1.1. Perceptia fata n fata cu senzatia Perceptia este o forma superioara a cunoasterii senzoriale.

Spre deosebire de senzatie, care reproduce n subiectivitatea individului nsusirile simple ale obiectelor si fenomenelor, perceptia asigura constiinta unitatii si integralitatii obiectului. Dat fiind faptul ca n jurul nostru nu se afla nsusiri separate, ci obiecte materiale ca ntreguri specifice, perceptia reproduce obiectul, att n elementele lui componente, ct si n integralitatea lui individuala. Daca psihologia traditionala analizeaza senzatiile si perceptiile ca procese separate, cercetarile moderne abordeaza perceptia ca pe un proces unitar. Se vorbeste n termenii sistemului perceptual, nteles ca un set de structuri, functii si operatii prin care oamenii cunosc lumea. Sistemul perceptual este interpretat ca un sistem tnteractionist (vezi Lefton, 1991, pp. 72-73). Perceptia, comparativ cu senzatia, este : -inferentiala (permite indivizilor sa completeze informatia care lipseste din senzatiile brute); -categoriala (ajuta oamenii sa plaseze in aceeasi categorie senzatii aparent diferite pe baza unor trasaturi comune); -relationala (ofera prilejul compararii fiecarui stimul cu toti ceilalti aflati in mediul nconjurator); -adaptativa (serveste indivizilor pentru a-si centra atentia asupra aspectelor mai importante ale stimulilor si pentru a le ignora pe cele mai putin importante); -automata (se produce de la sine, spontan, fara participarea constiintei); -fondata pe cunostintele anterioare (experientele relativ asemanatoare rezultate n urma perceptiilor trecute influenteaza modul actual de percepere) (vezi Bern^tein, Roy, Srull si Wickens, 1991, pp. 173-174). Si la alti autori ntlnim caracteristici mai mult sau mai putin asemanatoare. Pentru Halonen si Santrock (1996) perceptia este: automata (nu ne propunem s717h79h 9; percepem ceva, ci aceasta se ntmpla pur si simplu); selectiva {nu percepem orice informatie, ci doar pe aceea care ne intereseaza); contextuala (depinde de asteptarile, atitudinile noastre; de exemplu, cnd intram ntr-o casa despre care am auzit ca este bntuita de fantome, simturile sunt alertate, se declanseaza reactii specifice fricii, asa nct obiectele din acea casa vor fi percepute distorsionat); creativa (completam informatia lipsa). Se poate usor remarca faptul ca uneie caracteristici apar sub aceeasi denumire, n timp ce altele sunt usor modificate. n fapt, caracterul creativ al perceptiei este totuna cu caracterul ei inferential, iar celelalte doua caracteristici (selectivitatea si contextualitatea) deriva din experienta anterioara a subiectului. Revenind la cele sase caracteristici stabilite de Bernstein si colegii sai, consideram ca realmente definitorii si generale pentru perceptie sunt doar primele patru. Cea de-a cincea (caracterul automat), pe lnga faptul ca restrnge sfera perceptiei, fiind valabila doar pentru anumite perceptii, intra n contradictie cu experienta simtului comun. Nimeni nu poate contesta existenta unor perceptii care se realizeaza extrem de rapid, aproape spontan, dar aceasta nu nseamna ca nu exista perceptii discursive, ce presupun timp, efort, insistri ndelungi, blocari n unele faze, finalizari necorespunzatoare. Sunt situatii n care, desi sesizam prezenta n mediu a unui obiect, nu-1 putem diferentia de altele. Sau: i sesizam prezenta, l discriminam de altele, dar nu-1 putem identifica si interpreta, nu stim ce este si mai ales ce valoare are pentru reactiile noastre adaptative. n asemenea situatii trebuie sa ne mobilizam, sa ne intensificam efortul pentru a reusi realizarea unei perceptii corespunzatoare a obiectului respectiv. Caracterul discursiv, intentional al perceptiei a fost sesizat de o seric de autori. "Perceptia nu este un simplu raspuns determinat de stimulare, deoarece ea pune n joc

procesele active de organizare, de constructii perceptive, implicnd intentionalitatea subiectului" (Bagot, 1996, p. 15). Rezulta, asadar, caracterul constient al perceptiei, mai bine spus al unor perceptii. Ca urmare, caracterul automat al perceptiilor este valabil nu pentru toate perceptiile, ci numai pentru unele dintre ele. Ct priveste cea de-a sasea particularitate a perceptiei {fundarea ei pe experienta anterioara), remarcam ca aceasta este nespecifica, ea fiind valabila si pentru alte mecanisme psihice (reprezentari, gndire, imaginatie). Fara ndoiala ca experienta anterioara (fondul de cunostinte) are o mare importanta n realizarea perceptiilor actuale. Ea conditioneaza parametrii reflectarii actuale (completitudine, selectivitate, adecvare, semnificatie), permite reflectarea obiectelor numai dupa una sau doar cteva nsusiri, mai mult, da posibilitatea cunoasterii unor obiecte disparute (n arheologie, numismatica), dar aceasta nu nseamna ca nu putem avea perceptie si n lipsa experientei anterioare. Este adevarat ca daca un individ nu stie cum arata un sarpe, are putine sanse de a-1 evita ntr-o padure, dar aceasta nu nseamna ca el nu percepe, nu are imaginea sarpelui atunci cnd l vede. Chiar daca nu stie ce este, nu-i cunoaste semnificatia, stie ca are de-a face cu un "obiect" nou, semnificatia "obiectului" perceput fiind tocmai noutatea Iui. De altfel, experienta anterioara influenteaza perceptiile actuale, cu conditia ca ea s existe. Or, experienta anterioara este constituita n mare parte din perceptiile prezente, actuale dar care n momentul imediat urmator, cu att mai mult dupa un timp mai ndelungat, au devenit trecute, deci experienta anterioara. Diferenta dintre senzatii si perceptii poate fi demonstrata cu ajutorul "spiralei" lui Fraser. Daca privim figura 2.1, avem impresia ca percepem o spirala. n realitate nu este vorba de o spirala, ci de cercuri concentrice. Pentru a ne convinge ca asa stau lucrurile, fixam un punct oarecare de pe un cerc si apoi i urmam cu grija conturul. Vom vedea ca n final revenim n punctul din care am pornit. Asadar, una este imaginea proiectata pe retina si cu totul alta interpretarea facuta de creier (vezi Crooks si Stein, 1988, pp. 99-100). Jean Pierre Changeux, n Omul neuronal (1983), arata ca pastreaza termenul "senzatie" pentru a desemna rezultatul imediat al intrarii n activitate a receptorilor senzoriali, iar pe cel de "perceptie" pentru a semnifica etapa finala, care, la subiectul alertat si atent, presupune ajungerea la recunoasterea si identificarea obiectelor. El este de parere ca distinctia dintre senzatie si perceptie devine evidenta atunci cnd examinam figurile duble. Cea mai cunoscuta figura dubla este "Vasul lui Rubin", n care subiectul vede cnd doua profiluri albe pe fond negru, cnd o vaza neagra pe fond alb (vezi fig. 2.2). Senzatia vizuala de la ochi pna la creier este aceeasi, este unica, Ea da loc nsa la doua perceptii distincte, ireductibile una la alta, la fiecare dintre ele atandu-se un sens diferit. Changeux introduce termenul de "obiect mintal", prin care desemneaza starea fizica creata prin intrarea n activitate (electrica si chimica), corelata i tranzitorie, a unei ntregi populatii largi de neuroni distribuiti la nivelul multor arii corticale diferite. Acest ansamblu, care se descrie matematic printr-un graf, este "discret", nchis, autonom, dar nu omogen. Perceptul primar, imaginea, conceptul sunt astfel de "obiecte mintale". Diferentierea dintre primele doua este derutanta, cel putin la prima vedere. Perceptul primar este produsul psihic determinat de interactiunea cu lumea exterioara, de "priza directa" cu obiectul; imaginea este obiect al memoriei, "autonom si fugace", care nu presupune interactiunea directa cu lumea nconjuratoare; conceptul este, ca si imaginea, tot un obiect al memoriei care poseda slabe componente senzoriale. Rezulta ca, n conceptia lui Changeux, perceptul primar este ceea ce n mod curent ntelegem prin perceptie, imaginea nu este altceva dect reprezentarea, iar conceptul este un produs al gndirii. Dar nu att distinctia dintre aceste "obiecte mintale" este importanta pentru noi, ct sublinierea relatiilor dintre ele. Trecerea de la perceptul primar la imagine (reprezentare) necesita o stabilizare a cuplajului

ntre neuronii ansamblului care asigura independenta fata de lumea exterioara, pe cnd trecerea de la imagine (reprezentare) la concept urmeaza doua cai distincte, dar complementare : prefacerea componentelor senzoriale ; mbogatirea acestora datorata combinatiilor care rezulta din modul de nlantuire a "obiectelor mintale". Proba realitatii consta, dupa opinia lui Changeux, n corespondenta sau necorespondenta dintre imagine s.i concept, pe de o parte, si perceptul primar, pe de alta parte. Daca imaginea si conceptul vor fi rezonante cu perceptul, nseamna ca sunt adevarate, ca urmare, selectate, retinute si introduse n procesul cunoasterii. Deriva de aici nsemnatatea care se acorda perceptiei n cunoasterea si activitatea umana ca baza, fundament al acestora (vezi Changeux, 1983, pp. 176-177 ; 186189). Se explica trecerea de la percept la imagine 51 concept, dar ramne deschisa problema trecerii de la senzatii la perceptie. 1.2. De la senzatie la perceptie Unele sugestii interesante n aceasta chestiune sunt furnizate de S.L. Rubinstein (18891960). n lucrarea sa Existenta si constiinta, publicata n 1957 (aparuta si n limba romna, n doua editii: 1960; 1962), Rubinstein arata ca trecerea de la senzatie la perceptie "se realizeaza pe masura ce impresiile senzoriale sau senzatiile ncep sa functioneze nu numai n calitate de semnale, dar si ca imagini ale obiectelor" (Rubinstein, 1962, p. 87). Prin "imagini", autorul ntelege nu orice impresie senzoriala, ci doar aceea n care fenomenele si proprietatile lor (forma, marime etc), raporturile dintre lucruri apar ca obiecte ale cunoasterii. Aceasta ne ajuta sa ntelegem de ce n sfera intero- si proprio-receptiei avem ndeosebi senzatii, n timp ce perceptiile formeaza trasatura specifica a exteroreceptiei. n interoreceptie se inhiba si nu ajung pna la constiinta toate impresiile care semnaleaza schimbarile survenite n starea aparatelor (adica impulsurile intero-ceptive de la exteroceptori). De aceea, spune Rubinstein, n constiinta apar numai imagini ale obiectelor din afara noastra. "Trecerea de la senzatie la perceptie nseamna trecerea de la analiza, n special diferentierea excitatiilor, la analiza (si sinteza) proprietatilor senzoriale ale obiectelor reflectate n senzatii" (ibidem). Daca Rubinstein aducea mai mult argumente teoretice referitoare ia trecerea de la senzatie la perceptie, alti autori s-au centrat mai degraba asupra unor argumente provenite din cercetarile experimentale. N.F. Dixon, ntr-un studiu programatic intitulat nceputurile perceptiei (1966), considera ca "se poate vorbi de nceputurile perceptiei n trei sensuri diferite : 1. la nivelul formelor inferioare de viata - filogeneza perceptiei; 2. la copii ontogeneza perceptiei; 3. n fazele initiale ale perceptiei la orice adult normal -macrogeneza perceptiei" (Dixon, 1973, p. 59). Pornind de la ideea ca perceptia si are originea n proprietatea de a reactiona, comuna tuturor formelor de viata, el prezinta rnd pe rnd reactia la intensitatea luminoasa, la miscare, forma, culoare, tridimensio-nalitate, semnificatie, toate acestea constituind trepte n aparitia si evolutia perceptiei. Legat de problema discutata de noi, se pare ca cea de-a doua treapta prezinta o mare valoare. Este vorba despre treapta n care "senzatiile simple cedeaza locul perceptiei", acestea intrnd n functiune atunci cnd are loc "dezvoltarea unui receptor care poate sa raspunda si la caracteristicile informative, nu numai la cele energetice, ale unui stimul luminos" si care "sa fie capabil sa fixeze un obiect si sa raspunda diferentiat la variatiile de luminozitate din imaginea formata astfel" (ibidem, p. 62). De asemenea, "nceputurile perceptiei se caracterizeaza printr-o sensibilitate speciala la stimulii n miscare" (ibidem). Daca n stadiile initiale perceptia depinde ntr-o mai mare masura de maturizarea unor proprietati nnascute ale sistemului nervos, n stadiile ulterioare (de identificare, de recunoastere si de verbalizare) ea depinde de propria interventie a subiectului n actul perceptiv, de experienta sa anterioara, de emotiile si motivatiile lui care vor determina ceea ce se percepe si cum se percepe.

Mai recent s-a emis opinia dupa care perceptia este procesul prin intermediul caruia sunt interpretate senzatiile brute, pe baza cunostintelor anterioare, astfel nct acestea devin experiente ce capata un anumit nteles. Perceptia apare astfel ca fiind un proces complex de cunoastere si nu "un simplu mozaic de senzatii elementare" (Delay si Pichot, 1984, p. 51). Aceasta si pentru faptul ca n perceptie fiecare cmp structurat este asociat imediat unui concept. Cei doi autori citati dau un exemplu banal, dar sugestiv. Daca privim o rosie amplasata pe o masa, procesele receptoare ne dau posibilitatea de a distinge un cmp structurat ce cuprinde un obiect sferic, de o anumita marime si culoare, detasat de fondul mesei pe care este asezat. n acelasi timp stim ca obiectul perceput este o rosie. Conceptul de "rosie" se asociaza unei ntregi serii de proprietati pe care senzatiile nu ni le pot da. Este vorba despre o ntelegere imediata a unei semnificatii, pe baza unei scheme intelective dinamice care raspunde unor reprezentari abstracte. Teoria perceptiei, conchid cei doi autori, comporta raporturi de anterioritate ntre procesele receptoare si cele simbolice. Cognitivistii arata ca perceptia se refera la ansamblul functiilor prin care organismul "impune" o semnificatie datelor senzoriale. Produsul final al perceptiei nu este reflexul imediat al structurii lumii, ci rezultatul operatiilor prin care organismul transforma semnalele de intrare n informatii ce ii pot permite sa elaboreze raspunsuri fondate, dupa caz, asupra circuitelor "scurte" de tip autoreglatoare, sau asupra circuitelor "lungi" presupunnd constructia reprezentarilor constiente (vezi Bonnet, 1989, pp. 3 si urm.). Uneori interpretarea stimulului ncepe chiar nainte ca informatia sa ajunga la creier. De exemplu, cnd privim cerul pe o zi noroasa, stimulii care ajung la ochi includ cteva lungimi de unda diferite ale luminii, dar ochii combina informatiile despre ele si informeaza creierul ca ceea ce "vad" este o singura culoare, si anume gri. Rezulta de aici ca perceptia adauga o anumita cantitate de informatie aditionala, existenta n experienta anterioara, la informatia ce vine direct din sistemul senzorial. Sunt si cazuri cnd perceptia completeaza ceea ce lipseste din stimul, acordndu-i acestuia un nteles. Daca privim desenele din figura 2.3 nu vom avea nici o dificultate n a percepe un triunghi (n a) si o fata umana (n b), chiar daca informatia senzoriala este incompleta, n celelalte doua desene nu percepem puncte, linii, pete, forme, ci un animal cunoscut, un cine (n c) sau un calaret pe in cal (n d). Perceptia integreaza si construieste o imagine a realitatii din fragmente de informatie senzoriala, asa cum un arheolog construieste un ntreg dinozaur din cteva oase. Asadar, prin intermediul perceptiei putem cunoaste mai mult dect se afla actual n informatia senzoriala. n aceasta si consta superioritatea perceptiei fata de senzatie (vezi Bernstein et ai, 1991, p. 174). Ideea potrivit careia perceptia reprezinta o "sintetizare" a elementelor senzoriale este larg acceptata si n psihologia romneasca. "Senzatia reflecta analitic stimulul, informnd constiinta despre locul si momentul n care s-a produs schimbarea n mediul extern sau intern. Perceptia tinde sa sintetizeze un set de senzatii din cadrul unui anumit analizator, construind astfel imaginea purtatoare de informatii, despre componentele obiectului" (Filimon, 1993, p. 13). O asemenea explicatie este valabila pentru adult, care dispune de o bogata experienta anterioara si de capacitatea de elaborare a semnificatiilor, dar nu si pentru copil, la care experienta anterioara este limitata, fragmentara, adeseori eronata. Cum se face atunci trecerea de la senzatii la perceptie n cazul copilului? Explicatia dala de psihologia genetica este cea a aparitiei complexelor polisenzoriale. Satisfacerea trebuintelor copilului presupune declansarea unui ntreg ceremonial. Astfel, trebuinta de hrana se asociaza cu comportamente de semnalare a ei de catre copil (tipete, spasme, crize de solicitare, sugerea degetului etc.) si cu comportamente de satisfacere din partea mamei (luarea copilului n brate, apropierea de sn, alaptarea etc). n timpul suptului apar o multitudine de senzatii: tactile (manipulari ale copilului de catre mama, contactul cu corpul mamei), termice (ncalzirea copilului ca urmare a

tinerii lui in brate), auditive (cuvinte de alint din partea mamei), olfactive (mirosul mamei, al cosmeticelor ei), vizuale (figura mamei). Concomitenta si mai ales repetarea acestor senzatii la intervale relativ regulate conduc la formarea si consolidarea unor complexe polisenzoriale. Desi acestea contin nenumarate componente, pentru copil ele reprezinta o totalitate, un ntreg. Sub raport psihologic nsa, fiecare componenta si are importanta ei, lipsa uneia dintre ele (insuficienta hranei, ntrzierea administrarii ei etc.) fiind de ndata semnalata de copil. Complexele polisenzoriale sunt cele care stau la baza formarii perceptiilor si mai trziu a reprezentarilor. 1.3. Locul perceptiei n cadrul mecanismelor cognitive Perceptia ocupa locul central n cadrul mecanismelor psihice informationaloperationale de prelucrare primara a informatiilor, si aceasta deoarece senzatii n stare pura nu prea exista (poate doar n primele zile ale existentei sau n cazurile patologice), iar reprezentarile, care urmeaza n ordine ontogenetica dupa ele, nu sunt, in extremis, dect tot perceptii trecute, reactualizate si refolosite n functie de necesitatile prezentului. La fel de importante sunt perceptiile si pentru mecanismele psihice informational-operationale de prelucrare secundara a informatiilor. Gndirea, memoria, imaginatia sunt greu de conceput n afara perceptiei. Trecnd dincolo de sfera mecanismelor psihice si intrnd n cea a activitatii psihice, este aproape imposibil sa desfasuram o activitate psihica, orict de simpla ar fi ea (jocul) sau orict de complexa (nvatarea, munca, creatia) fara suportul perceptiv. Pe buna dreptate se considera ca "activitatile perceptive stau la baza tuturor comportamentelor. Fara perceptie prealabila nu va fi posibil de a nvata, vorbi, memoriza, comunica [...]. Perceptia permite de a lua cunostinfa de mediu si de interactiunea cu el sau de a actiona asupra lui" (Streri, 1998, p. 94). Autoarea citata, care a redactat capitolul despre perceptie n lucrarea L'homme cognitif {199$, editia a IV-a revazuta), merge si mai departe afirmnd ca "perceptia este punctul de plecare al oricarei activitati umane, inclusiv al constructiei unei civilizatii" (ibidem, p. 95). Astazi studiul perceptiei a depasit cu mult granitele psihologiei generale. El a patruns n psihologia sociala, nu doar pentru simplul fapt ca exista si o perceptie sociala, ci mai ales pentru ca perceptia joaca un rol cu totul deosebit n planul nteractional si integrativ--grupa. Psihologia muncii si ndeosebi psihologia inginereasca ar fi pur si simplu "pierdute" fara implicarea perceptiei n sarcinile si activitatile de munca. De altfel, cele patru faze ale perceptiei (detectarea, discriminarea, identificarea, interpretarea), care au devenit un loc comun n psihologia generala, au fost descoperite si amplu cercetate mai nti n psihologia inginereasca, ele fiind legate de sarcinile de supraveghere ale panourilor si tablourilor din industria automatizata. Acordnd o atentie deosebita perceptiei, psihologia scolara a descoperit existenta unei forme speciale de nvatare, si anume nvatarea perceptiva, amplu investigata de cercetatori. Psihologia dezvoltarii manifesta, de asemenea, un interes major pentru dezvoltarea perceptiva a copilului, ntreprinznd cercetari extrem de migaloase. Sa nu mai vorbim de psihologia cognitiva, pentru care perceptia a devenit un fel de "vedeta". si n alte ramuri aplicative ale psihologiei (psihologia artei, psihologia sportului, psihologia judiciara, psihologia organiza-tionala etc.) problematica perceptiei si gaseste un loc aparte, dependent de specificul si interesele acestor discipline. Cu toate ca perceptia este extrem de importanta pentru ntreaga cunoastere umana si pentru varietatea comportamentelor umane, destinul ei n psihologie a fost destul de sinuos. Cercetata mai nti nu ca o problema de sine statatoare, distincta, ci n cadrul alteia mai largi, si anume a problematicii nvatarii, abordata multa vreme la nivel infrauman, ipostaziata de

unele curente si orientari psihologice (gestaltismul, cogni-tivismul), minimalizata sau chiar negata de altele (behaviorismul, psihanaliza), perceptia si-a cstigat cu greu un statut propriu n psihologie. Poate ca cea mai buna si sugestiva caracterizare a evolutiei cercetarilor asupra perceptiei a fost data de Eleanor J. Gibson. Reunind propriile studii asupra perceptiei efectuate de-a lungul a sase decenii, ca si alte cteva apartinnd unor reputati cercetatori n domeniul perceptiei (J.J. Gibson, R. Gregory), ea si-a intitulat lucrarea An Odyssey in Learning and Perception (1991). ntr-adevar, destinul perceptiei a fost o adevarata odisee. Jaloanele acestei odisei au fost magistral trasate de cercetatoarea americana. Iata-le : investigatia experimentala a nvatarii si perceptiei (1932-1942); studii comparative asupra dezvoltarii, nvatarii si perceptiei la om si animal (1952-1970); perceptia - de la psihofizica spre transformari (1954-1959); nvatarea perceptiva (1955-1969); anii "semnificatiei" cercetarea citirii (1965-1977); dezvoltarea perceptuala conform cercetarilor ecologice (19721991). Daca la aceste repere ale cercetarilor proprii le adaugam pe cele ale nenumaratilor alti psihologi care s-au ocupat cu studiul perceptiei vom avea ntreaga amploare si tot "spectacolul" cercetarii perceptiei. Nu-i de mirare ca ntr-un timp relativ scurt sa adunat o cantitate imensa de studii si cercetari, au fost elaborate nenumarate conceptii si teorii, rareori complementare, mai degraba, contradictorii, exclusiviste. Momentelor de "vr/' le-au urmat momente de stagnare sau declin, celor de certitudine altele de deruta, celor de concentrare si delimitare problematica, momente de dispersie si risipire a eforturilor. Desi progresele realizate n studiul perceptiei sunt de-a dreptul impresionante, nu ntotdeauna autorii se declara satisfacuti.de ele. Explozia cercetarilor asupra perceptiei, proliferarea lor n cele mai diverse sectoare ale psihologiei, sedimentarea unor certitudini insolita nsa de acumularea unor semne de ntrebare pot fi bine ilustrate prin atentia acordata problematicii perceptiei la diferite congrese internationale de psihologie. Daca ne referim numai la ultimul (cel de-al 26lea, Montreal, Canada, 16-21 august, 1996), vom constata, din indexul tematic al lucrarilor congresului (publicat n International Journal of Psychology, voi. XXXI, nr. 3-4, 1996), ca pe problematica perceptiei au fost prezentate peste 450 de comunicari, postereetc. referitoare la: aspectele generale ale perceptiei ca mecanism cognitiv; diferitele tipuri si forme ale perceptiei (vizuala, auditiva, a timpului si spatiului, a muzicii, perceptiei sociale etc); dezvoltarea perceptiva; tulburarile perceptiei. Cu toate acestea, odiseea continua! Intr-o impresionanta lucrare de psihologie educationala, ajunsa la a saptea editie (revazuta si corijata), perceptiei abia daca i se consacra cteva rnduri, or, ct de importanta este perceptia pentru procesul nvatarii si dezvoltarii cognitive a scolarului, nu mai trebuie demonstrat (vezi Woolfolk, 1998). S-ar putea ca situatia sa fie unica, existenta ei demonstreaza ceea ce ncerca Eleanor J. Gibson sa sugereze prin titlul lucrarii sale. Nu este exclus ca viitorul sa ne ofere multe alte surprize referitoare la destinul dramatic al cercetarilor dedicate perceptiei. 6.1. Caracterizarea psihologic a percep iei n literatura de specialitate, profesorul M. Zlate descrie urm toarele accep iuni ale conceptului de "percep ie": a) percep ia ca activitate; b) percep ia ca deformare a obiectului; c) percep ia ca expresie a personalit ii

a) Percep ia ca activitate Cunoa terea realit ii nconjur toare nu are loc sub forma senza iilor izolate, ci sub forma percep iilor, imagini integrale ale obiectelor i fenomenelor J. Piaget folose te termenul de "activitate perceptiv ". "Numim activitate perceptiv , scria el, orice punere n rela ie a elementelor percepute n cmpuri diferite" (Piaget, 1963, p. 16). Explor rile simple sau polarizate, transpozi iile de m rimi, de forme n spa iu i timp, anticip rile, schematiz rile etc. sunt tot attea forme de activit i perceptive care, n func ie de felul cum sunt folosite, se soldeaz cu decentrarea, dar i cu apari ia unor deform ri sau "iluzii secundare". R. Frances (1963) prefer termenul de "conduite perceptive". El arat c percep ia presupune dou conduite: cea de identificare i cea de diferen iere, n prima stimulul fiind legat de un r spuns generic, asimilat deci, (n experien a anterioar a subiectului), n a doua, avnd loc compararea ntre dou sau mai multe obiecte, simultan prezente, n care subiectul ncearc s descopere particularit ile care le apropie sau le disting unele de altele. Caracterul de activitate al percep iei a fost i mai bine intuit de ndat ce s-a ncercat surprinderea unor "faze", pe care ea le parcurge. B. Bourdon, n Noul tratat de psihologie de sub redac ia lui G. Dumas, diferen a, nc din 1936, faza identific rii primare i faza identific rii secundare, prima referindu-se mai ales la recunoa terea semnalelor, cealalt la n elegerea lor. O alt distinc ie admite existen a a trei etape: cea a senza iei brute (percep ia unei simple pluralit i); cea a percep iei formei; cea a con tiin ei unui sens (aceasta din urm corespunznd identific rii secundare) (Bourdon, 1936, p. 6-7). Exact peste 30 de ani, Forgus (1966), considernd c percep ia este "procesul extragerii informa iilor", stabilea cinci etape pe care le parcurge percep ia: detec ia, discriminarea, rezolu ia, identificarea, manipularea formelor identificate (Forgus, 1966, p. 1; p. 15-16), fiecare dintre ele implicnd tot attea tipuri de ac iuni perceptive distincte. Trecerea de la o faz la alta echivaleaz cu extragerea progresiv a informa iei. Primele dou faze sunt determinate senzorial, urm toarele trei presupun participarea nv rii i experien ei. Ac iunea devine, astfel, nu numai mijloc de realizare a percep iei, ci elementul ei constitutiv fundamental. Ac iunile perceptive, arat Piaget, nu sunt de natur opera ional ca cele care caracterizeaz inteligen a, dar compozi ia lor, relev reguli diverse, n parte influen ate de experien . Rolul lor n cunoa tere este imens, deoarece prefigureaz no iunile. Regularit ile proprii activit ii perceptive anun deja mecanismele de compozi ie care vor deveni operatorii de ndat ce va ap rea reversibilitatea total . Aceasta este ceea ce explic diferen a dintre "constantele" perceptive i schemele opera ionale de "conservare". Considerarea percep iei ca activitate, dep e te definirea ei empirist n manualele tradi ionale de psihologie ca fiind o reflectare direct (nemijlocit ) a realit ii, o copie a obiectului luat n multitudinea nsu irilor lui. n realitate, percep ia nu este un simplu efect al ac iunii stimulului, ci un rezultat al implic rii active a subiectului.

Prin activismul s u, percep ia apare ca fiind un mecanism reglator, esen ial al activit ii adaptative. Constructele perceptive servesc drept cadre de referin pentru ac iunile noastre, ca semnale ce permit anticiparea situa iilor ce vor veni, ca modalit i de orientare i controlare a activit ii. b) Percep ia ca deformare a obiectului L. Bellak (1950) vorbea de "varierea obiectului dup dispozi iile perceptorului", iar Louis Millet (1972), despre "alterarea" obiectului. La formularea acestei accep iuni s-a ajuns pornindu-se de la studiul iluziilor perceptive, definte ca percep ii deformate. Cercet rile au demonstrat ns c iluziile percepute apar, de regul , atunci cnd intervin o serie se factori perturbatori la nivelul obiectului, al subiectului i al rela iei dintre subiect i obiect. S-a demonstrat i faptul c iluziile se corecteaz n cadrul activit ii. De aceea, mai ra ional este s vorbim nu de variabilitatea obiectului, ci de invariabilitatea sa, de stabilitatea sa, constan a sa n cursul varierii punctelor de vedere din care se fac percep iile noastre (Ombredane, n: Michotte, Piaget, Pieron, 1955), apud. Zlate. c) Percep ia ca expresie a personalit ii Aceast accep iune, extensiv , a fost schi at de J. Nuttin (1955). Termenul de percep ie desemneaz nu doar priza de con tiin imediat , ci una global a omului n contact cu lumea. Unii psihologi, arat Nuttin care prefer s ia n considerare complexitatea real a contactului cognitiv cu lumea, renun la men inerea distinc iei, mai mult sau mai pu in abstracte, ntre elaborarea senzorial , intelectual , imaginativ i afectiv a faptelor imediate. n aceste condi ii, pe prim plan trece studierea rolului factorilor de personalitate n contactele cognitive ale omului. Se pare c percep ia este preferat pentru un asemenea studiu. Omul tr ie te ntr-o lume pe care o percepe ca pe o situa ie de via , a a nct comportamentul s u va fi influen at nu doar de "lumea" n sine, ci i de felul cum este ea perceput . 6.2. Legile percep iei

Faptul c percep iile dispun de o serie de legit i a fost cel mai bine argumentat i demonstrat, experimental, de c tre gestaltism, orientare psihologic care a ap rut ca o reac ie mpotriva asocia ionismului, concep ie simplist i empirist ce considera percep iile ca rezultat al asocierii senza iilor. n locul elementelor este n pus ntregul, n locul asocia iei este pus structura dinamic polivalent . Forma total , ntregul (gestaltul) este nu rezultatul sintezei, ci un fapt primar, un produs al organiz rii, iar organizarea, procesul care duce la gestalt. Reprezentan ii gestaltismului (W. Kohler, M. Wertheimer, K. Koffka), consider percep ia ca fiind o form , primordial n ea este ntregul, elementele (senza iile), neavnd o existen real , independent . Percep ia trebuie tratat , de aceea, dup legile formei i nu dup legile asocia iei. Psihologia modern distinge urm toarele legi ale percep iei descrise de profesorul Mielu Zlate astfel:

a) Legea integralit ii perceptive Exprim faptul c percep ia creeaz con tiin a unit ii i integralit ii obiectului, ea opereaz nu cu nsu iri izolate ale obiectelor, ci cu obiecte unitare. Gradul de elaborare a unit ii perceptive poate fi pus n eviden prin rapiditatea percep iei sau prin rezisten a imaginii perceptive fie la modificarea obiectelor, fie la eliminarea unor elemente ale acestora. b) Legea structuralit ii perceptive Arat c nsu irile obiectului numai mpreun , organizate i ierarhizate creeaz efecte de percep ie; totodat , ea relev faptul c nu toate nsu irile obiectului sunt la fel de importante pentru perceperea lui, ci, cu deosebire, cele care dispun de cea mai mare concentrare informa ional . nregistrarea traseelor vizuale, n percep ia unor obiecte, relev aceast caracteristic . c) Legea selectivit ii perceptive Este expresia caracterului activ al omului n timpul perceperii, al faptului c nu toate obiectele sunt percepute - ci doar unele, nu toate nsu irile obiectului - ci doar o parte a acestora, n acord cu for a lor senzorial sau cu semnifica ia lor pentru individ. d) Legea constan ei perceptive Const n men inerea invarian ei imaginii, chiar i atunci cnd exist varia ii ale obiectului perceput; dac imaginea perceptiv i-ar schimba valoarea la cea mai mic i nensemnat varia ie a nsu irilor obiectului-stimul i a pozi iei lui n cmpul perceptiv, atunci diferen ierea i identificarea lui ar fi mult mai ngreunate. f) Legea semnifica iei for ei de semnalizare a stimulului