Definirea termenilor

Termenul de "norm" este explicat n Dicionarul de neologisme ca "regul

obligatorie, lege dup care trebuie s se conduc cineva sau ceva", conducnd la
cel de "normal" "conform unei norme, unor reguli". Normalitatea unei
persoane, situaii apare astfel ca o msur a respectrii normelor, a
constrngerilor i prescripiilor societaii creia i aparine persoana respectiv.
Anormalitatea, comportamentul n afara normelor, provoac efecte negative asupra
lui. Respectarea normelor apare astfel ca o constrngere a societaii asupra
membrilor ei.
Normele, aadar, nu vin din interiorul individului, ele sunt exterioare lui i
provin din obiceiurile, legile, tradiiile unei societi sau grup social care i
constrnge astfel membrii s adopte conduite i comportamente care s corespund
ateptrilor acelei societi sau grup social.
Constrngerea pentru respectarea normelor sociale ncepe nc de la creterea
i educarea copiilor, acestea constnd tocmai din efortul de a impune copilului
moduri de a vedea, simi, aciona ntr-un fel la care el poate n-ar ajunge dac n-ar fi
condus la acestea. Copilul este nvat s respecte obiceiurile, tradiiile, conveniile
iar dezvoltarea personalitii urmeaz un curs printre aceste jaloane: credinele,
tendinele, practicile grupului luate n ntregul lor. Obinuina colectiv se
transmite prin educaie din generaie n generaie, dnd astfel membrilor societaii
sigurana i stabilitate.
Normele elaborate instituional au valoare legic pentu aciunile sau
conduitele pe care le prevd i pentru comunitatea creia i se adreseaz, deci a
ntregului domeniu de aplicaie a lor. Din punct de vedere al producerii, este
necesar ca instituia care emite sau stabilete norma s fie ea nsi o garanie
pentru funcionarea, aplicarea i evaluarea normei respective. Conservarea i
respectarea normei este obinut prin faptul c instituia care reprezint
comunitatea, dar i un numr suficient de membrii ai comunitii recunosc i
accept acea norm precum i instituia care emite norma.
Cnd instituia le solicit membrilor mai mult dect poate obine cu fora i
cnd consimmntul societii este absolut necesar, se apeleaz la pomp,
ceremonial i mult vlv, la folosirea unor simboluri cu valoare sentimental mare
pentru comunitatea respectiv.

1
 Norma sociala

n sistemul social, prin prescripiile pe care le emit, normele asigur

organizarea vieii sociale, funcionarea societii ntre nite parametrii limitai de
constrngerile pe care aceleai norme le aduc. Prin enunarea unei norme, a unei
legi, sunt interzise toate celelalte posibiliti de aciune n cmpul la care se refera
acea norm sau lege. Aceste posibiliti de aciune sau reguli de conduit sunt cele
ateptate de comunitate de la subiectul uman cruia i se adreseaz. Acceptarea
normelor duce la creterea gradului de sociabilitate a membrilor comunitii,
reducnd posibilitatea de tensionare sau conflict social, contribuind astfel la
coeziunea social, la sntatea comunitii respective. Internalizarea normelor
capaciteaz subiectul uman spre cunoaterea modalitii de funcionare i
organizare a societii n care triete, uurndu-i acestuia misiunea pe care o are
ca deintor de roluri i statusuri. n acelai timp, prin instituiile sale specializate,
societatea urmarete conformarea membrilor si la normele pe care ea le
promoveaz, corectnd i ajustnd normele existente pentru justee, eficien,
flexibilitate i valori tradiionale : justiie, libertate, demnitate, n direcia
respectrii drepturilor omului, a normei care d fiecrui om "anumite drepturi
inalienabile: Viaa, Libertatea, cutarea Fericirii"Declaraia Drepturilor Omului
de la Helsinki.
Constrngerile la care subiectul uman este supus pentru respectarea normelor,
chiar dac sunt suportabile sau suportate de bun voie, nu nceteaz de a fi
constrngeri; dar, fr existena acestor constrngeri , a normelor n general , viaa
ar fi mai dificil . i mai complicat.

Norma juridica ca norma sociala

Este ndeobste cunoscuta sarcina de socializare pe care, att prin caracterul
punitiv, ct si prin cel educativ, o presupune jurisprudenta. De aceea, este firesc ca,
deopotriva cu caracterul juridic, sa se manifeste si caracterul social al unei norme.
n termeni formali, socializarea este procesul prin care individul si
interiorizeaza normele grupului n care traieste.
Din momentul nasterii, copilul este supus unor norme care i modeleaza
personalitatea. Fiecare cultura determina un set de influente care variaza foarte
mult de la societate la societate. Pentru ca o societate sa functioneze eficient,
membrii sai trebuie sa-si nsuseasca acelasi model cultural. Oamenii sunt controlati

2
n special prin socializare, astfel nct acestia sa-si joace rolul conform modelului
impus prin habitudini si preferinte.
Fiecare persoana trebuie sa nvete sa ndeplineasca anumite roluri n societate
n conformitate cu statutul pe care l are.
Acest proces de socializare ncepe din copilarie, cnd se formeaza o anumita
atitudine fata de rolurile si statusurile aferente. n procesul de socializare, fiecare
individ se raporteaza la mediul social, la sistemul normativ al societatii si, n cursul
dezvoltarii sale ontogenetice prin mai multe etape ale cunoasterii, interiorizarii si
transformarii n motive a propriului comportament, a cerintelor practicii sociale, a
regulilor de conduita, precum si a diferitelor valori sociale.
Procesul de formare si de afirmare sociala a individului este caracterizat prin
raportarea personalitatii sale la societate, la sistemul normativ si valoric al
acesteia.
nsusindu-si anumite reguli juridice, odata cu aspectul punitiv al acestora,
omul si creeaza anumite constructe personale, nglobnd si regulile de conduita si
existenta impuse de norma juridica. Astfel, chiar n absenta iminentei pedepsei,
omul totusi actioneaza n conformitate cu regulile nsusite si adnc ntiparite n
gndirea lui, constiinta lui si sistemul lui de valori.
Societatea umana, cea de ieri si de astazi, este structurata esentialmente pe
normele sociale unanim recunoscute de toti oamenii, avnd un caracter de
universalitate.
Dar pentru a aplica normele sociale, a fost nevoie, n decursul timpului, de
realizarea unui instrument necesar reglementarii raporturilor dintre individ si
societate. Norma juridica apare ca instrumentul de aplicare precisa, sub forma
legilor, a tuturor dezideratelor umane: ordine, dreptate, securitate.
Normele sociale nu se situeaza in afara timpului. Ele depind de parametrii
care determina si configureaza colectivitatile umane din punct de vedere cultural,
economic, al structurilor sociale, etnic, religios, demografic, al contactelor cu alte
comunitati, al organizarii administrative, al puterii militare, al modului n care o
comunitate sau alta priveste problemele libertatii, din punct de vedere al ponderii
diferitelor generatii n structura comunitatii etc. In fapt, toate articulatiile, de orice
gen, ale societatii sunt implicate n profilul ei juridic si toate aceste articulatii sunt
mobile istoric, trec prin prefaceri mai mult sau mai putin lente, si modifica
implicarile reciproce si, ca rezultat final, influenteaza continutul si dimensiunile
problemelor etice ale comunitatii.
O adevarata forta de presiune asupra persoanei este mediul si "modelele" sale
ndreptate spre o buna formare morala dezirabila social sau spre una negativa,
antisociala. Numarul acestor modele este extrem de mare si se revarsa ca un
adevarat torent asupra fiintei umane.

3
 ntre cele doua norme - norma juridica si norma sociala nu exista raporturi de
supraordinare sau subordonare, ci, mai degraba, putem vorbi de echivalenta a
acestora, ambele fiind pattern-uri ale gndirii umane. Normele juridice guverneaza
ntreaga viata sociala, n felul acesta fiind ordonata ntreaga viata a polis-ului. Ele
sunt prezente la toate nivelurile societatii, determinnd un anumit tip de conduita -
zoon politikon, asa cum bine ilustra un mare filosof antic, Aristotel. Fara aceasta
norma juridica, omul n-ar mai exista ca fiinta sociala si, implicit, ca fiinta rationala
superioara.
"Societatea civila" nu este corect nteleasa de acel care si-o nchipuie ca o
societate n care legea, norma, autoritatea institutionala sunt abrogate. Dimpotriva,
"societatea civila" nu are sens dect prin complementaritate cu societatea
institutionalizata si guvernata de suprematia legii. n plus, nsa, "societatea civila"
este o necesitate si devine o realitate atunci cnd institutionalizarea si legiferarea
nu depasesc limite prin care libertatea sociala si personala sunt lezate n mod
abuziv, cnd interesul privat nu este recunoscut ca fiind complementar cu acel
colectiv.
Comportamentul social
Comportamentul social s-a schimbat in functie de unele norme care au fost
elaborate instantaneu in cadrul masei, si adoptate de catre fiecare.
Toate aceste teorii pe care le-am prezentat mai sus incearca sa explice
comportamentul social porninid de la multimile de indivizi. Astfel multimile capata
un statut de entitate independenta de vointa maselor.
In toate societatile poate aparea o deprivare absoluta, ceea ce este o urmare
clara a inegalitatii indivizilor, insa se poate observa si o deprivare relativa atunci
cand individul constata ca exista o disonanta intre cele meritate si cele obtinute.
Aceasta diferentea este cauzatoare de tensiuni motiv pentru care pot aparea
conflicte.
Davis porneste de la ideea ca indivizii isi stabilesc asteptari legate de
satisfacerea trebuintelor personale. In cazul in care intre satistacerea trebuintelor si
posibilitatile de realizare a acestora este o diferenta apare o tensiune care genereaza
frustrare, care la randul sau poate genera agresivitate. Legatura intre frustrare si
agresivitate este clara ele sunt intr-o relatie de directproportionalitate: cu cat
frustrarea este mai mare cu atat agrasivitatea (sau riscul aparitiei ei) este mai mare.
Trebuie sa afirmam faptul ca un comportament social ia nastere ca urmare a
structurii interne a omului, a nevoii sale de a se relationa in permanenta cu ceilalti
si ca, comportamentul social este o contopire a unora dintre caracteristicile
indivizilor ce alcatuiesc un grup.

4
 Valoarea individual i valoarea sociala

Valoarea reprezint, nu o calitate intrisec a bunului sau intereselor ci o

evaluare din exterior a acestora, este expresia preuirii pe care o acordm, bunului,
interesului n raport cu trebuinele noastre.
Uneori aceast preuire, ca valoare, este acordat unui bun sau interes numai
de un individ determinat, n raport cu nevoile, preocuprile, nclinaiile sale pur
personale, fr ca, implicit, aceast preuire a bunului sau interesului s coincid cu
aceea a unui grup mai mare de persoane sau cu interesele ntregii colectiviti; de
pild, o persoan poate s considere o fotografie ca prezentnd o valoare (valoare
afectiv) chiar dac aceast prere nu ar fi mprtit de grupul social.
Tot astfel preuirea ca valoare a unui bun sau interes de ctre grupul social sau
de ntreaga colectivitate poate s nu coincid cu evaluarea dat acelorai bunuri sau
interese de un individ determinat. Aa de pild o anumit credin religioas
prezentnd o valoare spiritual pentru un grup social poate s nu fie preuit identic
de un individ determinat care nu mprtete acea credin sau nu mprtete
nici o credin.
Bunurile, interesele preuite ca atare de ntreaga comunitate constituie valori
sociale.
Omul creeaz valori i se creeaz prin aceste valori, care devin coordonate ale
aciunii umane i determinaii ontologice ale condiiei umane. Valorile motiveaz,
ofer criterii de apreciere, modele i sisteme de referin, principii de evaluare
pentru aciunea uman. Ele propun individului un complex de soluii codificate
care "memoreaz" experiena colectiv a grupului din care face parte, anticipeaz
i umanizeaz creaiile sale. De aceea, pe drept cuvnt, se spune c valorile
contribuie la cooperarea indivizilor, avnd o funcie integratoare n societate, fiind
n acelai timp "fermeni" n procesele de anticipare i creativitate social[5].

n cadrul unui dinamism evident al valorilor nu am putea vorbi de o

eventual superioritate n rang a unor valori ci, de cel mult, a unor prioriti
temporare n funcie de trebuinele social-umane, crora le corespund.

n ceea ce privete valorile tiinifice s-a spus, pe drept cuvnt, c tiina are
n societatea contemporan un dublu statut, de valoare - reprezentnd o obiectivare
a activitii necontenit progresive de cunoatere a omului i de instituie, ea
devenind "paradigma raionalitii instituionalizate"[10]. n domeniul tiinelor
socio-umane,procesul cunoaterii vizeaz natura i ipostazele complexe ale
existenei umane, capacitatea omului de a se cunoate pe sine i pe alii, de a se
perfeciona, de a realiza "progresul n om" (B. de Jouvenel) lucru ce presupune
crearea unor "circuite culturale", i conlucrarea tuturor valorilor culturii[11].

5
 Valorile economice, ca valori-mijloc, rspund unor necesiti, unor trebuine
eseniale ale omului n planul relaiilor sale cu natura dar i cu societatea. Pentru
aceasta, n sistemul de valori ale unei societi autentic democratice i umaniste,
procesele economice trebuie subordonate unor idealuri i valori umaniste i
democratice, spre a fi apte s conduc la diminuarea frustrrilor umane, la
creterea bunstrii fiecruia, la realizarea uman, prin reducerea tot mai sensibil
a surselor de nstrinare a omului[12].
Valorile politice vizeaz direct raporturile omului, ale individului cu puterea,
cu statul, cu partidele i instituiile politice, cu ideologiile politice etc. Valorile
politice exprim finalitile sistemului social-politic, tipurile de raporturi sociale
fundamentale n societate, coninutul i structura puterii, mecanismele exercitrii
conducerii politice, drepturile, libertile, obligaiile politice ale cetenilor,
ideologiile politice. Astfel de valori sunt ntr-o societate autentic democratic
contemporan, pacea, libertatea, egalitatea, independena, suveranitatea, dreptul
fiecruia de a participa la conducerea societii, de a-i exercita liber convingerile
politice etc.[13]
Valorile juridice, de asemenea, i au importana lor n societate, se integreaz
n sistemul general de valori sociale. Reglementarea juridic valorizeaz actele
individuale, le confer atributul de legal sau ilegal, raportate la cerinele social-
politic i economice ale unei perioade determinate.

Concluzii
"Organizarea societatii prin intermediul dreptului se sprijina pe valorile
consacrate de societate, dintre care dreptul recunoaste unele ca fiind valori juridice.
Dreptul evoca metamorfoza valorilor sociale n valori juridice, dar consacra
totodata si sistemul valorilor ce provin numai din sfera dreptului."
Perfectionarea continua a sistemului juridic se concretizeaza, asadar, prin
elaborarea unor norme moderne cu un pronuntat caracter social, care sa tina seama
de permanentele transformari la care este supusa societatea si viata sociala.
Multe societati tind mai mult sau mai putin spre un stat de drept, adica spre
statul n care norma juridica este corect ntemeiata, este suficienta fara a fi
redundanta, este inteligent interpretata, statul n care justitia este o reala putere fara
a se constitui ntr-o aristocratie orgolioasa si pedanta n care constiinta publica
devine solidar ostila delincventei.

Ierarhia valorilor, deci plasarea lor pe o anumit scar, n funcie de

importana acordat de societate i individ, nu trebuie neleas ca o subordonare
mecanic a unei valori, alteia, care s anuleze specificitatea fiecrei valori, funcia

6
sa originar i ireductibil. Constituirea unei ierarhii valorice nseamn, aa cum se
exprim E. Lovinescu "mutarea accentelor axiologice de la o categorie de valori la
alta"[18]. Aceast activitate nu trebuie neleas ca un act arbitrar ci n funcie de
semnificaia i importana valorilor pentru o societate, colectivitate, om, la un
moment dat i ntr-un anumit loc.

BIBLIOGRAFIE

1.Durkheim , mile , Regulile metodei sociologice , Editura Polirom , Iai ,

2002.
2.Mucchielli , Alex , Arta de a influena analiza tehnicilor de manipulare ,
Editura Polirom , Iai , 2002.
3.Searle , John R. , Realitatea ca proiect social , Editura Polirom , Iai , 2000.
4.Yzerbyt , V. , Schadron , G. , Cunoaterea i judecarea celuilalt - o
introducere n cogniia social , Editura Polirom , Iai , 2002.
5.*** , Dicionar de neologisme , Editura Academiei R.S.R. , Bucureti , 1978.
Vintil Dongoroz i colaboratorii, Explicaii teoretice ale Codului penal romn,
vol. III, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1971, p. 7
[2]
Ibidem, p. 7
[3]
I. Alexandrescu, Persoan, personalitate, personaj,
Ed. Junimea, Iai, 1988, p. 316
[4]
L. Grunberg, Axeologia i condiia uman, Ed. Politic, Bucureti, 1972, p.
80
[5]
C. Stroe, Despre ierarhia valorilor i criteriilor sale, n "Revista de filozofie"
nr. 1/1993, p. 26
[6]
Ibidem
[7]
Giorgio Del Vechio, Lecii de filosofie juridic, Editura Europa Nova,
Traducerea I.C. Drgan, dup ediia a IV a textului italian, Bucureti, 1997, p.
7
27; C. Stroe, Despre ierarhia valorilor i criteriilor sale, n "Revista de filozofie"
nr. 1/1993, p. 26
[8]
N. Parfait, Heidegger et la politique, Hermermeneutique et revolution, n "Le
Cahier de college internationale de philosophie", nr. 8, Edition Osiris, Paris,
1989, p. 113
[9]
J. Witt-Hansen, Le futurologie, n "Le temps et les philosophies", Ed. P.
Ricoeur, Paris, 1978, p. 235-248
[10]
W. H. Newton-Smith, Science, rationality and Newton, in "Queen's quataly
95", 1988, p. 22
[11]
Ilya Prigogive i Isabelle Stengers, Noua alian. Metamorfoza tiinei,
Bucureti, 1984, p. 86-87
[12]
C. Stroe, op.cit., p. 26
[13]
Ibidem
[14]
M. Virally, Philosofie du droit, Deuxieme edition Dalloz, Paris, 1984, p. 30
[15]
L.C. Tanugi, Le droit sans L'Etat sur la democratie en France et en
Amerique. P.U.E., 1985, p. 12
[16]
I.L. Bergel, Theorie generale du droit, Dalloz, Paris, 1985, p. 13
[17]
Jean Carbonnier, Flexible droit, Libraire de droit et de jurisprudance, Paris,
1976, p. 18-19
[18]
Eugen Lovinescu, Mutaia valorilor estetice, Bucureti, 1945, p. 222
[19]
C. Bulai, Manual de drept penal, partea general, Editura All Becck,
Bucureti, 1997, p. 195; Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal
romn, partea general, Casa de editur i pres ansa, Bucureti, 2002, p.
98
[20]
Vintil Dongoroz i colaboratorii, Explicaii teoretice, vol. III, op.cit., p. 10-13
[21]
Vintil Dongoroz, Drept penal (reeditarea ediiei din 1939), Editura
Societii Tempus, Bucureti, 2000, p. 9
[22]
Ibidem
[23]
Ibidem
[24]
Vintil Dongoroz, Drept penal (reeditarea ediiei din 1939), op.cit. p. 10

8
[25]
Ibidem
[26]
Vintil Dongoroz i colaboratorii, Explicaii teoretice, vol. III, op.cit. p. 7. C.
Bulai, Manual de drept penal, partea general, Editura All Beck, Bucureti,
1997, p. 195
[27]
Ioan Tanoviceanu, Tratat de drept i procedur penal, revizuit i completat
de Vintil Dongoroz, vol. I, Editura Curierul juridic, Bucureti, 1934, p. 391
[28]
Vintil Dongoroz, Drept penal (reeditarea ediiei din 1939), op.cit. p. 165
[29]
Vintil Dongoroz i colaboratorii, Explicaii teoretice, vol. III, op.cit. p. 7-8
[30]
Constantin Bulai, Manual de drept penal, Editura ALL, Bucureti, 1997, p.
196; Maria Zolyneak, Maria Michinici, Drept penal, partea general, Editura
Fundaiei Chemarea Iai, 1999, p. 110; Constantin Mitrache, Drept penal
romn, Editura ansa, Bucureti, 1997, p. 89; Augustin Ungureanu, Drept
penal romn, partea general, Editura Lumina Lex, Bucureti, 1995, p. 74;
Vasile Dobrinoiu i colaboratorii, Drept penal, Editura Europa Nova, Bucureti,
1997, p. 137-138
[31]
Matei Basarab, Drept penal, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureti, 1997, p.
145; Augustin Ungureanu, op.cit., p. 74, (Observm c autorul pare s
mbrieze ambele teze)
[32]
Narcis Giurgiu, Drept penal general, Editura Sunset, Iai, 1997, p. 143
[33]
C. Bulai, op.cit., p. 172
[34]
Tudor Avrigeanu, Reflecii asupra valorii sociale ca obiect al ocrotirii penale,
n "R.D.P." nr. 3/1997, p. 68
[35]
Tullio Padovani, Diritto penale, terza edizione, Giuffre editore, 1995, p. 97
[36]
Vintil Dongoroz i colaboratorii, Explicaii teoretice ale Codului penal
romn, vol. III, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1972, p. 7; autorul arat
c fiecare infraciune are un obiect juridic generic comun tuturor infraciunilor
din acelai grup (titlul), ct i un obiect juridic special (propriu).
[37]
Remo Pannain, Manuale de diritto penale, volume primo, Parte generale,
Torino, 1962, p. 312
[38]
Ferrando Mantovani, Diritto penale, parte generale, seconda edizione,
Padova, 1988, p. 212

9
[39]
Francesco Antolisei, Diritto penale, Milano, 1999, p. 158159; dup Antolisei
interesul este evaluarea de ctre subiect a aptitudinii unui bun de a satisface
o trebuin.
[40]
Giuseppe Bettiol, Diritto penale, Cedam, Padova, 1979, p. 270-271
[41]
Vincenzo Manzini, Trattato di dirtto penale italian, volume primo, Torino,
1933, p. 506
[42]
H.H. Jescheck, Lehrbuch das Strafrecht, Allgemeiner teil, Heidelberg,
1995, p. 232
[43]
Ferrando Mantovani, op.cit., p. 232
[44]
H.H. Jescheck, Lehrbuch das Strafrecht, Allgemeiner Teil, Berlin, 1988, p.
231; Johannes Wessels, Strafrecht, Allgemeiner Teil, Heildelberg, 1995, p. 3
[45]
Herman Blei, Strafrecht I, Allgemeiner Teil, Munchen, 1983, p. 89
[46]
K. Rudolphi i colaboratorii, Systematischer Kommentar des
Strafgesetzbuch, Berlin, 1993, p. 5
[47]
Gonzalo Quintero Olivores, Fermin Morales Prats, Jos Miquel Prats
Camet, Manual de Derecho Penal, parte general, Editorial, Aranzadi S.A.
Elcano (Navarra) 2000; autorii subliniaz c n prezent se manifest dou
tendine de tratare a bunului juridic. Unii autori se orienteaz spre un concept
material al bunului juridic de esen strict social (Amelung, Hassemer,
Octavio de Toledo, Mir Bustos); ali autori definesc bunul juridic prin referire la
Constituie care enumer valorile i finalitile ordinii juridice (Rudolphi, M.
Marx, Bricolo).
[48]
Diego Manuel Luzn Pea, Curso de Derecho penal, partea general I,
Editorial Universitas, S.A., Madrid, 1999, p. 327
[49]
Harro Otto, Grundkurs, Strafrecht, Berlin, 1982, p. 6-7
[50]
Model Penal Code and Commentaries, Part I, The American Law Institute
Philadelphia, 1985, p. 17
[51]
G.P. Novoselov, Studii asupra obiectului infraciunii - aspecte metodologice,
Editura NORMA, Moscova, 2001, p. 132
[52]
A.V. Naumov, Realizarea dreptului penal, Volgograd, 1983, p. 26
[53]
S.P. Tobolkin, Caracterul social al normelor de drept penal, Sverdlovsk,
1983, p. 26-28

10
[54]
A.P. Fefelov, Mecanismul de aprare penal (probleme metodologice),
Moscova, 1992, p. 174

11