Fuga după umbră

Când cauţi un alt tu, de multe ori te-nvârţi în cerc şi ajungi la vechiul tu dar
văzut dintr-un alt unghi, care ţi se pare altfel. Acesta din urmă este la fel ca cel
dintâi, dar cu privirea unuia nou care tot vechi este. Ce vreau să zic prin asta? Că
în dorinţa de a înnoi ceva la el, omul nu face nimic altceva decât să-şi mute unghiul
de analiză şi atunci, i se pare că totul este altfel. Defapt toate sunt la fel. Contează
cum priveşti şi din ce prismă. Probabil a-ţi văzut animeuri cu o pisică fungind după
coada ei. Ei bine asta face omul. Încearcă să-şi prindă umbra şi să o transfigureze
într-o manieră care îi place lui. Marea greşeală în această situaţie este că alegem să
trunchem ceea ce este bun, şi să consolidăm carenţe. Ba mai mult avem şi o dorinţă
absurdă să le plurificăm.
Fuga omului de el însuşi sau de zbuciumul între realitate şi dorinţa de
schimbare se numeşte trădare de sine. Abandonezi tot ce ai acumulat de-a lungul
timpului, toate experienţele şi trăile în favoarea unei incerte înnoiri. Experienţele
de viaţă ale unui om pot fi onorabile sau mai puţin onorabile. Ambele însă, şi asta
nu înţelegem noi, sunt benefice într-un mod sau altul. Cu cele onorabile defilăm
mândri iar de cele mai puţin onorabile ne ascundem. În fapt, acestea sunt sau pot fi
modalitatea prin care învăţăm. Proverbul românesc „Omul cât trăieşte învaţă” şi
„Din greşeli învăţăm” sunt întocmai cu ce doresc eu să evidenţiez. Sigur căci cu
acestea din urmă experienţe nu se cade să defilăm sau să ne mândrim, dar, nu
trebuie să uităm că după o astfel de experienţă poate au venit zeci dacă nu sute care
au avut ca tâlc una nu tocmai bună. Grav aş spune eu, este atunci când în urma unei
experienţe de acest fel, neplăcute, nu învăţăm nimic sau ba mai mult repetăm cu
seninătate aceleaşi greşeli. Aceasta se poate întâmpla ori din neatenţia faţă de ceea
ce ţi se întâmplă ori din nebăgare de seamă. Cea din urmă variantă nu mi se pare
fezabilă. Cât timp ţi se întâmplă şi te zguduie, nu poţi rămâne pasiv firului epic din
viaţa ta. Sau ba da. De multe ori suntem mai atenţi la firele epice ale altora decât
ale noastre. Şi când vedem cum se desfăşoară la alţii, ne dorim şi noi o schimbare.
Dacă dorinţa de schimbare vine în urma a ceea ce vedem la alţii, atunci este o mică
problemă. Dar despre schimbare şi dorinţa de schimbare am vorbit în articolul
precedent.
 Concluzionez prin a spune că asta este firea omului. O fire care pune mai
mult accent pe ceea ce este în jur decât pe ceea ce este în lăuntrul lui. Dacă vrem să
schimbăm ceva în urma privirii înlăuntru, atunci înseamnă că am înţeles ceva.
Înseamnă că ce am văzut nu este cum ar trebui să fie. Dacă vrem să schimbăm că
am văzut în exterior, atunci schimbarea devine uzurpare. Nu-ţi poţi însuşi ceea ce
nu este al tău. Fiecare om are moralele sale, conceptele şi valorile personale.