Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași

Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice

Specializarea: Muzică Religioasă
Disciplina: Etnomuzicologie
Student: Codrin-Petru Mihalache

Teodor T. Burada
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași
Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice
Specializarea: Muzică Religioasă
Disciplina: Etnomuzicologie
Student: Codrin-Petru Mihalache
Datinile românilor la înmormântări -Rezumat-
Teodor T. Burada
Despre unul din cele mai marcante evenimente din viața omului, moartea, Teodor T.
Burada spune că „mortul […] este un călător care ne-a părăsit […] și pentru a-l întâlni, trebuie să
mergem și noi acolo unde s-a dus el”. Acesta va fi și motivul pentru care „s-au născut acele
nenumărate obiceiuri ce însoțesc înmormântarea”.

Obiceiul înmormântării, Teodor

Burada îl descrie astfel: când omul este pe
patul de moarte, se cheamă preotul pentru a-l
spovedi și împărtăși și i se pune o lumânare
aprinsă în mână. După ce și-a dat suflarea, îi
sunt închiși ochii1 și i se leagă o basma de
sub bărbie pentru a nurămâne cu gura
deschisă. După ce a omul a murit, femeile
casei își dau jos podoabele (inele, cercei
etc.), își despletesc părul și încep a boci2.
Prietenii sau cei apropiați mortului îl spală
(se mai zice că îl scaldă). Mortul va fi
ămbrăcat cu hainele cele main noi și mai
scumpe. Cei căsătoriți se îmbrăcau cu
cămeșa* de mire sau de mireasă. Iar de era

fată mare era gătită ca o mireasă. După

acestea, mortul este așezat pe laiță cu picioarele spre ușă (gata de plecare)3 cu sfeșnice la cap și la

1 Se considera a fi mare nenorocire să nu ai pe cineva care să-ți închidă ochii. De aici și blestemul: „Să dea
Dumnezeu să nu ai pe nimeni șă-ți închidă ochii.”
2 În unele locuri soția sau o fată bocesc înconjurând casa de trei ori pentru a da de știre. În alte părți de cântă din
trâmbiță (un soi de bucium).
3 De aici și vorba „vede-te-aș cu picioarele înainte”.
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași
Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice
Specializarea: Muzică Religioasă
Disciplina: Etnomuzicologie
Student: Codrin-Petru Mihalache
picioare și cât stă în casă i se citesc stâlpii (Evangheliile). Bărbații vin la mort descoperindu-și
capul punând un ban în vasul de la căpătâiul morului și atingându-l zic „Dumnezeu să îl ierte!”.

Fiind mortul îmbrăcat și pregătit, se ia un băț de alun sau trestie și se măsoară pentru a i
se face sicriul (acesta nu trebuia să fie mai mare deparece se credea că locul rămas gol va chema
pe cineva după dânsul). În Bucovina se folosea o ață ce se băga de-asupra ușii odăii și rămânea
totdeauna acolo. În Valahia se obișnuia ca omul să-și pregătească sicriul din viașă și să îl țină în
pod.

Trupul mortului (afară de cap) se acoperea cu o pânzătură lucrată în casă de bumbac sau
de fuior, după puterea omului. Pe pieptul mortului se pune o icoană iar în mână o cruce de ceară.
Sub cap i se pune o pernă iar sub pernă, săpunul cu care a fost spălat și pieptenele cu care a fost
pieptănat. Lângă dânsul se pune pâine, sare și bățul 4 în care se sprijinea, fiind împodobit cu o
năframă. Banul de aramă are un rol foarte important. Pus în crucea din mâna mortului, în sicriu,
aruncat în groapă, legat de degetul mic al mortului, pus într-o despicătură făcută în bățul din
sicriu sau pus chiar în gura mortului era plata cu care va trece pe lumea cealaltă (de vămi). În
Bucovina oamenii vin cu lumânări de ceară și le lipesc de sicriu sau chiar de pereții casei.

Seara se face priveghi (pentru a nu venii strigoii) și se joacă: de-a baba oarba, de inelul-
învârtecuș, de-a țușca etc. sau se spun povești5. Cât flăcâii și fetele se bat cu țușca, fluierarul
cântă cântecul priveghiului (în Vrancea):

4 Ciobanilor li se punea și fluierul cu care cântau la oi, în Banat femeilor cărora le-au rămas copii mici li se pun
atâtea păpuși câți copii le-au rămas (să îi aibă și pe lumea cealaltă) iar de va fi după Paști se pune și un ou roș.
5 În alte locuri se face foc în curte și se joacă Leuca: „Ce-I sus mă!/Lună, stai,/ Da dincoace/ Leuca-ntoare...”
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași
Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice
Specializarea: Muzică Religioasă
Disciplina: Etnomuzicologie
Student: Codrin-Petru Mihalache

În unele locuri, sicriul se lovește de trei ori de pragul de afară însemnând că mortul se
închină și salute pe cei rămași. Apoi, oala cu care s-a turat apa pentru scăldat ori se umple cu apă
curate și cu o lingură nouă se dă de pomană, ori se sparge la casa mortului sau la groapă6.
Mortul, după trei zile, era dus pe năsălii la groapă: fetele de fete, feciorii de feciori iar cei
căsătoriți de cei căsătoriți7. Pe drum se dau poduri (pânzături albe peste praguri simbolizând
vămile pe care mortul le trece.

Groapa se sapă de către gropniceri (în unele locuri nu trebuie să fie rude, pe când în altele
îndeosebi să fie rude apropiate). În Valahia, preotul este cel care începe groapa înfingând hârlețul
de trei ori în pământ.

În multe părți dacă se întâmplă ca mortul să fie născut în aceeași lună cu sora sau fratele
său care trăiește încă, se împușcă deasupra mormântului crezânduse că acesta este lunatic
(aceasta se face ca să nu se iște vreo vrajbă pe lumea cealaltă între frați). La căpătâiul mortului se
pune cruce (iar de era bogat, piatră). Întorcându-se acasă de face ospăț (praznic).

6 În alte părți, după ieșirea mortului se răstoarnă scaunele și mesele din casă arătând tulburarea adusă de moarte.
7 Cantemir zice că la moartea unui boier de oaste se ducea și o suliță cu o sabie spânzurată iar în ochii cailor se
punea must de ceapă sau praf de pușcă să pară că și caii plâng după stăpân.