Sunteți pe pagina 1din 6

DIMITRIE CANTEMIR (1673-1723) -

precursor al folcloristicii românești şi compozitor de muzică orientală

Dimitrie Cantemir, fiul domnitorului moldovean Constantin Cantemir, a fost un cărturar


renumit, de formație enciclopedică; poliglot, cunoștea limbile greacă, latină, slavonă, turcă, persană
și arabă. S-a format la Iași cu rectorul poliglot Ieremias Kakavelas și apoi la Constantinopol, unde a
trăit toată tinereţea sa, fiind luat ca zălog de către Poarta Otomană. În capitala Imperiului Otoman s-
a specializat în limbile orientale, în religia mahomedană, în folclorul muzical turc1 ş.a.
Are contribuții importante în calitate de istoric, geograf, filoso1f, orientalist, muzician și
scriitor. A fost domn al Moldovei pentru scurt timp (1693; 1710-1711). S-a aliat cu rușii împotriva
turcilor, dar a fost învins la Stănilești (8-12 iulie 1711). De aceea, s-a refugiat mai întâi în Ucraina,
apoi în Rusia, unde a fost bine primit cu familia sa, fiind numit chiar ministru și consilier al țarului
Petru I, supranumit „cel mare”.
Este un precursor al etnologiei românești, fiind considerat „părintele etnografiei și
folcloristicii românești și probabil, și al celei orientale” (Adrian Fochi). De asemenea, „toate
lucrările lui conțin elemente etnografice, folcloristice și de știința artei populare” (Romulus
Vulcănescu).
Opere:
 Descriptio Moldaviae (1716, limba latină);
 Hronicul vechimii a româno-moldovlahilor (1720)
 Istoria Imperiului Otoman (1717 – în limba latină)
 Istoria ieroglifică (1705 – roman alegoric)
Cantemir descrie obiceiuri populare, superstiții și subliniază originea dacă și romană,
arhaică a unora dintre acestea. În Descrierea Moldovei, lucrare alcătuită la cererea Academiei din
Berlin, al cărui membru a fost, cărturarul român consemnează obiceiuri din ciclul vieții (nuntă,

1
Iordan Datcu, Dicționarul etnologilor români,ediția a III-a, București, Ed. Sagittarius, 2008.

1
înmormântare), obiceiuri calendaristice, credințe superstițioase, practici magice. Astfel, el a notat
pentru prima dată textul orației de pețire, descriind în amănunt ritualul de nuntă și pe cel de
înmormântare, atât pentru oamenii de rând, cât și pentru boieri. Dintre obiceiurile de iarnă sunt
menționate: colinda, obiceiul de turcă (capră), vergelatul și chiraleisa, iar dintre cele de primăvară-
vară: sânzienele, paparudele și drăgaica. El explică unele denumiri ale obiceiurilor pe baza originii
lor romane: de pildă, numele de drăgaică ar proveni de la cel zeiței Ceres. Dintre genurile
neocazionale, menţionează doina, al cărei nume ar proveni de la cel al zeului războiului, Marte şi
despre care arată că este interpretată înaintea altor melodii, având aşadar un caracter de preludiu.
Din domeniul dansurilor populare menționează hora, danțul și dansul călucerilor. Referitor
la acesta din urmă, Dimitrie Cantemir arată că are un caracter magic, cu un pronunțat caracter de
virtuozitate coregrafică. Cantemir notează că dansatorii „au poate o sută de jocuri diferite cu mișcări
anume întocmite, unele așa de meșteșugite încât se pare că nu ating pământul când joacă, ci că
zboară în aer [...]; ei străbat toate orașele și satele sărind și alergând și făcând necontenit exerciții”.
Cantemir prelucrează și legende istorice (legenda lui Dragoș, Cheile Bârului, Ceahlău,
Dumbrava Roșie de la Cotnari, orașul Iași etc.). Consemnează tradiții istorice despre domnitorii
Moldovei (Petru Rareș, Despot Vodă, Ion Vodă cel Cumplit).
Și în Hronicul vechimii... a notat unele legende (Troianul, legenda lui Ler împărat).
Cunoașterea temeinică a folclorului românesc se reflectă și în romanul alegoric Istoria
ieroglifică, unde apar proverbe, locuțiuni, istorii, basne, pilde și pagini de proză ritmată.
Dimitrie Cantemir – compozitor de muzică orientală
Cantemir are un rol important și în istoria muzicii orientale, deoarece este inventatorul
primului sistem de notație, cu literele alfabetului persan, în manuscrisul Cartea științei muzicii. De
asemenea, în același manuscris a notat piese folclorice turcești precum și un număr de compoziții
proprii (43 de melodii instrumentale2). Manuscrisul citat este considerat una dintre primele culegeri
de folclor turcesc, iar Cantemir – compozitor clasic turc. A fost și un virtuoz al instrumentului de
coarde ciupite, numit tanbur şi s-ar părea că ştia să cânte şi la ney (instrument de suflat oriental)
.Cronicarul Ion Neculce atestă faptul că prințul Dimitrie era invitat să cânte la mesele sultanului; a
și predat acest instrument fiilor nobililor turci. Iată citatele cronicarilor menţionaţi: Ion
Neculce: ,,...aşa ştia a zice bine în tambură că nici un ţarigrădean nu putea zice ca dânsul”3; Nicolae
Costin arată că ,,Fiind el om isteț, știind și carte turcească bine, se vestise acmu în tot Țarigradul
numele lui de-l chema Agii la ospețele lor cele turcești, pentru zicături”4.

2
Eugenia Popescu-Judetz, Dimitrie Cantemir – Cartea Ştiinţei Muzicii, Bucureşti, Ed. Muzicală a Uniunii
Compozitorilor, 1973.
3
Ion Neculce, Letopiseţul Țerei Moldovei (1662-1743), în: Mihail Kogălniceanu, Cronicele României sau Letopiseţele
Moldaviei şi Valahiei, a doua ediţiune revăzută, tom II, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1872, p. 300.
4
Nicolae Costin, Letopiseţul Moldovei (1669-1711), în: Mihail Kogălniceanu, Cronicele României sau Letopiseţele
Moldaviei şi Valahiei, op. cit., p. 89.

2
În România, personalitatea lui D. Cantemir a fost readusă în atenţia oamenilor de cultură de
la începutul sec. XX de către cărturarul ieşean Teodor T. Burada. Pornind de la la un articol al
muzicianului turc Rauf Yekta, Burada a întreprins în 1908 o călătorie de documentare în Turcia, în
urma căreia a publicat un studiu5 în care prezintă locul şi rolul important ocupat de cărturarul
român în istoria muzicii turcești. De asemenea, a descris și explicat - în premieră la noi - notația
alfabetică, scările sonore (modurile) și ritmurile turcești, publicând și un număr de 16 melodii
aparținând sau atribuite prințului român, melodii transcrise în notație liniară de Rauf Yekta, Dr.
Suphi Ezgi sau Hassan Talaat.
O contribuție decisivă la cunoașterea în profunzime a activității muzicale a lui D. Cantemir
desfăşurată la Istanbul o aduce orientalista şi muzicologa Eugenia Popescu-Judetz, prin editarea
volumului Dimitrie Cantemir - Cartea științei muzicii. Apelând la surse documentare de mare
valoare din biblioteci de prestigiu din țară și străinătate (Turcia, Marea Britanie, Belgia), autoarea
volumului citat realizează mai întâi o frescă istorică și culturală a epocii în care și-a desfășurat
activitatea Cantemir la Instanbul, punând în lumină mai ales aspectele muzicale, precum cele legate
de caracteristicile muzicii turco-persane până în secolul al XVIII-lea, muzica dervișilor mevlevî, sau
date referitoare la teoreticienii muzicii otomane înainte de Cantemir. Partea cea mai consistentă a
studiului se referă la unul din manuscrisele muzicale ale lui Cantemir, Cartea ştiinţei muzicii după
felul literelor, prezentând, aşa cum afirmă autoarea, ideile novatoare expuse în tratat (notația
literală, scara muzicală explicată pe tanbur, modurile și ritmul, formele), repertoriul culegerii de
melodii și compozițiile originale. Eugenia Popescu-Judetz lansează și argumentează idei cu privire
la influența operei lui Cantemir asupra teoriei și practicii muzicii turcești, realizând în finalul
studiului și o privire de ansamblu asupra datelor istoriografice muzicale referitoare la prințul român.
În Anexa volumului menţionat autoarea introduce facsimilul manuscrisului original, traducerea
tratatului din limba turcă, facsimilul melodiilor în notație alfabetică precum și compozițiile lui
Dimitrie Cantemir, transcrise în notație europeană6.
Cele 43 de melodii instrumentale publicate în volumul Dimitrie Cantemir – Cartea ştiinţei
muzicii, compuse de domnitorul român sau atribuite acestuia sunt considerate de către specialiști ca
fiind reprezentative pentru muzica clasică turcă din sec. XVIII. În creaţiile sale de acest gen, D.
Cantemir a aplicat soluţii proprii, care se evidențiază în cadrul repertoriului muzical al Istanbulului
secolelor XVII-XVIII. Melodica sa, inspirată din tezaurul tradițional al muzicii turcești, perpetuat
pe cale orală sau fixat în culegerile de folclor, se distinge prin imagini sonore mai luminoase ce au
la bază formule melodice și ritmice pregante, unele din acestea pătrunzând și în creația clasică
europeană. Astfel, George Breazul afirmă că un motiv din Aria dervișilor, atribuită lui

5
T.T. Burada, Scrierile muzicale ale lui Dimitrie Cantemir, Domnitorul Moldovei, în Analele Academiei Române,
București, 1911.
6
Prin contribuția muzicologilor și muzicienilor turci menționați anterior, dar și a românului Iacob Ciortea.

3
Cantemiroglu7, a fost preluat şi prelucrat în lucrări compuse de Wolfgang Amadeus Mozart sau de
Cristoph W. Gluck8. În melodica cantemiriană sunt folosite scările şi modurile tradiționale turcești
și ritmurile specifice, melodiile încadrându-se în genurile peșrev, semai, beste, adjem tarab ș.a., la
modă în acele vremuri.
De asemenea, şi istoricul muzical Octavian Lazăr Cosma în Hronicul muzicii româneşti, vol.
I face numeroase referiri la muzica orientală creată de Dimitrie Cantemir în capitala Imperiului
Otoman9, iar concluziile lui Gheorghe Ciobanu publicate în studiul Un cântec al lui Dimitrie
Cantemir în colecţia lui Anton Pann10 sunt deosebit de importante în ceea ce priveşte menţinerea şi
răspândirea muzicii sale. El constată că în manuscrisul 784 de la BAR şi în colecţia lui A. Pann
există două variante ale cântecului Vai, ce ceas, ce zi, ce jale!, le compară şi găseşte asemănări între
acestea, formulând concluzii interesante în privinţa originii şi circulaţiei acestuia. Etnomuzicologul
citat demonstrează că autorul melodiei acestui cântec, care este o beste în modul nişaburek, ritmul
muhammes, este la origine D. Cantemir şi că această creație a circulat multă vreme nu numai la
turci, ci şi la greci (sub numele Tὶ μεγάλη συμφορά / Ti megali simfora) și români (cu titlul Vai, ce
ceas, ce zi, ce jale). Aşadar, muzica lui Cantemir a supravieţuit în Turcia şi după moartea
compozitorului de origine română, ceea ce susține valoarea artei sale muzicale.
În cele ce urmează, vom lua în discuţie o piesă muzicale reprezentativă din creaţia lui
Cantemir, un peşrev compus în modul oriental Mukhayyer, ritmul Muhammes11, înregistrată pe CD-
ul Istanbul. Dimitrie Cantemir (1673-1723). Le livre de la Science de la Musique et les traditions
musicales Sépharades et Arméniens realizat de ansamblul Hespèrion XXI, sub conducerea
muzicianului catalan Jordi Savall (Spania). Din punct de vedere formal, peșrevul are o construcţie
strofică: A ref B ref C ref C. Scara modului Mukhayyer este microintervalică, cu o structură
policordică diatonică cu trepte mobile. Formula ritmică Muhhames este compusă din 16 timpi. În
primele 4 măsuri ale strofei A, melodia evoluează în registrul acut și are la bază un motiv cu profil
ascensio-descensio cu ritm de pătrimi şi optimi, repetat cu mici modificări; în continuare, linia
melodică abordează o motivică bazată pe mers ondulatoriu şi ritmică mai diversă, punctată şi
sincopată. Finalul primei strofei se face prin reluarea modificată a primului motiv muzical.

7
G. Breazul, La bicentenarul nașterii lui Mozart (1756-1956), București, Ed. Uniunii Compozitorilor, 1957.
8
Această ipoteză a fost mai târziu infirmată de către orientalista Eugenia Popescu-Judetz.
9
O.Lazăr Cosma, Hronicul muzicii româneşti, vol. I, Bucureşti, Ed. Muzicală, 1973, pp. 386-398.
10
Gh. Ciobanu, Un cântec al lui Dimitrie Cantemir în colecţia lui Anton Pann, în Studii de etnomuzicologie şi
bizantinologie, vol. I, Bucureşti, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1974, pp. 154-170.
11
Partitura acestui peșrev este a fost transcrisă din notaţie alfabetică în notație liniară de muzicianul român Iacob
Ciortea.

4
Refrenul, amplu, este alcătuit din trei fraze. Primele două fraze, delimitate prin bare de
repetiţie, prezintă un contrast agogic faţă de strofa A, realizat prin utilizarea unui ritm mult mai
variat - combinaţii de optimi, pătrimi, şaisprezecimi şi valori punctate, şi expresie dinamică,
dansantă, melodica menţinându-se în registrul înalt. În cea de-a treia frază a refrenului, se modifică
atât ritmica, care devine de această mai liniştită (combinaţii de pătrimi şi optimi), registrul – mediu,
cât şi expresia – meditativă, cu accente lirice. Ca mijloc principal în construirea traseului melodic al
acestui peșrev, Cantemir foloseşte prezentarea unor motive cu profil muzical pregnant şi apoi
reluarea variată a acestora prin prelucrare ritmico-melodică.

5
Impresia generală creată în urma audiţiei acestui peşrev este cea a unei muzici modale,
orientale, elevată, pe care am putea-o numi ,,clasică”, în care nu există pasaje dramatice, ci
predomină o atmosferă veselă, luminoasă, cu aspecte ludice. Exemplul muzical luat în discuţie
evidenţiază realul talent muzical al lui Dimitrie Cantemir, dar şi o îndepărtare totală de creaţia
folclorică românească, explicabilă în contextul în care acesta s-a format şi specializat ca muzician la
curtea imperială otomană, încă din adolescență, exclusiv în domeniul muzicii orientale.