasit pe teritoriul Romaniei in Transilvania in mina de aur 12 Apostoli.
Pe teritoriul Romaniei primele cai ferate apar dupa 1850 pe traseul Oravita-Jimbolia
construite de Societatea Cailor Ferate Austriece. A urmat mai apoi Timisoara Jimbolia,
Caile Ferate din Transilvania. Orientarea generala a cailor ferate este influentata in principal
de prezenta Muntilor Carpati, care sunt taversati de 10 linii, precum si de asezarea capitalei in
sudul tarii, zona spre care se indreapta principalele trasee de cai ferate. Din Bucuresti pornesc
8 magistrale care se leaga de trasee internationale, principalele noduri feroviare sunt:
Bucuresti, Ploiesti, Timisoara, Arad, Oradea, Faurei, Simeria, Rosiorii de Vede.
Traficul de marfuri este format in special din produse de cariera si balastier, carbuni,
produse metalurgice, petrol si lemn. Romania este traversata de coridoare plan-europene de
transport cum ar fi:
Coridorul 4: Berlin-Praga-Budapesta-Bucuresti-Constanta-Salonic-Istanbul;
Coridorul 7, numit Dunarea;
Coridorul 9 ce porneste de la Helsinki - Sankt Petersburg Moscova Kiev
Chisinau Bucuresti - Dimitrovgrad - Alexandropolis.

Pe glob caile ferate pot fi clasificate dupa mai multe criterii :
a. Particularitatile mediului geografic:
- Cai ferate la suprafata solului (majoritatea)
- Cai ferate construite subteran, partial sau total, fiind incluse liniile de metrou, tunelurile
feroviare si caile ferate din galeriile de mina
- Cai ferate suspendate pe anumite sectoare
b. Dupa ecartamentul caii ferate:
- Cai ferate cu ecartament 1524 mm (CSI, Mongolia si China)
- Cai ferate cu ecartament de 1676 mm (Spania, India, America de Nord si Sud)
- Cai ferate cu ecartament intre 700 si 1200 de mm care se construiesc in zonele montane
din lipsa de spatiu.
c. Dupa intesificarea traficului de calatori si marfuri:
- Cai ferate magistrale importante pentru circulatia nationala si internationala. Fac parte
caile ferate ce fac legatura intre mai multe tari sau continente: Bucuresti Budapesta
Berlin, Sofia Bucuresti Chisinau Moscova, Transaustralianul, Transandinul,
Transafricana, s.a.
- Cai ferate de importanta nationala care asigura legatura intre marile regiuni industriale
sau centre economice importante: Bucuresti Ploiesti Brasov, Bucuresti Constanta,
Madrid Valencia, Moscova Sankt Petersburg, Paris Lyon, Londra Bristol, Tokio
Osaka, New York Los Angeles.
- Cai ferate secundare construite pentru a deservi obiective industriale sau ca linii de
centura ale marilor aglomeratii urbane.

Extinderea retelei de cai ferate a implicat mai multe lucrari ingineresti cum ar fi:
tuneluri, poduri, viaducte. Primele tuneluri au fost construite in Europa intre Italia si Franta
numit Simplon, in Italia (Apenini), in Elvetia (San Gotard), iar in Romania cel mai lung este
Ostra Lesu Ursului.
Tunelurie feroviare submarine: cel mai lung este Eurotunelul, cel mai nou este in
Turcia care traverseaza Bosforul sau in Japonia tunelul Seikani. In faza de proiect este tunelul
submarin care va lega America de Asia pe sub stramtoarea Bering si tunelul dintre Maroc si
Spania.
Caile ferate s-au realizat prin unele lucrari dificile datorita conditiilor fizico-
geografice din Muntii Anzi, Alpi care au impus construirea de viaducte peste vaile adanci, in
Romania aceasta situatie fiind intalnita in Defileul Jiului si in Valea Dunarii.

L.P. 6 14.11.2013

Harta 3: Transporturile feroviare in Europa
La interpretare se poate preciza si unde au aparut primele cai ferate
Se imparte L/S*1000
Intervale densitate km/ 1000 km
2
(culoare):
<10
10 25
25 50
50 75
>75
Intervale lungime (lungimea se poate reprezenta cu cercuri/coloane proportionale):
<1000 (2 mm)
1000 5000 (3 mm)
5000 10000 (4 mm)
10000 20000 (5 mm)
>20000 (6 mm)

Curs 7 19.11.2013
Podurile feroviare

Asigura legatura intre zonele de discontinuitate a reliefului sau deasupra unor retele
hidrografice: Dunarea, Rhinul, Volga, Sena, Nil, Gange, Tamisa, Mississippi etc.
Un rol important pe traseele cailor ferate revine statiilor feroviare care indeplinesc
functii diferite:
a) Statii de marfuri cu triaj mare:
Chicago
Kiev
Videle
Palas Constanta
b) Statii industriale care deservesc obiective cu caracter industrial:
Crivai Irog
Ploiesti
Borzesti
c) Statii portuare incadrate in sistemul de transport al marilor porturi:
Constanta Port
Dunkerque (Franta)
Geneva
Rotterdam
d) Statii mixte de marfuri si calatori:
Dijon
Grenoble
Lintz
Pitesti
Buzau
Constanta
e) Statii de calatori:
Londra Victoria
Paris Garre Nord
Moscova Kievskaia
Bucuresti Gara de Nord
f) Statii terminus la capatul unor linii infundate:
Nehoiu
Pietrosita
Bicaz
g) Statii turistice:
Eforie
Mangalia
Vatra Dornei
Chamonie
Insbruc
h) Statii de frontiera care asigura controlul normal, preluarea garniturilor si
depozitarea marfurilor:
Curtici
Episcopia Bihorului
Fluxul de calatori si marfuri
Transportul de calatori pe calea ferata este important pentru tari ca: Rusia, Japonia,
India, China, Franta, Germania, Italia.
Traficul de marfuri si calatori este diferntiat de la o zona geografica la alta. De
exemplu: in Europa, traficul de marfuri are o pondere de 6 8%, iar cel de calatori de 12
14%.
Tarile europene sunt afiliate la Conventia Continentala Feroviara, reprezentata in
teritoriu prin intermediul unor linii de transport:
Trans Balcani: Ungaria Grecia
Bulgaria Express: Sofia Moscova
Trenurile Prietenia si Bosfor: Moldova Turcia
Venetia: Ungaria Italia
Balt Orient Express: Germania Romania
Iberria Express: Paris Lisabona
Orient Express: Paris Istambul
In ceea ce priveste traficul de marfuri, exista o legatura intre reteaua de transport si
industrie. Traficul feroviar se desfasoara in interiorul unor regiuni industriale (Ruhr, Ucraina
de Sud, China de Sud, Pennsylvania, Hunedoara, Petrosani), unde carbunele si minereurile
sunt transportate pentru aprovizionarea marilor obiective energetice sau siderurgice.
Exista si linii ferate care pornesc din zona portuara si deservesc anumite obiective
industriale.

L.P. 7 21.11.2013
Curs 8 26.11.2013
4. Transporturile aeriene

Preocupari in ceea ce priveste zborul au aparut din cele mai vechi timpuri din
perioada sumerienilor, dar primele aparate de zbor au fost proiectate de Leonardo Da Vinci,
pe care le-a experimentat la Milano si Florenta.
Urmeaza apoi perioada zborului "muscular", prin montarea de aripi la maini si la
picioare. Aceste mijloace rudimentare au fost experimentate pana in secolul XX. Inaltarea
omului in aer si revenirea la sol a fost realizata prima data de fratii Montgolfier in 1783 in
Franta, apoi zborul cu balonul, folosind o masina cu aburi.
Cu timpul, imbunatatirea sistemelor de propulsie, a materialelor de constructie,
precum si a experientei de pilotaj, au condus la aparitia dirijabilelor. Astfel, intr-un timp
foarte scurt, s-au atins primele recorduri ale zborului cu balonul, incepand de la traversarea
Canalului Manecii, apoi la traversarea Atlanticului si Pacificului si pana la finalizarea
zborului in jurul planetei.
La sfarsitul secolului al XIX-lea, continua preocuparile oamenilor de stiinta in ceea ce
priveste constructia aparatelor de zbor, un rol important revenindu-i inginerului Traian Vuia,
care convinge Academia de Stiinte de la Paris ca ideea ca zborul se va realiza doar cu aparate
mai grele ca aerul. Astfel, cu ajutorul monoplanului, realizeaza langa Paris zborul mecanic.
In 1910, un alt inginer roman, Aurel Vlaicu, proiecteaza si construieste un avion de
conceptie proprie, echipat cu motor puternic, tren de aterizare, frane si elice.
Contributia romaneasca in evolutia aeronauticii este continuata de Henri Coanda, cel
care a construit primul aparat de zbor cu reactie din lume, pe care l-a fabricat in Franta in
anul 1910. Constructia acestui aparat se baza pe decoperirea inginerului a fenomenului de
scurgere a lichidelor in jurul peretilor rigizi (efectul Coanda), care aplicat in practica,
conduce la proiectarea primelor aparate de zbor cu decolare si aterizare verticala.
Evolutia constructiei de avioane este foarte rapida, astfel in 1913 rusul Sikorski
construieste cel mai mare avion de pana atunci. Avioanele sunt mai apoi introduse in dotarea
armatei in Primul Razboi Mondial si sunt folosite din ce in ce mai mult pentru transportul de
marfa si persoane.
Primul zbor transatlantic s-a realizat in 1927 si s-a facut intre New York si Paris. Tot
pe atunci s-a mai realizat un zbor aproape imposibil: survolarea Polului Nord.
Cel de-al Doilea Razboi Mondial conduce la cresterea dimensiunii aparatelor, la
sporirea autonomiei de zbor si la dezvoltarea performantelor tehnice. Asa intra in folosinta
aparatele de zbor ultramoderne din seriile Conrad si Caravelle fabricate de Marea Britanie si
Franta, Boeing in SUA, Tupolev in Rusia, Airbus in Franta, Fokker in Olanda, care au
revolutionat intreaga productie mondiala de profil. Cu exceptia seriei Conrad, toate celelalte
se mai fabrica si in ziua de azi.
In Romania, in 1920 s-au organizat transporturi aeriene prin constructia, impreuna cu
Franta a companiei de navigatie aeriana franco romana. Astfel, este realizat primul zbor de
noapte intre Bucuresti si Belgrad, folosindu-se tehnica balizajului in premiera europeana.
Sunt date in folosinta liniile aeriene Bucuresti Galati Chisinau, se construiesc aeroporturi
in Bucuresti, Arad, Chisinau, Galati si apar noi rute aeriene: Bucuresti Cluj, Bucuresti
Constanta, iar de pe aeroportul Baneasa se realizeaza primul zbor Bucuresti Paris.
In perioada interbelica s-au deschis noi linii interne si externe, Bucurestiul stabilind
legaturi cu cateva mari orase europene: Viena, Berlin, Budapesta, Atena, Sofia, Milano,
Istambul.
In 1954 se infiinteaza TAROM (Transportul Aerian Roman) si apar aeroporturi moderne care
stabileau legatura cu Bucuresti.
In 1975 se infiinteaza ce-a de-a doua companie de transport romaneasca - LAR
(Liniile Aeriene Romane), care in prezent nu mai exista.
Daca raportam la suprafata intregii tari, Romania dispune de o retea importanta de
linii aeriene, dispuse sub forma de evantai, cu directia (dispunerea) E V si cu centrul la
Bucuresti. Din Bucuresti pornesc zilnic curse, cele mai lungi fiind spre Oradea, Arad, Satu
Mare, cu o durata de 80 de minute. Intre rutele internationale le amintim atat pe cele din
Europa, cat si pe cele din Asia:
Bucuresti Beirut
Bucuresti Beijing
Bucuresti Singapore
Bucuresti Bagdad
Bucuresti Tel Aviv, dar si spre America de Nord:
New York
Chicago, iar spre Africa :
Alger
Tripoli
Cairo
Industria aeronautica are drept tinta satisfacerea intereselor militare, mai ales a tarilor
dezvoltate, care dispun de forta de munca de inalta calificare si posibilitatea unor investitii
mari, dar mai putin destinate transporturilor civile.
In lume exista doi mari producatori de avioane destinate transportului civil: Airbus si
Boeing.
Industria aerospatiala americana este prima in lume, dezvoltata dupa 1940, odata cu
crearea NASA si organizarea explorarilor spatiale. In prezent este cea mai dezvoltata
industrie din lume, fiind primul producator de elicoptere civile, dar mai ales de elicoptere
militare. Boeing este prima societate constructoare de aeronave din lume. Principalele tipuri
fabricate sunt cele din seria: 737, 707, 747 (Airbus), 720 in uzinele de la Seattle. Alte firme
constructoare de avioane: Douglas, MacDonnel (Saint Louis) si General Electric (mai ales
avioane militare). Se poate spune ca industria aerospatiala americana esre concentrata in cea
mai mare parte pe coasta Pacificului, in localitati ca: Los Angeles, Santa Monica,
Washington, Florida, Texas etc.
C.S.I. produce avioane militare din seriile: Tupolev, Iliusin, Antonov si Suhai. Se
produc toate categoriile si capacitatile de avioane pentru compania nationala AEROFLOTI
cea mai mare din lume, cu peste 2500 de linii.
Marea Britanie este al treilea mare producator mondial. Are doi producatori mari:
AEROSPACE si Rolls Royce concentrate in jurul oraselor: Londra, Derby, Manchester.
Alti producatori mondiali cunoscuti: Franta, Germania, Italia, Suedia, Olanda, Spania,
Japonia, China, Australia, India.

L.P. 8 5.12.2013

Harta 5-graficele si tabelele se gasesc in D:\Emmutza\Facultate\An 3\Sem.
I\Geografia serviciilor si circulatiei.

Curs 9 3.12.2013
Curs 10 10.12.2013
Transporturile urbane

Transportul urban este o ramura a transporturilor care a inceput sa se intensifice odata
cu cresterea numarului locuitorilor in orase si cu extinderea spatiala a acestora.
Transportul urban a inceput cu trasurile, in 1640 la Paris apare prima organizatie
pentru transport cu trasuri de piata.
Primele tramvaie cu cai apar in SUA (New York) in 1832, iar in Europa apar la
Londra.
Primul troleibuz este experimentat in 1882 la Paris, iar mai tarziu la Berlin.
Introducerea tractiunii electrice conduce la aparitia metroului in 1890 la Londra si
New York.
In Bucuresti, trasurile de piata apar in 1828, tramvaiele cu cai la Timisoara in 1869,
iar la Bucuresti in 1872. Autobuzele pentru transport in comun apar la Arad in 1813, iar in
Bucuresti in 1921.
Caracteristicile circulatiei urbane
In orase pe langa mijloacele de transport particulare, exista si categorii de transport in
comun: autobuze, troleibuze, trenuri urbane, metrouri etc.
In alte orase, pot sa apara si mijloace de transport specifice, traditionale: gondola
(Venetia), ricsele (Tokio), bicicletele (Beijing), tranvaiele (San Francisco).
Transportul urban reprezinta problema fiecarui oras, devenind cu atat mai complexa
cu cat orasele sunt mai dezvoltate din punct de vedere spatial, demografic sau economic.
In orase si in apropierea lor se desfasoara cea mai mare parte din activitatea umana
prin deplasari permanente spre locurile de munca, prin evenimentele care pot avea loc in
orase: targuri, expozitii, festivaluri, intalniri sportive, accentuand criza de transport urban.
Transportul urban are in vedere si conditiile naturale oferite de pozitia geografica a
orasului. Un oras dezvoltat intr-o laguna (Venetia) nu se poate extinde spre mare, ci doar spre
uscat, dar transportul va fi activ doar pe canale. Aceeiasi situatie se intalneste si in
Amsterdam si Bangkok.
In zonele montane, in transportul urban apar mijloace de trensport pe cablu, deoarece
nici zona montana nu favorizeaza extinderea pe orizontala a oraselor.
Cu cat orasele sunt mai mari, se diversifica si transportul urban: autobuze diverse,
autovehicule, tramvaie, troleibuze, metrou, trenuri urbane.
Autoturismele au devenit tot mai numeroase in orasele mari unde creeaza probleme de
trafic: la New York exista cca. 414/1000 locuitori. Problemele apar si la locurile de parcare
foarte dificil de gasit. Parcarile ocupa suprafete mari in zonele urbane (14% in Londra, 20%
in New York, mai putin de 30% in Los Angeles), ceea ce a condus la dezvoltarea acestora si
in subteran. Criza spatiului devine acuta atunci cand orasul are limite fixe: Monaco, San
Marino, Vatican; comparativ cu orasele din statele cu o suprafata mai mare.
Transportul urban se confrunta cu cerinte financiare mari pentru extinderea
infrastructurii, dar si cu intretinerea celei existente. Aglomeratia pe strazile marilor orase
determina o diminuare a vitezei: in zonele centrale ale Munchenului, Atenei, Singapore se
circula cu 7.8 20 km/h, in Paris 8 13 km/h, iar in New York cu 14 km/h. Pentru aceaste
situatie, in majoritatea statelor s-au luat masuri pentru accentuarea traficului, astfel cresc
numarul de autostrazi cu sens unic de circulatie, traficul se gestioneaza informatizat, cu
afisaje pe mari panouri a limitelor de viteza. Alte masuri: interzicerea patrunderii pe anumite
strazi, interzicerea stationarii si opririi in orase istorice, zonele centrale, zonele istorice au
devenit zone interzise circulatiei auto, pe cand in altele, transportul in comun este incurajat
prin extinderea liniilor de tramvai, metrou si autobuz.
Intre diferitele tipuri de transport urban, metrourile ocupa un loc deosebit, constructia
cailor ferate subterane usurand transportul urban de calatori, eliberand marile artere rutiere: in
Marea Britanie exista mai multe de 500 km de metrou, iar in Rusia mai mult de 300 km de
metrou.
Transporturile speciale
a) Transportul prin conducte
Prima conducta care a transportat petrol a fost in Pennsylvania in 1863, unde a fost
pentru prima data data in folosinta o sonda mecanica. Conductele formeaza azi in lume o
retea de aproximativ 2 milioane de km lungime, fiind construite in principal in zonele de
uscat, in regiunile de exploatare a hidrocarburilor, acestea transportand petrolul spre centrele
de prelucrare sau spre marile regiuni consumatoare. Unele conducte au lungime
transcontinentala: SUA, Canada, Arabia Saudita.
Mari conducte: intre SUA si Canada (Alberta si Buffalo), intre Rusia si Tnimaizi si
pana in Ircutk.
Zonele de extractie a petrolului aflate in platformele submarine sunt legate cu zonele
de tarm prin intermediul submarinelor in Marea Nordului, Golful Mexic, Golful Persic,
Marea Rosie.
In Marea Neagra exista astfel de conducte, prin care petrolul din Platoul Continental
este adus pentru procesare in complexul petrochimic de la Midia Navodari.
Cel mai lung deoduct din Europa porneste din zona Volga Ural spre Republica
Belarus, apoi spre Cehia, Slovacia, Ungaria, Romania si prin Serbia.
In Romania, primul deoduct magistrala a fost construit in 1912 pe traseul Baicoi
Ploiesti Faurei Fetesti Cernavoda Port Constanta. Apoi au urmat exploatarile din
Podisul Getic, Campia Romana, Campia de Vest, construindu-se de aici retele de conducte
prin care petrolul era dirijat spre combinatele petrochimice din Pitesti, Borzesti, Onesti.
Reteaua de conducte pentru transportul gazelor are o lungime mai mare decat cea de
transport a petrolului, in zona Transsiberiei existand mai mult de 9000 km. In zona
Transcanadiana exista mai mult de 10000 km, intre Texas si New York mai mult de 3000 km,
iar gazeoductele subterane au fost construite in ultimii ani si ating si acestea dimensiuni
foarte mari: Transmed (Algeria Slovenia, are mai mult de 2000 km), Europipe (Norvegia
Germania Olanda, 640 km), Norfra (Norvegia Franta), Magreb Europe (Algeria
Maroc Portugalia Spania).
In Romania exista o retea de transport a gazelor, punctul central pornind din Podisul
Transilvaniei spre cele mai importante orase.
b) Transportul energiei electrice
Energia electrica produsa in diverse tipuri de centrale pune problema transportului si
ajungerii la consumator datorita numeroaselor pierderi in retea. Transportul pe distante mari
este mai rar, dar exista si exceptii: C.S.I. (se transporta prin cca. 5000 km), din nordul SUA
pana in Quebec. Pot exista si cabluri submarine, cu lungimea de 7100 km intre Maria Britanie
si Franta sau in Noua Zeelanda.
c) Comunicatiile si internetul
Reprezinta al doilea sector ca importanta in cadrul transporturilor speciale. Aceasta
cuprinde ansamblul de sisteme care permit transferul de informatii prin conductori,
radioelectricitate (optica sau sisteme electromagnetice). Comunicatiile postale, telegrafice,
telefonice, video si radiofonice au luat amploare ca urmare a cresterii capacitatii si vitezei de
transmisie, ajungandu-se la comunicatiile computerizate prin sateliti si fibre optice.
Satelitii si fibra optica reprezinta baza intregii revolutii din sfera comunicatiei.
Satelitii prezinta avantajul unei mase convenabile pentru lansare si plasare pe orbita, cu o
durata de functionare de 2 10 ani si o putere de transmisie mai mare de 25 de ori fata de
oricare alte sisteme. Tipul de informatii este asigurat la sol de catre radare Intersat, fiind cel
mai mare sistem de comunicatii international la care au aderat toate sistemele regionale din
America de Nord, Statele Ligii arabe, state europene.
Telefonia a evoluat foarte rapid: in 2004 se estimau 1.22 miliarde de telefoane.
Comunicarile prin internet au crescut dupa 1998, cei mai importanti furnizori fiind Microsoft,
Disney, Comaq si Yahoo.
Transporturile speciale deservesc si activitati turistice si recreative, in aceasta
categorie intrand si telecabinele, telescaunele, care traverseaza zone puternic fragmentate in
scopul practicarii sporturilor de iarna: Alpii Bavarezi, Alpii Elvetiei, Apenini, Muntii
Stancosi, Busteni, Sinaia, Predeal, Poiana Brasov etc.
Acest tip de transport exista si in orase deservind zone turistice: Paris, Barcelona,
Constanta, Petrosani etc.