Legile perceptiei

Primii care au studiat in mod sistematic perceptia si au desprins legitati

specifice sunt reprezentantii Scolii de la Berlin - Gestaltismul.
Legile gestaltiste ale perceptiei:
. Legea celei mai bune forme afirma ca nu exista materie fara forma,
neorganizata in structuri astfel incat componentele campului perceptiv prezinta o
tendinta intrinseca, legica de a se unifica in cea mai buna forma posibila. De
exemplu, sunetele unei melodii se contopesc intr-o structura melodica ireductibila,
formele geometrice, liniile, dreptele, segmentele, curbele tind sa se integreze intr-o
forma coerenta. La baza acestei legi sta principiul pregnantei care face ca
organizarea psihica a campului sa fie buna, forma sa fie stabila, structura sa fie
proeminenta, simpla, regulata, simetrica.
. Legea unificarii sustine ca perceptia formelor este supusa unui principiu al
incluziunii. Inclusivitatea permite ca doua elemente componente sa alcatuiasca o
figura unitara astfel incat partile componente isi pierd individualitatea.
. Legea bunei continuitati sustine ca formele care prezinta un contur continuu
sunt mai pregnante decat cele cu un contur discontinuu. Aceasta lege este supusa
principiului directiei celei mai bune care ne arata cea mai buna directie necesara
perceperii optime a unui obiect.
. Legea proximitatii sau a destinului comun ne arata ca elementele aflate in
vecinatate in cadrul campului perceptiv tind sa fie percepute unitar.
. Legea similitudinii demonstreaza ca elementele similare, asemanatoare tind
si ele sa se supuna principiului celui mai bun destin si sa fie percepute in mod unitar
atunci cand actioneaza impreuna in cadrul campului perceptiv.
Legile generale ale perceptiei:
. Legea selectivitatii perceptive pune in evidenta raporturile dintre obiect si
fond in procesul perceptiei. Este vorba despre o relatie dinamica. Selectivitatea
perceptiva exprima cel mai bine influenta factorilor determinanti ai perceptiei. Cea
mai buna dovada a selectivitatii perceptive o constituie raportul dintre obiect si fond
in perceptie. Perceptia se realizeaza prin decuparea obiectului din fondul perceptiv,
reliefarea caracteristicilor acestuia dar si modificarea raporturilor astfel incat in
orice moment, in functie de cerintele procesului perceptiv, se poate modifica acest
raport (de exemplu, figurile duble).
. Legea integralitatii perceptive defineste o particularitate esentiala a
perceptiei si anume orientarea acesteia spre surprinderea obiectului in integralitatea
insusirilor lui. Dupa cum aratau reprezentantii curentului gestaltist, in perceptie
exista o tendinta intrinseca spre integralitate, spre receptarea obiectului ca tot

unitar. Aceasta legitate este demonstrata de capacitatea perceptiei de a intregi o

figura lacunara, de a completa o informatie absenta si de a elabora in plan mintal o
imagine perceptiva unitara, integrala si semnificativa. Constatam ca atunci cand
citim randurile unei carti si, din motive tipografice, literele nu se vad complet avem
tendinta si capacitatea de a intregi informatia si de a reusi o lectura coerenta.
Trebuie sa precizam ca integralitatea nu functioneaza intr-o maniera automata si in
orice conditii intrucat este necesara o anumita cantitate de informatie utila,
semnificativa si relevanta. Astfel, daca aceasta informatie se prezinta intr-o
proportie scazuta, sub 50%, atunci avem de-a face cu o perceptie eronata; daca
raportul dintre informatia utila si cea irelevanta sau absenta este in proportie de
50% atunci avem de-a face cu o perceptie oscilanta, marcata de incertitudine, iar
daca proportia informatiei relevante depaseste 50% atunci legea integralitatii
opereaza corect si asigura o receptare obiectiva a informatiei. Informatia relevanta
nu este dispusa in mod egal pe suprafata obiectelor sau in cadrul situatiei stimul ci
este dispusa pe asa numitele zone cu incarcatura informationala maxima, pe
configuratia obiectului, pe structura.
. Legea structuralitatii perceptive exprima dispunerea informatiei relevante,
utile in asa numitele puncte de concentrare informationala maxima aflate pe
configuratie, pe structura obiectului stimul. Aceste puncte de concentrare
informationala sunt amplasate pe margini, muchii, colturi, unghiuri, zone curbe, in
general in zonele de modificare a directiei de explorare perceptiva. Fiecare obiect
prezinta elemente de identitate si specificitate proprie si in cursul dezvoltarii,
maturizarii si invatarii perceptive se asimileaza o experienta a explorarii perceptive
orientata dupa aceste puncte de concentrare informationala maxima. De exemplu,
figura oamenilor privita din fata prezinta urmatoarele zone de urmarire prioritara:
buzele si ochii care sunt "citite" de catre interlocutor, prin fixari succesive menite sa
asigure contactul vizual si comunicarea. In schimb, profilul prezinta alte elemente
de identitate oferite de catre forma nasului, barbia, fruntea, urechea.
. Legea constantei perceptive exprima capacitatea perceptiei de a-si mentine
parametrii functionali de receptare obiectiva a informatiei in conditiile in care se
produc modificari datorate variatiilor de distanta, marime, forma, luminozitate,
culoare. Acest atribut al perceptiei este esential pentru perceptia umana capabila sa
recepteze adecvat forma, marimea, configuratia, culoarea unui obiect in conditii
dificile.
Constanta formei si a marimii are la baza in primul rand mecanismele
specifice analizatorului vizual, capacitatea acestuia de a realiza acomodari, reglari
fine in conditiile unei distante maxime de 25 m fata de obiect. La aceasta se adauga
si experienta tactilo-kinestezica acumulata in timp care confera elemente de
certitudine in explorarea perceptiva. La distante mai mari constanta perceptiva
permite subiectului sa perceapa adecvat forma, marimea unor obiecte in conditiile
in care intervin legile perspectivei, interpozitia, distanta unghiulara ce modifica
parametrii functionali ai perceptiei. Multe dintre iluziile perceptive care tin de legile
perspectivei se datoreaza dificultatilor de realizare a constantei perceptive. In acest
caz experienta acumulata de catre subiect joaca un rol foarte important si confera
perceptiei un realism obiectiv.

In ceea ce priveste constanta culorilor aceasta explica disponibilitatea

perceptiei de a recepta in mod adecvat culoarea obiectelor. Fiecare obiect are
anumite atribute cromatice proprii. Aceste atribute pot fi afectate de unghiul de
incidenta al luminii, de nivelul de luminozitate sau iluminare. Constanta perceptiva
ne permite sa atribuim obiectelor culoarea lor reala si sa nu acceptam aceste
modificari. Faptul ca intr-un apus de soare o padure pare sa fie aramie nu inseamna
ca arborii si-au modificat culoarea.
. Legea proiectivitatii perceptive exprima o proprietate specifica perceptiei de
a elabora imaginea obiectului in plan mental si apoi de a o proiecta asupra acestuia.
Cu alte cuvinte "nu vad cand vad, ci vad dupa ce vad". Acest paradox se explica
simplu pe baza mecanismelor senzorial perceptive. Astfel, informatia este captata si
procesata, se realizeaza imaginea mentala, corticala a obiectului si, apoi, aceasta
imagine este proiectata pe obiectul sursa. Conditia fundamentala a proiectivitatii o
constituie sentimentul propriei identitati corporale: pentru a percepe adecvat ceea
ce se intampla in jurul meu, trebuie sa ma percep pe mine ca subiect al procesului
perceptiv. Alte mecanisme care stau la baza proiectivitatii perceptive tin de
capacitatea analizatorului vizual si de experienta tactilo-kinestezica.