Dimitrie Cantemir (1673-1723) -

precursor al folcloristicii românești1

Dimitrie Cantemir, fiul domnitorului moldovean Constantin Cantemir, a fost un cărturar

renumit, de formație enciclopedică; poliglot, cunoștea limbile greacă, latină, slavonă, turcă, persană
și arabă. S-a format la Iași cu rectorul poliglot Ieremias Kakavelas și apoi la Constantinopol, unde a
trăit toată tinereţea sa, fiind luat ca zălog de către Poarta Otomană. În capitala Imperiului Otoman s-
a specializat în limbile orientale, în religia mahomedană, în folclorul muzical turc ş.a.
Are contribuții importante în calitate de istoric, geograf, filosof, orientalist, muzician și
scriitor. A fost domn al Moldovei pentru scurt timp (1693; 1710-1711). S-a aliat cu rușii împotriva
turcilor, dar a fost învins la Stănilești (8-12 iulie 1711). De aceea, s-a refugiat mai întâi în Ucraina,
apoi în Rusia, unde a fost bine primit cu familia sa, fiind numit chiar ministru și consilier al țarului
Petru I, supranumit „cel mare”.
Este un precursor al etnologiei românești, fiind considerat „părintele etnografiei și
folcloristicii românești și probabil, și al celei orientale” (Adrian Fochi). De asemenea, „toate
lucrările lui conțin elemente etnografice, folcloristice și de știința artei populare” (Romulus
Vulcănescu).
Opere:
 Descriptio Moldaviae (1716, limba latină);
 Hronicul vechimii a româno-moldovlahilor (1720)
 Istoria Imperiului Otoman (1717 – în limba latină)
 Istoria ieroglifică (1705 – roman alegoric)
Cantemir descrie obiceiuri populare, superstiții și subliniază originea dacă și romană,
arhaică a unora dintre acestea. În Descrierea Moldovei, lucrare alcătuită la cererea Academiei din
Berlin, al cărui membru a fost, cărturarul român consemnează obiceiuri din ciclul vieții (nuntă,
înmormântare), obiceiuri calendaristice, credințe superstițioase, practici magice. Astfel, el a notat
pentru prima dată textul orației de pețire, descriind în amănunt ritualul de nuntă și pe cel de
înmormântare, atât pentru oamenii de rând, cât și pentru boieri. Dintre obiceiurile de iarnă sunt
menționate: colinda, obiceiul de turcă (capră), vergelatul și chiraleisa, iar dintre cele de primăvară-
vară: sânzienele, paparudele și drăgaica. El explică unele denumiri ale obiceiurilor pe baza originii
lor romane: de pildă, numele de drăgaică ar proveni de la cel zeiței Ceres. Dintre genurile
neocazionale, menţionează doina, al cărei nume ar proveni de la cel al zeului războiului, Marte şi
despre care arată că este interpretată înaintea altor melodii, având aşadar un caracter de preludiu.
Din domeniul dansurilor populare menționează hora, danțul și dansul călucerilor. Referitor
la acesta din urmă, Dimitrie Cantemir arată că are un caracter magic, cu un pronunțat caracter de
virtuozitate coregrafică. Cantemir notează că dansatorii „au poate o sută de jocuri diferite cu mișcări
anume întocmite, unele așa de meșteșugite încât se pare că nu ating pământul când joacă, ci că
zboară în aer [...]; ei străbat toate orașele și satele sărind și alergând și făcând necontenit exerciții”.
Cantemir prelucrează și legende istorice (legenda lui Dragoș, Cheile Bârului, Ceahlău,
Dumbrava Roșie de la Cotnari, orașul Iași etc.). Consemnează tradiții istorice despre domnitorii
Moldovei (Petru Rareș, Despot Vodă, Ion Vodă cel Cumplit).
Și în Hronicul vechimii... a notat unele legende (troianul, legenda lui Ler împărat).
Cunoașterea temeinică a folclorului românesc se reflectă și în romanul alegoric Istoria
ieroglifică, unde apar proverbe, locuțiuni, istorii, basne, pilde și pagini de proză ritmată.
Cantemir are un rol important și în istoria muzicii orientale, deoarece este inventatorul
primului sistem de notație, cu literele alfabetului persan, în manuscrisul Cartea științei muzicii. De
asemenea, în același manuscris a notat piese folclorice turcești precum și un număr de compoziții
proprii (43 de melodii instrumentale2). Manuscrisul citat este considerat una dintre primele culegeri
1
Iordan Datcu, Dicționarul etnologilor români,ediția a III-a, București, Ed. Sagittarius, 2008, pp.
2
Eugenia Popescu-Judetz, Dimitrie Cantemir – Cartea Ştiinţei Muzicii, Bucureşti, Ed. Muzicală a Uniunii
Compozitorilor, 1973.
de folclor turcesc, iar Cantemiroghlu – compozitor clasic turc. A fost și un virtuoz al instrumentului
de coarde ciupite, numit tanbur şi s-ar părea că ştia să cânte şi la ney (instrument oriental de suflat).
Cronicarul Ion Neculce atestă faptul că prințul Dimitrie era invitat să cânte la mesele sultanului; a și
predat acest instrument fiilor nobililor turci. Iată citatele cronicarilor menţionaţi: Ion Neculce: ,,...
aşa ştia a zice bine în tambură că nici un ţarigrădean nu putea zice ca dânsul”3; Nicolae Costin arată
că ,,Fiind el om isteț, știind și carte turcească bine, se vestise acmu în tot Țarigradul numele lui de-l
chema Agii la ospețele lor cele turcești, pentru zicături”4.

3
Ion Neculce, Letopiseţul Țerei Moldovei (1662-1743), în: Mihail Kogălniceanu, Cronicele României sau Letopiseţele
Moldaviei şi Valahiei, a doua ediţiune revăzută, tom II, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1872, p. 300.
4
Nicolae Costin, Letopiseţul Moldovei (1669-1711), în: Mihail Kogălniceanu, Cronicele României sau Letopiseţele
Moldaviei şi Valahiei, op. cit., p. 89.