1.natura Psihicului Uman

„Psihicul uman este un organ al trecutului, care
întreabă metaforic: Când m-am mai aflat aici şi ce

am învăţat din această experienţă?” - James
Hollin
Natura psihicului Uman

1. Psihicul și caracteristicile sale
Caracteristicile psihicului – dinamism evolutiv
◦ Organizarea psihica de tip uman are un caracter evolutiv-istoric, multistadial.
◦ Forma initiala a acestei organizari este embrionara, ea fiind mai apropiata de cea
a cimpanzeului decat de cea a omului adult din epoca moderna.
◦ Variabilitatea are ca sursa principala insasi dinamica mediului sociocultural.

Ritmul si amplitudinea schimbarilor in configuratia mediului sociocultural au sporit
aproape in progresie geometrica, impunand restructurari tot mai profunde in
sfera vietii psihice a noilor generatii.
◦ In epoca actuala, aceste schimbari au devenit atat de rapide (volumul informatiei

se dubleaza la fiecare 10 ani), incat chiar una si aceeasi generatie este obligata
sa-si restructureze de mai multe ori in timpul vietii sistemele de cunostinte, de
atitudini si mentalitati elaborate in cursul anilor de scoala si al adolescentei.
◦ Putem, asadar, afirma ca prima caracteristica definitorie a psihicului uman

o constituie pregnantul sau dinamism evolutiv.

Caracteristicile psihicului – complexitate
structurala si functionala
 O a doua caracteristica a psihicului uman,

care-l deosebeste fundamental de psihicul
animal o constituie extraordinara lui
complexitate.
◦ Aceasta complexitate se realizeaza atat in

plan structural-arhitectonic, cat si in plan
functional.

◦ Din punct de vedere structural, sistemul
psihic uman (SPU) poseda componente
primare:
◦ - cea mai mare eterogenitate modala
◦ - cea mai intinsa plaja de variabilitate

valorica a componentelor de baza in plan
interindividual.

Pe langa componentele primare, psihicul uman are in
alcatuirea sa, in cea mai mare parte, componente
proprii numai lui, de genul proceselor secundare
superioare:
◦ - gandirea logica, bazata pe principiul generalizarii,
abstractizarii si formalizarii,
- imaginatia creatoare,
- memoria istorica,
- limbajul articulat,
- functia decizionala,
- vointa deliberativa,
- motivatia socioculturala,
- functia de valorizare (axiologica),
- emotiile si sentimentele superioare de ordin estetic si
sociomoral,
- trasaturi caracteriale,
- complexe structuri aptitudinale de executie si creatie.

◦ Acestea vor genera si vor sustine din interior o
gama aproape infinita de comportamente
si activitati, dupa care, se obiectiveaza in
ultima instanta superioritatea omului in raport
cu animalul.
◦ Complexitatea structurala a sistemului

psihic uman iese si mai pregnant in relief daca
prezentam schema logica de organizare
interna a lui. Aceasta se dispune atat pe
verticala (ierarhic), cat si pe orizontala.

 Dincolo de numeroasele definiţii date de-a lungul
timpului, numeroşi autori apelează la o abordare
sintetică, definind psihologia ca fiind ştiinţa despre
psihic şi comportament.

 Într-o accepţiune foarte largă, prin comportament
înţelegem orice reacţie la un stimul.

 Misiunea psihologiei de a studia comportamentul
uman este îngreunată de specificul obiectului ei de
cercetare:
◦ ne referim aici la faptul că persoane diferite pot reacţiona

complet diferit la aceeaşi situaţie sau chiar mai mult,
aceeaşi persoană poate reacţiona diferit la acelaşi stimul în
momente diferite ale existenţei sale. Aceste situaţii atestă
existenţa psihicului şi gradul său de complexitate foarte
ridicat.

 Psihicul reprezintă „un ansamblu de stări, însuşiri,
fenomene şi procese subiective ce depind cu necesitate
de mecanismele cerebrale şi de interacţiunea cu lumea
obiectivă, îndeplinind funcţii de raportare la lume şi la
sine prin orientare, reflectare, planificare mentală şi
acţiuni transformativ-creative” (Paul Popescu-
Neveanu).
 Din definiţia prezentată rezidă cele două tipuri de

condiţionări ale psihicului uman:
◦ condiţionarea biologică, materială (psihicul este funcţie a
creierului) şi
◦ condiţionarea social-environmentală (dezvoltarea psihică se
realizează prin interacţiunile cu mediul extern, atât cel fizic cât şi
cel social).
Psihologie
 etimologic
 < fr. psychologie, cf. gr. psyche - suflet, logos
–stiinta, cuvânt.
 psihologíe = 1. Știință care are ca obiect
studierea activității psihice a omului, a stării
și a însușirilor sale psihice. 2. structura
psihică a unui individ, a unei colectivități.
 Plecând de la definiția etimologică a psihologiei (psyche

= suflet, logos = știință) - psihologia este știința
sufletului, se ridică întrebarea: „ce este psihicul și care
este natura acestuia?”.

 Pentru a da răspuns la această întrebare trebuie să
plecăm de la concepțiile contradictorii, de la
disputele aprige care au avut loc între religie,
mitologie, filosofie și știință referitor la specificul
fenomenelor psihice. Psihicul era când suflu, spirit
divin, ceva nevăzut, intangibil, fluid, localizat doar
temporar în om, când materie propriu-zisă.

 Democrit (460-370 î.Hr.) considera că tot ce există
în realitate este constituit din atomi de natură
materială, deci și psihicul. Atomii psihicului se
deosebesc însă de atomii tuturor obiectelor și
fenomenelor tocmai prin forma lor, ei fiind sferici,
sfera întruchipând perfecțiunea.

 Dincolo de aceste impedimente, s-au conturat
numeroase taxonomii, cea mai uzitată dintre acestea
distingând următoarele trei categorii de elemente ale
sistemului psihic uman (SPU): procese psihice,
activităţi psihice şi însuşiri psihice.

◦ Pentru a defini psihicul trebuie sa recurgem la o definitie
„tip caracterizare” care isi propune sa inventarieze
principalele note definitorii ale psihicului, apoi sa le
sintetizeze intr-o forma concisa.
◦ Dar, pentru a ajunge la descoperirea notelor definitorii ale

psihicului trebuie sa-l raportam la un criteriu exterior lui
insusi, in vederea surprinderii propriei identitati:

Definirea psihicului
 daca raportam psihicul la ceea ce se numeste conexiune
universala a lucrurilor, el apare ca fiind o forma sau o
expresie a vietii de relatie;
 daca raportam psihicul la materie, el va aparea ca functie
a materiei superior organizate (creierul);
 daca-l raportam la realitatea inconjuratoare naturala, el va
aparea ca reproducere in subiectiv a realitatii
obiective;
 daca raportam psihicul la realitatea sociala, el va apare ca

fiind conditionat si determinat socio-istoric si socio-
cultural.

 Luarea in considerare a celor patru caracteristici pot
conduce la o posibila definitie a psihicului:
Definitie:
Psihicul este
o expresie a vieţii de relaţie,
un fenomen inseparabil legat de structurile materiale
şi cuantice,
o re-producere în subiectiv a realităţii naturale
obiective,
un produs al condiţionărilor şi determinărilor socio-
istorice şi socio-culturale

formă / expresie a
vieţii de relaţie
interacţiunea universală
funcţia materiei condiţionat şi

superior determinat
substrat material PSIHIC relaţie socială
organizate socio-istoric şi
(creierul) socio cultural
realitatea naturală
re-producere a realităţii
naturale
Fig. 1 Notele definitorii ale psihicului

 Psihicul poate fi intalnit sub mai multe „perechi” de
polaritati semnificative:
 Psihicul este obiectiv si subiectiv:
◦ obiectiv din punct de vedere ontologic, deci existenţial

(psihicul unei persoane dintr-o parte a lumii) si
◦ subiectiv din punct de vedere gnoseologic, deci din
perspectiva cunoasterii (fiecare individ implicandu-se in
cunoastere prin insusirile si particularitatile ce-i sunt
proprii);
 Psihicul poate fi intalnit sub mai multe „perechi” de
polaritati semnificative:
 Psihicul este obiectiv si subiectiv:
◦ obiectiv din punct de vedere ontologic, deci existenţial

(psihicul unei persoane dintr-o parte a lumii) si
◦ subiectiv din punct de vedere gnoseologic, deci din
perspectiva cunoasterii (fiecare individ implicandu-se in
cunoastere prin insusirile si particularitatile ce-i sunt
proprii);

 Psihicul este material si ideal:
◦ este material prin originea lui, în sensul că apare, se naşte

din materie şi evoluează o dată cu ea, având la bază
activitatea materială a creierului; ;
◦ este ideal prin natura lui, fiind saturat de un continut de

imagini dobandite in procesul cunoasterii (individuale sau
sociale) organizate;

 Psihicul apare in calitate de proces, dar si de
produs: desfasurarea procesuala vizeaza succesiunea
transformarilor produse in subiectul purtator al
psihicului;
◦ produsul reprezinta un concentrat al caracteristicilor

cantitative si calitative ale efectului final, ce se obtine in
urma interactiunii subiectului cu obiectul;

 Psihicul este intalnit atat in stare latenta (ascunsă,
interiorizată), cat si in stare manifesta
(exteriorizată): : complexitatea provine din faptul ca
nu intotdeauna starea latenta (virtuala) coincide cu
starea manifesta (reala): una gandim, una spunem si
alta facem;

 Psihicul dispune de desfasurari normale, firesti dar
si de desfasurari surprinzatoare, patologice (vise,
halucinatii, stari emotionale si ideatice bizare).
◦ Complexitatea psihicului provine din imposibilitatea

(uneori) trasarii unei linii de demarcatie intre normal si
patologic;

 Psihicul dispune de desfasurari normale, firesti dar
si de desfasurari surprinzatoare, patologice (vise,
halucinatii, stari emotionale si ideatice bizare).
◦ Complexitatea psihicului provine din imposibilitatea

(uneori) trasarii unei linii de demarcatie intre normal si
patologic;

 Psihicul este atat determinat, cat si determinant,
este produs al imprejurarilor (influentat de factori
naturali si sociali), dar este si producator de
imprejurari (dispune de initiative si actiuni
determinative);
o el este cauzat, provocat, influenţat de factori şi condiţii (naturale şi

sociale) din afara sau chiar din interiorul lui, dar dispune şi de iniţiative
şi acţiuni determinative; el este produs al înprejurărilor, dar şi
producător de împrejurări

 Psihicul este dat, dar si liber: prin psihic oamenii sunt
incorsetati de deprinderi, stereotipii si automatizari ce capata
cu trecerea timpului un caracter rigid, si tot prin psihic
oamenii isi propaga forta de inteligenta si actiune, de
experienta si vointa.

La om, psihicul conduce şi influenţează viaţa, mijloceşte
depăşirea naturii prin cultură.
În aceste condiţii era firesc să apară concepţii, teorii, orientări
contradictorii cu privire la psihicul uman.
In acest context, cercetările lungi şi minuţioase au reuşit să
descifreze complexitatea psihicului stabilind o serie de
caracteristici ale acestora:
 Psihicul ca formă a vieţii de relatie

 Psihicul ca fenomen inseparabil de structurile materiale
cuantice şi energetice
 Psihicul ca formă de reflectare ideal subiectivă şi constructivă
a realităţii
 Psihicul ca fenomen condiţionat şi determinat social – istoric
 Toate organismele vii exercita functii de
semnalizare, adica de mediere a reactiilor si
comportamentelor vitale prin informatii
dobandite la diferite niveluri (iritabilitate,
excitabilitate, sensibilitate, inteligenta senzorio-
motorie, reflexivitate) in virtutea adaptarii lor la
mediu.

Psihicul – forma a vietii de relatie
 Relatiile de semnalizare fac parte din sfera vietii de
relatie si psihicul reprezinta una dintre formele vietii
de relatie, atunci cand organismul reactioneaza prin
sensibilitate, inteligenta, reflexivitate.
 Acest fapt a fost intuit din cele mai vechi timpuri.

Aristotel, de exemplu, a inteles cel mai bine
caracteristica psihicului de a fi o forma a vietii de
relatie, pentru el psihicul reprezentand un mod
specific de interactiune a organismelor vii cu mediul
ambiant.

 Trebuie constientizat faptul ca numai in relatie cu
„ceva” anume omul aude, vede, compune ganduri,
face miscari, elaborandu-si si construindu-si in felul
acesta propria interioritate psihica.

 Demonstrarea experimentala a faptului ca psihicul
este o forma a vietii de relatie a fost posibila prin
suspendarea relatiei cu ambianta, care a dus la
perturbarea vietii psihice, facand imposibila viata in
general.

 In anul 1954, in laboratorul lui Hebb au fost efectuate
experimente de izolare si privare senzoriala.
 Subiectii au fost introdusi intr-o camera in care a fost intrerupt

orice contact senzorial cu realitatea inconjuratoare.
 Li s-a cerut sa nu faca nimic, ci doar sa stea culcati confortabil

pe un pat. Nu puteau sa vada, sa auda, sa se miste si sa pipaie.
 Dupa 20 de ore de deprivare senzoriala, subiectii erau

tulburati, psihicul nu mai functiona normal, constatandu-se
aparitia unor tulburari emotionale, scaderea performantelor
intelectuale (au fost testati inainte si dupa deprivarea
senzoriala) si aparitia halucinatiilor.

 In urma acestui experiment, s-a concluzionat ca
psihicul nu exista si nu functioneaza normal decat
in relatie cu exteriorul, cu lumea obiectelor, fiind
expresia directa a vietii de relatie a indivizilor.

 Un alt experiment s-a efectuat in 1959 de catre H.F. Harlow, pe maimute, incercand sa
surprinda consecintele in plan comportamental ale privarii puilor de macaci de grija materna
sau de prezenta altor maimute.
 S-au format doua grupuri de maimute: unul era hranit in lipsa totala a mamei, iar celalalt
grup era hranit in prezenta unui „surogat de mama” (unul confectionat din sarma, iar celalalt
din stofa).
 Maimutele private complet de prezenta mamei, manifestau comportamente de izolare, de
frica in prezenta altor obiecte straine.
 Cele care au beneficiat de prezenta surogatului de mama aveau un comportament explorator
mai pronuntat.
 Tot in cadrul aceluiasi experiment, punandu-se in contact doua grupuri de maimute private de
grija materna, s-a constatat un comportament extrem de agresiv a acestora, ajungandu-se
chiar la raniri mortale.
 De asemenea, reproducerea maimutelor private de mama s-a efectuat cu mare dificultate,
deoarece ele nu dispuneau de comportamentele necesare satisfacerii trebuintelor sexuale, iar
in rarele cazuri de reproducere, femelele manifestau comportamente de ostilitate si
indiferenta fata de puii lor, iar acestia erau agresivi si precoce in viata sexuala.

 Dar, psihicul se afla in relatie nu doar cu lumea
obiectelor, ci si cu universul uman (cazul „copiilor-
lup”).
 Suspendarea relatiilor dintre psihic si social duce la

conservarea structurilor biologice ale omului, in
timp ce atributele sociale nici nu apar.
 In 1781, un taran roman a gasit in padurile din
apropierea Brasovului un tanar de aproximativ 23-25
ani, total salbaticit. Incercand sa-l „umanizeze”, nu a
putut obtine, dupa mai multi ani, decat anumite
performante, cum ar fi: sa umble incaltat, imbracat,
sa foloseasca lingura, sa aduca apa de la fantana. Nu
s-a reusit in cazul acestui tanar achizitia limbajului.

 In 1799, a fost gasit in sudul Frantei un copil de 11-
12 ani, in stare de completa animalitate. Timp de 3
ani, un medic a incercat sa-l transforme in om, iar
munca acestuia a fost zadarnica.

 Foarte cunoscut este cazul copilului de aproximativ 9
ani, descoperit in 1954 in India, caruia i s-a dat
numele de Ramu („pui de lup”). Acesta era complet
animalizat. Timp de 14 ani, doi psihologi au incercat
sa-l invete sa vorbeasca, dar nu au reusit sa-l faca sa
scoata nici macar un sunet verbal.

◦ Datorita faptului ca lipsa relatiilor cu semenii se
repercuteaza negativ asupra dezvoltarii psihicului, se
poate concluziona ca psihicul este produsul relatiilor cu
socialul, dar, la randul lui, poate influenta relatiile
sociale, schimbandu-le in favoarea sa.

 Psihicul nu poate exista în afara materiei, dar
evident nu se identifică cu ea.
 Psihicul nu poate apărea decât pe o anumită
treaptă a dezvoltării materiei (când apare acest
suport material) şi există astfel numeroase exemple
ale relaţiei dintre creier şi psihic (traumatisme cranio-
cerebrale, chimia cerebrală, metabolismul creierului)
– toate acestea influenţând funcţionarea psihicului).
În legătură cu relaţia dintre psihic şi creier, există totuşi
puncte de vedere care nu au fost până acum
uniformizate:

Psihicul ca funcţie a creierului
 • aşa-numitele modele dualiste, conform cărora există atât psihic cât
şi creier; (suflet/materie), reprezentanti dudismului sau paralelismului: W.
Pentfield ; J.C. Ecclesi
 • modele moniste care consideră identitatea psihic - creier; orientare

monist-ionista: Lashley ; R.W. Sperry
 • modele interacţioniste – consideră că ambele se condiţionează

reciproc, modelul interactionist-sistemic: Mihai Golu
 Din diferitele modele, reţinem modelele interacţioniste, care consideră

că între psihic şi creier există o interacţiune, în sensul că există această
lume materială din care creierul face parte, funcţionarea sa permite
desfăşurarea normală a psihicului, a conştiinţei, după cum desfăşurarea
normală a vieţii psihice poate influenţa funcţionalitatea suportului material.

 Atât modelele dualiste, cât şi cele moniste pierd din ce în ce mai
mult teren şi astăzi se acceptă, în principiu, faptul că:
 • creierul apare şi se dezvoltă ca organ al psihicului, iar
psihicul este funcţia lui;
 • creierul şi psihicul formează o unitate dinamică evolutivă;
 • creierul nu generează psihic, acesta este generat din afară,
prin contactul cu condiţiile socio-culturale, prin interiorizarea
influenţelor externe;
 • prin structura sa, creierul reprezintă un mecanism al
psihicului, o potenţialitate, dar nu garantează performanţă, nu
produce viaţă psihică în afara interacţiunii cu lumea (aşa cum hard-
ul nu generează soft).

 Psihicul ca formă de reflectare ideal subiectivă şi
constructivă a realitaţii
 Psihicul este o formă de reacţie la solicitările sau stimulările mediului

înconjurător.
 Modul de fiinţare a psihicului este imaginea, ca proces primar, constructul
generalizat-abstract, ca produs secundar, trăirea ca vibraţie a întregului
organism, efortul, încadrarea, ca mobilizare a resurselor neuropsihice.
 Toate aceste produse reproduc anumite însuşiri ale obiectelor, concordanţa
sau neconcordanţa dintre stările interne ale organismului şi împrejurările
externe, gradul de adecvare dintre încordarea internă şi dificultăţile
obstacolului.
 Cu alte cuvinte, psihicul are proprietatea de a reproduce, de a
transpune obiectivul în subiectiv, a realităţii înconjurătoare în plan ideal.

Psihicul ca formă de reflectare ideal subiectivă şi constructivă a realitaţii
 Re-producerea psihică se distinge prin caracterul său
ideal, activ subiectiv şi constructiv.
 Prin idealitatea sa, psihicul, ca “fenomen” impalpabil,
imponderabil, inefabil, se opune lumii material, dar
totodată o dezvăluie.
 Prin activismul său, care presupune schimbarea
concomitentă în obiectul reprodus şi subiectul care
reproduce, mai mult chiar, relaţia dintre obiect şi subiect,
psihicul se opune nemişcării. El nu este o simplă
contemplare, ceva mort, abstract, fără mişcare şi
contradicţii, ci viu, în continuă mişcare, transformare.

 Prin caracterul său subiectiv, psihicul se impregnează de tot
ceea ce este propriu, specific subiectului, reprezentativ pentru el.
Aceasta nu înseamnă că reproducerea subiectivă ar fi eronată,
dar nici că ea ar exclude toatal posibilitatea apariţiei unor erori.
◦ A fi subiectiv înseamnă a reflecta corect, adecvat, a reflecta obiectul ca
obiect, deci, ca atare, însă filtrate prin propria interioritate psihică. În
condiţiile apariţiei unor factori perturbatori (la nivelul obiectului, al
subiectului sau al mediului ce se interpune între subiect şi obiect)
reflectarea se deformează, dar, şi în aceste condiţii, din necesităţi
adaptative, până la urmă ea se corectează.
◦ Când vorbim despre caracterul subiectiv al reproducerii psihice, nu
trebuie să cădem nici în cealaltă extremă, şi anume, să considerăm că ea
copiază, fotografiază, epuizează realitatea. Ea nu epuizează obiectul, dar
înaintează treptat spre surprinderea esenţei lui.

 Mecanismele reproducerii sunt numeroase şi constau în ansamblul
organizat şi structurat de operaţii, procedee, strategii de extragere, stocare,
prelucrare, transformare, integrare şi utilizare a informaţiilor din ambient,
ceea ce se face printr-o serie de mecanisme psihice specifice: percepţii,
reprezentări, gândire, memorie, imaginaţie, toate acestea fiind activate de
motivaţii, trăiri afective, voinţă, conştiinţă etc. această reproducere psihică are rolul
de a asigura adaptarea organismului uman la solicitările mediului ambiant.
 Putem spune ca psihicul este un model informaţional intern al lumii
externe cu rol adaptativ specific.
 Apariţia lui se înscrie ca un moment de apogeu pe scara evoluţiei animale,
psihicul se supune legii generale a dezvoltării, modificându-şi de-a lungul timpului
organizarea si funcţiile, esenţa psihicului care nu poseda nici o proprietate
substanţială (greutate, volum, miros, gust), rămâne de natură ideală.
 El este o entitate de ordin raţional, communicaţional si informaţional.

Psihicul – proces determinat social-istoric
 Omul este o fiinţă socială, relaţională, deci el nu

rămâne indiferent la influenţele socio-culturale.
 Diferitele studii au pus în evidenţă influenţa socio-
culturală şi socio-istorică asupra diferitelor
componente ale psihicului.
◦ De exemplu, se afirmă faptul că procesul de dezvoltare
socio-economică, evoluţia tehnologiei sunt procese care
creează noi aptitudini.

 Există numeroase studii care demonstrează relaţia puternică
dintre nivelul dezvoltării economice şi o serie de abilităţi
individuale.
 Mai mult decât atât, o serie de trăsături, aptitudini, valori

diferenţiază indivizii tocmai datorită faptului că au trăit în medii
socio-culturale diferite.
◦ Studii semnificative făcute pe gemeni arată că, pe de o parte, gemenii care
au trăit în aceleaşi condiţii socio-culturale prezintă în timp atât asemănări
fizice şi somatice, cât şi asemănări în privinţa atitudinilor, abilităţilor,
sistemului de valori, trăsăturilor de personalitate etc.; pe de altă parte,
studiile făcute pe gemeni care au crescut, trăit separat au arătat că au rămas
asemănări fizice şi somatice, dar sunt foarte diferiţi din punct de vedere al
inteligenţei, atitudinilor, personalităţii în ansamblu, fiecare având aceşti
parametri specifici mediului socio-cultural în care au trăit.

 Psihicul este puternic influenţat socio-istoric şi
socio-cultural, prin socializare (însuşirea normelor
sociale) oamenii devin fiinţe sociale diferite,
conduitele sunt modelate diferit.
 Rolul factorilor culturali, sociali şi istorici în

construirea personalităţii este determinant, astfel
încât unicitatea personalităţii explică tocmai acest
aspect.

 BIBLIOGRAFIE



 Cosmovici, A.,Iacob, L., 1996, Psihologie generală,
Editura Polirom, Iaşi
 Zlate, M., Popescu-Neveanu, P.,Creţu, T.,1999,
Psihologie- manual pentru clasa a X-a şcoli normale şi
licee, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
 Zlate, M.,, 2000, Fundamentele psihologiei, Editura
Pro Umanitate
 Roşca, Al.,, 1996, Psihologie generală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Exerciţiu
Identificaţi într-un proces psihic (reprezentarea, gândirea, memoria):
1. realitatea naturală pe care o reflectă (conţinutul informaţional, forma
reflectorie etc);
2. baza neurofiziologică;
3. condiţionarea şi determinarea socio-istorică şi socio-culturală

1.natura Psihicului Uman

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.natura Psihicului Uman

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

„Psihicul uman este un organ al trecutului, care

întreabă metaforic: Când m-am mai aflat aici şi ce

Natura psihicului Uman

◦ Organizarea psihica de tip uman are un caracter evolutiv-istoric, multistadial.

◦ Variabilitatea are ca sursa principala insasi dinamica mediului sociocultural.

◦ In epoca actuala, aceste schimbari au devenit atat de rapide (volumul informatiei

◦ Putem, asadar, afirma ca prima caracteristica definitorie a psihicului uman

Natura psihicului Uman

 O a doua caracteristica a psihicului uman,

◦ Aceasta complexitate se realizeaza atat in

Natura psihicului Uman

◦ - cea mai mare eterogenitate modala

◦ - cea mai intinsa plaja de variabilitate

Natura psihicului Uman

Natura psihicului Uman

◦ Complexitatea structurala a sistemului

Natura psihicului Uman

Natura psihicului Uman

Natura psihicului Uman

◦ ne referim aici la faptul că persoane diferite pot reacţiona

Natura psihicului Uman

 Din definiţia prezentată rezidă cele două tipuri de

 Plecând de la definiția etimologică a psihologiei (psyche

Natura psihicului Uman

Natura psihicului Uman

Natura psihicului Uman

Natura psihicului Uman

◦ Dar, pentru a ajunge la descoperirea notelor definitorii ale

Natura psihicului Uman

 daca raportam psihicul la realitatea sociala, el va apare ca

Natura psihicului Uman

Natura psihicului Uman

funcţia materiei condiţionat şi

Fig. 1 Notele definitorii ale psihicului

Natura psihicului Uman

 Psihicul este obiectiv si subiectiv:

◦ obiectiv din punct de vedere ontologic, deci existenţial

 Psihicul este obiectiv si subiectiv:

◦ obiectiv din punct de vedere ontologic, deci existenţial

Natura psihicului Uman

◦ este material prin originea lui, în sensul că apare, se naşte

◦ este ideal prin natura lui, fiind saturat de un continut de

Natura psihicului Uman

◦ produsul reprezinta un concentrat al caracteristicilor

Natura psihicului Uman

Natura psihicului Uman

◦ Complexitatea psihicului provine din imposibilitatea

Natura psihicului Uman

◦ Complexitatea psihicului provine din imposibilitatea

Natura psihicului Uman

o el este cauzat, provocat, influenţat de factori şi condiţii (naturale şi

Natura psihicului Uman

Natura psihicului Uman

 Psihicul ca formă a vieţii de relatie

Natura psihicului Uman

 Acest fapt a fost intuit din cele mai vechi timpuri.

Natura psihicului Uman

Natura psihicului Uman

Natura psihicului Uman

 Subiectii au fost introdusi intr-o camera in care a fost intrerupt

 Li s-a cerut sa nu faca nimic, ci doar sa stea culcati confortabil

 Dupa 20 de ore de deprivare senzoriala, subiectii erau

Natura psihicului Uman